Leordeni

 

Ajungem la Leordeni. Noile noastre gazde sunt din gasca sotiei, stiti cum sunt astia, conservatoristi, de la cinci ani, in timp ce noi astilaltii ne jucam pe maidan, ei faceau game si arpegii. Muzicieni, de scoala veche. In tinerete erau bogati, aveau Trabant. La batrinete au aplicat dictonul, daca unu dintre noi moare eu ma retrag la tara si daca n-a murit nici unul, s-au retras amindoi. Si-au creat un mic paradis, au chiar si o gradina de legume, stim cu totii cita munca inseamna. Plin de ciini si pisici.

Acolo ii intilnim si pe, ce bucurie, cei care ne-au rasfatat la Timisoara.

Petrecem doua zile frumoase, linistite, fara excursii, excese, doar conversatii simpatice. O seara cu arii din opere, alta cu risete!

Eu am poreclit, in secret, gazdele, Maestrul si Margareta. Citez: Maestrul şi Margareta sunt înviaţi şi părăsesc civilizaţia. Pentru că nu şi-au pierdut încrederea în umanitate, li se oferă viaţa veşnică, dar într-un loc al umbrelor asemănător descrierii lui Dante a locului numit Limbo.”

Margareta tocmai a terminat de scris a doua ei carte. Am dat citate la inceput. Nu sunt autorizat sa-i divulg nici numele, nici titlul cartii. Cine e interesat insa ma poate contacta pe privat.

Plecam mai departe. Urmatoarea oprire Oradea!

Din nou Bucuresti

 Sunt sub influenta spectacolului de deschidere a Olimpiadei din Paris. Mi-ar fi placut ca pe perioada Olimpiadei sa inceteze toate razboaiele, asa cum ne-au invatat grecii!

Spectacolul fantastic, fara indoiala, au fost si doi mari romani pe acolo, dirijorul Cristian Macelaru si Nadia Comaneci. Celin Dion fantastique.

Dar n-as fi Gica contra daca n-as fi gasit pete si-n Soare:

- Parca s-a cam exagerat un pic cu diversitatea, intelegeti ce spun!

- Se pare ca organizatorilor nu le-a trecut prin cap ca s-ar fi putut sa ploua. Ar fi putut macar sa puna niste prelate sa nu-l ploua pe pianist si pian, sau orchestra cu instrumente de valoare. Se pare ca a fost cam scandal pe vaporul nemtilor, unii au vrut sa se bage la adapost dar au fost impiedicati de trupele de ordine.

Declar deschise jocurile Olimpice, fie ca cei mai buni sa cistige!

**************

Bucuresti, din nou in Bucuresti, canicula, mai aruncam niste bani la niste circiumi insotiti de unii, sau altii, dar gata, plecam.

Incepem sa obosim, vad ca si voi.

Am fi dorit sa mergem la teatru, dar am inteles ca-ti trebuie programare care dureaza mai mult decit la cardiolog. Ultima piesa vazuta a fost “Dineu cu prosti”, misto, mai ales Horatiu Malaele. Din pacate a fost si Ion Caramitru, Dumnezeu sa-i ierte, si-a dovedit limitele.

Am si fost rasfatat, pe vremuri, cu chestii grozave, Richard al treilea, George Vraca, brother, m-a cutremurat. Sau nepotul lui Rameau, cu Moraru si Dinica, sau Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu un Piersic fulminant, si chiar Opera de trei parale, fantastica, vazute pe viu.

Lichidam, merci Gica, merci Mihaela!

Ajungem din nou pe Arges, o mica petrecere cu ocazia aniversarii unor persoane f dragi mie. E f placut, citiva tineri care produc o ambienta vesela si frumoasa. Una din putinele petreceri in care nu aflam nimic despre noile tratamente de inima, lingurica, digestie etc.

Sa nu credeti ca ati scapat, desi plecam spre casa vom mai face inca multe escale.

Urmatoarea oprire Leordeni, cu peronul pe partea dreapta!

Cimpina 4 si ultima

 

Ma intreaba cineva: ce tot scrii tot felul de aiureli, nu ai altceva mai bun de facut? II raspund ca vreau sa slabesc, “?”.

Stiati ca in bilantu energetic al corpului creierul consuma f mult, cca 20w, asta inseamna 20% din totalul energiei consumate de corp, pt intretinerea functiilor vitale. In 24 de ore creierul consuma 413 kcal. Daca alerg o ora, 10km, (ha, ha, ha, as vrea io) consum 830 kcal, deci de abia de doua ori mai mult decit cind gindesc. Ciudat e ca mai toti specialistii recomanda pt slabit sport si mai nimeni ginditul.

