Jurnal de calatorie (iii)
Dar sa continuam cu
inceputul.
Aterizam, trag un plamin urias din aerul fierbinte
al Patriei. Nu sarut pamintul ca alta data, e numai asfalt. Niste prieteni
dragi ne asteapta. Toti vor sa povesteasca ceva, toti au multe cuvinte
neconsumate. Definitivam planul.
Miine vom pleca.
Burdusim mica si
simpatica VW Polo si am plecat! Tinta e Caciulata. Ne orientam destul de greu
cu iesitul din Bucuresti, dar gata, autostrada. Drumul e bun. Vremea ideala.
Caciulata e in
amintirea mea o statiune de batrini bolnavi. Se va dovedi ca tot asa a ramas,
desi procentul de bolnavi e relativ scazut, daca luam in considerare
cantitatile imense de mici consumati peste tot. O spun din start, imi propun sa
introduc un nou criteriu pt aprecierea localitatilor si anume, procentul de
femei frumoase. In timp ce Bucurestiul ajunge pe la nota 9, Caciulata de abia
reuseste sa treaca clasa.
Ne
cazam la o pensiune curatica, Bucura, pret 250 lei noapte/camera, fara mic
dejun. Lacomi de locuri pitoresti o intrebam pe receptionera, o fata care a mai
marit media orasului, cam ce e de vazut prin zona. O intrebam de Castrul Roman
Arutela, nu auzise in viata ei de asa ceva. Se va dovedi ca e doar la citeva
sute de metri distanta. Acest castru e un mare fake, a fost reconstruit in alta
zona decit cel original, acoperit de apele barajului, dar e f modern, acoperit
cu tigla (!). Dar totusi a fost interesant sa vezi pina unde au ajus romanii si
a fost o mare bucurie pt unul dintre noi, mare fan al Romei si al latinilor.
Ale turnurilor umbre
peste unde stau culcate:
Catre tarmul
dimpotriva se intind, se prelungesc,
S-ale valurilor mindre
generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei in cadenta il
izbesc.
.............
Mircea! imi raspunde
dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest
nume valurile-l priimesc,
Unul altuia il spune;
Dunarea se-nstiinteaza,
S-ale ei spumate unde
catre mare il pornesc.
Stiati ca Mircea cel
Batrin (mosneag, cum il numea Eminescu), avea doar 40 de ani cind s-a batut la
Rovine?
Mai vazuram si
Manastirea Turnu, o manastire cit Palatul Poporului, unde se construiesc inca
niste cladiri monumentale. De atitea constructii iti vine greu sa-l simti pe
Dumnezeu.
Deosebita a fost
Cascada Lotrisor, la capatul unui drum fermecator, cu pasu, prin padure. Drumul
e insotit de un sentiment de neliniste, sentiment cauzat de frica de ursi.
Am mincat exceptional
si f ieftin, la o mica circiumioara cam ascunsa, unde sunt niste casute de
inchiriat. Am intrebat-o pe bucatareasa, care arata exact ca o bucatareasa,
daca e maritata. S-a bucurat mult de laudele noastre.
Concluzia, o zona frumoasa, cu un Olt impresionant, paduri falnice care merita vizitata. Noi am stat trei nopti. Si am facut si citeva excursii, vedeti miine.