sâmbătă, 20 iulie 2024

Pestera Ialomicioarei

 

La revedere tabara draga,

La revedere noi plecam,

De-ai sti tu draga ce rau ne pare si cind de mult noi regretam.

Domnului Mihai, cel care ne-a condus, ii multumim fierbinte, adio si ne-am dus.

A fost doar un Quickie, stiti voi, cum e cu blonda aia.. Eu as mai fi stat, as mai fi hoinarit de colo-colo.

In drum spre casa facem un mic ocol, Pestera Ialomicioarei, si nu ne va parea rau. Drumul ne sperie la un moment dat, sunt vreo doua bucati catastrofale, dar... merita.

Cheile Tatarului sunt o splendoare. Trecem pe linga lacul Bolboci care se iveste magic printre copaci, cu o apa splendida, albastra. Si pestera e frumoasa, mai ales ca se intra printr-o Minastire, e genial construita, chiar in buza pesterii. Minastirea a fost renovata nu de mult de colectivul unei fabrici.

Pesterea e f amenajata, dupa parerea mea de circotas, poate prea amenajata, peste tot scari masive de otel, de parca mergi pe schele, luminata a giorno si mai are si difuzoare peste tot. In plus, turistii, in marinimia lor, arunca cu bani peste tot, multe hirtoape din pestera sunt pline cu cinci bani. Si desi sunt anunturi peste tot care interzic asa ceva. Nu ar fi mai crestinesc sa bage banii in cutia milei de la manastire?

Aflam ca zona e plina de energie pozitiva, parca incep sa ma simt mai sprinten, vom vedea cum va fi la noapte. Ar fi meritat sa stam in zona mai multe zile, exista chiar un hotel de lux, Pestera, cu preturi de rigoare. Animati de energia pozitiva, sacrificam si un mic de munte si o luam spre casa.

















vineri, 19 iulie 2024

Sinaia

 

Amintirile precedente mi-au rascolit nostalgiile ca ma doare la lingurica. M-as urca mintenas in masina si as lua cap compas Maramures, Bucovina. Sunt constient insa ca plimbarea cu masina nu are nici a suta parte farmecul rucsacului, dar cu rucsacu, fosta-i lele, cit ai fost.

Ne intoarcem la Busteni, de fapt plecam la Sinaia.

Pe vremuri am fost des la Sinaia, de Sinaia se leaga si un eveniment special al familiei mele si anume primii paduchi ai sotiei, dupa declaratia ei, parca-mi vine sa cred ca mai avusese, ca prea se pricepea. Si ea si fi-su, eu n-am avut, si nici fi-miu. Da-i statea f bine, avea o caciula din aia mare de vulpe polara si paduchii ieseau in frunte de sub caciula, sa faca tumbe. O perioada s-a numit Gaz Metan Medias. Mai apoi purta breton.

Am facut si o excursie de schi cu institutul la Hotel Cota 1400, pe care am reusit sa-l transformam in lazaret, avind in vedere numarul mare de fracturi.

Acum era cam trist, acelasi efect al statiunilor de iarna care vara sufera, hotelul e in renovare de vreo trei ani, s-a mai construit cite ceva intre 1400 si 1500, incl doua statii de cabina. Ne-am invirtit un pic pe acolo, am luat cite o ciorba f buna si gata, am coborit.

In alta zi, sau in aceeasi, am inceput sa le-ncurc, am primit un mesaj de la o prietena care ne recomanda cascada Urlatoarea. Ni se spunea ca ar fi un drum extrem de usor, frumos, lejer. Realitatea a fost cam alta, nu ca ar fi fost extrem de greu, dar nici usor nu-l poti considera, are destule urcusuri si dureaza oricum vreo 45 de minute, dus si 45 intors. L-am facut numai noi barbatii, si a meritat!

Pe seara am vizitat o pastravarie, am cumparat citiva, erau cam pedofili, f mici, dar f gustosi, i-am sacrificat la gratar.


















joi, 18 iulie 2024

Amintiri din trecut

 


Pe aici e in continuare frig si ploua, azi am stranutat f des. In Romania e canicula, pai e drept?

Prostioarele pe care le scriu pe Fb nu sunt un jurnal contabil cronologic al unor calatorii. Nu, sunt doar frinturi de ginduri venite, uneori sunt amintiri din trecut, sau din prezent, sau chiar din viitor. Acum ii dau cuvintu ghidusului care, sfatos cum sunt moldovenii, ne impartaseste ceva:

********************************

În Bucovina, în afară de frumusețea mănăstirilor, a pajiștilor înflorite ce acopereau dealurile domoale ce-mi dădeau impresia că așa ar putea arăta raiul, ne-au impresionat oamenii, cel puțin cei pe care i-am întâlnit.

