Hrean

 In aceasta poza, un pic neclara e infatisata o roaba. In roaba se afla ceva apa si ceva buruieni. Buruienile le-am primit de la un vecin turc, dar care nu vrea sa i se spuna turc, pt ca-i kurd.

Vecinu a sapat gradina de primavara si a descoperit "buruienile" pe care s-a luptat sa le inlature.

L-am vazut si i-am spus da-mi-le mie. ce credeti ca sunt?

Da, ati ghicit, hrean, Merettich, pe nemteste.

Trebuie sa stim ca la batrinete simturile se atenueaza, deci suntem tentati sa mincam mai usturoiat, iute, sarat. Deci eu maninc cu mare placere hrean, pregatit proaspat, cu rasol, cu carne. Imi place sa-mi ias aflacari pe nas. Ala cumparat in tub e o mizerie.

Am avut si mai mult, am mai plantat ici-colo, am mai impachetat in folie si am plins razuindu-l si punindu-l in borcane cu sare si otet, dar inca a ramas f mult. Din pacate orice forma de conservare duce la pierderea aromei si a usturimii. Am inceput sa caut sfaturi si retete de conservare. Nu am gasit nimic deosebit, dar am aflat, de la unii specialisti, ca hreanul ar fi deosebit de afrodizic, lucru care nu mi-ar strica de loc.

Oare cum ar fi ca inainte de culcare sa-mi fac un sandwish de hrean!?

Like

Comment

Share

Radu Părpăuță II

 Goodbye my friend, it′s hard to die

When all the birds are singing in the sky

Now that the spring is in the air

Pretty girls are everywhere

In memoriam.. Radu Părpăuță

Politica seminţelor Radu Părpăuță. aprilie 14, 2011 ·

A venit iarăşi primăvară (ştiu că inginerii de texte nu recomandă să începi un text cu o propoziţie atît de mălăiaţă, dar lăsaţi-mă să-mi tihnească bucuria). Tot cerul bătrîn şi zdrenţăros, care părea gata-gata să se prăvălească pe pămînt, s-a luminat. Norii uriaşi, cenuşii, ce l-au acoperit cît a ţinut iarna, au lăsat loc unei zări larg deschise. Peste tot lucesc băltoacele în soare. În vîrful nucilor din grădini graurii fluieră de zici că-s oameni, atrăgînd grăuriţele cu fluierături care de care mai ademenitoare. Prin pomii mai joşi botgroşii vor să le dea replica, dar nu scot decît nişte piuituri caraghioase. Oamenii au ieşit prin grădini: se aprind focuri, se sapă, se fac straturi, se pun aracii la vie. Fumul din grădina noastră se încolăceşte într-o parte şi-n alta, trece peste garduri, amestecîndu-se cu fumul din grădinilor vecinilor. Vorbele trec şi ele peste gard dintr-o parte în alta.

Se discută de războiul din Libia:

- Vai, săracii oamenii ceia, îi face una cu pămîntu’ cu bombardamentele. Da’, tanti Săndică, avei mata un chitonag de fier, îl mai ai? întreabă vecinul din stînga.

- Ţi-l dau acuma, Lică, zice mama.

- Parcă ce: îi mare lucru să ne bombardeze şi pe noi? Ruşii îs la o azvîrlitură de băţ. Nici n-apuci să pui ceapa şi boaf! bomba peste noi. Mai vrea cineva nişte harpagic, că mi-o mai rămas? zice şi vecinul din dreapta.

Îndreptîndu-şi şalele trudite, mama se uită în zare înspre dealul neguros al Păunului, parcă să vadă dacă nu vine vreun avion de bombardament. De-acolo, dinspre dealul Păunului, i-au aşteptat tomeştenii mei pe americani. Cînd eram mic, mă ducea tata la tuns la Ţîrlică. De fapt, nu-i îi era lui de tunsul meu, ci de faptul că acolo se întîlneau mai mulţi, discutau politică şi buchiseau un ziar, încercînd să ghicească un singur lucru: cînd vor veni americanii! „Uite aşa – trasa o linie cu mîinile prin aer nenea Mihai, fratele tatei – o să vedeţi cum coboară tancurile americane pe dealul Păunului. Pîr-pîr-pîr! Pîr-pîr-pîr!”. Ş-au tot aşteptat ei mai multe cincinale, dar americanii n-au mai venit.

