Batrinu si prunu

 Va las un pic la Alba Iulia si facem o pauza in jurnalul de calatorie deoarece a aparut un breaking news.

Batrinu si prunu

Drama in trei cinturi dupa Ernest Hemingway.

Cintul unu

Prunul e, pe departe, cel mai folositor pom fructifer. Acesta produce fructe, de asemenea, extrem de folositoare pt omenire.

O, Doamne, care faci așa minune,

Slăvit să fie-n veci numele tău,

Că ai lăsat pe drumul spre Zalău

Atâția pomi în care-atârnă prune.

Aceste fructe bune în budincă,

În tarte, în magiun sau în găluști,

Sunt minunate numai când le guști

Sub forma lor lichidă de pălincă.

Pe-aici nu vezi divorțuri numeroase,

Că dacă e răchie din belșug,

Bărbații stau acasă și nu fug,

Că li se par nevestele frumoase.

Așa că, Doamne, dacă suntem buni

Și-ți ascultăm de toate cele sfinte,

Fă o minune, te rugăm fierbinte

Și pune-n toată țara numai pruni.

(Sorin Poclitaru

Oda Prunei)

Accentul se pune pe verbul “produce”, in propozitia precedenta si cu rol de predicat. Ce se-ntimpla atunci cind nu produce? Eroul nostru, prunul, nu a produs nimic multi ani, desi a fost ingrijit precum un print. A fost stropit, coafat, tuns si frezat, chiar agentul sanitar i-a dat cu var. Dar nimic. Acatiste, rugaciuni nici ele nu au adus nimic. S-a trecut chiar la amenintari, i s-a pus toporul pe la creaca, nimic, nici o pruna in mai bine de 8 ani. Atunci s-a luat o hotarire grea, gata, si-a trait traiul, e cazul sa devina masa.

Cintul doi

Pt taierea, dezradacinarea prunului s-a trecut la studii serioase. S-au gasit mai multe metode, metode care insa depind de forma radacinii, adica adinca, sau plata sau ramificata, forma care era o necunoscuta la inceput. Din pacate, conditii vitrege nu au permis folosirea utilajului greu. Singura care a fost considerata pragmatica a fost cea in care se foloseste sapa si tirnacopul. Strategia era sa se sape adinc imprejur pina cind prunul va ceda, vazind ca nu are sanse.

Prima zi.

In prima zi cintaream 88 de kg imbracat, fara tirnacop. Am sapat cam trei ore si am reusit o adincime neuniforma de cca. 10 cm. Seara m-am bagat la TV, dar am adormit inainte de a se da stirile de ora 8.

A doua zi.

Cintaream deja 87 de kg si aveam o pozitie ori verticala, ori orizontala, trecerea de la una la alta fiind f grea. Aolica, salele. Am mai sapat inca ca 10 cm, descoperind niste radacini f groase. Am incercat sa le tai cu un flex.

A treia zi,

M-am dus dis de dimineata si am primit sfaturile unui vecin care mi-a propus sa bag dinamita la radacina. Altul mi-a zis sa fac o statuie. Am reusit sa tai vreo doua radacini din numarul total, n.

A patra zi.

De dimineata am vrut sa ma cintaresc dar nu m-am putut urca pe cintar. Am sunat la doctor sa-mi dea concediu medical. Am probleme sa ma hranesc deoarece nu pot ridica mina la gura.

A cincea zi,

Ma simt ceva mai bine, mi-am incins mijocul cu un bandaj elastic. Imi sta f bine.

A sasea zi,

Mi s-a rupt toporul. Am instalat un vinci care trage cu o forta maxima de 1000daN, adica cu 1000 de kg. Dupa calculele mele, mecanismul ar trebui sa traga cu 450 kg, deoarece are un raport de pirghii de 9 la 1, deci as putea trage cu ambele miini cu ca. 50, inmultit cu 9, bingo, 450.

Prunul nu s-a miscat nici un milimetru.

A saptea zi,

Am reusit sa mai tai niste radacini si sa mai scot cu o mica lopatica, stiind in genunchi, ceva pamint. Am ajuns la 85 de kg.

A opta zi,

Am folosit si un cric de la o masina mai veche, pe care l-am pus sub un ciot de radacina. Prima victorie, s-a miscat ca. 5,6 mm. Cricul s-a rupt. Am mai taiat din radacini, folosind lama de la toporul care s-a rupt, pe care l-am batut cu barosul.