Noi, crescuți în Moldova, apoi locuind în București nu eram obișnuiți cu așa ceva.

Vă voi povesti câteva întâmplări.

Am ajuns cu trenul la Putna târziu cred că pe la 6 după amiază. Am găsit cazare la niște căsuțe. Rezolvată problema principală, ne pregăteam să cinăm cu ce purtam cu noi de acasă, dar lipsea pâinea. Am plecat noi bărbații după pâine și după ceva timp întâlnim o persoană ce avea pe lângă alte cumpărături și o pâine rotundă și proaspătă. Întrebăm de unde putem cumpăra și noi dar rămânem dezamăgiți. Se închisese peste tot, era 8 seara.

Nu știu cum arătam noi dar omul ne-a oferit pâinea lui. Am refuzat gândind că și el are acasă o familie. Nu a vrut să primească bani, nici să ne dea doar jumătate. Am mulțumit cum am putut dar eram descumpăniți.

Altă întâmplare a fost la o stână.

De la o mănăstire la alta mergeam pe trasee turistice ce erau în general bine marcate. În drum întâlnim o stână și ciobanul mirat se întreba cum de nu ne-au simțit câinii. Poate pentru că erau cu noi și trei copii, ne-au dat să mâncăm jântiță.

Nu-mi amintesc să fi lăsat și noi ceva în schimb că nu puteai căra prea mult cu rucsacul. Ca să nu greșim drumul a mers cu noi vreo sută de metri.

Poate deja v-am plictisit dar vă mai povestesc una. Ne-am cazat la hotelul de pe Rarău, lângă Pietrele Doamnei. Cred că era singurul pe atunci. După un prânz cu mâncare foarte bună, ciorbă de văcuță și mici proaspeți (nu pot să uit) am plătit adăugând și cuvenitul bacșiș cu care eram obișnuiți mai ales în București, sau în concediile pe litoral. Nu au vrut să primească bacșiș. Mă uitam la Mihai, era nedumerit.

Pot să spun că modul de a fi al bucovinenilor a fost o lecție pentru mine. De multe ori mă comport ca atare, alteori mă las pradă năravurilor omenești.

Dragut cum e ghidusul, “evita” sa povesteasca si ca atunci cind am innoptat la niste casute linga minastire, spre seara, am reusit sa gasim o circiumioara unde am mincat absolut exceptional. Poate cea mai buna ciorba de fasole mincata vreodata, la un pret penibil. Am fost tratati ca oaspeti de seama, cinstiti intr-un separeu. Acolo ne-am imprietenit si cu un grup de turisti polonezi si pe fondul umezelii provocate de tuica, palinca, vodca, am uitat povestea cu Sobieski si romanii. A fost amuzant cum polonezii isi bateau joc de Jablovski, iar noi de cizmar.

Dimineata insa am ajuns sa urasc religia crestina, mai ales ca locuiam in casute gard in gard cu minastirea, care dis de dimineata s-a apucat sa bata clopotele, unele aflate chiar in casuta, sub perna mea, in craniul meu as putea zice, in care dormeam in pace. M-am intrebat oare nu ar fi fost mai frumos ca maicutele sa bata usor la usa si sa-ntrebe politicos, in soapta, eventual cu-n ciubar de varza acra, daca binevoim sa mergem la slujba? Ce atita harmalaie?

miercuri, 17 iulie 2024

Busteni 2

 

Am taiat din start atractiile Busteniului, atit Caraimanul, cit si Crucea etc. Am aflat insa ca, cu putin noroc am fi putut audia, daca s-ar fi auzit ceva, concertul marelui Tomescu, (fara misto, e cu adevarat un mare violonist). Se spune ca domnul a fost la inaltime, la peste 2000 de m, imi imaginez ce acustica formidabila au oferit acele inaltimi, insotite de suierul vintului. Saracu Bach, cred ca i s-ar fi facut rau de inaltime.. Poate daca ar fi cintat ceva Wagner, cu multe trompete, bucium si tobe, sa rasune valea si talangile de la vaci. Vorba aia, Sara pe deal buciumul sună cu jale.

Circotasii mai spun si ca Stradivariu e cam sensibil la temperatura, presiune, umiditate, raze solare. Da omu face ce vrea cu Stradivariu lui, mai ales daca si-a tras si cabana. Tot mai sus ii doresc, pe Everest.

