Iasi (4)

Soarele bate in geam. Scularea! Gradina Botanica din Iasi. Suntem primii. Femeile au multiple orgasme la flori, de fapt lalele, lalele, frumoasele mele lalele, de Luigi Ionescu. Doar lalele, totusi Iasi e mai la nord, in Bucuresti deja lalelele erau pe trecute.

Luam Copoul la picior, la vale. Curat, verde. E simbata, cred, pensionarii nu mai stiu zilele saptaminii. Lume multa, popor, fara sa fie aglomeratie, destinsa, chiar zimbitoare. In Bucuresti e mult mai incruntata.

Trecem pe linga terenul de fotbal Emil Alexandrescu.

Bifam Teiul lui Eminescu, plin de cirje, urita-i batrinetea!

Gasim usor Sala pasilor pierduti! De ce ii zice asa? Cica deoarece culoarul e lung si se pierde zgomotul pasilor. Nu sunt un cunoscator in ale picturii, dar Peretii lui Sabin Balasa m-au fascinat. Acel albastru infinit, absolut feeric. Fiecare fresca un simbol, unele cam stravezii, poate chiar kitsch, dar frumos. Se spune ca Sabin Balasa ar fi fost un pictor al lui Ceausescu. Curios ca-n Sala Pasilor Pierduti nu sunt accente de marire a cirmaciului. Curios ca in casa din Primaverii nu am vazut decit o tapiserie DUPA Balasa. A fost atit de indragostit de moldoveni incit spunea ca e moldovean de origine oltean. Poate ca Sala ar merita cel putin citeva afise, sa stie omul unde e.

In holul Universitatii a ramas loc si de pictori contemporani. Iata o poza in care incercam sa descoperim trasatura penelului. Intr-un hol al Universitatii o adevarata expozitie de arta. Frumos.

Pasometrul sotiei incepe sa scoata fum. Avem deja vreo 15000 de pasi, inclusiv cei pierduti la Balasa. Pictura face foame. Prietenul din Germania ma ajuta, mergeti la Conac. O alegere excelenta. O ambienta extrem de placuta, mai degraba gradina decit restaurant. Muzica veche in surdina, mincare buna traditionala, ce vrei mai mult? Am citit si critici dezastroase despre bucatarie, unul se plingea ca somonul de Bahlui, in sos de capere de Botosani, ar fi fost o catastrofa. Cit de istet trebuie sa fi ca intr-un restaurant moldovenesc sa comanzi asa ceva si cit de destapt trebuie sa fie seful bucatar sa ofere asa ceva, ca si cum ai comanda in Roma sarmale cu mamaliga?

Dar ziua e lunga. Din nou la pas.

Din nou MARTURISIRILE UNUI PARTICIPANT!

Iașul m-a impresionat plăcut și acum îmi dau seama de ce ieșenii sunt mândri de orașul lor. Orașul se întinde pe mai multe dealuri, Copou, Cetățuia, Bucium, Galata și încă vreo trei, fiecare cu parcuri și mănăstiri.

Mi-a plăcut centrul orașului pentru că are spații largi între clădirile monumentale și în plus o zonă pietonală și parcul Copou destul de aproape.

Orașul are multe mănăstiri, nu ca Bucureștiul, care a făcut o revoluție culturală "made in China" și a scăpat de ele. Noi am vizitat mănăstirea Golia, unde Creangă a fost demis din postul de diacon, pentru că trăgea cu pușca în cuvioasele ciori.

Dezavantajele orașului ar fi: un râuleț leșinat ce se cheamă Bahlui și faptul că autostrăzile A7 și A8 nu se știe când vor fi.

Dacă aș fi mai tânăr m-aș muta la Iași "cu arme și bagaje"dar acum e prea târziu. Nu vreau să le ridic media de vârstă!

Poate într-o viitoare existență, cum ar spune prietenul Mihai.

Ar mai fi inca ceva muzee, puncte, dar s-au strins peste 20000 de pasi, suntem cam groghi, nu prea mai vedem pe unde mergem, de dis de dimineata, deja se insereaza.

