vineri, 23 iunie 2023

Giselle

 Aseara am avut intilnire cu Giselle. Desigur prietenii mei, unii au fost chiar prezenti la premierea din 1841, isi amintesc povestea cu nimfe, cu dragoste, el cu ea, pe ea o iubeau cel putin doi, unu bogat si altu mai sarac. Si ambienta era specifica nevoilor noastre, parintii Gisellei erau viticultori.

La Düsseldorf insa, s-a terminat cu naivitati din astea, deoarece Giselle se indragosteste de Bathilde, care era de fapt iubita lui Albrecht, care Albrecht de fapt o iubea pe Giselle.
Si uite asa din celebrul Peasant Pas de Deux, Giselle, care stirnea de sute de ani ropote de aplauze, se ajunge la o scena lesbi in care Giselle se saruta indelung cu Bathilde.
Dar, daca reusesti sa lasi deoparte aceste politici, sau daca te faci ca nu intelegi, spectacolul este absolut fantastic, atit corpul de balet cit si orchestra s-au intrecut pe ei. As scoate in evidenta un solo al violei, interpretat de un mare artist si care am onoarea sa-mi fie prieten. Nu am dezlegarea sa-i dau numele, dar cine vrea il poate gasi.
Oricum o seara extrem de frumoasa, un spectacol grandios! Ma bucur ca traiesc!
PS M-am imbracat f frumos!
May be an image of 1 person, vulture and text that says "RABE AUS "KRABAT" Ballett von Demis Volpi"
Like
Comment
Share

miercuri, 21 iunie 2023

Bernd

 Din ciclul, amintiri care-ti umbla in cap, ceva din urma cu peste 25 de ani.

La concerne exista o vorba, “daca ar stii Siemens, ce stie Siemens”.
Si intr-adevar la un asa concern, intins in toata lumea, probabilitatea sa gasesti specialisti in cele mai diverse domenii este extrem de mare. De aceea se organizau “communitiy” pe specialitati, mai ales pe chestii noi. Scopul acestora era, stiti folile Power Point, sinergii, unirea fortelor, etc.
Am avut onoarea sa conduc o asemenea community, mai multi ani, in domeniul adezivilor. Totul s-a facut extrem de profesional si a fost angajata si o moderatoare, tot siemensiana, cu studii de psihologie. Era frumusica, desi avea nasul cam mare, dar extrem de inteligenta. Colaboram excelent, mai ales ca talentele mele de “moderator” sunt f limitate, tind, in permanenta, sa confisc toata activitatea. Una din multele principii ale Britei era ca fiecare trebuie sa spuna, sau sa faca ceva, in cadrul communitatii, dar sa nu exagereze. Chiar bagase o procedura cu cartonase galbene si rosii, ca la fotbal, mai ales ca mai toti eram barbati.
Ne intilneam odata, sau de doua ori pe an, eficienta era extrem de ridicata si se vedea ca fiecare participa cu multa placere.
Pe linga o multime de “titratI”, scoliti, din diferite sedii ale lui Siemens, chiar si din USA, era si un muncitor din productie, care s-a dovedit extrem de util in dezbaterea aspectelor practice. Acest muncitor, sa-l numim Bernd, era f timid si vizibil coplesit de colectivitatea in care se afla. In plus era si f gras, si lasa sa se inteleaga ca multi faceau misto de el. Interventiile sale insa, au fost f bine primite, fapt ce-l stimula enorm si se vedea ca-l face fericit.
La una din invitatiile trimise imi raspunde ca nu poate veni deoarece seful lui direct i-a interzis si ca nu are finantare. Vorbesc cu seful lui, ii ofer o solutie de finantare, dar nu reusesc sa-l conving.
Communitatea se intilneste, undeva in sudul Germaniei si mare mi-a fost mirarea sa-l vad si pe Bernd!?
Isi luase doua zile de concediu, platise din buzunar transportul si cazarea, doar pt a fi cu noi. Suntem cu totii impresionati si-l felicitam.
Cindva s-a sfirsit si cu aceasta communitate si-l intilnesc pe Bernd, dupa citeva luni prin curtea fabricii. Mai sa nu-l recunosc. Slabise enorm. Imi povesteste ca participa la Maraton si se antreneaza regulat.
Se simte f bine si-mi multumeste mie si Britei care i-am schimbat viata!
Like
Comment
Share