Mi-as dori sa-l ascult la Ateneu, sau chiar la o Catedrala, dar nu pe Caraiman si nici pe muntele Gaina, la tirgul de fete.

Cica peste Caraiman au defilat si avioane, nu stiu daca vroiau sa asculte concertul, printre care si IAR 99. Dragutul de el, minca-i-as ampenajele! Ca tare dastept eram cind le-am proiectat, si tinar. Dar si batrinetea e un avantaj ca nu ne-a pus dracu sa o luam pe Jepii Mici, cum am fi facut-o cu multi ani in urma si am scapat de tragedia fetei de 19 ani ucisa de acel dragalas ursulet de jucarie. Dumnezeu s-o ierte!

 

Asa ca ne-am plimbat de colo-colo. Predeal, Clabucet si asta un loc de amintiri grele. Am schiat de am innebunit, uneori stateai cite doua ore la coada la teleferic si coborai in trei minute. Pe acolo erau si niste foste colege, probabil sarbatoreau 60 de ani de la terminarea facultatii. Cintau studenteste, Noaptea pe la trei, la un camin de fete, o gasca de baieti dadeau in geam cu pietre, de ce, la ce? Pai nu pricepeti bre?

Mai apoi am vrut cu tot dinadinsul sa vedem si cascada Tamina. Cu toate eforturile mele, google map nu m-a ajutat. Ne-a dus undeva la un drum pe care scria mare ca a fost o investitie europeana, dar la citiva zeci de metri era blocata cu o bariera f solida. Poza am furat-o din Internet. Mai furam si la Hotelul Rozmarin, hotel care ne-a trezit si el nostalgii din tinerete.

Si Cabana Trei Brazi, unde toata lumea bea gaz, cum cintam in copilarie, a fost tinta excursiei noastre.

La cabana „Trei Brazi”,

Prima dragoste mi-a înmugurit…

Aici am întâlnit

Doi ochi ce mi-au zâmbit

A ramas in continuare cu un oarecare farmec, fiind vizitata de multe autocare cu colegi pensionari.

Am incheiat ziua cu, ati ghicit, un mic gratar. Nu stiu daca si la Tomescu aveau mici!












marți, 16 iulie 2024

Busteni 1

 

In sfirsit, cu mari eforturi, reusim sa-nchidem portbagajul. Oare cum am reusit anii trecuti cind mergeam cu-n VW Golf, cite zece zile, daca acum nu ne ajunge spatiul unui Audi A4, combi, pt patru zile?

Strategia doamnelor, de a pleca intr-o anumita zi, la o anumita ora se dovedeste geniala. Eu, de regula, evit sa plec la drum martea, pt ca sunt trei ceasuri rele.

Dar totul e perfect, traficul f linistit, zona de serpentine libera, astfel ca ajungem la Busteni chiar mai repede decit socotisem. Gasim usor pensiunea, chiar linga pista de schi Kalinderu, o pensiune f draguta. Suntem primiti cu bucurie, chiar avem parte de un obicei f frumos, si anume, nu ni se dau cheile daca nu tragem o dusca de palinca proaspata, care tocmai pica din alambic. Vom mai intilni si in alta parte acest frumos obicei. Si eu, fraierul, ma bucuram de piine cu sare.

Suntem cam singurii oaspeti, avem acces la gratar, bucatarie, parcare, un foisor cu toate cele. Pensiunea se afla pe malul unui riulet, cred ca se numeste Riul Alb, riulet care ar merita sa mai fie curatat din cind in cind. Am putea sa profitam si de “ciubar”, acesta fiind un fel de jacuzzi.

Fiind inca f devreme ne incumetam la ceva mici expeditii. Mergem la pirtie. In tinerete am schiat extrem de des pe Valea Prahovei, dar niciodata pe Kalinderu. Pirtia era prea scurta si prea usoara pt ambitiile mele. Vara pirtiile sunt f triste, peste tot vezi reclame cu tuica fiarta, clatite, mici, dar totul e inchis si pustiu. Intilnim doi mesteri care roboteau ceva, evident scaunul era inchis, ne spune ca nu ar fi prea bine sa colindam pe pirtie deoarece aceasta e in stapinirea ursilor.

