Locuinta mea de vara

 Locuinta mea de vara e la tara...

De fiecare data cind am ocazia imi place sa merg “la tara”.

Poate ca intr-o viata viitoare o sa traiesc acolo, dar precis ca mi-ar trebui alta nefasta, deoarece aceasta nu prea se entuziasmeaza de rural. Oricum, mi-as dori o casa cu cerdac, pridvor, prispa, terasa, sau veranda. Acesti termeni au initializat o discutie filologica privind deosebirile intre acestea, fara finalizare. Cica cerdac ar veni din turca.

Nu am avut ocazia niciodata sa traiesc o perioada mai lunga acolo, poate chiar m-as acomoda, desi e enorm de multa munca. Deci am mers la niste prieteni f dragi mie, nu sunt autorizat sa numesc satul, pot spune ca era prin Vrancea. Un sat tipic, as zice, pare destul de instarit, desigur dimineata la opt circiuma din sat isi deschide portile, pt un breakfast cu bere. Apropos munca, perioada e f grea, trebuiesc golite butoaiele cu vin deoarece vine recolta urmatoare. Ca, nu asa, vesnicia s-a nascut la tara, unde trebuie ascultata iarba cum creste!

Am fost intimpinat de hamaiturile unui ciine, ii ziceau proprietarii, eu cred ca era o corcitura intre balaurul cu trei capete si turnul Eiffel, cind se ridica pe labele din spate depasea prunul. Avea o privire rea si niste colti cit sabia lui Stefan cel Mare calare. Stia ca imi e frica, pe mine ma musca si ciinii de plus, si se amuza vazindu-ma cum tremur si transpir.

Am incercat sa ma fac util, chiar am prasit in jur de 15 minute, am carat si vreo cinci minute niste lemne, am incercat sa le sparg cu toporul, lucru greu, deoarece se miscau f repede si nu le nimeream, salele facindu-si ad hoc simtita prezenta.

O poveste speciala a fost legata de gaini. O prietena ne-a rugat sa-i facem rost de o gaina batrina, chiar daca nu prea avea morcov tinar. Am reusit si am inteles ca jogging nu e cea mai buna solutie de a slabi, deoarece acestea erau fugarite toata ziua prin ograda de niste cocosi pofticiosi si totusi erau extrem de grase. Erau atit de violate incit nu mai aveau nici pene pe spate de la calaritul neintrerupt. Nu stiam ca moldovenii sunt atit de virili!

Am mai fost prin sate din diferite tari unde regulile si regulamentele sunt atit de stricte incit te simti la inchisoare, in Romania, in schimb, e libertate, fiecare face ce vrea, cu avantajele si dezavantajele ce decurg din aceasta.

O caracteristica speciala a satului romanesc e biserica, peste tot vezi biserici, multe renovate, sau nou construite. Am aflat ca si enoriasii sunt impartiti pe partide, una e a preotului Serban, care e vechist, adica aplica calendarul vechi, alta e a parintelui Ioan, liber schimbist. Preotii domina si viata amoroasa a satului, chiar mai tare decit institutiile cu beculete rosii, devenite adevarate simboluri ale satului romanesc modern.

Si totusi am vazut femei cochete

Si cu fete incaltate cel putin!

Henry Coanda

 Tare mila imi e de Henry Coanda, de la un mare savant sa ajunga aeroport. Si ce aeroport! Mai peste tot, in gari, porturi, aeroporturi, vezi oamenii imbratisindu-se, perechile plingind de despartirea care-i asteapta. La Otopeni nu vei vedea niciodata asa ceva. Nu e deloc locul potrivit. Ati fost vreodata cu Rata de la autogara din Vaslui? Un prieten chiar imi povestea cum intr-un autobuz arhiplin, care reusise sa inchida usile, batea un betiv, care tocmai isi batuse nefasta si striga, deschideti, sunt membru al partidului comunist.

Ei bine, aeroportul Otopeni e de trei ori mai imputit decit autogara din Vaslui. Toaletele din aeroport sunt in permanenta in curs de curatire, astfel incit miile de pasageri se inghesuie la cele putine ramase, care sunt si mai imputite.

Si cladirea e cum e, dar personalul aeroportului a fost ales dintre cei mai nesimtiti reprezentanti ai poporului roman. Am avut decolarea la 6:25, deci a trebuit sa ajung pe la 3 juma. Soferul UBER a fost extrem de amabil, chiar m-a ajutat la bagaje si a acceptat cu greu ciubucul oferit.