marți, 6 iunie 2023

Romania pitoreasca

 Motto „Bun e vinul si gustos, cind il bei cu-n om frumos!“

Ma amagesc cu ideea ca venind doar odata la un an as vedea mai usor dezvoltarea Romaniei. Si da, cred ca Romania merge pe un drum ascendent, ca sa ma exprim cu limba de lemn.
Eu iubesc oamenii, tare-i iubesc, de aceea voi incepe cu ei.
De prietenii si rudele mele am vorbit, oameni minunati carora le multumesc odata in plus pt zilele petrecute impreuna.
Da, am impresia ca romanii, in general, se simt mai bine, o duc mai bine, sunt mai destinsi, mai senini. Multi au invatat ca cel mai frumos fel de a-ti arata dintii e sa zimbesti. Parca lumea nu mai e asa de incruntata, incrincenata. Personalul cu care am avut contact, cu exceptia celor de la aeroport, a invatat sa fie naturali, sa vorbeasca normal, chiar sa si glumeasca. Au gasit acel mod in care sa fie amabili, fara sa fie slugarnici. Am fost oprit chiar si de un politist, a fost f politicos, chiar amabil. Nu vreau sa-i uit pe soferii UBER, punctuali, politicosi, f ieftini, altfel decit taximetristii plini de ifose.
E drept ca si eu incerc sa fiu politicos. Nu tutuiesc niciodata chelnerii, chiar daca sunt f tineri. Incerc sa ma exprim cu “as dori” acel conditional de politete, sau conjuctiv, “wünschte, hätte“, cum spun nemtii, nu spun “eu vreau”.
Singurul regret ramas e, ca nu am reusit sa ma intilnesc cu toti cu care as fi vrut, imi cer scuze, sper ca data aviatoare.
Se construieste mult in Ro, uneori se construieste chiar frumos, chiar dupa gustul meu. Uneori ma intreb cine va locui in vilele enorme aparute peste noapte!?
Drumurile sunt bune, mult mai bune decit anul trecut. Circul cu placere pe sosele, e mai animat decit mersul plictisitor pe autostrada. Chiar comportarea in trafic a romanilor e mult mai normala, cu exceptiile respective. Romania detine inca titlul de cei mai multi morti pe mio locuitori din Europa (86). Nemtii chiar avertizeaza turistii. In Ge sunt doar 34, si se circula mult mai mult.
Chiar si asistenta medicala imi pare a fi mai buna. Cele citeva cazuri de probleme de sanatate a prietenilor au fost tratate cu multa atentie, fara ciubuc.
S-a scumpit f mult fata de anul trecut, dar parca e inca suportabil, lumea cumpara, circula, restaurantele sunt aproape pline. Apropos restaurante, e primul an in care nu am avut probleme digestive, nici eu nici sotia. Unde e salmonela d'antan? In Bucuresti cel mai bun restaurant ramine Herastrau, desi un pic scump, totusi merita. Apropos Herastrau, trebuie avuta multa grija sa nu fie transformat din parc intr-o zona a circiumilor. Cocosatul s-a renovat, nu-mi place cum e acum, si-a pierdut cocoasa. Ciudat obiceiul de a ti se da indicatii cit ar trebui sa fie ciubucul si sa-l puna pe chitanta de plata!
Bucurestiul e asa cum e, poate fi iubit, sau urit, nu exista nimic la mijloc. Multi il urasc, si totusi vin multi sa traiasca acolo unde se da ora exacta. E si amuzant, am vazut o Macelarie unde se vindeau bomboane. Regret ca nu am mers la teatru si nici la Muzee! Poate in toamna facem un Festival Enescu.
Mie mi se pare o dezvoltare schioapa, aminteste de Franta si Paris, unde se concentreaza f mult in Paris. In Germania dezvoltarea e, geografic vorbind, intinsa pe suprafata, multe zone au conditii de viata asemanatoare. Traficul in Bucuresti e catastrofal, dar nu vad nici o solutie. (Re)Introducerea tramvaiului in Aviatiei pare o treaba buna, daca ai rinichi sanatosi, ca altfel iti macina pietrele. Ma intreb insa daca e inteligent sa scoti din patrimoniul circulatiei suprafete atit de mari si sa le rezervi numai tramvaielor. Cred ca ar trebui permisa circulatia auto, cel putin a autobuzelor si taxiurilor, si pe sinele de tramvai.
Romania e frumoasa, tare frumoasa, inca are multe colturi neexplorate. Nu stiu daca un turism intensiv ar fi folositor, desigur s-ar cistiga ceva bani, dar natura!? Pot spune ca de abia acum am inceput s-o descopar cu adevarat, in tinerete nu aveam timp si dispozitie s-o simt, s-o miros. Acum, fiind departe, o simt mai aproape.
Am scris aceste rinduri pt mine, nu pt voi, am scris pt a-mi clarifica niste ginduri, mai ales ca in Ge consultatiile la psihiatru sunt scumpe si nu sunt suportate de casa de sanatate. Chiar daca am scris pt mine, m-as bucura daca v-ar fi placut si voua. Ciudat ca am primit putine injuraturi. Fiecare are cititorii pe care-i merita. Multumesc Zuckenberg!
Asta e ultima postare din seria Aventuri in Romania. Voi intra in vacanta, nu stiu cit timp. Ramin cu regretul casei cu cerdac 🙂
Sanatate la toata lumea!
Si un cintec sa cintam:
Fiincă ea, findcă ea, mai avea
Trufandale ş-altceva,
Multumesc pt atentie, Danke für Ihre Aufmerksamkeit, Thanks for your attention!
Like
Comment
Share