De aceea m-am documentat despre Brebu, ca sa-mi oblig creieru sa gindeasca. Nu voi spune prea multe, in definitiv poate fiecare sa caute, dar pe cine intereseaza Brebu, azi cind poti sa mergi la Michu-Pichu, in Maledive, in Capri etc.

In Brebu se afla un Complex arhitectural. Este alcătuit din casele domnești, biserica, zidul de incintă și turnul clopotniță. Construcția va fi începută de către domnitorul Matei Basarab, în anul 1641 și va fi  terminată în anul 1690, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Deci a durat 50 de ani, cam cit dureaza si acum o autostrada.

In complex se afla si un muzeu, relativ modest ca exponate dar, in schimb, cu o ghidusa extrem de sufletista. Ne-a povestit lucruri asa de interesante cu o pasiune extrema, se vedea ca-i face o mare placere. Era nascuta in Brebu, parintii ei fusesera oameni de serviciu ai muzeului. Ne-a aratat si primii pantofi cu toc ai domnitelor, vezi poza, de fapt aveau toc si in fata si in spate pt a nu intra in colbul ulitelor de atunci. In curtea bisericii se afla si un copac care nu vrea sa moara, desi era frint si de abia se tira, totusi traia, probabil binecuvintarea locului.

Tot in curte se afla si o fintina, fintina care a fost subiectul unui tablou a lui Stefan Luchian.

In spatele muzeului se afla un parc, extrem de ingrijit, am vizitat si WCurile parcului, sa nu ma auda nevasta, dar parca erau mai curate ca acasa.

O zona cu oameni cu adevarat gospodari si harnici. Im mod deosebit m-a impresionat faptul ca mai toate casele au flori, asta e de bine, atunci cind oamenii se preocupa nu numai de util, ci si de frumos.

Gata, plecam din Campina, de fapt planuisem doar o zi-doua si am stat cinci, ajunge, si gazdele noastre sunt satule de noi.

Campina 3

 Cind merg intr-o noua localitate, pe linga oameni, mie-mi plac pietele. Pietele sunt sufletul unei localitati, sunt trist sa vad ca pe aici acestea dispar, e ca si cum localitatea si-ar pierde identitatea, e un fel de sterilizare. Mi se pare cumva nepotrivita denumirea unor locuri drept “piata”, Piata Romana, Piata Rosie, acolo unde nu gasesti nici patrunjel macar. Cum voi analiza mai departe, pietele sunt centre de comunicare. La Campina, prietenul meu imi arata pe cineva si-mi spune ca se intilneste des cu el in piata si ca stau de vorba. Merg si eu, dar constat ca respectivul era surdo-mut.

Am facut, la piata din Campina, si ceva cumparaturi, pe linga multdoritele rosii, am cumparat pt acasa, cinci kile de sare. Da, ati auzit bine, 5 kg de sare. Civilizatia occidentala ma obliga sa fiu sanatos si nu mai gasesti sare fara iod, fapt care mi-a stricat renumele de cel mai bun producator de muraturi. Castravetii mei murati, cindva celebri, au ajuns sa se inmoaie in asa hal, incit sunt victima a tot felul de glume neprincipiale pe tema.

Am mai cumparat o roata de bicicleta de 28”, care mi se furase, si inca niste scule de gradina. Deoarece stirile primite din Germania privind gradina mea erau dezastroase am vrut sa mai cumpar si niste plicuri de fasole pt cultivat. O duamna mi-a cerut 40 de lei pt un plic cu citeva boabe, dar am gasit la un chiosc alaturat cu 8 lei.

