miercuri, 19 aprilie 2023

Conferinta

International Conference of Aerospace Sciences,
“AEROSPATIAL 2018”
25 – 26 October 2018, Bucharest, Romanian Interbellum Aviation
La aceasta conferinta am avut onoarea sa mi se permita sa-mi prezint cartea. Conform programului aveam la dispozitie 15 minute, intre 12:45 si 13:00, dupa care urma Lunch.
Un francez, Prof Marc Lesturgie, a vorbit insa cca o vesnicie, sau peste o ora jumate, asa ca tot programul s-a dat peste cap.
Deci era deja ora de masa si nici macar d-na Botez nu reusise sa intre, asa ca d-l director Catalin Nae a anuntat pauza.
In sala erau extrem de multi „batrini“, fosti colegi, veniti special sa ne intilnim, folosind pretextul cartii mele. Dar d-l director, care nu prea era incintat de valul de “fosti”, nu a catadixit sa spuna nimic de continuarea programului. Mai mult, un matematician de elita, care era inca angajat a institutului la peste 70 de ani si care dezvoltase pt prima data in Romania, matematizarea, astazi am spune “digitalizarea suprafetelor”, l-a intrebat f politicos pe director daca se mai prezinta, sau nu cartea. D-l director pur si simplu l-a injurat.
Prinzul a fost absolut exceptional, cum rar am vazut la o conferinta, era si destul de bine udat cu vinuri bune, nu numai cu piscoturi cum primesti prin Germania.
Dupa pauza incepe conferinta si mai toti erau convinsi ca nu se va face nici o lansare de carte, multi au plecat chiar acasa. Eram pe hol la o vorba ca apare cineva si ne spune ca d-l director, totusi, ne invita in sala sa prezint cartea. Ma rog, se produce prezentarea respectiva, iar dupa prezentare se goleste sala, fostii fiind deja surmenati de atita stiinta. Desigur asta nu i-a cazut prea bine d-lui director.

duminică, 2 aprilie 2023

Datorii

 

Bunicul mi-a spus ceva despre datorii, dar nu mai tin minte. In schimb unul Publilius Syrus zicea ca datoriile sunt catusele libertatii. Ca asa am fost crescut, sa nu fac datorii si m-am tinut de cuvint, am mers pe principiul n-am bani, nu mi-e foame, n-am bani, beau apa.

Stiu ca e impotriva oricarei filozofii financiare, stiu ca numai daca investesti ai sansa de cistig, stiu ca banii se devalorizeaza, infaltii, revolutii, chestii, dar asa sunt eu, nu pot sa ma imprumut. De fapt un porverb chinez spune, cine n-are datorii e bogat.

Asa ca sunt bogat. Dar cit de bogat sunt?

Cu spiritul meu analitic mi-am propus sa vad cum se descurca alte popoare, cum stau ei cu datoriile. Nemtii sunt cam zgirciti, si nu prea fac datorii, de abia 10% au asa ceva. Nu prea am gasit date despre romani, cred ca nu stau prea bine.

Dar ce m-a socat cu adevarat e un popor pe care cu totii il admiram, il consideram extrem de educat, unul care are mare respect fata de batrini, unde se traieste mult, f. mult. Ei bine, acest popor se crede ca ar fi si fericit, popor care nu a trecut niciodata prin comunism, totusi e cel mai indatorat. Ne amintim ca-n 89 cind s-a terminat cu impuscatu, Romania nu avea nici o datorie externa, si, nu asa, ce bine traiam :).

Stiu, ma contrazic, pe de o parte pledez pt o situatie financiara sanatoasa fara datorii si pe de alta parte, argumentez cu natiuni indatorate pin-la plasele carora le merge bine.

Pe primul loc si cistigatoarea medaliei de aur e tara soarelui rasare, a Micuteicecurai, Kamicaze, Tzunami, Sushi, Japonia. Datoria externa depaseste 238% din PIB. Si alte tari cu pretentii sunt in vrful ierarhiei, Grecia pe locul 5, Italia pe sapte, si chiar  tara idol a oricarui roman, USA se afla pe 13. Tara de unde ne vine intelepciunea, cu capitala la Bruxelles, car ene invata ce e bine si ce e rau sta pe locul 18, ca sa nu mai spun ca savoir vivre, fonfanitii de francezi si ei sunt in frunte, pe 19.