In schimb la ghiseu era sfirsitul lumii. Desi aveam Priority, adica aveam dreptu de a ma baga pe un culoar separat, culoar de altfel semnalat prin sageti speciale, acesta nu era functional. Mentionez ca am platit 40 de euroi suplimentar pt acest drept, de fapt nu neaparat pt a intra in fata, ci mai mult pt ca mi se oferea un bagaj suplimentar. Cindva am intrebat de ce nu functioneaza, mi s-a spus ca nu e treaba aeroportului, ci a companiei aeriene, de parca aceasta a facut tejgheaua. Coada era cauzata si de faptul ca la intrarea la control sistemul de scanare automata a boarding card nu prea functiona. Un tehnician gras si frumos, care pazea intrarea, specialist in IT, ca nu degeaba a doua limba la Microsoft e lb romana, povestea ca firmele aeriene ar fi vinovate pt ca au emis date eronate. La intrebarea de ce nu se poate legitima cu buletinul, in sistem e intotdeauna legatura intre boarding card si buletin, de fapt cum se poate face peste tot in lume, nu a raspuns.

Si nesimtirea de abia incepe. La control era un nesimtit cu o privire timpa, care statea cu miinile la spate si nu ajuta cu nimic. Mai mult, lazile in care bagi bagajele pt control erau stivuite undeva si fiecare trebuia sa se lupte pt obtinerea unei asemena lazi. Am luat trei odata, chiar insuficiente pt mine si sotie si m-a certat, cica ar trebui sa ia cite un leu pe lada. Dar care e meritul d-voastra, vad ca nu faceti nimic, i-am spus, si ca in alte aeroporturi exista o banda in care lazile goale vin la pasager asezate pe cant. Altadata aveam niste rasaduri de rosii, alt idiot m-a suspectat ca transport cinepa, pina cind a venit un altu si i-a spus in fata ca e dobitoc.

Controlul pasapoartelor sunt executate de niste zombi, care nu raspund nici la salut, cind le spui buna dimineata si ii doare gura sa-ti spuna zbor placut.

Daca mai punem si preturile absolut nerusinate la cafea, cornuri etc, cred ca mai scumpe decit oriunde in lume, ai imaginea vie de ce nimeni nu plinge cind pleaca din Ro. Cred ca e facut special, sa nu ai regrete.

green grass of home

 Dar sa incepem cu ... sfirsitul. Ajuns acasa, (paranteza, a se observa ca folosesc termenul “acasa” pt locuinta din Ge, oare de ce?) green grass of home ma astepta intr-o veselie, ajunsese pina la c.. oaste ca nici nu te poti p...a de ea. Asa ca va trebui sa cosesc, sa implementez rasadurile de rosii de la nasa din Ro, (multumesc nasa) sa sap, sa stropesc, sa .. Deja m-am sculat pe la sase cu chef de munca, asa ca mai zabovesc pe Fb poate-mi trece. (vezi poza).

Tot la capitolul inchisul cercului am vizitat, in ultima zi, o casa in care mai fusesem cu peste 30 de ani in urma. Imi amintesc ziua exacta, era 22 decembrie 1989, pe la 12 trecute fix, am fost cu un tovaras, Dan americanu, si am vrut sa profitam de vremea frumoasa si sa vizitam un “preten”, ca tovaras nu-mi puteam permite sa-l numesc. Pretenu nu era acasa, desi il mai cautau si multi altii. Intre timp a cam fost impuscat si casa a devenit un loc de vizitat unde unii-l venereaza, iar altii il scuipa. Intrucit in urma cu peste 30 de ani am fost cam pe fuga nu prea am remarcat “frumusetiile” arhitecturale si de design. Desi nu ma pricep, am inteles ca e un amestec intre zeci de stiluri „importate“ din vizitele facute pretutindeni in lume. Este acolo si un mic Versailles. Ghidusa era f interesata de amintirile noastre pe care le-am impartasit cu darnicie, chiar daca, in bunul stil romanesc, ma contraziceam cu Dan care ma insotise atunci. Chiar vroisem s-o sun de le telefonul scurt pe nefasta care era, in acele vremuri, in Germania federala. Am inteles de ce “pretenu” se impauna, casa era plina de pauni. O remarca, nu este nici un tablou de Sabin Balasa, de care vom mai vorbi in descrierea excursiei.

Gata pt azi, trebuie sa ma grabesc, stiti ca batrinetea are un singur avantaj, nu dureaza prea mult!

Tratament- Terapie.