Dar, cea mai fascinanta petit marche am intilnit undeva in France profonde, intr-un petit village la vreo 200 km vest de Paris, unde incepe Loire, sau se termina si unde la fiecare colt de strada e un chateau, la doar citiva km de trogloditi. Nu am mai fost acolo de mult, dar am un prieten francez get beget, din Titan. Piata se manifesta dimanche, dar e mai mult decit piata, e un centru de comunicare cum s-ar spune azi. E locul in care poti cumpara pommes de Terre sinceri, plini de pamint, de la paysanne cu unghiile pline de terre, rosii stilcite, dar care miros si au gust de rosii. Mortal e insa fromajul, care-i bate pe sibieni. De Gaulle spunea ca e imposibil de guvernat o natiune care are peste 250 de soiuri de brinzeturi. La remorca de brinza se formeaza coada, de fapt nu e coada clasica, ci un fel de forum de comunicare, m mai spus de vreo trei ori. Toata lumea vorbeste, inclusiv prietenul meu francez, cu toata lumea. Ajungem in fata si prietenul meu recomanda vinzatoarei, care seamana cu Jeanne d’Arc, daca si-ar fi ras mustata. Ii spune ca eu sunt allemand, lucru care trece ca un fior prin coada. Un allemand, un allemand! Imi aduc aminte de viteaza resistance francaise, de debarcare, de Normandie, sau de Dunkerque, nici nu suntem departe, ma astept la un couteau dans le dos. Ma uit la citoyens, unii aveau virsta participantiilor la resistance, ma astept la Aux armes, citoyens. Coada se transforma in cercle, in jurul meu, Jeanne imi ofera sa gust niste brinzeturi, sub privirile curioase ale asistentei, c`est merveilleux, zic eu in cea mai neaosa langue francais, inclusiv cu apostrof si cu doi de ll. De altfel eu sunt ririit (graseiat) natural, fapt care-mi ofera un mare farmec. Cea mai mare greseala cind vorbesti frantuzeste e sa scapi cuvinte englezesti. Francezii sunt convinsi ca toti nemtii sunt f bogati, asa ca-mi umple sacosa cu tot ce avea prin camion. Totu se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, cred ca am intarit masiv Europa Unita, imi pun in valoare si ultimele cunostinte de langue francais, pe linga merci si au revoir, a bientot, Je t'aime, A la Guerre comme à l'Amour, sunt gata sa cint Frère Jacques si chiar si Sur le pont d'Avignon, desi asta se afla mult mai la sud.

Si am plecat din nou in excursii. Tinta de data asta, comuna Brebu.

Dar despre asta vom povesti miine.

Campina 2

 Suntem tot in Campina.

Recitind ce am scris ieri, trebuie sa-mi cer scuze. Am trecut mult prea neglijent peste sculpturile domnului Sitaru. Fara sa fiu specialist, nu sunt adeptul “explicarii” faptelor de arta. Intotdeauna mi s-a parut absurda intrebarea “ce a vrut sa spuna poetul?”.  Brother, pe mine nu ma intereseaza ce a vrut sa spuna poietul, ci ma intereseaza trairile pe care mi le trezeste, gefiulele, cum spun nemtii, emotiile, e absurd sa-mi spuna cineva ce ar trebui sa “vad”, chiar daca eu vad altfel. Nu ma intereseaza daca autorul a suferit de TBC, sau urticarie, nu ma intereseaza daca l-a lasat nevasta, sau daca e homo, sau negru, sau ungur, Doamne fereste :), nici macar daca e om, sau muiere, ci ce-mi place mie.

Si totusi domnul Sitaru ne-a povestit niste lucruri deosebite, regret ca memoria, si nici cuvintele, nu ma ajuta sa redau intreaga conversatie. De altfel, in anumite situatii devin f timid, asa s-a intimplat si in deosebit de fermecatoare discutie cu domnul Sitaru, si nu am indraznit sa gauresc in adincime.

Domnul Sitaru a dezvoltat o seama de sculpturi cu tema poezia lui Nichita Stanescu.

Nichita Stanescu “A mea”

Ea își așteaptă bărbatul bețiv

Ca să-i vină acasă

și degetele albe și le mișcă lasciv

pentru ceafa lui cea frumoasă. 

Pregătindu-i-le de dezbătat

ea ține în boluri și zeamă acră,

părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat

să nu greșească bărbatul niciodată

drumul predestinat.

Aceasta imagine șocantă „părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat/să nu greșească bărbatul/niciodată drumul predestinat” este reprezentată plastic printr-un mănunchi de sârme nichelate, înnodate la un cap și răsfirate evanescent spre celălalt și care alcătuiește expresia directă a acestei metafore fundamentale a feminității dăruitoare care este părul, explica un critic de arta.

Sunt convins ca arta domnului Sitaru merita mult mai multa atentie, sau asteptam post mortem? 

Poate cineva mai in tema ma poate ajuta sa descilcesc acest fermecator concubinaj poezie-sculptura.

Ne-am apucat de excursii. Am mers la Cornu si pot spune ca Hollywood e nimic, m-a impresionat grija gospodarilor pt case, grija pt detaliu, peste tot erau flori frumoase. Soselele erau ca noi, curate si ingrijite. Uite domne ce pot realiza niste adevarati oameni harnici! Merita mentionat ca pe la Cornu se afla si o vale, care pe drept e denumita Valea Rea. (sper ca se simte mica ironie!)