- Vai, săracu’, cum i-o tăiat gîtu’ lu’ ceala în Afganistan. O înnebunit lumea; da’ nu mai ai nişte ceapă nebună, Mariane? Să-mi dai şi mie vreo două fire.

- Îţi dau, tanti, cum să nu-ţi dau. Sape, hîrleţe, chitonage, seminţe şi vorbe trec peste garduri. Şi fumul trece peste garduri. Deocamdată. Cît o să-l mai lase comisarii de la UE şi or să ne mai dea voie să facem focuri prin ogrăzi şi prin grădini. Cică o lege cu „fumăritul” au şi dat, dar deocamdată nu se pune în aplicare. După aceea… Deocamdată timpul are iarăşi răbdare cu noi. Nu mai sînt nici cincinale…Porcii îi tăiem tot ca înainte şi ca de totdeauna. Chişca e tot chişcă, vinul e tot vin, iar ţigăncuşele de pe Valea Lupului sînt la fel de ochioase şi şturlubatice ca şi în urmă cu o sută de ani, chit că acum vorbesc la mobil: „Ce face mă-ta, fa?”. Le cheamă la poliţie, ca să le mai astîmpere. Uneori domnii poliţişti le ţin şi noaptea, ca să le… cerceteze. Ca şi tovarăşii miliţieni de dinainte, ca şi domnii jandarmi de mai dinainte…

Ocupaţi cu răsăditul, cu săpatul, vorbim de Afganistan, compătimim pe japonezi, după care libienii îşi primesc şi ei partea de compătimire. Şi ne dăm cu părerea peste garduri ce şmecherie mai pun la cale americanii. Fiecare contribuim cu cîte ceva la bunul mers al însămînţatului şi al războiului. Straturile se aliniază frumos ca nişte falange macedonene, seminţele îşi ocupă locul lor în tranşeele minuscule. Iar cartofii-grenade se ascund în nişte biute mici din pămînt reavăn. Pe cerul slobod, scînteietor se hîrjoneşte o pereche de porumbei. Numai prostul nostru de cîine o ia beat de fericire de-a curmezişul prin straturile abia întocmite.

- Huo, turboiule, aruncă mama cu bulgări după el. Pe urmă îl scuză către mine: Îi bucuros şi el, săracu’!

- Mergem să mîncăm? zic.

- Nu mi-a mînca. E aşa de frumos afară…

*********************

N-am putut rezista si am facut si eu niste comentarii: Vi s-a intimplat sa fiti sigur ca o anumita intimplare a fost traita de voi, desi nu ar fi fost in nici un fel posibil? Vorba aia, imi amintesti de ceva ce nu am stiut. Probabil ca in alta viata am fost taran, gradinar. De fapt mai am un sigur dor, am facut avioane, masini teribile, high tech, inventii, am umblat in lumea larga, tare mi-as dori sa pun niste “arbagic”, cred ca n-am gresit caligrafia, niste saminta de castravete, rosie si sa ma uit la ele, vorba poetului, sa ascult iarba cum creste.

++++++++++++ Radu mamii, Radule, m-ai lovit la lingurica cu postarea asta, bre sa stii ca io sunt mare om de stiinta, ma pricep la multe chestii, da nu am priceput niciodata, si nici nu am spus la nimeni, cum draq dintr-o saminta pusa-n pamint, ma rog, ii mai dai putina apa, iese domne o rosie, un castravete, un dovleac? Io nu pricep si pace! Nici nu cred ca-i adevarat, cred ca-i vrajitorie! Cum ar fi daca am baga o saminta din asta si ar iesi o masina, sau un avion, sau un tren, sau macar o muierusca…

Like

Comment

Share

Radu Parpauta

 Atelier LiterNet / Proză scurtă / Praful de pe tobă Despre posteritatea mea Radu Părpăuță 11.06.2022 Visez, scriu... The Show must go on! 