Romania ocupa un rusinos loc 144, ca ai putea spune, ce faceti bai, de ce nu va imprumutati?

Daca luam alt criteriu si anume datoriile pe cap, va mai amintiti ca pe vremea cizmarului era extraordinar de bine sa fii cap de locuitor deoarece aveam cel mai mult otel in cap, si chiar si cereale, pai atunci avem un clasament putin schimbat:

1

Japan (Asien)

66.690

2

Norwegen (Europa)

34.731

3

Belgien (Europa)

33.035

In concluzie nu stiu ce sa mai cred, e bine, sau nu e bine, sa ai datorii?




joi, 23 martie 2023

Fericirea

 In referatul precedent vorbeam despre stiinta de a fi fericit. Dar sa incepem cu criteriile care stau la baza fericirii, asa cum sunt definite de oamenii de stiinta. Nu vreau sa pun intrebarea daca respectivii oameni de stiinta traiesc si se motiveaza dupa aceste criterii.

Cele sase criterii sunt:
1. PIB pe locuitor, adica banii. Chiar daca stim ca banii nu aduc fericirea, iata ca oamenii de stiinta ii aprecieaza.
2. Social support
3. healthy life expectancy, sanatatea, speranta de viata
4. libertatea
5. generozitatea
6. absenta coruptiei
Dupa cum se vede chestii precum prietenia, familia, si mai ales dragostea, nu sunt criterii de fericire, sau poate or fi bagate in “social support”? De altfel atita timp cit libertatea e un criteriu important, deja cei casatoriti pleaca cu un handicap. Se pare ca nici clima nu e importanta pentru fericire, nici soarele, nici muntii, nici geografia, nici frumusetiile naturii. Nici macar paradisul.
Atentie, acum devine complicat, de altfel Aristotel a vorbit de eudaimonie, ceva care e un fel de noroc. Asta include autenticitate, scop, dezvoltare si excelenta. Mi-e teama ca daca ne adincim in eudaimonie nu prea mai reusim sa fim fericiti, deci sa trecem direct la rezultate.
Primele tari sunt:
1. Finland
2. Denmark
3. Iceland
4. Israel
5. Netherlands
6. Sweden
7. Norway
8. Switzerland
9. Luxembourg
10. New Zealand
E umitor ca atitea tari nordice sunt in primele locuri la fericire. Cum oare sa traiasca cineva in intuneric sase luni pe an, sa traiasca la o temperatura medie de 5°C, unde apa marii are 5° in medie si sa spuna ca e fericit? Nu mai pun la socoteala si ca bautura e extrem de scumpa, nu sunt rosii cu brinza. Unde mai pui ca Finlanda se invecineaza si cu marele frate Rus. Nici copii nu sunt in stare sa faca, de abia sunt 1,4 copii pe femeie. De altfel ar fi si greu, la o densitate de 16 oameni pe km², cum sa se gaseasca?
Cum poate sa fie Finlanda cea mai fericita tara daca rata de sinucideri e extrem de mare, de 13,4 la suta de mii, la barbati fiind chiar 20. Adica astia sunt atit de fericiti ca spun, ba e asa de bine, ce ar fi sa-mi trag un glont in cap? Spre comparatie Romania are jumate, 7,3. La capitolul sinucideri trebuie spus ca-n toata lumea rata de sinucideri la barbati e de doua, trei ori mai mare ca la femei. Si asta e un lucru inexplicabil, cum adica barbatii chinuie femeile, le exploateaza si mai apoi tot ei se sinucid? Probabil le pare rau.
Si mai uimitor e ca Israel se afla in frunte! Adica stau cu frica in oase ca le trimit palestinienii o bomba, o racheta si ei sunt fericiti? Poate ca nu au fost nimeriti!. Dar macar la ei e soare.
Iar pe Olandezi ma oftic enorm, ocupa toate autostrazile nemtesti, cred ca sunt atit de fericiti acasa ca tot timpul sunt pe drumuri.
Dar cum sta Romania? Se afla pe un fericit loc 24, daca ma intrebati e un loc f bun, daca socotim ca francezii sunt pe 21, englezii, 19, Germania 16. Si e mult inaintea ungurilor, 51, ca parca vad ca ungurii vor dori sa se uneasca cu Romania. Ciudat e ca Spania si Italia de abia sunt pe locurile 32, 33. Trebuie spus ca Romania sta bine in ciuda faptului ca se considera cea mai corupta tara din lume. Dar se pare ca o ia cu umor!
Va urez la toti multa fericire si la anul, cind sper sa ne mai vedem, sunt sigur ca Romania va mai creste citeva trepte.

