neamtu tiganu: iulie 2022

joi, 7 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XV)

Hai ca de data asta o bag pe aia cu batistele.

De la Valcea-n Targu Jiu, mai,
Nu stiu cum sa fac sa viu, mai,
C-a trecut mandruto anul {bis}
De cand n-am adapat calul
La cismeaua Samboteanu.

Ca tinar si nelinistit ma scol f devreme. Pensiunea nu oferea mic dejun, asa ca ma reped in piata, care nu era departe, sa fac rost macar de cafea, stiind ca multi nu reusesc nici sa spuna buna dimineata fara sa-si bea cafeaua. Mie imi plac la nebunie pietele. Cit am umblat prin lume in toate orasele am cautat piata, loc definitoriu pt o localitate. Doar in NY nu am gasit-o. As putea sa povestesc multe despre piete, dar ne grabim.

Ajung usor in piata, era plina, mai ales tarabe cu pantofi. Nu stiam ca tg jiunii sunt asa de incaltati. Gasesc o cafenea, micuta si plina. Spre surpriza mea avea vreo 20 de feluri de cafele si f buna. Comand patru, cafe to go. Simt niste priviri care ma strapungeau, ma intorc si vad ca multi se uitau la mine f ciudat. Ma controlez sa nu am pantalonii rupti. Intr-un tirziu mi-am dat seama, eram singurul care comanda cafea in cafenea. Toti ceilalti erau la o bere sau o tarie. Cred ca lucrasera de noapte.

Pornim in explorarea orasului. Stiam ca locu in care s-a nascut si locuit personajul de care vorbeam, (amintim, plecat de acolo in urma cu 60 de ani) s-ar afla in preajma statuii lui Tudor Vladimirescu. Ajunsi acolo ne invirtim incercind sa ne orientam. Trece o doamna, colega de generatie cu noi, pe care o intrebam ce si cum. Am nimerit la fix. Doamna traia acolo de o viata si ne-a indreptat direct spre un bloc, numit al petrolistilor, construit prin anii 50 de rusi. Mai mult, ne arata si fostul Palat al Pionierilor precum si scoala de balet unde dansase Seherezada noastra. Intram si-n blocul cu pricina, chiar din apartamentul in care locuise iese o doamna, care ne povesteste cum e cu blocul. Nu era in cea mai perfecta stare. Persoana cu care eram si care locuise acolo, in urma cu 60 de ani, scoate un servetel, si inca unu, isi sterge mucii, parca hohoteste. Nu mai e capabila sa scoata cuvinte. Se sterge si la ochi, i-o fi intrat o musca-n ochi.

Cum zice Guta “M-am nascut sa fiu valoare“

Hai ca e prea tare, ma opresc aici.

Ne vedem la Horezu.

P.S gata, veti scapa in curind. Horezu e ultima etapa, o s-o fac scurta, desi daca ma intilnesc cu cineva s-ar putea sa se lungeasca.

Jurnal de calatorie (XIV)