La Cornu de sus am vizitat o biserica deosebita, BISERICA “INALTAREA DOMNULUI”. Biserica e destul de veche, nu-i ctitorita de actualii parlamentari, pomenite sa le fie numele.

Citez din situl Bisericii: “Luand in considerare informatiile de la batranii satului ajungem la concluzia ca pe locul actualei Biserici a fost construit primul locas de inchinaciune al mosnenilor, in preajma anului 1600, inaltat de catre ostenii domnitorului Mihai Viteazul care au fost improprietariti pe aceste meleaguri. [...] Este de fapt o biserica de sat, in simplitatea ei rustica, prezentandu-se in mod placut si impresioneaza prin infatisarea ei modesta si pitoreasca in mijlocul satului, la umbra copacilor inalti, dar mai ales prin pictura ce se desfasoara de jur imprejurul ei, sub streasina larga si joasa a acoperisului de sindrila innegrita de vreme. Pictura naiva prezinta un colorit armonios si ar putea servi drept model pentru alte biserici satesti: ea intruneste o tehnica simpla cu sentimentul naiv al poporului.” Am incheiat citatul.

Va urma. Mai raminem in Cimpina.

PS Pe Fb un prieten virtual face o completare:

Liviu Petre

Cei mai importanți expați din zona Câmpina au fost americanii, englezii și olandejii de pe la Shell și Standard Oil. Pentru ei s-ai făcut vilele alea mișto din Breaza și Câmpina, cu terenuri de tenis, cu piscine, sa se simtă americanu' ca în California.

Dar poate cea mai importantă urmă au lăsat-o americanii in terminologia română a tehnicilor petroliere. În construcția unei sonde de foraj exista undeva, spre vârful sondei de foraj, o mica platformă, un fel de podeț numit 'geamblac' unde sta un sondor, sondorul de la geamblac, care manevrează prăjinile de foraj care intra sau ies din puțul de foraj. Sondorul ăsta, cocoțat sus in sondă, comunică prin urlete și înjurături cu maistrul sondor aflat jos pe platforma sondei.

Cândva, poate primul astfel de sondor vazut de pălmașii rumâni a fost un american pe numele lui Jim (James) Black. Când i-au auzit numele urlat de tovarășii lui 'gimbleac, gimbleac!' românasii noștri au botezat și mica platformă pe care Jim făcea balet la înălțime, 'geamblac'!

Campina

 

La Cimpina, cum se putea altfel, avem prieteni buni. El e cumva cu capul in nori, lucru de inteles, ca a fost pilot de elicoptere si mi-a marturisit de multe ori ca cel mai greu curs din scoala de piloti a fost meteorologia.

Ca sa nu mergem cu mina goala, nu aveam cunostinte pregatite sa ne insoteasca, am zis sa iau niste peste. Personal ma omor dupa peste, de parca as fi facut de un cormoran cu o stiuca. Am descoperit un magazin de peste grozav in Aviatiei si dupa consultari stiintifice cu Nicote, ma opresc si la Scrumbia de Dunare, care a fost, pot anticipa deja, o mare surpriza extrem de placuta. Nu mai mincasem de mult timp asa ceva bun. Am vrut sa iau si niste hamsii, mai ales dupa ce am aflat ca Tiriac e atit de bogat incit si-ar permite sa manince zilnic hamsii la Mamaia. Dar mi-am zis ca nu fac pe nebunu, sa zica lumea vine asta din Germania cu hamsii, ca d-aia am murit noi la revolutie.

Drumul la Campina a fost extrem de placut, fara probleme. Primirea a fost calda, chiar mi-am imaginat ca ne bucuram ca ne vedem, nu ne mai vazusem de vreo trei luni.

Ca sa vorbesc despre Cimpina voi deschide mai multe acolade, paranteze patrate, dar si mai multe rotunde.

In introducere o spun pe sleau ca nu am fost la Iulia Hajdeu si nici la Grigorescu, fusesem anul trecut, cine doreste poate obtine linkul de la stralucitoarea descriere. Bha, ce memorie am!