luni, 5 iunie 2023

Cimpina

 La Cimpina suntem invitati de niste prieteni.

Bha, da multi prieteni ai tu, ar zice cineva, si nici macar nu esti parlamentar si nici prea bogat.

Da, am multi, f buni prieteni. Si ca vinul, cei mai buni sunt prietenii vechi. Prietenii mei sunt exceptii, sunt gata sa suporte sinceritatea, de multe ori nu e usor. Se spune ca numai adevaratii prieteni iti spun cand fata iti este murdara. Ahaha cite nu mi-au spus, dar nici eu nu m-am lasat! Sunt mindru de ei, si de mine, ca am asa ceva.

De exemplu, unu imi spune, bha ce urit esti, bosorog, mie imi sare tandara, tu vorbesti bha, ca si pt jobul de clopotar la Notre Dame ai fi fost considerat supracalificat, bha s-au dus vremurile cind purtai masca, copiii se sperie cind te vad. Puneti bha sapca si burca. Ca, cum spuneam, mie-mi place sinceritatea. S-a convins, la interventia nevestii, ca vorbeste prostii.

Sunt mindru si de dusmanii pe care-i am, la fel de buni, ii merit cu prisosinta. Ca numai prostii si excrocii nu au dusmani.

Aflu ca orasul Cimpina a avut cindva o mare aliura industriala, a fost locuit de specialisti din intreaga lume, atrasi de petrol. Acum e mai linistit, desi arata bine, peste tot case noi, frumoase, multe facute de “capsunari”.  Prietenii sunt un pic tristi. Au un ciine f batrin, care de abia se misca. Of, batrinetea!