Am senzatia ca am pierdut ceva esential, dar nu stiu ce. Poate o intilnire cu Liviu Antonesei, de fapt sunt un timid. Am vazut si editura Stef, unde mi s-a editat capodopera mea de carte. Cred ca am mai vizitat cite ceva, Filarmonica, Scoala de muzica, dar am uitat. Am si pierdut multe, dar atit s-a putut.

Miine iar pe drum. Incotro? NU stim. Se anunta ploaie, furtuna si frig.

Noi nu mincam seara!

PS Cum zicea un poet... pe care-l iert...

Ceva inexplicabil e aici,

În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,

Dicţionaru-i pus a se îndulci

Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...]

Întregul Iaşi e desenat frumos

Şi orice pas al frunzelor rămâne

De parcă, el e dintr-un nobil os

Biblioteca Patriei Române.

PPS Unui participant i-au mai ramas niste cuvinte-n git, le vom publica miine!

+3

All reactions:

1Tatiana Novac

Iasi (3)

 Plini de emotii, cocosati de istorie, plecam hai-hiu prin oras, desigur un hai hui adaptat mediei de virsta a grupului, de peste 70 de ani.

Ajungem in zona facultatilor de medicina. Peste tot sunt spitale de diferite specialitati, parca incepe sa ma intepe ceva in sale, sau parca respir mai greu. Tare bolnavi sunt iesenii! Din fericire aportul de calorii, hidrocarbonate, vitamine a fost relativ redus asa ca detinem inca o mobilitate suficienta.

Incercam sa luam o inghetata la coada calului statuii lui Stefan Cel Mare calare, dar fara succes, prea aglomerat.

De mult nu am mai vazut asa de multi tineri laolalta. Tineri frumosi, anormal de normali, multi graiesc pe straineste.

Dar sa-i dam cuvintul unui membru al grupului:

MĂRTURIILE UNUIA DINTRE PARTICIPANȚI

Deși sunt moldovean, spre rușinea mea am ajuns bătrân și mare lucru nu știam despre Iași. O scuză aș avea pentru că sunt născut undeva în sudul Moldovei, destul de departe de Iași. Acum am mai descoperit una. Până la Ștefan cel Mare, Valahia avea hotarul pe râul Trotuș, dar Ștefan descoperind că vrâncenii au un grai moldovenesc a mutat hotarul pe Milcov.

Multe lucruri le aflăm acum după 89.

De exemplu, în timpul pregătirii unirii principatelor a existat un puternic grup de antiunioniști la Iași, grup din care făcea parte și Ion Creangă. Antiunioniștii ieșeni prevedeau că orașul lor va pierde cu timpul din punct de vedere cultural și economic în favoarea Bucureștiului.

Poate că din acest motiv, imediat după unire domnitorul înființează prima universitate din Romania, universitate care îi va purta numele.

Pe parcursul expeditiei se va observa ca moldoveanul nostru capata trasaturi asemanatoare cocosilor din ograda lui, ne amintim..., entuziasmul sau la adresa Iesului luind proportii astronomice.

Suntem ghidati telefonic de alt prieten moldovean, aflat in Germania. Avem marele noroc sa reusim sa intram la Teatrul National. Seamana izbitor cu Opera din Viena, in miniatura, pe care am avut bucuria s-o vizitam. De altfel a fost construita de arhitecti vienezi. Moldoveanu nostru pretinde că în momentul unirii Iașul avea cinci piane, iar Bucureștiul unul, si vezi Doamne, asa se explica suprematia culturala, muzicala. Mos Ion Roata cinta la pian Hora unirii. Teatrul e si opera, m-a uimit fosa orchestrei, extrem de mica, cred ca de abia incape un quartet.

Ajungem la Trei Ierarhi. Biserica "Trisfetitelor" a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637 -1639, ca necropola domnească. Asta m-a impresionat enorm, cum oare au reusit sa construiasca in doar doi ani? Cum au luat aprobarile de constructie, mediu, instalare apa, canalizare etc? Acum se afla intr-o stare indecent de buna, mie-mi plac monumentele care au patina vremii, precum femeile mature.

