joi, 26 ianuarie 2023

Ziua sotilor

 Urla FB de faptul ca azi ar fi ziua sotilor. O asemenea zi ma face ginditor si-mi piere cheful de glume.

*********************
Despre sine fiecare își face cele mai bune și frumoase păreri, uitând că „părere” e un fals sinonim pentru „opinie” sau „idee”. Înțelesul său profund și indiscutabil fiind, de fapt, acela de aparență, iluzie. Ceva care „ți se pare” e fantasmă optică, înțelegere pripită, comentar factice, judecată stopată prematur, logică strâmbă, decizie proastă, act damnat. Așadar: autoînșelare. [...]
Uneori ajunge să vezi cât de ușor îți sare țandăra, cât de rapid te superi pentr-un fleac, cât de agresiv poți deveni când ți se calcă (ori așa ți se pare) pe-o bătăturică… chiar de nu știai niciodată că vei fi avut așa ceva, căci te-a luat prin surprindere gluma sau gafa cuiva, tu exagerând-o ipohondric. Sau cât de barbară îți poate fi reactivitatea, impulsul, dorul, gândul și planul vindicativ. E banal, știe oricine, că răutatea omului n-are granițe. Dar o recunoaștem țintind numai spre alții, privind doar înspre altcineva.

Am lovit, lovim și vom lovi (sau cel puțin am fi lovit, am lovi și sperăm să ne apară ocazia) oricând ne-am simțit ofensați, oricând am crezut că legea sau dreptatea ar fi trebuit să fie de partea noastră, oricând avem impresia sau credem că suntem îndeptățiți să facem treaba vreunei poliții pe moment absentă. Răzbunarea e cea mai cumplită și parșivă agresiune, deoarece nu alungă depresia unei pierderi nedrepte pe cât de mult adâncește violența, cruzimea și moartea care urmează după propria replică.
Extrase din https://www.lapunkt.ro/2022/12/despre-incomensurabilitatea-erorii-si-decandentei-umane/

miercuri, 25 ianuarie 2023

Incalzirea globala!

 Incalzirea globala!

O poza cu f putine cuvinte. Un eveniment pe care credeam ca nu-l voi mai trai. Zapada, schi, ceata.. Merge mai bine decit ma asteptam, dar mai rau decit doream.
P.S Pirtiile erau pline cu generatia Friday for Future si Last Generation. De ce nu erau copiii/tinerii la scoala, ca era marti, nu vineri? How dare you?
May be an image of 1 person, nature and tree
All reactions:
Viviana Poclosi, Mihaela Ștefan and 1 other

duminică, 22 ianuarie 2023

Inteligenta artificiala

 Cele doua zile de tacere asurzitoare m-au obosit f tare si chiar si resturile de inteligenta naturala le simt epuizate. De aceea m-am gindit sa trec la inteligenta artificiala.

Planul initial era sa scriu ceva despre Cometa C/2022 E3 (ZTF). Iata raspunsul, "a fost descoperită pe 17 martie 2022, de către Zwicky Transient Facility (ZTF) din California Institute of Technology. Aceasta este o cometa neperiodica, care vine din zona de origine a cometelor din afara sistemului solar, numită Nuferul Oort."
Am mai vrut sa scriu si despre avioane. Iata ce-mi raspunde inteligenta artificiala: "În medie, un Boeing 737 poate consuma între 4.000 și 5.000 de litri de combustibil pe oră sau chiar mai mult în funcție de condiții. Aceasta se traduce prin aproximativ 11.000 - 13.000 de kg de combustibil pe ora."
Ce-seamna domne sa fii inteligent artificial, 4000 de litri se traduc cu 11.000 kg?
Si in sfirsit am vrut sa scriu o poezie precum Eminescu:
"Luna pluteste pe cerul albastru
Printre stele, parca din vis
In sufletul meu ramane o taina
Ce-mi spune ca esti departe
In bratele tale as vrea sa mor
Sa-mi pierd sufletul in tine
Dar soarta ne-a despartit
Si-acum tot ce-mi ramane este o dorinta
Dar te voi astepta mereu
Pana cand soarta ne va uni
Si vom putea sa ne iubim
Sub lumina Lunii, in veci"
Pt conformitate, citatele sunt extrase dintr-o conversatie cu sistemul chatGPL.

joi, 19 ianuarie 2023

Cometa (1)

 Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos

şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Da, astazi vom vorbi despre comete, sau asteroizi sau meteoriti. Da, e o oarecare asemanare intre cele trei tipuri, dar si multe diferente. De fapt, nu conteaza, sunt niste obiecte care dau tircoale pamintului.