Se pare ca virusul Covid a avut si o parte buna, a incurajat lucrul de acasa, fapt care-i face pe multi sa-si ia case pe linga Bucuresti.

Am vizitat muzeul Grigorescu, mic, dar impresionant. Nu stiam ca au fost pictate peste 300 de tablouri cu car cu boi. Muzeografa, f draguta si amabila, ne-a povestit multe lucruri interesante.

Am mai fost si la muzeul Iulia Hajdeu. Impresionata prietenia dintre marii oameni ai acelor timpuri. Impresionanta si apetenta pt transcedentalism, spiritism.

Am vizitat si Manastirea Cornu, ctitorita de prima sotie a lui Marin Preda. Minastirea a fost, in parte, construita de mesterul Manole, pe un versant care se prabuseste. Din fericire s-au gasit mijloace sa se intareasca flancul.

Trebuie neaparat sa vizitati Cornu, cu multimea de vile, care mai de care, ca Hollywood va ajunge mic copil.

Ati putea spune, aici sunt banii dumneavoastra!

Povestea e aproape gata, miine ultimul episod! Tineti computerele intredeschise.







duminică, 4 iunie 2023

Spre Bucuresti

 O luam spre Bucuresti. Multe multumiri. Am fost gazduiti cu caldura, de la soba :), chiar am fost rasfatati.

Am din nou o idee creata, sa vizitam piata din Buzau. Da, eu iubesc pietele. Daca as fi poet as zice ca pietele sunt sufletul unui oras, al unei localitati. Nu pot suferi molurile, in schimb am vizitat, pe unde am umblat, neaparat piata. Am fost in Piata Rosie, am fost in  天安門廣場,in Obor, in Piata Natiunilor Unite, in Piata de flori, Naschmarkt (Viena), Markthal (Rotterdam), Piata Spania (Roma), dar unde nu am fost! Din pacate incep sa dispara, prin Ge aproape ca nu mai exista. Mult mi-a placut o piata de duminica, intr-un satuc uitat de lume in Franta, pe linga Loara. Nu era numai piata, ci era si locul de intilnire al satenilor, taranii erau veritabili, se vedea pe miinile lor batatorite, in ciuda mecanizarii. Produsele erau pline de pamint, proaspat scoase, nu luceau, le miroseai insa, cele mai multe chiar miroseau a ceea ce erau. Mai mi-a placut mult piata din Salonik. Piata Amzei, in schimb a devenit un fel de aiureala.

La Buzau e o piata sincera, cum spun eu. Sotia mi-a gasit chiar o pereche de trening, originali, veritabili, cu eticheta de marca. Am luat si rosii, numai 8 lei kg., bunicele, in Obor erau 35, ca sa nu mai vorbesc de piata din Aviatiei, unde cumpara numai pilotii. Am mai luat brinza, f buna si ceapa verde, peste 10 legaturi, costa numai un leu. Eu sunt mare consumator de ceapa verde, as minca si la prajituri.

Deci ajungem acasa la prieteni.

Mare e bucuria, lumea se destinde, de parca am fi fost in Ucraina. Eu sunt un pic trist, mie nu-mi plac sfirsiturile.

A fost frumos, chiar daca incalzirea globala ne-a adus zile cu ploaie, zapada si frig. Si mici probleme medicale au stricat un pic voiosia noastra caracteristica. In definitiv am umblat prin lume, ca-i lung pamintul, ba e lat, maninci rahat, ca e patrat, spunea Cosbuc cind era beat. Am tot vazut obiective turistice de la cele mai celebre, pina la cele ascunse. Dar am invatat ca nu obiectivele turistice sunt importante intr-o expeditie, ci oamenii cu care ai ocazia sa-ti petreci citeva zile, prieteni buni, de o viata.

Le multumesc din suflet ca m-au suportat atita timp, ca stiu, nu e usor cu mine.