Intre niste paranteze rotunde voi vorbi despre oameni. Am mai spus si chiar daca n-am zis, repet, pe mine ma intereseaza oamenii in primul rind. Ei bine la prietenii nostri din Campina e cam ca la chibuti, toata lumea lasa portile si usile deschise si cam la orice ora din zi sau noapte te poti trezi cu un vecin, prieten ca vine pe la tine sa-ti aduca o mincarica, sau o sticluta de vin, sau pur si simplu sa stea de vorba. Cu totii se cunosc de la nastere, au facut impreuna gradinita, scoala, primul iubit, al doliea etc. Inchid o paranteza rotunda si deschid alta patrata.

Campina a fost un centru cosmopolit, aurul negru a atras f multi specialisti straini, de la nemti, la unguri, italieni, evrei etc., straini de regula cu o anumita cultura, care si-au lasat amprenta asupra localitatii, atit in arhitectura, cit si in mentalitate. Aflindu-se un pic alaturi de Valea Prahovei nu a fost asa de tare circulata si nici profanata. Atentie acestea sunt observatii de ale mele, nu am folosit Wikipedia.

Poate acesta e si motivul pt care “elitele” Romaniei au luat cu asalt zona Cornu, cu cei peste 300, zice lumea, de parlamentari.

Am vizitat si pe scultorul Gabriel Sitaru, un tip f simpatic, isi scosese sculturile in curte, spunind ca le-a scos la aer. Citez dintr-un inteviu dat de domnul Sitaru “Se spune că pe frontonul oracolului din Delphi stătea scris „Totul e permis”, dar pe partea cealaltă scria „Nimic prea mult”.”

Mi-au placut citeva sculpturi, chiar m-ar fi tentat sa-ntreb cit ar costa, dar nu am nici casa nici gradina in care sa se potriveasca asa ceva.

Bucuresti

Primim o lovitura, Giorgica, cu nevasta, au probleme de stat si parasesc colectivul. Pacat, a fost f (prea) scurt. Poate si comportarea mea de tinar si nelinistit i-a obosit, am mai primit si de la altii reclamatii.

Bucuresti

Bucurestiul a servit drept baza de expeditii, dar am avut multe planuri. Am vrut sa vedem expozitia Dali, am vrut sa trecem prin centru, pe la Centrul Civic, visam chiar sa vedem o piesa de teatru, sau un concert. Mai erau persoane dragi pe care am fi vrut sa le vedem. Dar nu s-a potrivit. Pacat!

Nu aveam TV si nici wifi la domiciliu, mi-am propus sa vad deschiderea Europenelor la o circiuma. Stind in Aviatiei am luat circiumile din Herastrau la rind. Peste tot erau nunti, botezuri si TVul cu fotbal nu mergea. Reusesc, la restaurant Herastrau, pe ponton. Nu era decit o masa ocupata, meciul incepea la ora zece seara. Intreb daca se poate sa beau o bere si sa vad meciul. Cu placere, mi se spune. Dau sa intru, dar observ ca e si un DJ care punea f harnic muzica, tehno. Intreb daca DJ functioneaza si-n timpul meciului, cica da, are contract. Ma las pagubas.

Intr-o duminica seara, incepuse canicula, iesim la o bere in Herastrau. Deja era ora zece. O luam pe la restaurantele alea siki-miki. La intrare era un desk, mai ceva ca la concernul la care am lucrat, cu o dama bine avind in fata un lap-top. Restaurantul era cam gol. Doresc sa beau o bere! Un moment! Dama bine incepe sa scotoceasca prin lap top, de parca ar fi pregatit lansarea rachetei Ariane 6. Observ cu bucurie ca Romania s-a digitalizat. In toate restaurantele din Düsseldorf, Alt Stadt, nu am vazut atitea lap topuri. Dupa un timp mi se ofera un loc linga WC. Nu, multumesc! Mai trec pe la altele, acelasi joc, repet restaurantele erau goale si deja era seara tirziu. Dar damele erau bunaciuni. Oare din ce traiesc aceste restaurante, de cite ori am trecut pe acolo erau goale? De ce gonesc clientii?

In sfirsit una ma primeste, la bar, imi vorbeste in engleza, ii raspund in germana. Wow, computere, limbi straine.... da, domne...

Am mai fost si la Bookfest, mult popor. Cumpar o carte, “Clima in schimbare, de la frica la realitate, Constantin Cranganu”. V-o recomand.

Una peste alta imi piere cheful de Bucuresti, mai ales ca incepe o canicula extrema, care mie-mi place, dar nefasta sufera ca-mi vine sa-i scurtez suferinta.

Asa ca plecam. La Cimpina.