Mi-ar plăcea ca, după ce dau ortul popii, unul din prietenii mei, Ovidiu Nimigean, Mick Astner, Bogdan Crețu, Dorin Aștefănoaie sau poate Dorin Spineanu din moarte (sunt mulți ai dracului! nu că mă laud) să scrie o lucrare despre scrierile mele intitulată cam așa: Tradiție și inovație în proza lui Radu Părpăuță. Iar pe urmă să intru în manualele școlare, la bacalaureat să fiu citat, chit că risc ca vreun măgădău cu fire de păr sub nas să-mi pocească numele la bac sau la corigență, dacă o să mai fie corigență pe atunci, iar corigența nu va fi socotită cumva incorectă politic. În manuale să mi se facă o scurtă biografie. Nu sunt sigur, probabil că am mai scris asta. Am făcut primul trimestru din clasa întâia la lampă. O țin minte pe mama cum tot ștergea burluiul la lampă, ca să pot face bastonașele. În seara de Anul Nou mă uitam prin ușă afară: - Mamă, ia uite ce jos e luna. Parcă e-n ogradă la moș Ambrozie. Mama s-a priceput. Lasă cârnații (făcea cârnați, că tăiasem porcul) și sare repede la șalter (așa îi spuneam pe atunci, veniseră niște băieți glumeți cu vreo lună înainte și așezaseră instalația electrică). Sare repede și sucește șalterul. Și atunci s-a făcut lumină în casă. Parcă era în povești. Vedeam pentru prima dată în casă lumină electrică Era în 1962. Ai mei nu erau prea veseli. Dăduseră pământul la colhoz (3 ha). Anume au dat comuniștii drumul la curent în 1962. Atunci se raportase încheierea cooperativizării agriculturii. Voiau să le sugereze oamenilor ce bine o să fie de acum încolo. Ce noroc a dat peste ei. Deh! Norocul tomeștenilor a fost că e aproape orașul Iași. Cei tineri, majoritatea, s-au angajat pe la fabrici și uzine în Iași. Tot atunci s-a instalat o linie de autobuz la oraș. Prima dată am mers în Iași pe jos, aveam vreo 5 ani, am plâns să mă ia, tata voia, dar mama nu. Până la urmă m-a lăsat. Pe drum mă durea picioarele, dar nu spuneam: mi-era frică să nu mă întoarcă. Am mers "pe drumul Holbocii", așa-i zicea atunci, până la tramvaiul 3. Prima dată am mers cu tramvaiul - șuieratul și zdroncănitul ăla era pentru mine precum cântatul Mariei Tănase de la radio. Nu o văzusem cum arată, mama își închipuia, după glas, că trebuie să fie una grasă, "cu musteți". Am intrat în adolescență la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. Se intra greu la liceul militar pe vremea aceea, în primii ani ai lui Ceașcă. Cred că și acum, n-am verificat. Își trimit părinții odraslele la acest liceu, fiindcă, nu mai e nevoie s-o spun, intrând la liceul militar, ai viitorul asigurat: Lasă că știe tata mai bine. Intri acolo și pe urmă... trai nineacă! spun convinși părinții-țărani sau părinții-muncitori. Grad-grad, salar-salar, ca să nu mai vorbim de reșpectul în lume - întotdeauna a fost așa. Lumea își punea mari speranțe în Scorniceștean. După epoca