O luam spre Palatul Culturii. Il vedem de departe, totusi prea multa cultura nu mai pot inghiti. Asa ca ramine departe. O decizie f buna deoarece ambitiosul nostru moldovean, care tinea mortis sa-l viziteze, observa ca acesta era deja inchis. Normal, asa e la moldoveni, se scoala tirziu si se culca devreme. Salutam din mers si Casa Dosoftei. Am avut noroc sa vedem Palatul Culturii de departe, in spatele lui se mai aflau un numar de muzee tentante pt unii.

Consultam pasometrul si observam ca deja am ajuns la recorduri mondiale. Vom mai avea de a face cu pasi pierduti.

Ne indreptam catre pensiune, dornici de a ne arunca in pat, mai ales ca noi nu mincam seara.

Dar si miine e o zi, o zi extrem de plina, avem in program ditamai Copoul si-nca multe altele.

+4

Like

Active

Iasi (2)

 Am intrat in Iasi pe splaiul Bahluiului. Hotarit lucru, nu seamana nici cu LA, nici cu Barcelona, nici cu Roma. Chiar te intrebi cum a fost posibila ctitoria unui oras asa de mare pe un riu atit de mic? Circotasul de Dimbovita ar zice ca tare ar fi frumos daca malul riului ar fi cumva inverzit, impadurit, sau macar niste tufe de Venetia. Sa aiba studentii unde sa se iubeasca, caminul e pe mal. Am aflat ca in Iasi e o politehnica veche unde procentul de femei e f ridicat! Am trait s-o aud si p-asta, femeia ing., ca d-aia se intimpla atitea nenorociri. Cica, in schimb, scoala de balet e plina de baieti. In promotia mea nu a fost nici o fata. Jelu, un coleg moldovean, ne-a spus ca pe malul riului ar fi expus si un IAR 93, nu l-am gasit. “Ce au adus şi rabla asta? Ce să caute aici? Este ruginit tot", a spus o ieşeancă aflată în trecere.”

Pensiunea inchiriata arata f bine. Gazda e o doamna draguta, care m-a facut sa ma indragostesc din nou de propria nefasta, deoarece gazda vorbea fara punct si virgula, mult mai mult decit sotia, incercind sa-si ascunda accentul moldovean.

Insetati si infometati de cultura, am mers la un muzeu reprezentativ pt intreaga literatura moldoveneasca, romaneasca, europeana, mondiala. La Bolta Rece.

Drumețule, dacă sătul de mersuri

În târg la Eși va fi să-ți fie nasul

Să te îndrepte și acolo pasul-

La Bolta Rece se gândește-n versuri.

Cind am intrat erau f putini scriitori si poeti, doar vreo trei, dar primirea a fost f calda. Am avut impresia ca un ospatar chiar m-a recunoscut drept scriitor obscur. Bolta Rece e un loc de intilnire al scriitorilor si intelectualilor, documentat din 1786, chiar inainte lui Eminescu si Creaga si Junimea. Infiorati de vibratiile culturale am servit o mamaliga cu pastrama, mamaliga din vremea lui Stefan cel Mare, care de fapt nici nu avea mamaliga.

Mai aveau si raci retrograzi, Fasoleli englezesti, Curcanul lui Penes la frigare, Cronica Convorbirilor literare cu otet, piper si sare, Pe gheata... la Bulevard Pampleziruri, Branza dregatoreasca, Fructe din noua lustri de activitate literara, Cafele aforisite, Dragasani de la Bolta rece”

Am fi vrut sa servim Platoul lui Eminescu si Veronica, format din măduvioare vită, fudulii, pizdulici, mititei, chișcă, creier vită, cartofi țărănești, murături, dar totusi talentul nostru literar e f limitat. M-am intrebat cum de mincau Mihai si Veronica atit de mult, mai ales ca el era sarac.

"Badie Mihai,

Slavă Domnului c-am primit vești de la tine.

Eu te credeam mort și mă luam de dor cu amintirile. Când erați in jurul meu, tu, Augura cel blestemat, Conta și alții cari acum vă fuduliți prin capitală alături cu ciocoii, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Skaraotki și pe voi norocul și binele.