Nicote

 

Suntem din nou in Bucuresti. Ne trezim f obositi, in ciuda energiei pozitive primite la manastire si pestera. Nici energia pozitiva nu mai e ce era odata, de ex. peste noapte nu am simtit nimic. Nu va ginditi la prostii! De altfel suntem deja pe peste trei saptamini pe drumuri si fiecare zi a fost destul de intensiva. Ne hotarim ca azi sa ne lingem ranile. De fapt a inceput canicula. Ca orice pensionar, ma scol f devreme si ma duc la toaleta cu telefonul in mina. Cred ca 90% din posesorii de Smart Phone citesc stirile de dimineata pe tron.

Vad un whatsapp de la Nicote, suntem invitati la micul dejun la ei, nu stau departe, ni se ofera ciorba de burta, ciorba la care a muncit toata noaptea. Asa ceva nu poate fi refuzat.

Cu Nicote am fost coleg de liceu si de facultate si de echipa de fotbal si de bridge. Juca extrema dreapta, ii placea sa fie lansat. Era plin de multe talente. De ex. cinta f bine la chitara si mai mult decit atit compunea singur anumite melodii, sau scria versurile original. In studentie, si chiar mai tirziu, am profitat cu totii de acest talent al lui formind un fel de “formatii” artistice si ne produceam pe te miri unde. Nu de putine ori eram cinstiti de poporul dornic de distractii cu cite o bere, un mic, sau chiar cazari pe la cabane. Bineinteles ca in jurul nostru roiau si multe fete insetate de cultura. Ma includ si eu in aceste formatii desi, inafara faptului ca stiam textele, aportul meu muzical era mai degraba daunator, fiind complet lipsit de ureche, fapt care mi-a facut o copilarie nefericita, deoarece nu eram primit la cor.

Unul din cele mai mari succese era Rica fante de Obor, dupa Miron Radu Paraschivescu

Poci, tu vântule, să treci,

că focul lor n-o să-l seci

și nici lacrămile lor

după Rică din Obor!

Îl făceau toți zurbagiu,

dar altul ca el nu știu:

ăl mai prima barbugiu,

cuțitar, caramangiu,

ca un fante de spatiu.

Că nu era nici o fată

de el neamurezată,

nici nevastă cu bărbat

să nu-l fi râvnit la pat.

Și-avea ochii de migdale

de cătau la el cu jale,

și-avea ghiersul cântător

de cătau la el cu dor,

Rică - fante de Obor.

Cindva s-a dovedit ca nici gatitul nu-i e strain, ci din contra, bate multe gospodine. Dar si o urmasa a lui, fata cea mare, e plina de acest talent, chiar l-a depasit.

Multe multumiri! A fost o dupa-amiaza extrem de placuta. Sanatate!

Spre seara vreau sa vad meciul, dar... povestesc miine, ca ma cuprinde o lipsa de energie...

Pestera Ialomicioarei

 

La revedere tabara draga,

La revedere noi plecam,

De-ai sti tu draga ce rau ne pare si cind de mult noi regretam.

Domnului Mihai, cel care ne-a condus, ii multumim fierbinte, adio si ne-am dus.

A fost doar un Quickie, stiti voi, cum e cu blonda aia.. Eu as mai fi stat, as mai fi hoinarit de colo-colo.

In drum spre casa facem un mic ocol, Pestera Ialomicioarei, si nu ne va parea rau. Drumul ne sperie la un moment dat, sunt vreo doua bucati catastrofale, dar... merita.

Cheile Tatarului sunt o splendoare. Trecem pe linga lacul Bolboci care se iveste magic printre copaci, cu o apa splendida, albastra. Si pestera e frumoasa, mai ales ca se intra printr-o Minastire, e genial construita, chiar in buza pesterii. Minastirea a fost renovata nu de mult de colectivul unei fabrici.

Pesterea e f amenajata, dupa parerea mea de circotas, poate prea amenajata, peste tot scari masive de otel, de parca mergi pe schele, luminata a giorno si mai are si difuzoare peste tot. In plus, turistii, in marinimia lor, arunca cu bani peste tot, multe hirtoape din pestera sunt pline cu cinci bani. Si desi sunt anunturi peste tot care interzic asa ceva. Nu ar fi mai crestinesc sa bage banii in cutia milei de la manastire?

Aflam ca zona e plina de energie pozitiva, parca incep sa ma simt mai sprinten, vom vedea cum va fi la noapte. Ar fi meritat sa stam in zona mai multe zile, exista chiar un hotel de lux, Pestera, cu preturi de rigoare. Animati de energia pozitiva, sacrificam si un mic de munte si o luam spre casa.