Din circiumi in circiumi

 Desigur pt cele patru zile la Busteni, care vor urma, am avut nevoie de mai multe zile de pregatire.

In acest timp am organizat mai multe intilniri de diferite grade cu prieteni, fosti colegi, pe care nu-i vazusem de f multi ani.

E de mirare cum de am ramas in relatii atit de bune avind in vedere ca la Institut avusesem parte de o multime de sefi care cautau sa ne dezbine, ca sa nu vorbesc de multimea securistilor oficiali, sau mai putin oficiali, care ne provocau sa ne turnam reciproc. Nici interminabilele delegatii la I Av Craiova, de care vroiam sa scapam, nu ar fi trebuit sa concure la o prietenie atit de stabila. Si totusi...

O placere deosebita a fost sa-l intilnim pe Marian T., nume prescurtat de redactie. In general nu divulg identitatea persoanelor, nu am nici o aprobare si nu stiu daca ar fi de acord sa se afiseze public cu mine. Nu pun nici poze cu ei, desi am strins o multime. Mi-a facut o mare placere, nu-l mai vazusem de peste 40 de ani. Marian fusese seful colectivului climatizare-presurizare IAR 93 si 99. Juca bine fotbal. Am aflat ca a muncit in lumea larga, de la USA, la Brazilia (?), sau o fi fost Mexic si pina in Japonia. Mi-a aratat si o poza cu o negresa... wow.. Poate mai repetam cindva.

L-am intilnit si pe Puiu, fost director de proiect IAR 93 si mai apoi 99, cel care a tinut stindardul ridicat la Institut, muncind pina la adinci batrineti, cred ca pina la peste 75 de ani. M-am bucurat mult, chiar daca intilnirile de azi nu mai sunt la fel de debordante si umede ca pe vremuri.

Cu Ionut am avut intilnire mai larga, cu familiile. Ionut s-a intors de citiva ani, cu familia, din USA unde a muncit mult timp la Boeing. Si-a luat casa la tara, unde avea o tiua mare, vroia sa-si construiasca un cuptor-gratar din caramida. Nu juca fotbal.

Casa Doina, e o locatie minunata pt asa o intilnire. Am fi putut s-o mai lungim, mai ales ca era o seara frumoasa si-ncepuse chiar muzica life. Cine stie, poate am fi ajuns chiar sa dansam!?

Am o nostalgie pt Doina. Student fiind, uneori, dupa ce luam bursa, imi permiteam o bauta la Doina. Dedesubt, la crama, am gustat prima data Balada lui Ciprian Porumbescu, cintata la vioara.

Dar si mai tare e micul dejun cu viitoarea nevasta. Era mai, duminica dimineata devreme, un soare mingiietor, dupa o noapte „pierduta“-party. Tare imi placea sa pierd noptile.

And I said, "What about breakfast at Tiffany′s?"

She said, "I think I remember the film and

As I recall, I think we both kinda liked it"

And I said, "Well, that′s the one thing we've got"

Negocieri

 Incep cu un apel umanitar: pe aici sunt 13 grade si ploua, ploua, ploua... in Ro sunt 40 de grade, pai e drept!?

Cu Giorgica nu am fost nici coleg de liceu, nici de facultate. De altfel e mult mai mare decit mine, cu peste un an. Am fost doar colegi de munca. Desi suntem f deosebiti, el are si mustata, ne-am inteles deosebit de bine. Si ce a fost cu totul miraculos a fost ca si sotiile s-au inteles f bine. Se intimpla f rar ca sotiile sa nu distruga prietenii f vechi.

Prietenia noastra s-a manifestat si prin expeditii fantastice. Inca din timpurile cind habar nu aveam ca exista ursi pe lume, am traversat Carpatii, insotiti de baietii nostri, ajungind chiar la ceangai, desi fusesem avertizati de localnici ca ori ursii, or ceangaii, ne vor minca. A ramas de pomina pofta cu care mincau baietii, pe atunci aveau vreo 8-9 ani, pate cu biscuiti, in lipsa de altceva, in timp ce parintii deja nu mai mincau seara.