Deja planific expeditia de la anul, un gest curajos pt cineva peste 70 de ani. Poate facem o Dunare, sau Delta. Poate ar trebui sa schimbam citeva principii, desi si acum am avut etape scurte, totusi schimbarea zilnica a locatie, impachetat, imbarcat, despachetat a dus la un oarecare stress.

Atentie, va urma, mergem si la Cimpina.

sâmbătă, 3 iunie 2023

Spre casa!

 


Dupa cum ati observat, ma feresc sa vorbesc de politica. Asa de tare ma enerveaza politica germana, ca nu vreau sa ma mai agit si cu cea romaneasca.

Dar de data asta trebuie s-o spun p-a dreapta. As face un partid care sa instituie pedeapsa cu moartea. Dar nu moarte din aia usoara, ci tras in teapa si apoi pe roata, ca Horia, Closca si Crisan. In plus as propune ca toate rudele care au gene asemanatoare respectivului, sa fie sterilizate cu caramida.

Mergeam linistit pe malul Bicazului, vreme frumoasa, trafic redus. Si deodata dau ochii cu moartea. La o curba strinsa, linie continua, vine din fata, pe culoarul meu, un idiot, care depaseste o coloana, in frunte cu un camion. Cel de sus are grije de noi si ma face sa frinez pina la oprire totala, trag in dreapta, cit se poate, fiind si pe buza unui canal care se continua cu o vale mareata, pin-la lac.

As mai propune ca toate masinile sa aiba obligatoriu camere de filmat si cutii negre in care sa se inregistreze acest acte criminale.

Interesant e ca toti am ramas incremeniti, nimeni nu a reusit sa vada marca, culoarea, sau numarul masinii. Mi-as fi dorit sa am un Leopard, un tanc Leopard.

Si asta tocmai cind ziceam ca traficul in Romania e mult mai bun ca inainte, dar asemenea cretini, care sunt destul de multi, vezi statistica mortalitatii pe sosele, te pot trimite nevinovat spre ceruri.

Am carnet de conducere de 45 de ani, am circulat f mult, in f multe locuri, America, Paris, coasta Amalfitana, Pirineii, chiar si pe stg in Anglia, pe munti, iarna pe ghetus, pe canicula, noaptea, pe vremea cind nu era climatizare si nici navigatie. Am condus masini rable, fara stergatoare de parbriz, cu frine care se blocau, microbuze cu remorca de 6 metri si doua tone, am mers aproape 24 de ore dintr-o bucata, din sudul Italiei, la Bucuresti.

De regula merg sportiv, in Ge, unde se poate, cu 160 ajungind, cind ma grabesc, si la 180-200. Am facut mii de km cu colegi nemti, englezi, chiar francezi in indepartate delegatii, prin locuri necunoscute. Niciodata nu mi s-au dat indicatii de conducere, fiecare isi vedea de treaba lui. Nu am facut niciodata un accident, ultima amenda primita a fost acum vreo patru ani pt viteza de 37, in zona de 30.

In schimb, in Romania, pasagerii se simt obligati sa participe cit se poate de activ la condus. Pasagerii nu-si dau seama ca-l irita pe sofer si-n loc sa-l ajute mai degraba il zapacesc. E f greu sa ramii concentrat atunci cind unu zice stg. altu dr. E greu cind ti se distrage atentia, cu, vezi ca vine din dr., vezi viteza. Mai mult, fiecare roman are interpretari personale, ca asa au ei personalitate, a regulilor de circulatie si desigur, fiecare din ei e cel mai bun sofer, care nu greseste niciodata.

Eu nu sunt soferul perfect, de aceea mi-as dori, din suflet, ca atunci cind mi se incredinteaza o masina sa fiu lasat s-o conduc.

In Ro masinile autonome nu vor functiona niciodata, cum ar fi sa le dai sfaturi. Ca d-aia nu poti viola o femeie in Piata Rosie, din cauza sfaturilor. Cea mai buna inventie ar fi o masina cu patru volane si mai multe pedale, cel putin cite o frina la fiecare.