Cintul trei

Cel mai dastept cedeaza, prunul s-a inclinat cca 32 de grade, dar il mai tine ceva.

Victorie, l-am infrint, prunul e culcat. (Trebuie sa recunosc ca lovitura de gratie i-a dat-o nefasta, care a retezat cu barosul, tinindu-l intr-o singura mina, un capat de radacina cu un diametru de 15 cm). Eu cred ca prunul a cedat si din cauza privirilor pe care i le-a aruncat.

Si iata minunea, dintr-un prun batrin, bolnav si suparat, a aparut un corcodus tinar, vesel si robust. Imi place la nebunie ciorba acrita cu corcodele, am invatat de la o prietena si de la sora-mea. In zece ani voi avea corcodelele mele. In Romania corcodusul e pun pic dispretuit, in schimb in Ge si mai ales in Tirol e f apreciat, are si un nume fermecator, Mirabelle. Prin Austria Mirabellenschnaps e f cautat.

Am ajuns la 83 de kg.

Din trunchiul prunului voi confectiona o masa si astfel voi ajunge la greutatea optima de 80kg.

+3

11Tatiana Novac, Stefan Teodorescu and 9 others

3 comments

Like

Comment

Share

Jurnal de calatorie (VIII)

 

Jurnal de calatorie (VIII)

Ei toţi beau, se veseleau
Şi pe domn îl fericeau,
Dar când fu despre beţie,
Despre dalba veselie,
Iată, nene, că sosea
Şi la domn îngenunchea
Radul din Calomfireşti,
Zmeul Ţării Româneşti,

 

M-am invirtit mult in jurul cozii daca sa spun, sau nu, nu as vrea sa credeti ca ma dau mare, chiar daca sunt. Da, sunt ruda directa cu Mihai Viteazu, stra-stra-stra bunicul meu a fost capitan al lui Mihai Viteazu, unul din cei mai buni. A fost omorit de fratii Buzesti de oftica pt ca stra... bunicu meu era mai tare decit ei. Atunci mama lui Mihai Viteazu a marturisit ca-n tinerete a pacatuit cu tatal lui Mihai Viteazu si ca de fapt Calomfirescu e frate cu Mihai. Dar, modest fiind, nu am lasat pina acum sa se inteleaga acest lucru si chiar si la Alba Iulia, unde mi se cuvenea, nu asa, un loc de cinste, nu m-am bagat in fata. Cert e ca m-am zgiriat la un cot cind am doborit un prun, voi reveni cu o relatare epopeica, si am constatat ca am singe albastru.

 

Dar sa revenons à nos moutons. Este luni. Facem planul de bataie. Unde sa mergem? Exista multe obiective, dar unele sunt destul de departe si nu vrem sa petrecem ziua in masina. De altfel incepem un pic sa obosim, prea multe impresii venite in scurt timp ne fac sa nu le mai gustam. Asa ca mergem la Parcul deontologic, cum e aia parc deontologic, pardon dendrologic, adica cu paduri si tufe. Cred ca ar fi trebuit sa-i gaseasca un nume mai comercial, cum ar fi Parcul cu copaci, sau Parcul lui Strimba lemne pt ca acest nume, deontologic, parca e o boala, un chimical, sperie. Nu poti sa spui m-am plimbat cu iubita in parcul deontologic, suna ca dracu, altfel ar fi daca ai spune ceva cu valea zinelor, spiridusi, soarelui, vintului turbat, salcimii nebuni etc.

Nu-i departe, dar e luni... si luni e inchis. Totusi prin poarta se vede cineva care misca, doamnele noastre isi pun in lupta farmecele, isi dezvelesc pulpele si gata, Sesam deschide-te!, poarta se deschide. Ne intimpina un barbat simpatic, ne povesteste cite ceva. Parcul e construit de un roman inimos, iata in sfirsit ca termenul inimos se potriveste, si e administrat de oras, dar urmeaza sa fie dat in administrarea judetului. El, barbatul, are un salariu f mic, dar totusi e bine ca are o casuta in parc unde locuieste gratuit. Ne plimbam cca o ora jumate prin parc si-n tot acest timp auzim zgomotul motocoasei barbatului. Trebuie sa fi extrem de motivat sa muncesti singur, fara nici o supraveghere.