Ne indreptam catre Castelul Cantacuzino, care se va dovedi o f frumoasa surpriza. In castel s-a filmat si un serial Nevermore Academy, despre care aflu ca e “Our Mission Founded in 1791, Nevermore Academy is an academic institution that nurtures outcasts, freaks and monsters.” Castelul inchiriaza si camere la pret de ca. 250 euroi pe noapte. Probabil ca acest pret l-a influentat f tare pe ospatarul care ne serveste in scirba o bere pe terasa castelului, la care sunt invitat de un prieten ad hoc. In castel era si o expozitie Dali, parca.

Ne incheiem ziua cu un binemeritat gratar, facut dupa-amiaza tirziu, deoarece noi nu mincam seara.







luni, 15 iulie 2024

Bucovina 87


 

Recunoasteti personajele? Bucovina, 1987.

Iata dovada expeditiilor.

O mentiune, acei dragalasi catelusi nu venisera se se joace cu noi. NU!, Trebuia sa stam in cur, de cite ori ne ridicam incepeau sa hapaie. Vedeti acel rucsac parasit intre ciini, fusese abandonat in panica atunci cind a venit armata de dulai de la stina. Ne-au “pazit” pina au venit ciobanii sa ne elibereze, evident ca erau fumatori. Poate ca d-aia nu erau ursi in zona.

Va atrag atentia si asupra doamnelor, coafura e impecabila, Three-weather "Taft" si chiar si zimbetul lor cuceritor e la locul lui. Si asta in ciuda eforturilor supraomenesti depuse, incarcate si cu rucsacuri, desi pluralul de la sac e saci, quasiprofesioniste, cu rame de metal. Ii baga si pe ursi in boala!

Undeva se vede si un indicator Soveja 12 km, nu mai stiu daca plecam, sau veneam.








duminică, 14 iulie 2024

Din circiumi in circiumi

 Desigur pt cele patru zile la Busteni, care vor urma, am avut nevoie de mai multe zile de pregatire.

In acest timp am organizat mai multe intilniri de diferite grade cu prieteni, fosti colegi, pe care nu-i vazusem de f multi ani.
E de mirare cum de am ramas in relatii atit de bune avind in vedere ca la Institut avusesem parte de o multime de sefi care cautau sa ne dezbine, ca sa nu vorbesc de multimea securistilor oficiali, sau mai putin oficiali, care ne provocau sa ne turnam reciproc. Nici interminabilele delegatii la I Av Craiova, de care vroiam sa scapam, nu ar fi trebuit sa concure la o prietenie atit de stabila. Si totusi...
O placere deosebita a fost sa-l intilnim pe Marian T., nume prescurtat de redactie. In general nu divulg identitatea persoanelor, nu am nici o aprobare si nu stiu daca ar fi de acord sa se afiseze public cu mine. Nu pun nici poze cu ei, desi am strins o multime. Mi-a facut o mare placere, nu-l mai vazusem de peste 40 de ani. Marian fusese seful colectivului climatizare-presurizare IAR 93 si 99. Juca bine fotbal. Am aflat ca a muncit in lumea larga, de la USA, la Brazilia (?), sau o fi fost Mexic si pina in Japonia. Mi-a aratat si o poza cu o negresa... wow.. Poate mai repetam cindva.
L-am intilnit si pe Puiu, fost director de proiect IAR 93 si mai apoi 99, cel care a tinut stindardul ridicat la Institut, muncind pina la adinci batrineti, cred ca pina la peste 75 de ani. M-am bucurat mult, chiar daca intilnirile de azi nu mai sunt la fel de debordante si umede ca pe vremuri.
Cu Ionut am avut intilnire mai larga, cu familiile. Ionut s-a intors de citiva ani, cu familia, din USA unde a muncit mult timp la Boeing. Si-a luat casa la tara, unde avea o tiua mare, vroia sa-si construiasca un cuptor-gratar din caramida. Nu juca fotbal.
Casa Doina, e o locatie minunata pt asa o intilnire. Am fi putut s-o mai lungim, mai ales ca era o seara frumoasa si-ncepuse chiar muzica life. Cine stie, poate am fi ajuns chiar sa dansam!?
Am o nostalgie pt Doina. Student fiind, uneori, dupa ce luam bursa, imi permiteam o bauta la Doina. Dedesubt, la crama, am gustat prima data Balada lui Ciprian Porumbescu, cintata la vioara.
Dar si mai tare e micul dejun cu viitoarea nevasta. Era mai, duminica dimineata devreme, un soare mingiietor, dupa o noapte „pierduta“-party. Tare imi placea sa pierd noptile.
And I said, "What about breakfast at Tiffany′s?"
She said, "I think I remember the film and
As I recall, I think we both kinda liked it"
And I said, "Well, that′s the one thing we've got"

sâmbătă, 13 iulie 2024

Negocieri

 Incep cu un apel umanitar: pe aici sunt 13 grade si ploua, ploua, ploua... in Ro sunt 40 de grade, pai e drept!?