Sa incepem cu luna, adica cu lunile. Un rus a descoperit, in 1961 ca mai exista o luna, mica, micuta care se roteste in jurul pamintului in 29 zile, 12 ore si 43 de minute. Se numeste 2022 YG si are numai 16, pe 30 de metri. 

Daca aveti datorii, daca va temeti de schimbarea climei, daca v-ati certat cu nefasta, nu disperati, ESA a dovedit ca exista 1359 Asteroizi care dau tircoale pamintului si deci e extrem de probabil ca unul, sau altul, cindva, sa loveasca pamintul.  Noi, cei mai in virsta, ne amintim de panica produsa de cometa Halley in preajma anului 1910. Unii chiar s-au apucat de bautura, altii  au scris versuri:

De unde vii, nu ştiu — dar ştiu că eu

Nu m-aş fi-ntors ca tine, înapoi,

Ci ocoleam pe veci din drumul meu

Pământul — globul ăsta de noroi!”

*** Cometei, D, Anghel și Șt. O. Iosif, 1910

Se spunea ca nu sfircul cometei e periculos ci, mai degraba, coada, care contine gaze otravitoare.

Exista nenumarate opere de arta cu tema cometa.

In scoala, pe timpuri, am invatat insa ca nu e nici un pericol, ca omul, cel care sparge muntii-n pumni, cel care stapineste natura, va invinge. 

Dar, m-am luat cu vorba si am uitat ce vroiam sa spun, incerc miine!

miercuri, 18 ianuarie 2023

Voyager

 Si la nunta mea... a fost lansat Voyager 1 si doi.

Aceste navete spatiale sunt obiectele farbricate de om care se afla la cea mai mare distanta fata de pamint, la peste 159 AU. AU este unitatea astronomica, care inseamna distanta medie de la pamint la soare, si este, rotunjit, cca. 150 milioane km.
Are o viteza, fata de soare, estimata la 61196 km/h. Va ajunge in norii Oort peste 300 de ani. Apropos norii Oort, nu de mult am primit o veste de la ei, dar sa nu anticipam... tineti si miine computerele deschise.
Naveta a fost lansata pe 05 Sept 1977, 12:56:00, deci merge de aproape 46 de ani. Desi a imbatrinit ceva, inca mai functioneaza o seama de instrumente, asa cum ni se intimpla si unora dintre noi.
PS Miine voi chiuli de la scoala, ma duc cu baietii la fotbal si bere.

marți, 17 ianuarie 2023

Curiosity

 Motto "curiosity killed the cat, but satisfaction brought it back"

Dar iata ca nu numai pisicile sunt curioase, ci si noi, oamenii de stiinta. (Atentie asta e o gluma, la fel cu cea cu 96,2%, la fel cu cei 97% savanti care cred in incalzirea globala produsa de om. Ii rog pe oamenii de bine sa nu se agite).
Curiosity e o misiune pe planeta Marte, care le bucura extrem de mult pe doamne. De ce? pt simplul fapt ca pe Marte s-a descoperit SiO2·nH2O. Cititorii mei si-au dat imediat seama ca e vorba de opal, o piatra semipretioasa folosita la producerea bijuteriilor. Se spera ca Musk va incepe o exploatare intensa a acestor pietre, astfel incit fiecare doamna sa poata sa poarte aceste frumoase podoabe.
Pt domni, mai putin interesati de podoabe, bag acest link in care se pot afla o multime de amanunte fascinante, incl traseul masinii, electrice, bineinteles, care se plimba pe acolo.
Tineti computerele deschise, in urmatoarele postari vom vorbi tot despre stele.