Ni se pare f interesant, un parc sincer, fara fitze cu plante exotice tinute sub borcan. Peste tot arbori si tufe cu etichete, unele cunoscute pe linga care am trecut de zeci de ori fara sa stim ce sunt, altele intr-adevar exotice, dar adaptate zonei.

Frumoasa e natura!

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:

Este o plimbare f placuta, mai ales ca parcul fiind inchis suntem singuri. Se spune ca nu ar fi ursi, parcul fiind ingradit, dar nu cred suta la suta. De altfel frica de ursi ne-a ingradit mult raza de actiune pedestra.

Jurnal de calatorie (VII)

 Jurnal de calatorie (VII)

Întregul desfăcut în trei

Prin vămi vremelnice de soartă

Îl ţine strâns sub tâmpla ei,

La Alba-Iulia, o poartă.

Şi dacă trupul său de lemn

Veşminte-mpărăteşti nu are

Păstrează-n carne primul semn

Din prima noastră întrupare.

(Alba-Iulia - George Ţărnea)

Am ajuns si la Alba Iulia. Un oras incarcat de istorie. Stiu ca cititorii mei sunt culti in cap, chiar mai tare decit mine, asa ca n-o sa-i plictisesc cu istoria. Cert e ca multi au vrut aceasta zona, de la romani, la unguri, turci, nici nu e de mirare, e frumoasa, bogata, pamint fertil si cica avea si multe fete frumoase. Si noi am vazut multe, mai ales ca era Duminica pe la prinz si era lumea pe strasse. Cred ca pe seara ar fi fost si mai multe, ca atunci ies frumoasele. Deci nota 8 plus.

Am gasit cetatea usor, dar am dus o lupta eroica cu plata parcarii prin SMS. Nu a mers neam, SMSul venea inapoi. Am incercat sa instalam un app, dar trebuia sa-ti dai tot felul de date de banca.

Cetatea arata bine, e renovata recent, desi parca ici-colo in stil prea modern. Cel mai frumos e hotelul Medieval, de cinci stele, din incinta castelului. Fiind Duminica am avut parte si de schimbarea garzii, schimbare care rivalizeaza cu cea de la Londra, fiind chiar mai vesela.

Si aici am avut parte de colegi de ai mei vorbareti, unul ne-a povestit ca a facut gradinita in incinta fortaretei si ca inainte era mai bine.

Am fost si in incinta cu plata, am fost insotiti de un soldat al cuiva, nu stiu al cui, care ne-a povestit multe, pt zece lei. Ne-a povestit si viata lui, ca era moldovean si in timp ce e el era la lupta a auzit ca nevasta-sa il insela. Si-a dat seama ca uitase sa-i puna centura de castitate si a prins-o cu doi deodata.

Fortareata are multe tuneluri si scari, fapt ce dadea posibilitatea aparatorilor sa traga cu tunul dintr-o parte si apoi sa se duca in alta, astfel incit ii zapacea pe dusmani.

Am facut multe poze, eu am facut cu tizul meu, Mihai Viteazu, noi intre noi. Am mincat la un restaurant sapat in dealul castelului, loc care fusese depozit de munitii si alte chestii.

De la Alba...la Jidvei

La cramă – noi uităm necazul

Și-n zonă curge vin, cât vrei;

De-ar fi știut Mihai Viteazul...

Intra cu „ pompa” în Jidvei!

(nicolae bunduri)

In zona sunt multe obiective turistice, inclusiv un trenulet Mocanita spre Zalau, (cred ca desfintat intre timp), inclusiv ghetarul Scarisoara, si chiar si tirgul de fete, dar de abia pe 20 iulie, dar nu le-am vazut.

Asa ca am mai mers si pe la Parcul deontologic, de care vom vorbi miine.

O zona care merita vizitata, frumoasa, curata, cu oameni calzi, apropiati! Poate ar fi meritat sa ne rezervam mai multe zile.

Recomand.

Jurnal de calatorie (VI)

 Jurnal de calatorie (VI)

Motto „iubesc oamenii, tare ii iubesc!“

Astazi vom vorbi mai mult despre oameni.

Am ajuns la Casa din vii. Va previn ca totul e f bine, asa ca veti avea o postare optimista, vesela, spumoasa ca un spritz de vara. Chiar daca termenul de „din vii“ nu prea e prezent. Se vad resturile unor vii, dar lasate in paragina. Un fenomen extrem de trist pe care il vom mai intilni. Vad negru viitorul vinului romanesc, asta ca sa mai temperez veselia.