 Gata, am terminat terapia anuala, sau tratamentul anual, cum vrem sa-i spunem. Nu stiu cum sa-l numesc, chiar daca sunt un celebru scriitor obscur; nu, nu e vorba de bai galvanice, si nici de impachetari cu namol, sau masaje limfatice. E ceea ce as numi, poate, renaturalizare, sau incercare de reimplantare, sau chiar retrairea trecutului, nostalgia tineretii. In termeni dentisti as zice ca e o plomba, sau, in termeni filozofici, as putea numi... habar nu am cum.

E vorba de excursia anuala pe care o fac in Romania. Ca orice tratament nu e lipsit de fenomene secundare cu care trebuie sa ne confruntam, dar, secundare fiind, nu trebuie sa le dam prea multa importanta.

Nu pot acum sa spun prea mult, las intii sa se “aseze” lucrurile. Doar atit, mi-a facut o placere imensa sa ma intilnesc cu prietenii, rudele, fostii colegi. Imi place sa cred ca si ei s-au bucurat sa ma vada, cel putin asa mi s-a parut.

Da, stiu, am imbatrinit cu totii, dar parca am imbatrinit frumos.

Va urma!

Conferinta

International Conference of Aerospace Sciences,

“AEROSPATIAL 2018”

25 – 26 October 2018, Bucharest, Romanian Interbellum Aviation

La aceasta conferinta am avut onoarea sa mi se permita sa-mi prezint cartea. Conform programului aveam la dispozitie 15 minute, intre 12:45 si 13:00, dupa care urma Lunch.

Un francez, Prof Marc Lesturgie, a vorbit insa cca o vesnicie, sau peste o ora jumate, asa ca tot programul s-a dat peste cap.

Deci era deja ora de masa si nici macar d-na Botez nu reusise sa intre, asa ca d-l director Catalin Nae a anuntat pauza.

In sala erau extrem de multi „batrini“, fosti colegi, veniti special sa ne intilnim, folosind pretextul cartii mele. Dar d-l director, care nu prea era incintat de valul de “fosti”, nu a catadixit sa spuna nimic de continuarea programului. Mai mult, un matematician de elita, care era inca angajat a institutului la peste 70 de ani si care dezvoltase pt prima data in Romania, matematizarea, astazi am spune “digitalizarea suprafetelor”, l-a intrebat f politicos pe director daca se mai prezinta, sau nu cartea. D-l director pur si simplu l-a injurat.

Prinzul a fost absolut exceptional, cum rar am vazut la o conferinta, era si destul de bine udat cu vinuri bune, nu numai cu piscoturi cum primesti prin Germania.

Dupa pauza incepe conferinta si mai toti erau convinsi ca nu se va face nici o lansare de carte, multi au plecat chiar acasa. Eram pe hol la o vorba ca apare cineva si ne spune ca d-l director, totusi, ne invita in sala sa prezint cartea. Ma rog, se produce prezentarea respectiva, iar dupa prezentare se goleste sala, fostii fiind deja surmenati de atita stiinta. Desigur asta nu i-a cazut prea bine d-lui director.

Ca cum sa aflu...

https://www.g4media.ro/seful-institutului-cercetare...

Datorii

 

Bunicul mi-a spus ceva despre datorii, dar nu mai tin minte. In schimb unul Publilius Syrus zicea ca datoriile sunt catusele libertatii. Ca asa am fost crescut, sa nu fac datorii si m-am tinut de cuvint, am mers pe principiul n-am bani, nu mi-e foame, n-am bani, beau apa.

Stiu ca e impotriva oricarei filozofii financiare, stiu ca numai daca investesti ai sansa de cistig, stiu ca banii se devalorizeaza, infaltii, revolutii, chestii, dar asa sunt eu, nu pot sa ma imprumut. De fapt un porverb chinez spune, cine n-are datorii e bogat.

Asa ca sunt bogat. Dar cit de bogat sunt?

Cu spiritul meu analitic mi-am propus sa vad cum se descurca alte popoare, cum stau ei cu datoriile. Nemtii sunt cam zgirciti, si nu prea fac datorii, de abia 10% au asa ceva. Nu prea am gasit date despre romani, cred ca nu stau prea bine.

Dar ce m-a socat cu adevarat e un popor pe care cu totii il admiram, il consideram extrem de educat, unul care are mare respect fata de batrini, unde se traieste mult, f. mult. Ei bine, acest popor se crede ca ar fi si fericit, popor care nu a trecut niciodata prin comunism, totusi e cel mai indatorat. Ne amintim ca-n 89 cind s-a terminat cu impuscatu, Romania nu avea nici o datorie externa, si, nu asa, ce bine traiam :).

