Din intimplare sistemul de navigatie ne da o ruta de intrare in Romania prin Cernat. Nu a fost deloc rau, din contra, liber. Intram in Timisoara, ne primeste zimbind. De altfel ziarele de dimineata anutasera deja ca, citez: “Oaspetii mult-asteptati au ajuns la Timisoara”.

Un hotel micut si cochet, totul electronic si ieftin. Daca pierzi telefonul dormi pe strada.

E de abia prinzul. Pornim o plimbare pe malul Begai. Sa ne dezmortim de stat in masina. Desigur Bega nu e Senna si nu are nici Bateau Mouche, dar e simpatica, e sincera. Chiar mincam la un mic restaurant. Obrajori de vaca. Delicios si pretul f civilizat. Indraznim si spre centru. Totul e linistit si curat. Cautam biserica de unde a inceput revolutia. Nu o prea gasim, tare ne-am fi dorit sa o vedem, gasim una, mai intrebam, nu suntem prea siguri. De fapt asta e un mare manco al turismului romanesc, nu prea sunt flyere, panouri, informatii pt turistii straini. Nici macar la Opera nu e nici un afis cu programul respectiv.

In tinerete bifam cladirile, pietroaiele, biserica a fost construita in anii, stil greco, etc. De altfel cladirile nu au nici macar minjelile grafitti, existente peste tot in lumea occidentala. La batrinete, pt mine, orasele inseamna oamenii, imi place sa ma asez undeva si sa privesc oamenii, mai ales femeile, bineinteles. Mi se par senini, multumiti, multi zimbesc, sunt comunicativi. Si parca nu sunt nici asa de multi ciini si nici trotinete electrice, nici macar tatuati.

Plimbindu-ne tacuti, cineva, de la o masa, care nu era la prima bere, ni se adreseaza in germana si ne povesteste ca a facut germana in scoala si ca acum invata din nou. De unde o fi stiut ca suntem “nemti”? Mi s-a intimplat des in sejur sa mi se spuna ca am accent, sau mi se adresa in engleza. Nu inteleg de ce! Desi, cum spunea Mircea Crisan, un emigrant e acela care a pierdut totul, inafara de accent.

Nu vedem cersetori, drogati, betivi. O mare deosebire fata de orasele germane si chiar fata de cele din Regat!

Dam si peste un spectacol de strada, deosebit, niste italieni pe picioroange. Fascinant!

Facuram deja vreo 15000 de pasi si inca cei 500km, asa ca ne bagam in pat odata cu inserarea, ca noi nu mincam seara!