Casa se afla la marginea unui sat. Ne intimpina gazda, fara nici o ironie o putem numi “doamna”. Are si o exprimare f culta, fara sa fie pretioasa. Are si niste capre jucause. Primirea e calda, dar nu exagerata. Ni se ofera o palinca. Mi se pare un gest frumos, chiar daca nu-l pot onora deoarece ne e foame si s-ar putea sa mai trebuiasca sa sofez. In sat exista un restaurant, dar e inchis. Vad un gratar si-ntreb daca-l putem folosi. Da, gazda se apuca sa-l pregateasca. In sat e un mic magazin de unde am putea sa cumparam carne. Mergem acolo. Vinzatoarea ne spune ca mai bine am merge in satul vecin unde e o fabrica de carne si putem gasi ceva bun si proaspat. Ciudat, isi tradeaza proprii clienti concurentei? Drumul spre satul vecin e presarat cu multe case noi, le-am putea numi, fara sa gresim, vile. Dupa gustul meu sunt prea moderne, lipseste factorul traditie. Eu daca mi-as lua vreodata o casa la tara as dori neaparat sa aiba cerdac.

Carnea e delicioasa, incingem un gratar pe cinste. Cu salata de legume, stropite cu tuica.

Spre seara sta sa ploua, tragem o plimbare prin sat. Curat. Lumea da binete. Niste copii f draguti ne saluta si chiar se ofera sa ne ajute in una sau alta. Se exprima extrem de ingrijit. Un satean, stind pe scaun in fata portii, ne invita la vorba. Aflam povestea vietii lui. Are doua case, plus inca doua, mai incolo, facute pt copii. Dar nu inchiriaza, ca nu are nevoie de bani. Are o nevasta f frumoasa, zice el, doar ca e pocaita. A fost in Germania la o sora.

In alta zi ne cataram pe un deal. Se vede f frumos. Apare si un cioban mosneag, mai tinar decit mine, cu citeva oi, nu multe. Are chef de vorba. Il injura pe primar si pe toata lumea. Era suparat, era fan Dinamo, care retrogadase.

Sub deal vad un barbat care avea o punga de plastic. Il urmaresc cu privirea si-l vad aruncind punga intr-o vale. Ii spun ciobanului. Incepe sa injure, respectivul era din politia locala si probabil arunca resturile de gaini si vulpe otravite. Zice ca o sa-l ia in balon, o sa-i spuna ca l-am filmat si il vom da la ziar. Ciobanul a fost in USA, unde are un baiat. Nu i-a placut acolo.

Fiind un batrin tinar si nelinistit ma scol de dis dimineata. Doamna era la datorie sa pregateasca micul dejun. Un mic dejun mare si f bun, cu specialitatiile locului. La masa mai era si un tinar. Intram in vorba, imi povesteste ca e din Bucuresti, ITist, si el si sotia, si au o fetita. Au suferit mult in pandemie stiind intr-un apartament cu doua camere in Aviatiei, linga Baneasa. S-au hotarit sa se mute la tara, mai ales ca le e frica de razboi, care ar lovi mai intii Baneasa. A cautat mult o casa, dar cel mai important pt el sunt oamenii, nu peisajele, nu infrastructura, ci oamenii. Zice ca pe Valea Prahovei e o mizerie cu manele si gratare. Aici a venit consultind internetul, a facut o vizita de citeva ore, a vazut oamenii, a vazut copiii satului si a batut palma mintenas. O casuta de 100m², acum o amenaja si cu ceva solare.

Aflam ca ne aflam in satul Șeușa (în maghiară Sospatak, în germană Salzbach) în comuna Ciugud, lucru pe care l-am ignorat initial. Cica aceasta comuna ar avea o anumita celebritate in atragerea fondurilor europene, ar fi chiar fruntasa, primarul fiind chiar o vedeta. Ne amintim ca pensiunea Casa din vii fusese construita cu fonduri europene, acum era in constructie o piscina. Piscina costa 30000€, din care doar 3000 fonduri proprii. Casa era intr-adevar la nivel european, avea niste bai de cinci stele.

Desi nu am prea vazut fete, totusi ii dau nota 7, cred ca are potential.