lui Dej nici nu era greu să strălucești, era ca și cum ai da câinelui după pâine și apă, numai cârnați de la Auchan. Apoi, la primele lui derapaje de "cult al personalității", cum au zis politologii după aceea, oamenii, în special cei din Moldova sau Ardeal, îi găseau de obicei scuza: Asta numai cățeaua i-a făcut-o, că olteanul până nu-și ia și cățeauaaa... El era băiat bun, dar cățeaua ceea era rea al dracului și l-a mânat și pe el la rele. E drept, și Ceaușeasca parcă se străduia să pară proastă și să trezească mânia oamenilor. Iar cei din jurul Ceaușeștilor, tot felul de lingăi și politruci deveniți tot mai pupincuriști, an de an deveneau tot mai mincinoși - nu îndrăzneau să le mai spună adevărul în față. Dacă vor fi având vreodată această îndrăzneală, căci comunismul nostru era construit pe principiul satrapiei orientale - nu zicea nimeni nici pâs în fața șefului. Dacă ar fi știut cine au fost Ahemenizii, Ceaușescu trebuia să le ridice un cult. Noroc că nu știa decât de Mihai Viteazul și Radu dă la Afumați. Dar să trecem de această digresiune. Oricum, pe atunci puștiulică care eram, de vreo 14 ani, rareori judecam lucrurile astea. Apoi nu mă voi sfii să declar franc: Am făcut filologia pe vremea Împușcatului și a Ciumei lui, căci pe vremea aia (nu știu acum) doar rătăciții dădeau la filologie, fiindcă și idealiștii trebuiau să aibă și ei un loc- să cunoască Viața la țară cu bunele și nebunele ei, să se căsătorească devreme, eventual cu colege de grupă, să facă copii pentru Țară, Neam și... Președinte, să ajungă bieți profesori la Căcăuții din Vale sau la Cioca Boca și să rămână toată viața niște amărâți de idealiști. Asta până ce ajung la o vârstă când idealismul dispare, căci, nu-i așa, materialismul vine tocmai pe fondul relației defectuoase care a apărut între materie și spirit, exprimată printr-o lipsă de moralitate a celor care au o asemenea raportare la materie. Cu alte cuvinte, nu este neapărat rău să fii bogat, ci rău este să trăiești doar pentru a fi bogat, adică pentru a avea bani și bunuri materiale (ultima frază am copiat-o dintr-un manual de morală). Iar acești idealiști, cum spuneam, ajung la o vârstă când idealismul dispare asemeni cucuvelei în adâncul nopții, mai precis când se amestecă cu terciul vieții cotidiene. Dispare ca polenul de pe floare, adică atunci când urâtul bărzăune intră în floarea asta ideală și o zgihuie din toate puterile. Adică, în fine, atunci când profesorașii încep să se cunoască pe sine, când simt în ei un soi de tristețe pe care n-o bănuiseră până atunci. Nici sexul cu nevasta nu mai alungă această tristețe venită de niciunde. Asta doar unii, alții, vorba ceea, rămân ce-au fost - romantici. Sau niște râme, ca acel vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). (Radu Părpăuță, Despre posteritatea mea)