Multe expeditii am facut impreuna, una din cele mai recente, absolut minunata, a fost Roma, unde am fost de doua ori, odata virtual, in timpul pandemiei si altadata real. Facebook mi-e martor.

Cu timpul, expeditiile si-au schimbat caracterul, partea de drumetie si numarul de pasi s-au miscorat considerabil si chiar si expeditiile in intregul lor s-au scurtat si au devenit mai comode.

Din pregatirea excursiei de anul asta a fost clar ca va fi f dificil. De aceea ne-am intilnit la Cina cea de Taina sa negociem. Dupa cantitatea de tuica si vin, din productie proprie, pregatita, se anunta ca tratativele vor fi f grele. Propunerile initiale se deosebeau radical, de la Maramures, la Clisura Dunarii, pe de o parte, la Herastrau, Cocosatu si Pavilionul H era o mare distanta. S-a evocat chiar sanatoriul Ana Aslan.

Intr-un final am ajuns totusi la un compromis, citeva zile pe Valea Prahovei. Am respirat usurat, mai bine decit nimic, acum eram eliberati de o grije si puteam face planuri mai departe.

Cu masina la doctor

 Spuneam acum vreo sase saptamini si vedeti ca n-am uitat, ca atunci cind pleci intr-o expeditie atit de lunga, trebuie sa te pregatesti. Am facut analize medicale, se pare ca voi muri sanatos si am dus si masina la doctor. Statea bine cu ficatu, plaminii, dar dintre cei patru mesteri mari, calfe si zidari, nemti, doi mi-au spus ca frinele sunt in regula, altu ca sunt asa si asa si al patrulea ca nu ar mai trebui sa mai merg nici un metru.

Am inceput un studiu de piata, avind drept parametri pretul si calitatea pieselor de schimb, pretul manoperei dar si gradul de risc. Variantele erau sa o repar la sediu Audi, sau la un garaj din coltul strazii, sau sa cumpar piese ”originale” care sa fie montate in Romania, la prietenul unui prieten, sau la service. De altfel toti romanii au un baiat grozav care poate rezolva orice.

Am ales varianta piese si montaj in Ro la un service cumva mai aratos. Am procurat si intructiunile de montaj cu indicatii privind momentele de stringere. Le-am prezentat mecanicului roman cu maximul de diplomatie de care am fost in stare, ca stiu cit de mindri sunt acestia.

In plus aveam de schimbat si o bieleta, de fapt toate patru. Bieletele sunt strinse cu un surub f lung care in timp se blocheaza. Unii mecanici mai voinici folosesc cu placere barosul pt deblocare, fapt care poate duce la deformarea, sau chiar craparea, unor alte piese din zona. Pt a preintimpina acest fapt am dat vreo 4 saptamini zilnic cu spray de deblocare suruburi.

Reparatia a fost perfecta, m-a costat cam o treime de cit m-ar fi costat daca as fi facut-o in Ge.

I-am rugat sa-mi dea piesele vechi inapoi si ce am constatat:

1.       Discurile de frina fata erau ca noi, nu aveau gulerul acela care se formeaza cind se tocesc dar, erau f valurite, adica se formasera niste santuri pe circumferinta, dar numai pe zona exterioara si pe stg si pe dr. M-am documentat si am intrebat in stg in dar nimeni nu m-a putut lamuri de ce s-a intimplat asa ceva. Placutele de frina (vezi poza) erau inca bune, de altfel senzorul de uzura nu a dat nici un semn.

2.       Bieletele sunt o bucata de metal care au cite o insertie de cauciuc. Din cele patru doar una avea crapaturi destul de pronuntate in cauciuc. Mentionez ca la masina precedenta, aceeasi marca, dupa peste 240.000 km, zece ani, nu am avut nici o problema. Am dat-o doar ca era Euro 5 si ma amenintau verzii ca ma interzic, dar oricum mi-au dat un premiu sa iau Euro 6.

Concluzie: mecanicii sunt cum sunt, nu va incredeti in ei, e ca la medic, incercati mai multe pareri. Masinile nemtesti nu mai sunt ce au fost odata, piesele lor “originale” chinezesti, sunt la fel de proaste ca piesele altora, tot chinezesti.