Pe noapte costa ca 200 de lei inclusiv micul dejun copios.

Dar gata cu povestile cu oameni, ca n-am venit aici sa ne distram, va urma povestea Albei Iulia.

Jurnal de calatorie (V)

 Jurnal de calatorie (V)

Dar cum calatorului ii sade bine cu drumul, o luam la drum. Tinta, de data asta, e Alba Iulia. Mergem pe Valea Oltului. Drumul e deosebit de bun, chiar prea bun, ca mergi cu viteza si nu poti admira peisajele deosebite. Mi-ar placea sa merg cu o drona. Maret peisaj!

Ma dusei, da ma dusei sa trec la Olt,
Cu a mea, cu a mea, cu a mea mandra cu tot, la, la... 

Si podariul, Si podariul imi cere-un zlot,
Si pe-a mea si pe-a mea si pe-a mea mandra de tot, la, la...

Dar decat, dar decat sa-i dau un zlot,
Mai bine, mai bine, mai bine trec Oltu’n inot, la, la...

Pe unde o fi, pe unde o fi Oltul mai mare,
M-o trece, m-o trece, m-o trece mandra-n spinare, la, la... 

Unde-o fi mai mititel, unde-o fi mai mitiel, 
Il trec eu, il trec eu, il trec eu ca-s voinicel, la, la...

Pe unde o fi, pe unde o fi Oltul mai mic,
Il trec eu, il trec eu, il trec eu ca sunt voinic, la, la.

Am mai fost cu multi ani in urma pe acest traseu, intr-o cursa sinucigasa, noaptea, venind din Germania, nici nu se compara.

In drum cumparam un cascaval afumat extraordinar. 35 lei/kg.

Cineva ne-a recomandat sa trecem si pe la Castelul de lut. Ne-am zis citiva km in plus nu conteaza si ar fi pacat sa pierdem asa o minunatie. Aflam ca a fost construit de o familie inimoasa pt bucuria copiilor. Ajunsi acolo intelegem cit de inimoasa a fost familia. “Castelul” se compune din citeva casute rotunjite, aflate intr-o curticica mai mult mica decit mare, pe linga un riulet, mai mult mic, decit zglobiu, in care se aflau gratare la greu, mai mult mari, dar cu mici. Oare de ce casutele din povesti sunt rotunjite, nu e mai greu de construit asa ceva? Ar vrea sa fie un fel de Disney in miniatura, dar cind spun in miniatura exagerez, e ceva de marime nano. Casutele, de fapt bordeie colorate, supranumite castel, si locurile de joaca (un leagan si un topogan) erau inchise, cica erau spiridusi in ea care lucrau. Am aflat ca spiridusii lucrau acolo din 2017, eu cred ca sunt plecati la capsuni. Singurul spiridus mai sprinten era cel de la casa, care incasa cu entuziasm cite 15 lei. Nu luau carte de banca!? Disneyland in Paris are o suprafata de 2230 ha, iar intrarea costa 105 € pe zi, deci cam 0,047€/ha. “Castelul” de lut are o suprafata mult sub un hectar si intrarea costa 3€, deci de cel putin 63 de ori mai scump decit in Paris. Se vorbeste mult despre minuni si zine, intr-adevar... e o minune.

Am vazut si copii bucurosi, erau vreo doi care se jucau pe telefoane la marginea piriului.

Iata o recenzie in germana, pe care am citit-o prea tirziu „Ich werde nie wieder hierher kommen und alles fragen, was ich weiß, um es zu vermeiden. Viele Leute, alles teuer, Parken kostet viel, man tritt ein, um das Schloss zu besuchen, aber man geht nicht hinein. Nach 5 Minuten gingen wir home. Alle Arten von Händlern mit Speisen und Getränken zu sehr hohen Preisen. Insgesamt war es schrecklich.“

O mare dezamagire pt copii, dar si pt parinti, bunici. Se pare ca-n zona s-au aciuit mai multi intreprinzatori care cica au invatat sa faca turism. M-am uitat pe ofertele de cazare, majoritatea exorbitant de scumpe. Se confunda turismul cu specula. Da lumea vine, dupa ce a stat in casa doi ani e gata sa plateasca oricit pt o minune si o zina. Erau cel putin cinci autocare cu copii. Nu bag poze, nu merita.