Haideti ca mai avem un pic, stiu ca ati obosit..., si eu, incepe si muza sa ma paraseasca, dar trebuie sa mergem mai departe, nu putem ramine in pestera. 
Deci, batiste, Tg Jiu. 
Ni se intimpla prima si, din fericire, ultima, pana la cazare. Fara sa stim locatia ajungem la o pensiune-hotel tare dubioasa. Reusim cu greu sa caram bagajele pe o scara ingusta si cind sa ne potrivim aruncam o privire prin camera si era groaznic. In primul rind un miros de parfum dat din belsug pt a acoperi alte mirosuri, mai ales de tutun, in al doilea rind toaleta nu mai fusese spalata de la constructia pensiunii. Se afla intr-un cartier de blocuri jupuite, pe strada Hidrocentralei. Era evident ca era hotel cu ora.
Am plecat mintenas si am gasit ceva f bun in centrul orasului. In drum am mincat la un restaurant bunicel, ne-a servit o doamna draguta care fusese 12 ani in Spania. 
Aveam doua obiective clare, Brancusi si descoperirea locului in care s-a nascut si a locuit cineva dintre noi, in urma cu 60 de ani. Aceast al doilea obiectiv necesita o adevarata munca de detectiv. 
Pe Brancusi l-am facut rapid. De la pensiunea unde stateam, la Poarta Sarutului, Masa Tacerii, respectiv Coloana Infinitului, se putea merge destul de comod pe jos. 
Spre Brancusi ma pune draqul sa-l intreb pe un trecator pe unde-i drumul, desi aveam googlemap si-mi dadea tot traseul. Domnul, f amabil, coleg de generatie cu mine, ne descrie cu lux de amanunte drumul, dar continua cu povestea vietii lui. Fusese specialist la Fabrica de frigidere Sadu, care facea armament. Facea piese si ansamble de mare precizie la masini cu comanda numerica, dar nu ca astea de azi unde apesi pe un buton, ci programa manual axele, x, y, z. Avea o sora doctorita la Cluj, o verisoara tot doctorita si inca o nepoata doctorita in Germania. Ii lipsea si o dentista in familie. Lucrase si in aviatie. Vorbea extrem de repede, parca avea grije sa nu-i ramina niste vorbe in git. Cind i-am spus ca cineva dintre noi e nascut chiar la Tg Jiu, chiar ca nu se mai oprea. Am scapat cu greu.
Cu aceasta ocazie tin sa dau nota zece cu coronita frumusetii femeilor din Tg Jiu. Sa nu credeti ca e vreun favor pt ca cineva dintre noi a fost nascut acolo.
De monumentele Brancusi ce sa zic, sunt atit de cunoscute, atit de comentate, ca nu pot sa adaug nimic, decit niste poze. 
Picant e ca marele sculptor dorea să doneze ţării sale (Romaniei) 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier.  Academicienii Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă, din cadrul Academiei Republicii Populare Române, s-au întrunit pe data de 7 martie 1951 pentru a dezbate propunerea făcută de Brâncuşi, într-o şedinţă condusă de scriitorul Mihail Sadoveanu.
Printre academicienii care au participat la această şedinţă, care a devenit celebră, s-au numărat George Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Victor Eftimiu sau sculptorul Ion Jalea.
Dintre acestea se remarcă discursul criticului George Călinescu, care susţinea că „Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte“. 
In 1951 Brancusi cere cetatenia franceza.
Din ziarul Adevarul.
Asa ca au primit francezii mostenirea, care s-au multumit si cu un necreator.
Brancusi nu a fost niciodata insurat, sa fie asta pretul succesului, desi se spune ca ar fi fost combinat cu... 
In 1955 a cazut si si-a rupt picioarele, care nu s-au vindecat niciodata. Spunea ca are probleme cu picioarele din cauza zodiei, ca era peste.
Iar m-am luat cu vorba si n-am bagat aia cu batistele.

Tatiana Novac, Gheorghe Anton and 15 others

2 shares

Comment

Jurnal de calatorie (XIII)

Am scapat din pestera, nu ca aia care au patit-o nasol la Marmolada, in Dolomiti, unde s-a prabusit ghetarul. Apropos, fusei si eu p-acolo, la schi, in urma cu vreo patru ani. E maret.

