Jurnal de calatorie (VI)

 Jurnal de calatorie (VI)

Motto „iubesc oamenii, tare ii iubesc!“

Astazi vom vorbi mai mult despre oameni.

Am ajuns la Casa din vii. Va previn ca totul e f bine, asa ca veti avea o postare optimista, vesela, spumoasa ca un spritz de vara. Chiar daca termenul de „din vii“ nu prea e prezent. Se vad resturile unor vii, dar lasate in paragina. Un fenomen extrem de trist pe care il vom mai intilni. Vad negru viitorul vinului romanesc, asta ca sa mai temperez veselia.

Casa se afla la marginea unui sat. Ne intimpina gazda, fara nici o ironie o putem numi “doamna”. Are si o exprimare f culta, fara sa fie pretioasa. Are si niste capre jucause. Primirea e calda, dar nu exagerata. Ni se ofera o palinca. Mi se pare un gest frumos, chiar daca nu-l pot onora deoarece ne e foame si s-ar putea sa mai trebuiasca sa sofez. In sat exista un restaurant, dar e inchis. Vad un gratar si-ntreb daca-l putem folosi. Da, gazda se apuca sa-l pregateasca. In sat e un mic magazin de unde am putea sa cumparam carne. Mergem acolo. Vinzatoarea ne spune ca mai bine am merge in satul vecin unde e o fabrica de carne si putem gasi ceva bun si proaspat. Ciudat, isi tradeaza proprii clienti concurentei? Drumul spre satul vecin e presarat cu multe case noi, le-am putea numi, fara sa gresim, vile. Dupa gustul meu sunt prea moderne, lipseste factorul traditie. Eu daca mi-as lua vreodata o casa la tara as dori neaparat sa aiba cerdac.

Carnea e delicioasa, incingem un gratar pe cinste. Cu salata de legume, stropite cu tuica.

Spre seara sta sa ploua, tragem o plimbare prin sat. Curat. Lumea da binete. Niste copii f draguti ne saluta si chiar se ofera sa ne ajute in una sau alta. Se exprima extrem de ingrijit. Un satean, stind pe scaun in fata portii, ne invita la vorba. Aflam povestea vietii lui. Are doua case, plus inca doua, mai incolo, facute pt copii. Dar nu inchiriaza, ca nu are nevoie de bani. Are o nevasta f frumoasa, zice el, doar ca e pocaita. A fost in Germania la o sora.

In alta zi ne cataram pe un deal. Se vede f frumos. Apare si un cioban mosneag, mai tinar decit mine, cu citeva oi, nu multe. Are chef de vorba. Il injura pe primar si pe toata lumea. Era suparat, era fan Dinamo, care retrogadase.

Sub deal vad un barbat care avea o punga de plastic. Il urmaresc cu privirea si-l vad aruncind punga intr-o vale. Ii spun ciobanului. Incepe sa injure, respectivul era din politia locala si probabil arunca resturile de gaini si vulpe otravite. Zice ca o sa-l ia in balon, o sa-i spuna ca l-am filmat si il vom da la ziar. Ciobanul a fost in USA, unde are un baiat. Nu i-a placut acolo.

Fiind un batrin tinar si nelinistit ma scol de dis dimineata. Doamna era la datorie sa pregateasca micul dejun. Un mic dejun mare si f bun, cu specialitatiile locului. La masa mai era si un tinar. Intram in vorba, imi povesteste ca e din Bucuresti, ITist, si el si sotia, si au o fetita. Au suferit mult in pandemie stiind intr-un apartament cu doua camere in Aviatiei, linga Baneasa. S-au hotarit sa se mute la tara, mai ales ca le e frica de razboi, care ar lovi mai intii Baneasa. A cautat mult o casa, dar cel mai important pt el sunt oamenii, nu peisajele, nu infrastructura, ci oamenii. Zice ca pe Valea Prahovei e o mizerie cu manele si gratare. Aici a venit consultind internetul, a facut o vizita de citeva ore, a vazut oamenii, a vazut copiii satului si a batut palma mintenas. O casuta de 100m², acum o amenaja si cu ceva solare.

Aflam ca ne aflam in satul Șeușa (în maghiară Sospatak, în germană Salzbach) în comuna Ciugud, lucru pe care l-am ignorat initial. Cica aceasta comuna ar avea o anumita celebritate in atragerea fondurilor europene, ar fi chiar fruntasa, primarul fiind chiar o vedeta. Ne amintim ca pensiunea Casa din vii fusese construita cu fonduri europene, acum era in constructie o piscina. Piscina costa 30000€, din care doar 3000 fonduri proprii. Casa era intr-adevar la nivel european, avea niste bai de cinci stele.

Desi nu am prea vazut fete, totusi ii dau nota 7, cred ca are potential.

Pe noapte costa ca 200 de lei inclusiv micul dejun copios.

Dar gata cu povestile cu oameni, ca n-am venit aici sa ne distram, va urma povestea Albei Iulia.