De ce lași pe Veronica să se zbuciume? Te-am așteptat de Crăciun să vii, dar… besteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a dus, ca fumul în sus și de venit n-ai mai venit… aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Raceanu și alți mușterii pentru mâncărică și bauturică bună, am tras un bairam de cel turcesc cu vin grecesc de la Amira.

Apoi, ne-am dus cu sania afară din oraș, și acolo pune-te din nou masă. A doua zi la fel, de-abia a treia zi ne-am zburătăcit ca vrăbiile fiecare pe la vatra lui.

Acum stau lângă horn cu pisicile mele și mai pun rânduială în cele însemnări. Tu te cerți cu politicienii prin “Timpul”; ce-ai pățit de te-ai făcut așa războinic? Sănătate și voie bună.

Ionică"

-ION CREANGĂ (scrisoare către MIHAI EMINESCU)

(NB Amira era numele negustorului care tinea Bolta Rece)

Personalul de serviciu a fost extrem de amabil, chiar ne-a ghidat, in dulsele grai moldovinesc, prin pivnitele, hrubele circiumei, hrube care se pastreaza si azi, pe vremuri fiind intinse pe sub o mare parte a Iasiului.

Cica iesenii erau tare petrecareti și cum o țineau deseori în petreceri cu lăutari, la una din ele, fiind toți chercheliți au obligat lăutarii să se urce în copac și să continue a cânta. Urmarea nefericită a fost că a căzut contrabasistul. Când s-au trezit din beție și-au dat seama că bietul instrumentist nu-și mai putea câștiga pâinea cea de toate zilele. Au hotărât să facă chetă umblând pe la prieteni, pentru a cumpăra un contrabas, prilej pentru alte chefuri. După un timp întâlnind lăutarul au aflat că și-a reparat contrabasul. Atunci au început s-o ia în sens invers pentru a restitui banii, prilej de alte chefuri.

Obositi de atita cultura am pornit agale prin oras, unde vom ajunge... miine.

+3

All react

Iasi (1)

Reportajele mele de calatorie nu sunt cronologice, ci vin asa cum imi vine. Azi as fi vrut sa povestesc despre Iasi. Auzisem multe lucruri interesante, unii chiar imi reprosau, cum ba, nu ai fost in Iasi, capitala Moldovei? Le spuneam, stai bha sa vad intii NY, LA, Barcelona, Paris, Roma si inca altele, pt a avea cu ce sa compar. Vroiam sa povestesc despre Iasi si pt ca marii savanti nemti, cei care sunt siguri ca ne asteapta apoplexia climatica, ziceau ca va ploua de va rupe pamintul. Asa ca ce faci cind ploua, povestesti despre Iasi. Dar dimineata s-a ivit pe la ora sase cu un soare stralucitor, nici un fulg de nor pe cer, asa ca mi-am zis, vino mama sa ma vezi, cum lucrez la spatii verzi.

Si deci dai cu taiatul ierbii, masina de taiat iarba nu e deloc potrivita atunci cind iarba deja a ajuns la o inaltime considerabila. Am vrut sa cumpar o coasa, am gasit una de peste 150 de euroi, manuala, cica era forjata. Ce sa fac cu ea, mai ales ca habar nu am sa cosesc, asa ca am macelarit-o cu masina.

Am pus fasole, am mai pregatit pt dovlecei, ardei.

Deci nu mai pot povesti despre Iasi, pt ca ma dor salele, asa ca mai bine las pe miine, fie ca ploua, fie ca nu.

Tineti computerele deschise!

Locuinta mea de vara

 Locuinta mea de vara e la tara...

De fiecare data cind am ocazia imi place sa merg “la tara”.

Poate ca intr-o viata viitoare o sa traiesc acolo, dar precis ca mi-ar trebui alta nefasta, deoarece aceasta nu prea se entuziasmeaza de rural. Oricum, mi-as dori o casa cu cerdac, pridvor, prispa, terasa, sau veranda. Acesti termeni au initializat o discutie filologica privind deosebirile intre acestea, fara finalizare. Cica cerdac ar veni din turca.

