Profitind de BIAS 2024 mi-am zis, hai sa merg hai-hui. Am descoperit strada Xenofon, mult laudata in niste situri romanesti, Singura scara pictata din Europa.
Pozele din Internet aratau demential. Hai s-o vizitam...
Ma cam plictiseam... la mine in Ge, tocmai faceam sarmale in foi de vita, sub privirea aspra si severa a sotiei. Ma anunta un prieten si-mi spune ca e bias, ma duc la computer, pun sarmalele la fiert, iau bilet de avion si iata-ma. Lume multa, popor, avioane, zgomot. Misto, f misto, IAR 99 trece cu eleganta, ne saluta cu aripile, am fi preferat sa ne salute cu posteriorul si profundorul proiectat de noi. La un moment dat se-nfurie si strapunge subtirea pinza de nori al cerului perfect senin, fara cumulus, ca ziceai ca face Cobra. Cei mai tari specialisti ai aviatiei spun ca asa ceva nu se exista.
Meseria bratara de aur!
Suntem tot in Ingolstadt si ne uitam la un turn, chiar
la zidul de intrare al cetatii. Acest turn a fost locuit de unul dintre cei mai
meritosi cetateni ai orasului, si anume de calau. Exista un respect major pt
acesta, astfel ca locuia gratuit acolo si primea si leafa. Calaul facea si
multe ciubucuri, vindea cadavrele, uneori pe bucati, un cersetor platea o avere
pt un picior, sau o mina ceva mai putrezita. Si savantii orasului se bateau pe
cadavre, disectiile se faceau in strada, cu asistenta. Se spune ca disectiile de
femei erau cele mai cautate. Si pe atunci se-ncerca sa se afle ce e-n mintea
femeii. Oricum aceste disectii au dus la o dezvoltare fara precedent a
medicinii.
In Nürnberg a existat un calau celebru, Franz Schmidt. Acesta a tinut un
jurnal in care arata ca a executat, in cei 40 de ani cit a fost activ, 361 de executii,
plus 345 de schingiuri. Mie nu mi se pare f mult, as fi curios cit au facut
securistii! De altfel nu cred ca ar fi reusit prea multe, deoarece ei ies la
pensie la 50 de ani.
Desigur e impresionant cit de harnici erau calaii,
astazi, zice Wall Street Journal, nemtii s-au puturosit. Cica nemtii se dau bolnavi, in medie, 19,4 zile
pe an. In Ge, harnicii
muncitori nemti muncesc 1343 de ore pe an, in timp ce puturosii de greci au
ajuns la 1897 de ore.
Suntem tot in Ingolstadt si vom vizita biserica Münster Zur Schönen Unserer Lieben Frau, adica Biserica Catre Frumosul Maicii Domnului.
In 1425 a inceput
constructia bisericii initiata de un anume duce Ludwig al VII-lea, supranumit
Ludwig barbosul. Perioada aceea era f agitata, parca era azi, plina de
conflicte, razboaie mai mici, sau mai mari, intre frati, parinti si copii, veri
si verisoare. Zona Ingolstadt, Bayern, ca de altfel intreaga lume era plina de
ducate care se omorau pt hegemonie, fiind implicate si zone din Franta, Italia.
De altfel globalizarea era la mare pret. Mama lui Ludwig era italianca, iar el
s-a insurat cu Anna de Bourbon, o frantuzoaica, mai apoi cu Katharina von Alençon.
Ludwig
VII a construit biserica pt a-i fi mormint, dar nu a avut norocul asta deoarece
a murit in inchisoare in 1447 prins de unii din nenumaratii lui veri dusmani. De
altfel Ludwig se pregatea intens de moarte, chiar intentiona finantarea unui
cartier pt 1000 de saraci, care locuiau gratis si primeau si mincare, datoria
lor fiind doar sa se roage zilnic pt duce. De altfel a mai existat, si chiar
exista, ceva asemanator in Ausburg, cartierul Fuggerei, unde se spune ca nu au
mai crescut chiriile de peste 500 de ani. Acolo locuiesc doar saraci catolici
care trebuie sa se roage de trei ori pe zi.
A
fost nevoie de o suta de ani pt a fi gata constructia. Au fost si mari greutati
financiare, astfel incit turnurile care urmau sa aiba o inaltime de 86 de metri
si sa fie tuguiate, au ajuns, unul, la doar 69 de metri, iar al doilea la doar
62 m. In plus spatiul era f limitat asa ca turnurile au fost rotite cu 45 de
grade.
Altarul
are un fel de desene animate, adica sunt panouri masive din lemn pictate care se
pot desfasura intr-un fel sau altul astfel incit in functie de perioada
religioasa se arata una sau alta dintre cele patru imagini.
De
asemenea se mai afla in biserica si o camera a comorilor, cu diferite cruci de
aur lucrate la meserie.
Biserica
are 7 clopote, cel mai mare fabricat in 1647 are un diametru de 1760 mm si o greutate
de 3620 kg, suna in registrul do, c1 −9.
Mai
are si o orga, parca doua, construita in 1977 cu 69 de registre si patru
claviaturi.
Tabloul Mariei,
supranumit „Dreimal wunderbare Mutter“, nu am inteles de ce, reprezinta de
asemenea o mare atractie.