Dar, din vorba-n vorba, de fapt incidentul a instituit o perioada o liniste mormintala, fiecare gindindu-se la testament, ajungem la tinta, unde ma astepta cu nerabdare fiara.

vineri, 2 iunie 2023

Bistrita

 






Si plecam din nou. Noua tinta? Acel sat pe care-l vizitasem si la plecare, de fapt plecam spre casa, dar nu direct, va amintiti, ne astepta Covid.

O luam pe malul Bistritei. Tare frumos, mai fusesem, nu de mult, in urma cu vreo patru ani. O zona care ar merita mult mai multa atentie decit suntem noi dispusi a-i acorda, deja s-a asternut o anumita tristete, oboseala. Multi vor acasa. Ciudat, mare-i bucuria la plecare, dar si la intoarcere!

Bistriţa - George Coşbuc

Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei uşoară
Trecea-n amurgul zilei —
Pe Bistriţa cântând.

Ne amintim de Plutasul de pe Bistrita, de Filaret Barbu. O opera comunista, naiva, cu el si ea, cu cel bun si cu cel rau, dar tocmai aceasta naivitate o face dulce.

E vorba de Tudor Avasiloaiei, plutas tapinar, steaua Vaii Bistritei, pe care il asteapta Ileana lui Tarus, nepoata batrinului staroste al plutaritului, Mihai Gingu:

Doi ochi frumosi i-astept cu dor,

Prin munti, la gura de izvor.

Dar Boacasu, care si el vroia sa i-o traga Ilenei, ii face o nasoala lui Tudor, la cotul de la Moara Dracului si cine intra in viltoare e la trinta cu moartea. Mai vine si Crizantema, cabaniera plutasilor, care e sagetata de mustacioara padurarului Lipau.

Eu sunt plutas crescut pe apa,

Pluta mea prin ploi si vint

Sparge valul si-si croieste,

Drum pe Bistrita oricind.

Pe cit e Bistrita de multa,

De la Dorna pin-la Neamt

Tot cu lacrimile mele

Si-a marit vicleanu-i sant!

********************

Din net:

“Plutăritul e atestat documentar încă de la 1466, aşa cum reiese dintr-un act al voievodului Ştefan cel Mare, prin care scutea pe locuitorii din satul Negreşti, Neamţ, de vama pentru peşte, fier şi plute. După unii istorici, plutăritul pare să se fi practicat chiar înainte de formarea statului feudal Moldova. Dimitrie Cantemir spunea că Bistriţa curge atât de repede că „cele mai mari pietre le surpă şi le duce cu sine“. Într-adevăr, este râul cel mai torenţial şi mai puternic din masivul oriental al Carpaţilor. Însă puterea apei a fost folosită, încă din timpuri străvechi, de localnici pentru a transporta lemn cu ajutorul plutelor. Vreme de secole, plutăritul a fost una dintre ocupaţiile de bază ale localnicilor din zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, care au beneficiat de două comori oferite de natură: râul Bistriţa şi codrii nesfârşiţi ai Moldovei. În perioada interbelică, plutăritul a atins apogeul: istoricii arată că 25.000 de familii se întreţineau din această meserie - fie că era vorba de cei care tăiau lemnul, fie de cei care îl transportau.”

In definitiv era cel mai ecologic mijloc de transport. Odata cu ridicarea Barajului s-a terminat cu plutaritul.

Mi-ar place sa particip la un Rafting. S-ar putea chiar sa existe ceva organizat pe Bistrita. Wow, surpriza, chiar am gasit, River rafting - Explore Bucovina. O pun si pe asta in planul pt o alta viata, ca si TransRarau si Telefericul si Casa cu Cerdac.

Bifam si Piatra Neamt din fuga, frumos oras. Imi fac un cadou, cartea Cruciada Impotriva Lui Stefan Cel Mare, de Liviu Cimpeanu, ca mai citim si noi tovarasi!