Nu am avut ocazia niciodata sa traiesc o perioada mai lunga acolo, poate chiar m-as acomoda, desi e enorm de multa munca. Deci am mers la niste prieteni f dragi mie, nu sunt autorizat sa numesc satul, pot spune ca era prin Vrancea. Un sat tipic, as zice, pare destul de instarit, desigur dimineata la opt circiuma din sat isi deschide portile, pt un breakfast cu bere. Apropos munca, perioada e f grea, trebuiesc golite butoaiele cu vin deoarece vine recolta urmatoare. Ca, nu asa, vesnicia s-a nascut la tara, unde trebuie ascultata iarba cum creste!

Am fost intimpinat de hamaiturile unui ciine, ii ziceau proprietarii, eu cred ca era o corcitura intre balaurul cu trei capete si turnul Eiffel, cind se ridica pe labele din spate depasea prunul. Avea o privire rea si niste colti cit sabia lui Stefan cel Mare calare. Stia ca imi e frica, pe mine ma musca si ciinii de plus, si se amuza vazindu-ma cum tremur si transpir.

Am incercat sa ma fac util, chiar am prasit in jur de 15 minute, am carat si vreo cinci minute niste lemne, am incercat sa le sparg cu toporul, lucru greu, deoarece se miscau f repede si nu le nimeream, salele facindu-si ad hoc simtita prezenta.

O poveste speciala a fost legata de gaini. O prietena ne-a rugat sa-i facem rost de o gaina batrina, chiar daca nu prea avea morcov tinar. Am reusit si am inteles ca jogging nu e cea mai buna solutie de a slabi, deoarece acestea erau fugarite toata ziua prin ograda de niste cocosi pofticiosi si totusi erau extrem de grase. Erau atit de violate incit nu mai aveau nici pene pe spate de la calaritul neintrerupt. Nu stiam ca moldovenii sunt atit de virili!

Am mai fost prin sate din diferite tari unde regulile si regulamentele sunt atit de stricte incit te simti la inchisoare, in Romania, in schimb, e libertate, fiecare face ce vrea, cu avantajele si dezavantajele ce decurg din aceasta.

O caracteristica speciala a satului romanesc e biserica, peste tot vezi biserici, multe renovate, sau nou construite. Am aflat ca si enoriasii sunt impartiti pe partide, una e a preotului Serban, care e vechist, adica aplica calendarul vechi, alta e a parintelui Ioan, liber schimbist. Preotii domina si viata amoroasa a satului, chiar mai tare decit institutiile cu beculete rosii, devenite adevarate simboluri ale satului romanesc modern.

Si totusi am vazut femei cochete

Si cu fete incaltate cel putin!

Henry Coanda

 Tare mila imi e de Henry Coanda, de la un mare savant sa ajunga aeroport. Si ce aeroport! Mai peste tot, in gari, porturi, aeroporturi, vezi oamenii imbratisindu-se, perechile plingind de despartirea care-i asteapta. La Otopeni nu vei vedea niciodata asa ceva. Nu e deloc locul potrivit. Ati fost vreodata cu Rata de la autogara din Vaslui? Un prieten chiar imi povestea cum intr-un autobuz arhiplin, care reusise sa inchida usile, batea un betiv, care tocmai isi batuse nefasta si striga, deschideti, sunt membru al partidului comunist.

Ei bine, aeroportul Otopeni e de trei ori mai imputit decit autogara din Vaslui. Toaletele din aeroport sunt in permanenta in curs de curatire, astfel incit miile de pasageri se inghesuie la cele putine ramase, care sunt si mai imputite.

Si cladirea e cum e, dar personalul aeroportului a fost ales dintre cei mai nesimtiti reprezentanti ai poporului roman. Am avut decolarea la 6:25, deci a trebuit sa ajung pe la 3 juma. Soferul UBER a fost extrem de amabil, chiar m-a ajutat la bagaje si a acceptat cu greu ciubucul oferit.