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici

Dumnezeu sa-l ierte!

Bacalaureat 1895

 Cindva am fost f bun la mate. Daca insa as fi dat bacalaureatul in 1895, insa, nu prea as fi avut sanse sa devin ing de aviatie. Am rezolvat, cu greu, as fi luat un 5-6.

Sa va vad pe voi.

P.S Ma intreb daca omenirea a devenit mai inteligenta!?

Minunea vietii!

 Merg f rar la cinema, probabil odata la doi-trei ani. De data asta am fost invitat de Sabin Tambrea, cu ai carui parinti suntem prieteni de multi ani si pe care-l cunoastem de copil.

Sabin a jucat in f multe filme, ultimul se numeste „Die Herrlichkeit des Lebens“, tradus ar insemna Minunea vietii si este vorba de Kafka. Partenera lui e o fata draguta, Henriette Confurius, car ejoaca rolul iubitei lui, Dora Diamant.

Am lasat pe pagina lui FB urmatorul comentar, in romaneste, Sabin vorbeste f bine romaneste!

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --

Stam singur în cavou... si era vint...

Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --

Stam singur lângă mort... si era frig...

Si-i atirnau aripile de plumb.

George Bacovia, un fel de KAFKA roman.

Draga Sabin, m-a intristat f tare moartea lui Kafka, dar scenele cu Henriette si cu tine au fost minunate. Mi-ar place sa va vad pe amindoi intr-o comedie, sa-mi treaca tristetea, de ex un Shakespeare cu nevasta imblinzita..

https://www.youtube.com/watch?v=28zKYsi_e14

Frumusetea limbii romane

 Frumusetea limbii romane.

Se spune ca farmecul unei limbi poate fi apreciat mai degraba de "straini" decit de vorbitorii nativi.

De ex. nepoata-mea, nascuta in Germania, e tare surprinsa uneori de anumite expresii romanesti. Cind era mai mica se topea de ris cind auzea cuvintul "ciuciulete", esti plouat ciuciulete. Nu stiu etimologia, dar oricum e intr-adevar amuzant. Nepoata mai zicea ca "maritis", inseamna sarbatoarea marului, facea legatura intre "mar" si sarbatoare.

Zilele trecute am fost invitat intr-un forum romanesc FB despre "toaletarea" pomilor fructiferi. Trec peste problemele lingvistice, unii erau impotriva termenului de "toaletare", altii preferau "tuns", "taiat", "aranjat".

Am bagat si eu o poza cu un mar de al meu, batrin precum stapinul, dar extrem de harnic si productiv, anul asta mi-a produs peste 100 de kg de mere, ca mai am si acum, desi am dat cadou la toata clica, am facut otet, am facut dulceata si mai am o un congelator plin, pt placinta.

Baietii si fetele au fost f draguti ca mi-am dat multe sfaturi privind ingrijrea/taierea/tunderea/toaletarea acestuia. In mod sigur ar trebui sa fac ceva, dar nu stiu ce si cum. Contractarea unui specialist m-ar costa recolta pe citiva ani asa ca vom vedea, sa se descurce si singur.

Teribil de simpatice au fost insa citeva expresii, "urechiuse de soricel" si "buton alb sau roze". Alte expresii m-au depasit, de exemplu taierea "serpantelor" sau a serpantelor "lacome". Si cica trebuie stropit cu "piatra vinata", 300g/10l apa.

All reactions:

3Stefan, Ionuț and 1 other

Cascaval

 Problema f grea. Se da o roata de cascaval, din ala svaiter, sau gauda, din ala cu gauri.

Cum se poate taia acea roata in bucati de greutati egale?

update

Ieri am prezentat problema cascavalului, a taierii bucatilor de aceeasi greutate desi roata are densitati diferite.

Solutia a fost deja intuita, scanarea in 3D si formarea unei imagini complete, incl, a gaurilor interioare.

Cea mai eleganta metoda e LockIn Thermografie. Ceva extrem de simplu, se incalzaste cascavalul cu doar citeva grade si se urmareste cu senzori termici racirea in timp a acestuia. Zonele care se racesc mai greu sunt cele cu gauri mai mari deoarece conductivitatea termica a aerului e mai proasta decit a cascavalului. Racirea mai tirzie intr-o anumita zona da si o masura a adincimii la care se afla incluziunea de aer. Comparind feliile de imagini luate la duferente d etimp se formeaza o imagine 3D a interiorului rotii de cascaval. De aici si pina la calculul greutatii si impartirea in calupuri de aceeasi greutate nu mai e decit o munca de rutina pe car eo face calculatorul cu placere.

Tehnologia e folosita la inspectia materialelor compozite, dar si de ex. la inspectia nituirii structurilor de aviatie. Complementar se poate vibra structura si daca niturile sunt nefixate se produce o mica frecare intre nit si gaura care produce caldura. Aceasta caldura poate fi inregistrata de senzori si deci se dovedeste ca nituirea nu e in regula. https://www.frm2.tum.de/.../Expertenforum_2010_Busse.pdf

Like

Comment

Share