luni, 16 ianuarie 2023

Filme

 Filme

Vad ca modestele mele postari, pe care le doresc a fi amuzante si pline de intelepciune, au stirnit o reactie destul de adversa, atunci cind am mentionat ca nu-mi plac filmele si ca pe cele mai multe le consider timpenii. De fapt ma asteptam sa se porneasca o discutie despre padurile din Ro, dar...
Coincidenta face sa vad sfirsitul unui film, mai tirziu am aflat ca ar fi celebru, cu Brad Pitt. Nu stiu daca stiti, da asta e unu mare de tot. In film mai juca si un negru si asta celebru si inca unu, tuns chel, cel putin la fel de cunoscut. Am ajuns la el dind dupa un canal pe altul, deci nu a fost o alegere constienta.
Brad Pitt era politist, coleg cu negru. Urmareau un criminal in serie, chelu, ca-n povestea cu Spinu si Fat Frumos. La un moment dat l-au prins, sau s-a predat criminalul si i-a dus pe un cimp sa le arate ceva. Eu ma asteptam la un final el cu ea se ia si banditul moare, dar ti-ai gasit, a fost ceva mult mai haios.
Asa cum mergeau ei pe cimp, adica Pitt, criminalul si negru, de sus erau urmariti de un elicopter, apare pe un drum prafos o camioneta de la amazon care aducea comenzi. Negru sare la camioneta, soferul camionetei opreste si-i spune ca are de livrat un pachet. Negru desface pachetul si ce sa vezi... in pachet era capul Ileanei Cosinzeana, adica nevestei lui Brad Pitt, pe care-l taiase criminalul ca sa-l supere pe Brad, pe care-l invidia. Mare pacat, pt ca nevasta lui Pitt era frumoasa.
Aici e o scena de o mare incurcatura emotionala, acum pe bune, e de inteles, fiecare dintre noi ar fi destul de sucarit sa vada ca cineva ii trimite capul lui Motoc vrem, pardon, capul sotiei. Dar criminalul, un nesimtit, ce pretentii sa ai de la un criminal, chiar ii ride in nas. Atunci Brad, aici se vede ce-nseamna sa fi mare actor, sufera cumplit, am uitat sa spun ca era cu pistolul in mina, care-i tremura un pic, se-ncrunta, negru-i spune sa nu faca asta, el, Brad se-ncrunta si mai tare, buzele i se invinetesc, si pac, il impusca pe criminal, spre bucuria noastra a tuturor, desi era o fapta ilegala, dar ce era sa faca, ca se enervase? Cred ca e un film simbolic deoarece f multe femei si-au pierdut capul dupa Brad Pitt.
Filmul se numeste Se7en, am aflat mai tirziu.
Domnul Mihai-Atanasie Petrescu, aduce in discutie filmul Pe aripile vintului. Da, e un film care mi-a placut la vremea lui, eram tinar si naiv. Ea era foc de frumoasa, si el extrem de schmecker. In timp ce eroii luptau in razboi, el facea avere. Da sa vezi pocinog, acest film cosiderat o capodopera, a devenit paria, e aproape interzis. De ce? Pai sclavii erau zugraviti mult prea fericiti, mai ales camerista lui Scarlet era mult prea neagra si mai era si grasa. Cine a pomenit sclav gras!?
Eu cred ca operele de arta care supravietuiesc sunt automat valoroase. Dar cite procente din total? De ex. in Germania se publica, anual, 90000 de titluri. Cite din acestea ramin posteritatii, evident, inafara de cartea mea?
In baza de date Internet Movie Database (IMDb) exista 613.601 Kinofilme si 136.738 TV-Filme. Cite din acestea merita vazute, mai ales de unul ca mine care e extrem de circotas?
Cred ca nu am gresit cind am vorbit de 96,2% timpenii.
Da gata, promit sa nu mai fac, data viitoare voi scrie despre stele, as fi vrut ieri, ca a fost aniversare Eminescu, dar m-am luat cu altele.

duminică, 15 ianuarie 2023

Blutholz

 

Nu sunt, nici pe departe, ceeea ce se cheama cinefil. Pe vremuri nu puteam sa vad un film pina la sfirsit. Au fost chiar cazuri cind am iesit din sala la beraria din colt si am lasat nefasta sa vada sfirsitul.

Odata cu batrinetea mi-am schimbat acest bun obicei si am inceput sa ma uit la TV si nu numai la documentare, ci chiar si la filme. Din start pot spune ca peste 96,2% din filme sunt timpenii de gradul patru. Exista desigur mai multe trepte de timpenii, dupa parerea mea pe treapta de sus sunt filmele nemtesti. Mai ales cele serioase, sunt atit de penibile incit devin haioase.

Dar zilele trecute am vazut totusi, un film nemtesc, Blutholz, pe Arte. M-a tentat faptul ca istoria se petrecea in Romania, mai exact in, pe linga, Brasov. Subiectul e, cum spune si titlul, Holz inseamna lemn si Blut, singe, afacerile cu lemn in Romania. Filmul ramine nemtesc, dar interesant e cum sunt privite aceste afaceri. Desigur defrisarea nemiloasa e pusa la cale de fostii securisti care s-au revopsit si domina nu numai economia, dar si politica. Nu se dau inapoi de la nimic, ajung si la crime, pt a-si indeplini planurile cincinale. Pe ici pe colo apare si problema tiganilor, vazuti ca vesnic vinovati, pe nedrept, de toate faradelegile.