Stiu, ma contrazic, pe de o parte pledez pt o situatie financiara sanatoasa fara datorii si pe de alta parte, argumentez cu natiuni indatorate pin-la plasele carora le merge bine.

Pe primul loc si cistigatoarea medaliei de aur e tara soarelui rasare, a Micuteicecurai, Kamicaze, Tzunami, Sushi, Japonia. Datoria externa depaseste 238% din PIB. Si alte tari cu pretentii sunt in vrful ierarhiei, Grecia pe locul 5, Italia pe sapte, si chiar  tara idol a oricarui roman, USA se afla pe 13. Tara de unde ne vine intelepciunea, cu capitala la Bruxelles, car ene invata ce e bine si ce e rau sta pe locul 18, ca sa nu mai spun ca savoir vivre, fonfanitii de francezi si ei sunt in frunte, pe 19.

Romania ocupa un rusinos loc 144, ca ai putea spune, ce faceti bai, de ce nu va imprumutati?

Daca luam alt criteriu si anume datoriile pe cap, va mai amintiti ca pe vremea cizmarului era extraordinar de bine sa fii cap de locuitor deoarece aveam cel mai mult otel in cap, si chiar si cereale, pai atunci avem un clasament putin schimbat:

1	Japan (Asien)	66.690
2	Norwegen (Europa)	34.731
3	Belgien (Europa)	33.035

In concluzie nu stiu ce sa mai cred, e bine, sau nu e bine, sa ai datorii?

Fericirea

 In referatul precedent vorbeam despre stiinta de a fi fericit. Dar sa incepem cu criteriile care stau la baza fericirii, asa cum sunt definite de oamenii de stiinta. Nu vreau sa pun intrebarea daca respectivii oameni de stiinta traiesc si se motiveaza dupa aceste criterii.

Cele sase criterii sunt:

1. PIB pe locuitor, adica banii. Chiar daca stim ca banii nu aduc fericirea, iata ca oamenii de stiinta ii aprecieaza.

2. Social support

3. healthy life expectancy, sanatatea, speranta de viata

4. libertatea

5. generozitatea

6. absenta coruptiei

Dupa cum se vede chestii precum prietenia, familia, si mai ales dragostea, nu sunt criterii de fericire, sau poate or fi bagate in “social support”? De altfel atita timp cit libertatea e un criteriu important, deja cei casatoriti pleaca cu un handicap. Se pare ca nici clima nu e importanta pentru fericire, nici soarele, nici muntii, nici geografia, nici frumusetiile naturii. Nici macar paradisul.

Atentie, acum devine complicat, de altfel Aristotel a vorbit de eudaimonie, ceva care e un fel de noroc. Asta include autenticitate, scop, dezvoltare si excelenta. Mi-e teama ca daca ne adincim in eudaimonie nu prea mai reusim sa fim fericiti, deci sa trecem direct la rezultate.

Primele tari sunt:

1. Finland

2. Denmark

3. Iceland

4. Israel

5. Netherlands

6. Sweden

7. Norway

8. Switzerland

9. Luxembourg

10. New Zealand

E umitor ca atitea tari nordice sunt in primele locuri la fericire. Cum oare sa traiasca cineva in intuneric sase luni pe an, sa traiasca la o temperatura medie de 5°C, unde apa marii are 5° in medie si sa spuna ca e fericit? Nu mai pun la socoteala si ca bautura e extrem de scumpa, nu sunt rosii cu brinza. Unde mai pui ca Finlanda se invecineaza si cu marele frate Rus. Nici copii nu sunt in stare sa faca, de abia sunt 1,4 copii pe femeie. De altfel ar fi si greu, la o densitate de 16 oameni pe km², cum sa se gaseasca?

Cum poate sa fie Finlanda cea mai fericita tara daca rata de sinucideri e extrem de mare, de 13,4 la suta de mii, la barbati fiind chiar 20. Adica astia sunt atit de fericiti ca spun, ba e asa de bine, ce ar fi sa-mi trag un glont in cap? Spre comparatie Romania are jumate, 7,3. La capitolul sinucideri trebuie spus ca-n toata lumea rata de sinucideri la barbati e de doua, trei ori mai mare ca la femei. Si asta e un lucru inexplicabil, cum adica barbatii chinuie femeile, le exploateaza si mai apoi tot ei se sinucid? Probabil le pare rau.