Pina si denumirea Valea Zinelor e un fake, nu am vazut nici o zina, cred ca si astea sunt la capsuni, nota 3 la criteriul fete frumoase.

Evitati zona, economisiti benzina, economisiti timpul, economisiti-va nervii!

Exista locuri mult mai frumoase si mai sincere, de exemplu Casa din vii la care ajungem pe la prinz. Pe miine!

Jurnal de calatorie (IV)

 Jurnal de calatorie (IV)

Salzburg e o localitate in Austria cu un mare renume. E si deosebit de bogata, se vede pe strazi. Numele ii vine de la “Salz”, pronuntat “zalţ” si Burg, pronuntat burg, adica orasul sarii. Prosperitatea acestui oras se datoreaza sarii, chiar inainte de nasterea lui Mozart.

Veti spune, ce-ai bai, o luasi pe tuica, parca vorbeai de Caciulata, ce legatura e cu Salzburg? Pai e, pt ca vom vorbi despre sare, nu din Caciulata, ci din Ocnele Mari, unde am facut o mica excursie. Ocnele Mari se micsoreaza, isi pierde locuitori, e departe de prosperitatea Salzburgului. Pare chiar saraca. De ce una ajunge sa traiasca din sare absolut pompos, iar alta vai de capul ei?

La capitolul femei, nu-i dau nota, deoarece nu prea am vazut.

Dar intii trebuie sa fac o marturisire, rog doamnele sa-si pregateasca batistele sa-si stearga mucii. Eu sunt, pe undeva, originar din Ocnele Mari. Nu chiar eu, ci tata. Se pare ca eram chiar bogati pe vremuri, case, un deal de pruni. Imi amintesc de carele cu boi pline cu prune care se tirau printre drumurile prafuite. Imi amintesc de butoaiele imense in care se puneau prunele la dospit. Imi amintesc de bucuria bunicului din partea mamei care a pazit focul la trasul tuicii, vreo doua saptamini. Poate asa se explica de ce-mi place tuica, imi curge prin vine.

Chiar am cautat casa lui tata, am vazut ceva care as putea jura cu 20% ca ar fi. Imi amintesc si de strandul sarat, fara fund, unde fiecare zgirietura, tipica copiilor neastimparati, ustura ca dracu. Imi amintesc si de noptile in care noi copiii dormeam la gramada, pe cite o lavita acoperita cu un pled aspru si ne mincau puricii.

Imi amintesc si de povestile unchilor de cum ieseau in ulita si le dadeau mamaliga ocnasilor care veneau de la munca legati cu lanturi de picioare. Se spune ca si Tutea a facut inchisoare in Ocnele Mari.

Dar acum nu mai e asa.

Din Craiova pân'la Iaşi

Se resimte lipsa sării,

Fi'ndcă cei mai mulţi ocnaşi

Au ajuns la cârma ţării.

Acum se aduce sare din Himalaia, din aia roz. Puteti impacheta batistele.

Vom vorbi acum de salina. Am vazut multe saline, chiar si pe cea din Turda, cea mai celebra. Chiar si in Salzburg.

Dar, pe bune acum, cea mai impresionanta Ocna (salina) e cea din Ocnele Mari si asta nu ca e tata de acolo. Nici nu i-as spune Ocna, mai degraba e o Catedrala, un Templu al sarii, sau chiar mai multe catedrale. Unde mai pui ca are si o biserica inauntru si teren de fotbal si tenis si o vinarie si, si.. v-o recomand cu caldura, apropos, acolo e destul de racoros, luati-va un pulover.

La intoarcere trecuram si prin Rimnicu Vilcea, unde vruram sa-l vizitam si pe Anton Pann, dar nu era acasa si nu am putut parca pt ca nu s-a potrivit cu plata prin SMS.

Un om la lemne mergând

Şi carul în drum frângând,

Ca şi alte dăţi l-a dres

Şi la casa sa a mers.

Copilul sau alergând

Şi carul frânt dres văzând,

Îl întreabă: "Taică! dar

Cine-ţi drese carul iar?"

Tatăl său răspuns i-a dat:

"Eu, fătul meu, cine alt?"

"Apoi cine te-a-nvăţat?"

Copilul iar a-ntrebat.

"Nevoia, copilul meu,

Ea ştie ce nu ştiu eu"

Nazdravaniile Lui Nastratin Hogea Anton Pann, Povestea vorbei!