Ma rog, pina aici sunt niste clisee mai mult sau mai putin folosite, dar simpatic a fost cum ii privesc nemtii pe nemtii care sunt si ei implicati in afaceri. In definitiv firmele de exploatare sunt nemtesti, in film. Desigur firmele nemtesti sunt puse pe cistigat bani si fac orice pt asta. Dar, aici exista si un mic dar, se trezeste constiinta intrunul sau altul si e gata sa se sacrifice pe altarul omeniei si chiar e sacrificat.

Alte aspecte: politistul roman e cinic, dar totusi cinstit, institutele de cercetari se lasa platite, personajul pozitiv e un roman-neamt batut de securitate, care reuseste sa plece in RFG si acum se intoarce sa faca dreptate. Politicienii, cum spuneam, sunt la mina afaceristilor.

Sfirsitul nu e happy end, ci mai degraba disperat, personajul pozitiv reuseste sa se scoata, dar restul ramine ca inainte, munti intregi sunt, in continuare, despaduriti.

Concluzia mea, afara de personajul principal restul actorilor joaca sirba pe furate, sunt slabi, una Désirée Nosbusch, e amuzanta cind vorbeste romaneste, dar totusi filmul merita vazut, mai ales, cum spuneam, pt felul in care vad nemtii problema padurilor din Ro.  

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Skrei

 

Skrei

Nu stiu daca vi s-a terminat porcul taiat de Craciun, pot insa sa spun despre mine ca m-am ingrasat ca un porc. Am inceput in regim de slabire, asa cum incep in fiecare an, incluzind atit ceva sport, cit si schimbare culinara. Ma enerveaza cumplit, mai ales ca toata viata am fost f subtire, chiar slab, iar acum la batrinete ma ingras si cu aer. Ai zice ca am devenit mai eficient in folosirea nutritiei.

Se spune ca pestele ar fi si cel mai sanatos, si chiar ar slabi, desi am vazut o multime de eschimosi grasi, si chiar balenele sunt f grase. Se spune ca te-ar face si mai dastept, dar numai de asta nu am nevoie la virsta mea, cum zice poetul “Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun de le-nţelegi!”. Mie oricum imi place la nebunie pestele de orice fel si pregatit in orice mod.

In aceasta perioada a anului se gaseste un peste deosebit, se numeste Skrei. Acesta traieste in Marea Barents, de unde, in virsta de 5, 7 ani, migreaza de la raceala marii Barents spre Norvegia, 1000 de km, la Lofoten. Aici isi depune icrele in apa mai calda a Golfstream. Plimbarea aceasta are loc in fiecare an intre ianuarie pina in aprilie. Nu este usor de pescuit, in lunile de iarna ziua dureaza doar o ora, doua, vremea e extrem de rea si e mare pericol de furtuni de gheata. Acest peste nu poate fi crescut artificial. De aceea si pretul pestelui e f mare, pe aici ajunge la 40 Euroi/kg. Vorbim de pretul la alimentara, la restaurant ajunge cit factura la electricitate pe o luna. Dar ce nu face omul pt sanatate.

Fiind atit de scump trebuie avut multa grije la pregatire. Se recomanda asa numita “pochieren”, nu stiu pe romaneste, e un fel de „fierbere“, dar la temperatura f scazuta, 85°C, un timp f scurt, maxim 8 minute. Uneori se face in lapte. Cica doar asa se pastreaza gustul si vitaminele.

Desigur se poate si praji, sau us la cuptor, dar, inca odata, trebuie avut grije sa nu se coaca, prajeasca prea mult, isi pierde calitatile. De asemenea e un sacrilegiu sa-l insotesti cu mujdei, care e atit de dominant ca nu-i mai simti gustul.

Eu v-am spus, faceti cum vreti. Pofta buna!


miercuri, 11 ianuarie 2023

Recensamint

 Am citit cu interes rezultatele recensamintului din Romania, de la 1 decembrie 2021. Am aflat ca populatia Romaniei a ajuns la 19053815 locuitori si deci a scazut fata de 2011 cu peste 1 milion de locuitori. Cauzele scaderii sunt, se pare, pe de o parte, emigratia, dar si scaderea natalitatii, respectiv cresterea mortalitatii din cauza Covidului.

Unii spun ca scaderea natalitatii e cauzata si de faptu ca activitatea sexuala a scazut considerabil in toate paturile societatii, atit in rural, cit si urban, in egala masura la tineri, dar si la pensionari.

Din cei 19.053.815, 51,5% sunt femei, adica ceva mai mult de jumatate. Dintre femei 47,2% sunt casatorite, adica 4.631.601,35.