In schimb la ghiseu era sfirsitul lumii. Desi aveam Priority, adica aveam dreptu de a ma baga pe un culoar separat, culoar de altfel semnalat prin sageti speciale, acesta nu era functional. Mentionez ca am platit 40 de euroi suplimentar pt acest drept, de fapt nu neaparat pt a intra in fata, ci mai mult pt ca mi se oferea un bagaj suplimentar. Cindva am intrebat de ce nu functioneaza, mi s-a spus ca nu e treaba aeroportului, ci a companiei aeriene, de parca aceasta a facut tejgheaua. Coada era cauzata si de faptul ca la intrarea la control sistemul de scanare automata a boarding card nu prea functiona. Un tehnician gras si frumos, care pazea intrarea, specialist in IT, ca nu degeaba a doua limba la Microsoft e lb romana, povestea ca firmele aeriene ar fi vinovate pt ca au emis date eronate. La intrebarea de ce nu se poate legitima cu buletinul, in sistem e intotdeauna legatura intre boarding card si buletin, de fapt cum se poate face peste tot in lume, nu a raspuns.

Si nesimtirea de abia incepe. La control era un nesimtit cu o privire timpa, care statea cu miinile la spate si nu ajuta cu nimic. Mai mult, lazile in care bagi bagajele pt control erau stivuite undeva si fiecare trebuia sa se lupte pt obtinerea unei asemena lazi. Am luat trei odata, chiar insuficiente pt mine si sotie si m-a certat, cica ar trebui sa ia cite un leu pe lada. Dar care e meritul d-voastra, vad ca nu faceti nimic, i-am spus, si ca in alte aeroporturi exista o banda in care lazile goale vin la pasager asezate pe cant. Altadata aveam niste rasaduri de rosii, alt idiot m-a suspectat ca transport cinepa, pina cind a venit un altu si i-a spus in fata ca e dobitoc.

Controlul pasapoartelor sunt executate de niste zombi, care nu raspund nici la salut, cind le spui buna dimineata si ii doare gura sa-ti spuna zbor placut.

Daca mai punem si preturile absolut nerusinate la cafea, cornuri etc, cred ca mai scumpe decit oriunde in lume, ai imaginea vie de ce nimeni nu plinge cind pleaca din Ro. Cred ca e facut special, sa nu ai regrete.

green grass of home

 Dar sa incepem cu ... sfirsitul. Ajuns acasa, (paranteza, a se observa ca folosesc termenul “acasa” pt locuinta din Ge, oare de ce?) green grass of home ma astepta intr-o veselie, ajunsese pina la c.. oaste ca nici nu te poti p...a de ea. Asa ca va trebui sa cosesc, sa implementez rasadurile de rosii de la nasa din Ro, (multumesc nasa) sa sap, sa stropesc, sa .. Deja m-am sculat pe la sase cu chef de munca, asa ca mai zabovesc pe Fb poate-mi trece. (vezi poza).

Tot la capitolul inchisul cercului am vizitat, in ultima zi, o casa in care mai fusesem cu peste 30 de ani in urma. Imi amintesc ziua exacta, era 22 decembrie 1989, pe la 12 trecute fix, am fost cu un tovaras, Dan americanu, si am vrut sa profitam de vremea frumoasa si sa vizitam un “preten”, ca tovaras nu-mi puteam permite sa-l numesc. Pretenu nu era acasa, desi il mai cautau si multi altii. Intre timp a cam fost impuscat si casa a devenit un loc de vizitat unde unii-l venereaza, iar altii il scuipa. Intrucit in urma cu peste 30 de ani am fost cam pe fuga nu prea am remarcat “frumusetiile” arhitecturale si de design. Desi nu ma pricep, am inteles ca e un amestec intre zeci de stiluri „importate“ din vizitele facute pretutindeni in lume. Este acolo si un mic Versailles. Ghidusa era f interesata de amintirile noastre pe care le-am impartasit cu darnicie, chiar daca, in bunul stil romanesc, ma contraziceam cu Dan care ma insotise atunci. Chiar vroisem s-o sun de le telefonul scurt pe nefasta care era, in acele vremuri, in Germania federala. Am inteles de ce “pretenu” se impauna, casa era plina de pauni. O remarca, nu este nici un tablou de Sabin Balasa, de care vom mai vorbi in descrierea excursiei.

Gata pt azi, trebuie sa ma grabesc, stiti ca batrinetea are un singur avantaj, nu dureaza prea mult!