La fina!

 

Plecam de la nasa, incarcati, cum se cuvine sa pleci de la tara, nu asa? Oua de gaina, de tara, castraveti de gradina si altele. Rosiile nu s-au copt inca, pacat! Nevasta e fericita ca are cimbru, un sac, cimbru romanesc; Jamie Olivier zicea ca cimbrul romanesc e cel mai grozav condiment. Cica sunt multe soiuri de cimbru, cimbrisor, nemtii ii zic Thymian, sau Bohnenkraut. Am si eu in gradina, dar nu se compara. Eu as lua sera, cu totul! Mai bine ar fi sa venim toamna. Multumesc nasa, daca mai stateam un pic pierdeam cursa cu dieta, iar am fost rasfatati. Oscar vrea si el.

De la nasa plecam la fina. Mihaela ne asteapta cu flori, dar fara piine si sare. Mihaela e fina noastra, asa faceam noi pe atunci, precum politicienii astazi, ne inrudeam. Copiii nostri nu au continuat, de fapt avem mai toti baieti. Am fost colegi de munca, citiva ani, in acelasi colectiv. A fost maritata cu Chirita si el fost coleg de al meu de liceu, nu sunt nevinovat de casatoria lor. Chirita statea in prima banca, sa-l vada profesorii. Cea mai mare performanta a lui a fost invatatul poeziei Смерть поэта, la rusa. Juca f bine fotbal, dar nu mai bine ca mine, care eram capitan si manager. Ne-a parasit f tinar.

De fapt stam la Dan, ar fi trebuit sa fie si el acasa, dar... Dan nu mi-a fost coleg de liceu, ci doar de facultate si de institut si de echipa de fotbal, pe el il cunosc doar de 56 de ani, pe nasu si pe Chirita ii stiam de 60 de ani. Era stingaci, fundas stinga, se mai numea si bulevardul Dan, pe partea lui trecea si o gravida cu copilul in brate. Dar era frumos si este. S-a insurat cu Gabi, o f mica vina am si eu.

Gica ne-a pregatit apartamentul pico bello. Multumesc!

Mi-erea teama ca nu gasesc parcare, dar am gasit. Golim masina si umplem frigiderul.

Miine duc masina la doctor, voi povesti!

La nasa

 Mergem la nasa. De fiecare data merg cu inima grea. Nasul ne-a parasit cu citiva ani in urma, dar il simt, mi se pare prezent, ma astept in fiecare clipa sa apara si sa ma invite la o tuica. Am fost colegi de banca inca din liceu, ne deosebeam, dar totusi eram f apropiati, o viata intreaga.

Tare i-ar place sa vada prunii care trebuiesc proptiti sa nu se rupa crengile de rod.

Dar la nasa nu-i loc de rasfat, de opera, cafele. Aici se munceste! Intru in solar, parca e in armata, legumele sunt perfect aliniate. Nici o urma de buruieni. Azi trebuiesc legate rosiile. O operatie extrem de nepotrivita pt mine, nu odata imi leg si degetele. Suntem prea devreme, inca nu s-au copt, descoperim una, e intr-adevar gustoasa.

Oscar al doilea s-a indragostit de mine, ma linge unde ma prinde, numai de joaca-i arde.

Viata la tara, daca n-ar fi tintarii ar fi chiar frumos, mai ales spre toamna, cind se fac rosile, tuica... dar munca...

1 decembrie

 Cind imi vizitez familia imi amintesc de copilarie, eram o familie mare, locuiam aproape unii de altii, ne vedeam des, copii, matusi, unchi, bunici. Acum, desi am ramas f putini, traim imprastiati prin lume, parca am fi evrei.

In 1 Decembrie, unde locuim acum, pt vreo trei zile, primul drum il fac cu bicicleta la mosu. De fapt e mai tinar decit mine. Vinde rosii la poarta, uneori chiar galbene, delicioase. Ne vedem odata pe an, dar suntem buni prieteni. Imi povesteste de familia lui, are o gradina mare si sera, locuieste cu maica-sa, am vazut-o odata, cred ca are o suta de ani. Baiatul si-a facut casa pe linga el, a lucrat, sau lucreaza in strainatate, nora lucreaza la stat, e ceva inspectoare. Mai vine un alt mos, tot ca mine, se cunosc, cumpara flori pt Florica, nu am aflat cine-i Florica, dar sa-i cumpere flori, la tara, unde toate curtile sunt pline cu flori?