miercuri, 22 martie 2023

Fericirea

 

De obicei astenia de primavara ma face sa ma intreb daca sunt, sau nu, fericit? In ziua de azi nu poti spune asa, fara nici o dovada, fara martori, fara un certificat, ca esti, sau nu, fericit. Unde am ajunge daca, fara dosar cu sina, fara stampile, fiecare aiurit s-ar baga si ar zice ca el e, sau nu, fericit? Pai daca poporul ar fi fericit ce treaba ar mai avea politicienii? Si nefestele. Ce ar face nefestele daca te-ar vedea ca rinjesti ca un timpit si zici ca esti fericit, pur si simplu fara nici un motiv? Nu ca le-ai enerva? Ca pt a fi fericit iti trebuie un motiv, in schimb nefericit poti fi fara nici o treaba.

Uneori imi imaginez ca ar putea exista o masina, un app, o analiza a singelui, sau a urinii, sau a ADNului, care sa-ti spuna ca esti, sau nu fericit. Sa zicem ca te trezesti dimineata, ca ziua buna de dimineata se cunoaste, si-ti pui o picatura de singe, sau urina, intr-un senzor si-ti spune, ura, sau bleah, starea ta de fericire e la nivelul x. Si fiecare om ar purta o banderola care s-ar colora intr-o culoare sau alta, in functie de gradul de fericire momentana. Ai stii cum sa te porti cu nefasta, cu sefu, cu functionara de la ghiseu, cu vinzatoarea, cu doctorul, cu copilul.

Cum spuneam, unii mai simpli, ca mine dupa ce maninca chiftele, ma innebunesc dupa chiftele, o tuica si un vin bun, si mai prind si o blonda cu tzitze mari la asternut ar zice “ba, ce bine e!” Nu, domne, trebuie sa te concentrezi, sa te preocupi, sa fii sigur ca starea ta de fericire e reala, e fundamentata stiintific, nu e doar o aiureala monumentala.

Din fericire exista oameni de stiinta care cerceteaza asa ceva si publica anual starea de fericire a pamintului in World Happiness Report 2023.

Prima conditie pt a fi fericit e sa fii convins ca guvernul nu face altceva decit sa te faca fericit. Uneori chiar te face fericit cu forta.

Dar despre asta vom vorbi data viitoare cind vom analiza in amanunt World Happiness Report 2023.

Va spun din start, nu incepeti sa va rinjiti ca traiti intre Carpati, ce tara minunata, plaiuri mioritice, riuri, ramuri, castelul Bran, si vezi Doamne asta va face fericiti, ca ce noroc ati avut ca v-ati nascut, romanii au talent, au inventat motorul cu apa.

luni, 20 martie 2023

Duminica

 

Si pentru ca o bucurie sa nu vina singura, si pentru ca o bucurie impartasita se dubleaza, duminica m-am imbracat frumos si am mers la Palais Wittgenstein.

Sunt onorat ca am un prieten talentat si sensibil care a sustinut recital de viola (asta e vioara aia mai mare) acompaniat de pian. Prietenul e Gabriel Bala-Ciolanescu, iar pianista, absolut exceptionala, e Alina Bercu, o tinerica pe care o cunoastem de cind era copil.

Nu voi spune mai mult decit felicitari si multumesc.

Program:

George Enescu

Brahms, Sonate ES-Dur op. 120 nr. 2

Pause

Franz Schubert, Sonate A-Moll für Arpegione




duminică, 19 martie 2023

Somnanbula

Vi s-a intimplat vreodata sa va intre noapte in pat o muiere, frumusica si tinerica? Sa zicem ca da, ei cum procedezi in asemenea situatii? Asa ceva a patit Bogdan Talos, un roman din Cluj, care se afla intr-o excursie intr-un sat din Elvetia. De fapt el mai fusese pe acolo si avusese o aventura cu una, care chiar ramasese gravida ca erau interzise chiuretajele, va amintiti.
Fata, Amina, chiar era gata sa se marite, dar a prins-o barba-su in camera la Talos si n-a mai vrut-o.
Si a inceput scandalul, ea a zis ca e nevinovata, Elvino a zis ca-i curva, mama lui Amina, ca orice mama, a zis ca de fapt Lisa e curva si ca fata ei e fata cuminte. Bogdan era si el nevinovat, ca de fapt el o pindea pe Lisa, si era cu ochii pe Tereza, mama lui Amina.
Pin-la urma s-a dovedit ca de fapt nimeni nu e vinovat deoarece Amina era somnambula si umbla noaptea prin camerele altora. Mi se pare ceva f periculos, ii multumesc lui Dumnezeu ca am fost ferit de asa ceva.
Desigur, inteligentii mei cititori si-au dat seama ca am fost la Oper am Rhein si am vizionat La Somnanbula, opera lui Vincenzo Bellini. Cred ca e cea mai frumoasa opera vazuta vreodata de mine. Si chiar cel mai superlativ lucru poate avea un superlativ si mai mare, e fost Amina, interpretata de o australianca, nascuta in Muaritius, care si arata ca o mauritana. O cheama Stacey Alleaume.
Nu am gasit-o pe Somnanbula, d-aia v-o bag pe Violeta, dupa spusele lui Stacey, un rol pe care l-ar juca toata viata.
P.S Nu ma omor dupa baritoni, si de aceea il admir pe Bogdan, un mare bas.

vineri, 17 martie 2023

Adina Valean

 O anume Adina Valean, mindria tarii, statea cu capul in miini in biroul ei din Bruxelles si se gindea cum sa mai salveze Europa. Tocmai se intorsese din Qatar, cu business class, si nu stia prea bine de ce fusese acolo si cine platise. Oamenii rai chiar au pus ochii pe ea, zice ca e grecoaica. Tocmai acum cind sotul ei a spus: “Bruxellesul a ajuns să-mi placă foarte mult. Aș vrea să trăiesc acolo”, declară Crin Antonescu (somer).

“Specifically, the study concerns travel by the Directorate General for Mobility and Transport, chief executive under the responsible EU Commissioner Adina Valean. According to Politico magazine, he has flown free business class on Qatar Airways several times since his 2015. Four of these flights were paid for by the Qatari government or groups close to it. Hotel accommodation was also covered, according to a European Commission spokeswoman.”
Trebuie sa faca ceva si cum statea ea asa i-a venit o idee. Ce ar fi sa reduca la zero numarul mortilor in accidente in Europa? Nu numai sa le reduca, ci sa fie zero, asa cum e si cu emisiile de codoi. Nu asa ca ar fi bine si ar lauda-o toata lumea, ca asta este dorinta ei, sa faca bine omenirii. S-a gindit ea? Cine sunt principalii vinovati ai accidentelor? Bingo, batrinii, aia peste 70. Oricum de ei nu mai e nevoie, ca inca nu s-a ajuns la virsta de pensionare de peste 70.
Cheama secretarele si secretarii si dicteaza:
Program de verificare a capacitatii batrinilor de a conduce, barem:
1. 50 genoflexiuni pe un picior si apoi pe altul.
2. Tensiunea sub 13/7 si colesterol sub 200
3. Test pe parcurs udat si inghetat cu lumina stinsa si legat la ochi
4. Test teoretic gen grila in mai multe limbi de circulatie internationala.
Un functionar mai obraznic, cred ca era bulgar cu capu mare, ii zice, pai sa vedeti, statistic vorbind batrinii nu prea sunt raspunzatori de accidente. Cica conform Statistischen Bundesamtes 2021 au fost in Germania 66.812 oameni peste 65 Jahren participanti la accidente, asta inseamna 14,5%, desi proportia numarului de batrini e de 21%.
Dintre accidentati 39,4% au patit-o cu masina, 37,3% cu bicicleta, 11,9% ca pietoni, 2,2% ca pasageri in autobuze.
Cele mai multe accidente sunt provocate de barbati intre 25 si 35 de ani.
Degeaba, Adina a povestit de experienta fericita in Romania unde se verifica batrinii.
Iata graficul mortii, in virsta de peste 65 de ani in accidente la milionul de locuitori.
Romania detine o pozitie fruntasa, de peste 159, Bulgarii au 102, ungurii 99, Malta 22, Germania 59.
Nu se stie daca acesti morti sunt din cei cu pensii speciale, dar oricum e un pas inainte in rezolvarea deficitului de fonduri de pensie.
Ma apuc de sport!
P:S Adina s-a mai gindit, va introduce carnet de conducere si pt biciclisti si pt pietoni, dar mai ales pt rulatori.


marți, 14 martie 2023

Strict secret

 


O cunostinta a gasit intr-o arhiva secreta un document privitor la persoana mea. Documentul e Strict Secret, asa ca va rog sa nu-l distribuiti mai departe.