Dar va rog sa bagati batistele la loc, deoarece ne vom intoarce din drum, pt a evoca un lac pe care l-am uitat, si anume lacul Cincis. De altfel nu am promis ca voi povesti cronologic.
Am descoperit cumva intimplator acest lac si de abia mai tirziu i-am cunoscut istoria. Este un lac de acumulare care a barat cursul Cernei. Construit in anii 60 urma sa alimenteze combinatul siderurgic Hunedoara cu apa si curent electric. Fapt ce a reusit. Ca multe intentii bune sunt pavate cu tragedii, o dovedeste si aceasta constructie. Au fost dislocate mai multe sate si chiar cimitire, biserici, spre nemultumirea oamenilor. Asa s-au nascut multe legende despre blestemele care afurisesc acest lac. Ma gindesc ca de aici a venit capusa.
Ziarul Adevarul, care spune adevarul, nu asa? “„Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular, „pe Tătăuş” se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat, împreună cu tatăl meu, un cerc luminos de diametru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc" care s-a delimitat de lizieră. Sunt convins că am văzut un OZN, sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă”, relata un localnic.
F interesanta aparitia unui OZN. Ce nu am inteles e ce facea localnicul cu ta-su de la ora 20:00 la 23:30? Nu se spune nimic daca in aceasta perioada au consumat ceva. Are vreo legatura cu prunii? F curios e ca OZNul-fenomen nu a mai fost niciodata semnalizat in zona. 
„Am poposit, în cele din urmă pe un bot al dealului Popeasca, în apropierea fostului cimitir. Noaptea venea să se aştearnă pe dealurile dinspre Ghelar, ca şi pe apa lacului din spatele barajului. Reflectam asupra vechimii acestei aşezări de mineri – în morminte s-au găsit bulgări de minereu de fier, drept carte de vizită cu profesia incineraţilor, când dintr-o dată mi s-a părut că aud un murmur de clopote şi glasuri de rugă. Vântul se apucă să sufle mai aspru şi apa lacului să se învolbureze. Ruga căpătă un timbru mai grav şi începu să semene a blestem. Muzica pe care o ascultam, sau îmi părea că o ascult pe malul lacului Popeasca, semăna mai mult cu o imprecaţie decât cu o rugă. Era parcă o voce gravă de bărbat. Să fi fost a lui Voicu, ctitorul supărat? Supărat că un monument care datează de la mijlocul secolului al XV-lea a putut fi cu atâta uşurinţă părăsit?”, amintea publicistul Constantin Prîsnea, în cartea „Catedrala Scufundată” (1963).

Daca nu ai cunoaste istoria ai zice, iata un loc frumos, relativ linistit, o oaza de pace si bucurie, unde natura e regina. Am tras un tur cu masina in jurul lacului, cu mici escale pt plimbari pedestre. Se construise mult, multe pensiuni, case de vacanta, dar multe par nelocuite, sau chiar quasi abandonate. Probabil pandemia si-a lasat efectele. Se zvoneste ca zona a devenit obiectul unor speculanti, toate malurile fiind confiscate, astfel incit nu prea ai cum sa ajungi la lac. 
Nu ma pot pronunta, intotdeauna exista aceasta dilema, trilema, intre natura, economie, specula, turism, mediu. 
Dar este frumos!

Michaela Calomfirescu, Andreea Marinescu and 6 others

5 comments

Comment

Jurnal de calatorie (XII)

Bestia de capusa m-a zapacit asa tare de cap, ca am incurcat povestea. Se pare ca genele mele ma fac extrem de navalnic, d-aia m-am repezit in defileu. Asta ar fi datorata/cauzata influentei legiunilor romane, in majoritatea meridionali, cantonati in zona Olteniei. De moldoveni nu s-ar poate spune asa ceva. 