Cu Giorgica nu am fost nici coleg de liceu, nici de facultate. De altfel e mult mai mare decit mine, cu peste un an. Am fost doar colegi de munca. Desi suntem f deosebiti, el are si mustata, ne-am inteles deosebit de bine. Si ce a fost cu totul miraculos a fost ca si sotiile s-au inteles f bine. Se intimpla f rar ca sotiile sa nu distruga prietenii f vechi.

Prietenia noastra s-a manifestat si prin expeditii fantastice. Inca din timpurile cind habar nu aveam ca exista ursi pe lume, am traversat Carpatii, insotiti de baietii nostri, ajungind chiar la ceangai, desi fusesem avertizati de localnici ca ori ursii, or ceangaii, ne vor minca. A ramas de pomina pofta cu care mincau baietii, pe atunci aveau vreo 8-9 ani, pate cu biscuiti, in lipsa de altceva, in timp ce parintii deja nu mai mincau seara.

Multe expeditii am facut impreuna, una din cele mai recente, absolut minunata, a fost Roma, unde am fost de doua ori, odata virtual, in timpul pandemiei si altadata real. Facebook mi-e martor.

Cu timpul, expeditiile si-au schimbat caracterul, partea de drumetie si numarul de pasi s-au miscorat considerabil si chiar si expeditiile in intregul lor s-au scurtat si au devenit mai comode.

Din pregatirea excursiei de anul asta a fost clar ca va fi f dificil. De aceea ne-am intilnit la Cina cea de Taina sa negociem. Dupa cantitatea de tuica si vin, din productie proprie, pregatita, se anunta ca tratativele vor fi f grele. Propunerile initiale se deosebeau radical, de la Maramures, la Clisura Dunarii, pe de o parte, la Herastrau, Cocosatu si Pavilionul H era o mare distanta. S-a evocat chiar sanatoriul Ana Aslan.

Intr-un final am ajuns totusi la un compromis, citeva zile pe Valea Prahovei. Am respirat usurat, mai bine decit nimic, acum eram eliberati de o grije si puteam face planuri mai departe.

vineri, 12 iulie 2024

Cu masina la doctor

 Spuneam acum vreo sase saptamini si vedeti ca n-am uitat, ca atunci cind pleci intr-o expeditie atit de lunga, trebuie sa te pregatesti. Am facut analize medicale, se pare ca voi muri sanatos si am dus si masina la doctor. Statea bine cu ficatu, plaminii, dar dintre cei patru mesteri mari, calfe si zidari, nemti, doi mi-au spus ca frinele sunt in regula, altu ca sunt asa si asa si al patrulea ca nu ar mai trebui sa mai merg nici un metru.

Am inceput un studiu de piata, avind drept parametri pretul si calitatea pieselor de schimb, pretul manoperei dar si gradul de risc. Variantele erau sa o repar la sediu Audi, sau la un garaj din coltul strazii, sau sa cumpar piese ”originale” care sa fie montate in Romania, la prietenul unui prieten, sau la service. De altfel toti romanii au un baiat grozav care poate rezolva orice.

Am ales varianta piese si montaj in Ro la un service cumva mai aratos. Am procurat si intructiunile de montaj cu indicatii privind momentele de stringere. Le-am prezentat mecanicului roman cu maximul de diplomatie de care am fost in stare, ca stiu cit de mindri sunt acestia.

In plus aveam de schimbat si o bieleta, de fapt toate patru. Bieletele sunt strinse cu un surub f lung care in timp se blocheaza. Unii mecanici mai voinici folosesc cu placere barosul pt deblocare, fapt care poate duce la deformarea, sau chiar craparea, unor alte piese din zona. Pt a preintimpina acest fapt am dat vreo 4 saptamini zilnic cu spray de deblocare suruburi.

Reparatia a fost perfecta, m-a costat cam o treime de cit m-ar fi costat daca as fi facut-o in Ge.