Pe malul Lacului Bicaz avem o intilnire, intr-un refugiu de facut poze, cu niste ciini maidanezi de munte, f pretentiosi. Aveau gramezi de hrana din aia de la cutie, de care nu se atingeau, in schimb au hamait cu placere cirnatii nostri, pe care-i purtam cu noi de multe zile, de frica foametei, extrem de condimentati. Chiar ne temeam ca vor face ulcer.

Dar, mai avem si un eveniment care ar fi putut ca aceste rinduri sa nu fie scrise niciodata.

Il las pe miine, sa va fac curiosi.

joi, 1 iunie 2023

Vatra Dornei

 Vatra Dornei ne asteapta cu bucurie. Timpul e frumos. In centru gasim un mare santier pe care l-am vizitat de vreo trei ori.

Am nastrusnica idee sa mergem cu telefericul. Sunt chemat la BOB si mustruluit aspru, dar sever. Se scot in evidenta accidentele de teleferic, de la Stefan Cel Mare incoace, precum si cercetariile unui grup de savanti moldoveni, care arata pericolul de a te imbolnavi de gilci. Totusi, trecem pe acolo sa vedem cu ce NU mergem si se confirma grijile oamenilor de bine. Telefericul urca brusc pe munte ajungind la ametitoarea altitudine de 1200 de metri, de la 800 unde ne aflam, si unde precis existau fenomene meteo cutremuratoare, chiar si vint. De fapt telefericul nu functiona, era zi de revizie. Intru in conversatie cu mecanicii si ma ofer sa-i ajut pt a termina mai repede. Imi spun ca nu au nici o graba.
Urmam sfatul unui prieten din Germania care ne indica Poiana Negri ca obiectiv turistic, si unde nu gasim absolut nimic, decit un drum ingust de tara, prilej nou de ingrijorare pt oamenii de bine.
Se propune masa de prinz, propunere care se aproba cu entuziasm. Traiasca ciorba de fasole!
Mergem la Pensiunea unde eram cazati si ne facem somnul de frumusete. Seara ne plimbam prin curtea scolii, vedem chiar un drumeag imbietor prin padure, pe care nu-l putem parcurge deoarece era in padure, era noroi si nu aveam pietricele, precum Henzel si Grettel.
Descoperim insa o cladire frumoasa cu stegulete, si cu cerdac, nu din alea colorate, ci cu EU si altele. Aflam ca e un institut care se ocupa cu DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ ȘI REZILIENTĂ A ZONEI MONTANE ÎN CONTEXTUL CRIZEI ENERGETICE ȘI INSECURITĂȚII ALIMENTARE ACTUALE. Organizeaza multe conferinte.
Tare mi-ar fi placut sa fiu si eu cercetator la asa un institut. Pe vremuri cercetam in locuri insalubre, uneori aveam ferestre mate, sa nu vada dusmanul secretele.
Am mai facut o tentativa sa vizitam salina Cacica. Tare mult ma impresineaza salinele. Am vizitat o multime, cel mai tare mi-a placut Ocnele Mari. Si Cacica se anunta interesanta, cu multe scari care coborau in adinc. Dar.... ajunsi la locul faptei, unde nu prea era nimeni, ne intimpina un miros puternic de petrol. Aflam ca se foloseste o tehnologie de extragere, pe care nu am inteles-o, folosind acest fluid. Nu am stiut cum sa plecam mai repede, deja mirosul de infiltrase in haine.
In zona am vazut multe gradini in care erau pitici si jucarele de ghips colorate. Acesta e un obieci tipic polonez, si pe aici daca vezi pitici in curte stii ca sunt polonezi, daca vezi leustean, sunt romani. Si intr-adevar, in zona sunt multi polonezi si minerii de la salina au fost tot polonezi.
Pe miine...