De fapt inainte de a intra in impozantul defileu al Jiului am vizitat intii pestera Bolii. Pestera se afla pe drumul ce leaga Valea Jiului de Tara Hategului, in locul unde se intalnesc Muntii Retezatului, cu cei ai Sebesului.
Cind am vazut numele am fost cam sceptici, ne temeam de vreo pandemie, dar se pare ca numele vine de la o familie de boieri care se numea Bolia. Pestera a fost gaurita, cu multa rabdare, de un piriias care la intrare se numeste Jupineasa, iar la iesire Galbena. Fiecare pestera e altfel, aceasta e mai degraba o sala mare, sau, ma rog, mai multe sali, prin care trece piriul sapator, peste care sunt citeva poduri din lemn. Este luminata colorat, poate prea colorat dupa gustul meu. Si, ca-n orice pestera, exista legende cu jupineasa Jupineasa care a facut rele si cu Fecioara Maria.
Pe pereti sunt ceva “picturi” rupestre, pun ghilimele deoarece acestea au fost desenate in timpul turnarii unui film documentar-artistic, Legenda Nibelungilor, de catre ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen).
In pestera se organizeaza nunti si botezuri, dar si concerte care profita de acustica deosebita.
Noi am avut o aventura deosebita. Odata cu noi era si un grup de copii, cu profesoara, de 10-12 ani (copiii). Deodata se produce o mare viltoare printre ei, strigau ceva agitati, dar reverberatiile pesterii nu ne permiteau sa intelegem ce spun. Ii tragem mai aproape pe vreo doi si aflam ca cineva cazuse intr-o groapa. Giorgica si cu mine, de altfel singurii barbati de fier, aflati in acel moment in pestera, ne indreptam hotariti sa vedem ce s-a intimplat.
Intr-o gropa vedem o femeie care alunecase in put si numai datorita sinilor mari, care erau cit niste tite, s-a impiedicat caderea in adincime. Giorgica si cu mine ne apucam curajosi sa eliberam titele doamnei, dar... Mi se da peste mina, tocmai cind tineam un sin, mi se spune sa incetez cu fanteziile mele pervers erotice, ca sunt om batrin. 
O iau de la inceput. De fapt in groapa cazuse un baiat de 10-12 ani, destul de adinc, ca ajungeam cu greu sa-l apucam de miini. Profesoara, o doamna destul de carnoasa si nu la prima tinerete, era zapacita, in timp ce toti copiii, vociferind, cu telefoanele aprinse, ne luminau calea. Ne intindem noi, eu si Giorgica, si reusim sa-i prindem miinile baietasului, care era in panica, dar nu tragem prea tare, deoarece un genunchi i se blocase in groapa. Totusi reusim pina la urma sa-l scoatem, iar ceata de copii cu profesoara au zbughit-o afara, fara sa mai aiba timp sa ne multumeasca. 
Iesiti afara, aflam de incident de la custodele pesterii, care ne povesteste ca mare noroc a avut copilul, deoarece in pestera se afla un salvator montan voinic, binecunoscut in zona, care cu mult efort si pricepere.... Si s-a mai nascut o legenda cu voinicul (voinicii de peste 70 de ani) care salveaza doamne cu tite mari.
La intrarea in pestera era format un adevarat azil de ciini, custodele ne povesteste ca f. des vin oamenii si-si lasa ciinii acolo, acum erau 36. Le dam si noi niste salam, fara soia, ramas de la micul dejun. Mie nu-mi plac ciinii si mi-e frica de ei, am mai spus, pe mine ma musca si ciinii de plus, dar unul, proaspat parasit, custodele ne spunea ca il gasise cu o zi inainte, m-a induiosat. Era f ingrijit, cu o zgarda din piele fina, se plimba dupa noi si parca ne implora din ochi, ia-ma, ia-ma, venea chiar si la mine, un lucru extrem de neobisnuit. Unii spuneau ca multimea ciinilor vagabonzi prin munti e un adevarat deliciu pt ursi, care au carne proaspata. 
Nu pot da nici o nota frumusetii profesoarei, era intuneric. 
Pregatiti-va, din nou batistele. Ajungem la Tg Jiu si se va lasa cu mari emotii!

update: se pare ca pestera a fost f apreciata, a fost locuita de animale, s-au gasit oase, de romani, chiar si nemtii in ww2 au fost pe acolo.

neamtu tiganu

Pages

joi, 7 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XV)

Jurnal de calatorie (XIV)

marți, 5 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XIII)

Jurnal de calatorie (XII)

Feedjit