Iata un extras.

In perioada 23-27.06.1986 a avul loc la fabrica de aviatie UTVA Pancevo, intilnirea comisiei mixte pentru rezolvarea modificarilor.

Au participat:

1 col. Ing. XXXX

2. inginer Calomfirescu Mihai – reprezentant Increst

3. ing yyy- I.Av. Craiova

4. technician zzz- I.Av. Craiova

La aceasta intilnire d.p.d.v al cheltuileilor, partea Ro nu a platit nimic pt modificarile aplicate de catre Yu, in schimb partea Yu a platit 1119 h/norma in valoare de 11190 $ care intra in favoarea Ro.

Aceste rezultate bune se datoresc interpretarii in favoarea Ro a anexelor la contract. La aceasta si-a adus contributia col. Ing. XXXX care in general se ocupa cu interpretarea contractului in favoarea Ro, contract la care e coautor. Nu se baga in probleme de stricta specialitate, cum ar fi tehnologie normare sau SVD-istica. Are momente cind in timpul discutiilor ridica tonul mult prea mult fata de situatia si cadrul in care se afla. [...]

Are destul de des contradictii pe linie de serviciu, dar bineinteles inafara programului, cu tov. Ing. Calomfirescu Mihai de la INCREST, care nu intodeauna gaseste o line comuna de gindire la anumite probleme.

Tov. Ing. Calomfirescu Mihai, ca reprezentant al constructorului, este bine pregatit, dind intodeauna explicatii concrete si clare partii YU cu privire la cauzele care coduc la aplicarea modificarilor in discutie, la necesitatea lor. Nu am observat nimic care ar putea sa-i afectezele meritele care le are in aceasta comisie. In afara programului se comporta demn si nu intreprinde nimic care sa-l compromita.

 

Semnat “Dragnea”

 

Explicatii. Printre multele lucruri facute in lunga mea activitate profesionala a fost si participarea la diferite comisii. In Ro am fost ani de zile in comisia de modificari a avionului IAR 93.

Si-n Germania am participat la f multe comisii, ca ma pot numi comisar. Sunt curios cum arata rapoartele de informare a securitatii germane.

luni, 6 martie 2023

Dovleacu

 Nu sunt de loc un obsedat verde, unu care nu calca pe iarba, maninca doar vegetale, nu face baie, sta in frig, merge doar cu bicicleta. Nu, nu sunt d-ala. Dar totusi suntem 8 miliarde si parca tot s-ar putea face cite ceva.

Mi s-a intimplat precum lui Arhimede, stateam in cada, dupa fotbal, tare-mi place sa ma lenevesc, mai am alaturi si un paharel cu ceva, mai, mai, ca adormeam, nu-mi venea sa ma frec, m-am intins catre burete si deodata Evrica...
De fapt, spre rusinea mea, am aflat prima data ca exista un burete natural in Grecia. Mi-a povestit un grec. Chiar mi-a facut cadou o bucatica.
Buretele clasic se fabrica din poliuretan. de fapt poliuretanul e o substanta simpla compusa de Bayer format din 1,4 Butandiol si Octan 1,8 diisocyanat sau Hexan 1,6 diisocianat. Poliuretanele contin si Isocyanate care pot provoca alergii sau cancer. Fabricarea acestora se produce prin Polyadditionsreaktion de Polyisocyanaten cu Alkoholen, precum Polyolen.
Simplu, nu asa.
Dar iata ca exista si alt burete, se numeste Luffa si se produce din.... bingo, pardon, din dovleci, sau dovlecei.
Mi-am propus sa cultiv si eu in gradina asa ceva.
P.S Bag o poza cu buretele dovleac folosit de mine in cada despre care am vorbit. Mentionez ca eu nu sunt in poza, sunt rusinos.