Si mai uimitor e ca Israel se afla in frunte! Adica stau cu frica in oase ca le trimit palestinienii o bomba, o racheta si ei sunt fericiti? Poate ca nu au fost nimeriti!. Dar macar la ei e soare.

Iar pe Olandezi ma oftic enorm, ocupa toate autostrazile nemtesti, cred ca sunt atit de fericiti acasa ca tot timpul sunt pe drumuri.

Dar cum sta Romania? Se afla pe un fericit loc 24, daca ma intrebati e un loc f bun, daca socotim ca francezii sunt pe 21, englezii, 19, Germania 16. Si e mult inaintea ungurilor, 51, ca parca vad ca ungurii vor dori sa se uneasca cu Romania. Ciudat e ca Spania si Italia de abia sunt pe locurile 32, 33. Trebuie spus ca Romania sta bine in ciuda faptului ca se considera cea mai corupta tara din lume. Dar se pare ca o ia cu umor!

Va urez la toti multa fericire si la anul, cind sper sa ne mai vedem, sunt sigur ca Romania va mai creste citeva trepte.

Fericirea

 

De obicei astenia de primavara ma face sa ma intreb daca sunt, sau nu, fericit? In ziua de azi nu poti spune asa, fara nici o dovada, fara martori, fara un certificat, ca esti, sau nu, fericit. Unde am ajunge daca, fara dosar cu sina, fara stampile, fiecare aiurit s-ar baga si ar zice ca el e, sau nu, fericit? Pai daca poporul ar fi fericit ce treaba ar mai avea politicienii? Si nefestele. Ce ar face nefestele daca te-ar vedea ca rinjesti ca un timpit si zici ca esti fericit, pur si simplu fara nici un motiv? Nu ca le-ai enerva? Ca pt a fi fericit iti trebuie un motiv, in schimb nefericit poti fi fara nici o treaba.

Uneori imi imaginez ca ar putea exista o masina, un app, o analiza a singelui, sau a urinii, sau a ADNului, care sa-ti spuna ca esti, sau nu fericit. Sa zicem ca te trezesti dimineata, ca ziua buna de dimineata se cunoaste, si-ti pui o picatura de singe, sau urina, intr-un senzor si-ti spune, ura, sau bleah, starea ta de fericire e la nivelul x. Si fiecare om ar purta o banderola care s-ar colora intr-o culoare sau alta, in functie de gradul de fericire momentana. Ai stii cum sa te porti cu nefasta, cu sefu, cu functionara de la ghiseu, cu vinzatoarea, cu doctorul, cu copilul.

Cum spuneam, unii mai simpli, ca mine dupa ce maninca chiftele, ma innebunesc dupa chiftele, o tuica si un vin bun, si mai prind si o blonda cu tzitze mari la asternut ar zice “ba, ce bine e!” Nu, domne, trebuie sa te concentrezi, sa te preocupi, sa fii sigur ca starea ta de fericire e reala, e fundamentata stiintific, nu e doar o aiureala monumentala.

Din fericire exista oameni de stiinta care cerceteaza asa ceva si publica anual starea de fericire a pamintului in World Happiness Report 2023.

Prima conditie pt a fi fericit e sa fii convins ca guvernul nu face altceva decit sa te faca fericit. Uneori chiar te face fericit cu forta.

Dar despre asta vom vorbi data viitoare cind vom analiza in amanunt World Happiness Report 2023.

Va spun din start, nu incepeti sa va rinjiti ca traiti intre Carpati, ce tara minunata, plaiuri mioritice, riuri, ramuri, castelul Bran, si vezi Doamne asta va face fericiti, ca ce noroc ati avut ca v-ati nascut, romanii au talent, au inventat motorul cu apa.

Duminica

 

Si pentru ca o bucurie sa nu vina singura, si pentru ca o bucurie impartasita se dubleaza, duminica m-am imbracat frumos si am mers la Palais Wittgenstein.

Sunt onorat ca am un prieten talentat si sensibil care a sustinut recital de viola (asta e vioara aia mai mare) acompaniat de pian. Prietenul e Gabriel Bala-Ciolanescu, iar pianista, absolut exceptionala, e Alina Bercu, o tinerica pe care o cunoastem de cind era copil.

Nu voi spune mai mult decit felicitari si multumesc.

Program:

George Enescu

Brahms, Sonate ES-Dur op. 120 nr. 2

Pause

Franz Schubert, Sonate A-Moll für Arpegione