Ziua urmatoare mergem la capitala, parcul Carol. Profit de interesul nepoatei pt tehnica si vizitam Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida. Bunicu il ducea pe fi-miu f des la acest muzeu. E un muzeu deosebit de interesant si f vechi. Ma uimeste ca a supravietuit. Felicitari.

Ma bucur sa vad si motorul care a echipat IAR 80, motor in dubla stea, cu peste 1000 CP. Are 14 cilindri, de doua ori cite 7, de altfel la motoarele in stea din motive de vibratii numarul de cilindrii e intotdeauna impar.

Recomand vizitarea muzeului, mai ales ca muzeul Aviatiei de la Baneasa e in renovare de citiva ani deja!

Pe drum!

 

Din nou la drum, ca asa-i sta bine calatorului. La revedere Timisoara, a fost frumos la tine, sper sa ne mai revedem.

Impachetam urgent, am avut parcare subterana si nu a trebuit sa golim masina. Dupa vreo 50 de km colega de camera, care statea in dreapta mea, pe locu mortului, tipa de parca ar fi muscat-o o viespe. Bijuteriiile! Si-a adus aminte ca a uitat bijuteriile intr-un dulap, vorba vine bijuterii, niste... nu spun. Un telefon la hotel si s-a rezolvat, au fost gasite si vor fi trimise prin curier, lucru care s-a intimplat rapid. Multumesc!

Pina la Sibiu autostrada, chiar infricosatoare, la un moment dat eram singurii. Si cind te gindesti cit s-a dorit asa ceva si acum nu prea circula nimeni.

Intram pe Valea Oltului. Pin-aici ne-a fost, blocaj, ne maninca doua ore. In multe tari exista un program radio care anunta traficul. In Ge exista TMC care intrerupe radioul si-ti da informatii despre trafic. In Romania nu exista asa ceva, pacat!

Opresc si-i golesc unei sibiene cosurile cu brinza, si d-aia, si d-aia, chiar si in coaje de brad.

Cu ani in urma fuseseram la Caciulata si am mincat odata, de doua ori, la Coziana, un mic restaurant, de neobservat, chiar linga blocurile alea mari cu tratament. Mi-a placut atit de mult, incit am uitat ca sunt casatorit si am mers la bucatarie unde am cerut-o pe bucatareasa de nevasta. M-a refuzat, ca era maritata cu-n cioban, din ala, stiti d-voastra! Acum zice ca m-ar fi recunoscut, nu sunt prea sigur, ca m-am mai schimbat un pic. Oricum, nu a uitat sa gateasca. Delicios! Recomand! Nu am mai cerut-o de nevasta, poate la intoarcere.

Luam Dealul Negru in roti, imi plac serpentinele, e prima data cind fac dealul cu o masina puternica.

Navigatia ma zapaceste pe linia de centura din sudul Bucurestiului. Opresc undeva unde e un mare grup cu tricouri pe care scrie ceva despre un primar. Intreb de drum in cea mai neaosa romaneasca, mi se raspunde in engleza, vazuse nr german al masinii!

Cap compas spre cea mai iubita sora a mea, de altfel am numai una. Ii spusesem sa nu taie porcul si vitelul, ca tin dieta. De altfel unii au observat deja ca burtica o ia la vale. Imi va pregati ciorba de loboda, acrita cu corcoduse. Mi se pare ca si asta e prea mult. Ii propun sa ma astepte cu piine si sare, ba nu, fara piine, ca ingrase.

Asa ca ajungem cu bine si ma intimpina intr-adevar cu sare, da din aia proaspata, din Himalaia.