I-am rugat sa-mi dea piesele vechi inapoi si ce am constatat:

1.       Discurile de frina fata erau ca noi, nu aveau gulerul acela care se formeaza cind se tocesc dar, erau f valurite, adica se formasera niste santuri pe circumferinta, dar numai pe zona exterioara si pe stg si pe dr. M-am documentat si am intrebat in stg in dar nimeni nu m-a putut lamuri de ce s-a intimplat asa ceva. Placutele de frina (vezi poza) erau inca bune, de altfel senzorul de uzura nu a dat nici un semn.

2.       Bieletele sunt o bucata de metal care au cite o insertie de cauciuc. Din cele patru doar una avea crapaturi destul de pronuntate in cauciuc. Mentionez ca la masina precedenta, aceeasi marca, dupa peste 240.000 km, zece ani, nu am avut nici o problema. Am dat-o doar ca era Euro 5 si ma amenintau verzii ca ma interzic, dar oricum mi-au dat un premiu sa iau Euro 6.

Concluzie: mecanicii sunt cum sunt, nu va incredeti in ei, e ca la medic, incercati mai multe pareri. Masinile nemtesti nu mai sunt ce au fost odata, piesele lor “originale” chinezesti, sunt la fel de proaste ca piesele altora, tot chinezesti.




joi, 11 iulie 2024

La fina!

 

Plecam de la nasa, incarcati, cum se cuvine sa pleci de la tara, nu asa? Oua de gaina, de tara, castraveti de gradina si altele. Rosiile nu s-au copt inca, pacat! Nevasta e fericita ca are cimbru, un sac, cimbru romanesc; Jamie Olivier zicea ca cimbrul romanesc e cel mai grozav condiment. Cica sunt multe soiuri de cimbru, cimbrisor, nemtii ii zic Thymian, sau Bohnenkraut. Am si eu in gradina, dar nu se compara. Eu as lua sera, cu totul! Mai bine ar fi sa venim toamna. Multumesc nasa, daca mai stateam un pic pierdeam cursa cu dieta, iar am fost rasfatati. Oscar vrea si el.

De la nasa plecam la fina. Mihaela ne asteapta cu flori, dar fara piine si sare. Mihaela e fina noastra, asa faceam noi pe atunci, precum politicienii astazi, ne inrudeam. Copiii nostri nu au continuat, de fapt avem mai toti baieti. Am fost colegi de munca, citiva ani, in acelasi colectiv. A fost maritata cu Chirita si el fost coleg de al meu de liceu, nu sunt nevinovat de casatoria lor. Chirita statea in prima banca, sa-l vada profesorii. Cea mai mare performanta a lui a fost invatatul poeziei Смерть поэта, la rusa. Juca f bine fotbal, dar nu mai bine ca mine, care eram capitan si manager. Ne-a parasit f tinar.

De fapt stam la Dan, ar fi trebuit sa fie si el acasa, dar... Dan nu mi-a fost coleg de liceu, ci doar de facultate si de institut si de echipa de fotbal, pe el il cunosc doar de 56 de ani, pe nasu si pe Chirita ii stiam de 60 de ani. Era stingaci, fundas stinga, se mai numea si bulevardul Dan, pe partea lui trecea si o gravida cu copilul in brate. Dar era frumos si este. S-a insurat cu Gabi, o f mica vina am si eu.

Gica ne-a pregatit apartamentul pico bello. Multumesc!

Mi-erea teama ca nu gasesc parcare, dar am gasit. Golim masina si umplem frigiderul.

Miine duc masina la doctor, voi povesti!

miercuri, 10 iulie 2024

La nasa

 Mergem la nasa. De fiecare data merg cu inima grea. Nasul ne-a parasit cu citiva ani in urma, dar il simt, mi se pare prezent, ma astept in fiecare clipa sa apara si sa ma invite la o tuica. Am fost colegi de banca inca din liceu, ne deosebeam, dar totusi eram f apropiati, o viata intreaga.

Tare i-ar place sa vada prunii care trebuiesc proptiti sa nu se rupa crengile de rod.
Dar la nasa nu-i loc de rasfat, de opera, cafele. Aici se munceste! Intru in solar, parca e in armata, legumele sunt perfect aliniate. Nici o urma de buruieni. Azi trebuiesc legate rosiile. O operatie extrem de nepotrivita pt mine, nu odata imi leg si degetele. Suntem prea devreme, inca nu s-au copt, descoperim una, e intr-adevar gustoasa.
Oscar al doilea s-a indragostit de mine, ma linge unde ma prinde, numai de joaca-i arde.
Viata la tara, daca n-ar fi tintarii ar fi chiar frumos, mai ales spre toamna, cind se fac rosile, tuica... dar munca...