neamtu tiganu: Jurnal de calatorie (XIII)

marți, 5 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XIII)

Am scapat din pestera, nu ca aia care au patit-o nasol la Marmolada, in Dolomiti, unde s-a prabusit ghetarul. Apropos, fusei si eu p-acolo, la schi, in urma cu vreo patru ani. E maret.

Dar va rog sa bagati batistele la loc, deoarece ne vom intoarce din drum, pt a evoca un lac pe care l-am uitat, si anume lacul Cincis. De altfel nu am promis ca voi povesti cronologic.
Am descoperit cumva intimplator acest lac si de abia mai tirziu i-am cunoscut istoria. Este un lac de acumulare care a barat cursul Cernei. Construit in anii 60 urma sa alimenteze combinatul siderurgic Hunedoara cu apa si curent electric. Fapt ce a reusit. Ca multe intentii bune sunt pavate cu tragedii, o dovedeste si aceasta constructie. Au fost dislocate mai multe sate si chiar cimitire, biserici, spre nemultumirea oamenilor. Asa s-au nascut multe legende despre blestemele care afurisesc acest lac. Ma gindesc ca de aici a venit capusa.
Ziarul Adevarul, care spune adevarul, nu asa? “„Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular, „pe Tătăuş” se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat, împreună cu tatăl meu, un cerc luminos de diametru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc" care s-a delimitat de lizieră. Sunt convins că am văzut un OZN, sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă”, relata un localnic.
F interesanta aparitia unui OZN. Ce nu am inteles e ce facea localnicul cu ta-su de la ora 20:00 la 23:30? Nu se spune nimic daca in aceasta perioada au consumat ceva. Are vreo legatura cu prunii? F curios e ca OZNul-fenomen nu a mai fost niciodata semnalizat in zona. 
„Am poposit, în cele din urmă pe un bot al dealului Popeasca, în apropierea fostului cimitir. Noaptea venea să se aştearnă pe dealurile dinspre Ghelar, ca şi pe apa lacului din spatele barajului. Reflectam asupra vechimii acestei aşezări de mineri – în morminte s-au găsit bulgări de minereu de fier, drept carte de vizită cu profesia incineraţilor, când dintr-o dată mi s-a părut că aud un murmur de clopote şi glasuri de rugă. Vântul se apucă să sufle mai aspru şi apa lacului să se învolbureze. Ruga căpătă un timbru mai grav şi începu să semene a blestem. Muzica pe care o ascultam, sau îmi părea că o ascult pe malul lacului Popeasca, semăna mai mult cu o imprecaţie decât cu o rugă. Era parcă o voce gravă de bărbat. Să fi fost a lui Voicu, ctitorul supărat? Supărat că un monument care datează de la mijlocul secolului al XV-lea a putut fi cu atâta uşurinţă părăsit?”, amintea publicistul Constantin Prîsnea, în cartea „Catedrala Scufundată” (1963).

Daca nu ai cunoaste istoria ai zice, iata un loc frumos, relativ linistit, o oaza de pace si bucurie, unde natura e regina. Am tras un tur cu masina in jurul lacului, cu mici escale pt plimbari pedestre. Se construise mult, multe pensiuni, case de vacanta, dar multe par nelocuite, sau chiar quasi abandonate. Probabil pandemia si-a lasat efectele. Se zvoneste ca zona a devenit obiectul unor speculanti, toate malurile fiind confiscate, astfel incit nu prea ai cum sa ajungi la lac. 
Nu ma pot pronunta, intotdeauna exista aceasta dilema, trilema, intre natura, economie, specula, turism, mediu. 
Dar este frumos!