 

 

Inca la Timisoara

 Mi-e teama sa vorbesc de aceasta zi, mi-e teama sa nu cad in teatral, in dulcegarii. Ca a fost o zi a rasfatului. Ziua buna se cunoaste de dimineata! Da, e adevarat, am dormit f bine, se anunta o zi formidabila si chiar asa a fost. Un mic dejun frugal, de la un mic aprozar la parter, rosii cu brinza. M-as putea hrani toata viata numai cu rosii si brinza. Din pacate e tot mai greu de gasit rosii adevarate.

Pe drumul deja cunoscut, malul Begai, la dreapta pe pod si ajungem la Opera. Intilnire de gradul 3, oameni minunati. O cafea la Opera, plimbare, povesti. Un prinz usor, ciorba de loboda, tare-mi place, si un somn de frumusete.

Seara suntem invitati la opera. Un recital ca un spritz de vara, cu arii din Opere. F frumos, impresionanta bucuria interpretarii, mai ales a cintaretilor. Doar prima vioara e ceva mai cool. Publicul ales, imbracat pentru Opera, fara zdranganele, dar elegant. In Düsseldorf, unde merg des la Opera, publicul e f batrin, uneori eu sunt cel mai tinar. La Viena veneau la Opera chiar in maieu si slapi.

Si Dineu, suntem din nou invitati, la restaurant, bucate alese, servire chiar amuzanta.

E deja miezul noptii. Incepe o furtuna napraznica, parca ar vrea sa ne trezeasca, bai in viata nu sunt numai frumuseti. Chem un Uber, costa 5,35 lei. Ii dau o suta, ca n-am marunt, imi zice ca nu are rest si ca lasa, ca-i dau altadata... ma buzunaresc si gasesc 5 euroi.

Oare meritam atita rasfat?

Multumesc Timisoara!

Din intimplare sistemul de navigatie ne da o ruta de intrare in Romania prin Cernat. Nu a fost deloc rau, din contra, liber. Intram in Timisoara, ne primeste zimbind. De altfel ziarele de dimineata anutasera deja ca, citez: “Oaspetii mult-asteptati au ajuns la Timisoara”.

Un hotel micut si cochet, totul electronic si ieftin. Daca pierzi telefonul dormi pe strada.

E de abia prinzul. Pornim o plimbare pe malul Begai. Sa ne dezmortim de stat in masina. Desigur Bega nu e Senna si nu are nici Bateau Mouche, dar e simpatica, e sincera. Chiar mincam la un mic restaurant. Obrajori de vaca. Delicios si pretul f civilizat. Indraznim si spre centru. Totul e linistit si curat. Cautam biserica de unde a inceput revolutia. Nu o prea gasim, tare ne-am fi dorit sa o vedem, gasim una, mai intrebam, nu suntem prea siguri. De fapt asta e un mare manco al turismului romanesc, nu prea sunt flyere, panouri, informatii pt turistii straini. Nici macar la Opera nu e nici un afis cu programul respectiv.

In tinerete bifam cladirile, pietroaiele, biserica a fost construita in anii, stil greco, etc. De altfel cladirile nu au nici macar minjelile grafitti, existente peste tot in lumea occidentala. La batrinete, pt mine, orasele inseamna oamenii, imi place sa ma asez undeva si sa privesc oamenii, mai ales femeile, bineinteles. Mi se par senini, multumiti, multi zimbesc, sunt comunicativi. Si parca nu sunt nici asa de multi ciini si nici trotinete electrice, nici macar tatuati.

Plimbindu-ne tacuti, cineva, de la o masa, care nu era la prima bere, ni se adreseaza in germana si ne povesteste ca a facut germana in scoala si ca acum invata din nou. De unde o fi stiut ca suntem “nemti”? Mi s-a intimplat des in sejur sa mi se spuna ca am accent, sau mi se adresa in engleza. Nu inteleg de ce! Desi, cum spunea Mircea Crisan, un emigrant e acela care a pierdut totul, inafara de accent.

Nu vedem cersetori, drogati, betivi. O mare deosebire fata de orasele germane si chiar fata de cele din Regat!

Dam si peste un spectacol de strada, deosebit, niste italieni pe picioroange. Fascinant!

Facuram deja vreo 15000 de pasi si inca cei 500km, asa ca ne bagam in pat odata cu inserarea, ca noi nu mincam seara!