Ar rezulta, daca neglijam numarul diversilor, apropos, nu am gasit in recensamint citi sunt acestia, ca barbatii sunt 48,5% adica 9.241.100, adica cu 571.614 mai putini decit femei. Pt unii barbati ar fi motiv de bucurie, fiecare dintre noi are o sansa mai mare, avem 5% de femeie in plus, desi unii sunt cam reticienti si considera ca si una e prea mult.

Dintre femei sunt 47,2% casatorite, iar dintre barbati 48,6%. Trebuie mentionat ca-n 2011 erau 49,2% dintre barbati casatoriti, si numai 47,1% femei. Se pare ca 0,6% dintre barbatii s-au mai desteptat intre timp. Pare firesc sa fie, procentual, mai putine femei casatorite, odata ce sunt mai multe.

Dar, daca facem socotelile din paranteza observam ca avem totusi 4.631.601,35 femei casatorite si doar 4.491.174,73 barbati casatoriti, deci exista o diferenta de 140.426,617 de mai multe femei casatorite. Nu va lasati iritati ca da cu virgula, la femei nu stii niciodata.

Oare de unde vine aceasta diferenta, cu cine sunt casatorite aceste femei? O ipoteza ar fi ca exista deja un numar de poligami, vai de curul lor, saracii. Alta ipoteza ar fi ca exista mai multe femei casatorite cu femei, decit barbati casatoriti cu barbati. Sau poate ca sunt casatorite cu barbati straini, strainii neintrind in statistica. Ar trebui sa privim si statistica italiana.


sâmbătă, 7 ianuarie 2023

La multi ani Ioane si Ionite!

 La multi ani Ioane, si Ioanite!

Ca veni vorba despre sfinti si nume sa va spun o poveste.
Locuiesc intr-un oras german, marisor, peste 500000 de locuitori. Un oras muncitoresc, considerat inima Germaniei care bate pe stinga, cum te uiti la harta, nu politic. A fost cindva leaganul dezvoltarii Germaniei, cu Krupp, Thyssen, mine de carbune, siderurgie. Un fel de Lupeni.
In Essen s-au nascut anul trecut 3269 de copii, cam putin pt o juma de milion, dar asta e. Pe majoritatea baietilor ii cheama Adam, cu un an inainte Noah era cel mai folosit nume. Pe fete, anul trecut, le chema Maria, acum au ajuns la Sophie. La baieti numele de Ali e pe locul cinci.
Alte nume des folosite sunt, Mia, Ella, Charlotte sau la baieti, Paul, Alexander, Elias.
Mai sunt si alte nume, Marie-Luise, Karl-Heinz, Ulrich, Günther, Günter, Hans, Franz, Rolf, Kurt, Jörg, Manfred, Friedrich und Wilhelm, Annemarie, Elfriede, Gerda, Ingrid, Mechthild, Hedwig und Hildegard, sau Freya-Eylül, Flavia-Silica, Fidan-Aleyna, Fernanda-Paulina, Estera-Delya, Eva-Anais, Alexandra-Spyridoul, Anastasia-Reyana, Angelie-Lia, Divine-Yemisi, Chimamanda-Ziva, Marta-Genesa, Michaela-Paraskevi sau Ukinebo-Melody, Benito, Elvis, Lotus, Wotan, Artemis si Aladin, Rocky, Tyson, Sherif, Tchoko, Ihechukwu. Maria Laura. Nume lungi, precum, Oleksandrovych, sau scurte, An, Anh, Al, Alp, Ata, über Bùi, Cio, Dea, Ece, Eto, Fee, Fox, Iwo, Jul, Kim, Nil, Pio, Sai, Son, Sue, Su, Tit bis zu Via, Yaa si Zin.
La baieti Gerard-Stefan, Simon-Elisei, Silas-Maximilian, Samuel-Dominic, Francesco-Samoel, Eymen-Ahad, Flavius-Viorel, Eymen-Ahad, Mirac-Besim, Liyan-Nedim, Linus-Paul, Kylian-Samuel, Kevin-Matias, Efraim-Isaia-Zmântâ sau Abdel-Hafes.
Dar cel mai folosit nume e Muhammed (5) Muhammad (4), Mohamed (10) und Mohammad (15), daca s-ar aduna toti Muhamezii, cu diferitele scrieri ar fi pe departe cel mai folosit nume in anul 2022, l-ar bate pe Adam la scor. Am putea zice ca Muhamen e Adamul zilelor noastre.
Daca, la prima vedere, Adam, Sofia ar fi fost un indiciu al crestinatatii orasului german, Mohamed cam schimba relatiile. Ma intreb insa citi copii s-ar fi nascut daca nu ar fi Mohamed, Ali?
Like
Comment
Share