.jpg)
Este un obicei vechi ca-n calatoriile de vacanta sa existe cel putin un
obiectiv de genul biserica, catedrala, manastire, se ajunge chiar la geamii si
moshee. Ne incarcam cu doza obligatorie de evlavie si ciulim urechile sa aflam
povesti cu sfinti, imparati, povesti pe care le uitam in clipa cind parasim
locasul. Uneori asistam chiar la concerte, mai rar la slujbe. Pe mine ma
impresioneaza intotdeauna cladirea in sine, cum oare au putut aia acum sute de
ani sa construiasca asa ceva si sa mai dainuie inca, fara CAD, fara macarale?
Mai le-au si pictat! Si cine a cheltuit asemenea averi, mai ales ca, de regula,
nu se plateste intrarea si de ce!?
Un exemplu
deosebit se afla in Ingolstadt, acesta e un orasel mic in Bayern. Azi e oarecum celebru prin productia masinilor
AUDI, masini care-mi plac f mult. Va amintiti ca am mentionat Ingolstadtul
atunci cind am vorbit de regula berii.
Aici se afla o biserica, biserica in proprietatea statului, de aceea se
ia si intrare, cu totul deosebita. De fapt mai toate bisericile sunt deosebite.
Biserica ar merita sa fie vizitata mai ales de ingineri si studentii la
geometrie descriptiva.
Frescele paretilor si ai tavanului sunt desenate in perspectiva, astfel
incit in fiecare punct in care te afli vezi o alta imagine. Au fost pictate de Cosmas
Damian Asam, in numai citeva saptamini, prin 1700. Se spune ca acesta tehnica a
fost uitata azi. Arhitect a fost Egid Quirin Asam.
Deosebit de impresionanta e imaginea unuia care trage cu arcul, desigur
toate pitcurile au o poveste pe care am uitat-o, dar asta care trage cu arcul
te ocheste in oricare pozitie te-ai afla in biserica. Mentionez ca nu ar enici
o legatura cu Cupidon, asa ca puteti sa vizitati f relaxat.
Mai exista si un crucifix de aur, f mare si valoros, facut de un
bijutier Johann Zeckl in 1708 care aminteste de victoria crestinilor contra
turcilor la Lepanto. Acuma sunt prieteni.
.jpg)
La ora asta metroul era gol. Toata lumea citea ceva, mai ales telefonul, dar chiar si carti si ziare. Numai eu stateam ca un paranoic si ma uitam la lume, mai ales la femei. Pe unele mai frumusele chiar le dezbracam, era si f cald si multe erau deja dezbracate.
Pe bancheta de vis a vis imi atrage atentia un tinar. Citea o carte. Era frumusel, cam clasic, nu tu barba, nu tu tunsoare din aia pe linga urechi, chiar un pic de plete, nu tu tatuaje. Parca eram eu de mult, tare de mult. Se potriveste in banca si ridica un pic cartea, astfel ca-i vad coperta.
Ma trece un fior, citea cartea mea.
Il privesc si cu mai multa atentie, ii urmaresc grimasele fetii, ici colo zimbea, imi face senzatia ca-i place ce citeste si-l preocupa. Nu arunca nici o privire unei bunaciuni care statea linga mine, deci pe banca de vis a vis, chiar daca aceasta isi oferea toate secretele. In schimb bunaciunea il urmarea cu coada ochiului.
Ma arde la ombilic sa-l intreb daca-i place. Timpita intrebare, pai sigur ca-i place odata ce o citeste, Renunt. Dar daca m-as duce si i-as spune ca eu sunt autorul si-i ofer un autograf? Ma uit la mine, batrin, cu inceput si de burta, neglijent in imbracaminte, nu am deloc mutra unui scriitor de succes. Poate ca l-as dezamagi. Mai bine-las sa-si imagineze ca sunt cel din poza din carte, am bagat si niste poze din tinerete. Scoate un pix, o hirtiuta, si-ncepe sa ia notite. Asta chiar ca ma da peste cap. Linga el se elibereaza un loc. Trec eu pe acel loc si trag cu ochiul sa vad unde se afla. Capitolul ala fusese cel mai nereusit. Cred ca l-am scris intr-o luni si are si greseli gramaticale. Hotarit lucru, nu are sens sa intru in vorba. Mai bine ma uit la bunaciune.
Deja devin suspect, simt ca pasagerii se uita la mine cumva nelinistiti. Si baiatul simte ca ma chioresc. E prea bine crescut sa ma bruscheze. Tot scrie ceva. Isi scoate telefonul si cauta ceva.
Bunaciunea se ridica, urmeaza statia, peronul pe partea dreapta. Nu-mi pot impiedica un oftat. Baiatul se prinde si vede si el bunaciunea, se intoarce la mine si-mi zimbeste.
Se ridica si el si merge la bunaciune, zimbindu-si. Parca se cunosc. Susotesc ceva uitindu-se la mine. Coboara, se-nchid usile, bat in geam si le spun, eu sunt autorul cartii. Cred ca au inteles, imi zimbesc f prietenos.
Cind voi mai merge cu metroul o sa-mi iau cartea si o sa mi-o citesc!
Apel umanitar
Sunt nevoit sa
intrerup de mine asumata silenzio stampa pt un gest umanitar. Ma adresez, mai
ales, colegilor mei pensionari, ii cunosc, de altfel sunt si eu la fel, trebuie
sa facem ceva, deoarece pur si simplu nu ne-am maturizat. Am gasit insa un
colectiv care ne va ajuta in viata in acest sens, pina si la mai adinci batrineti.
Iata pozele
colectivului. E format din 19 persoane, mai multe fete, si doar 4 barbati. Mi
se pare o componenta echilibrata, mai ales ca fetele sunt in mare parte chiar
bunaciuni si f sigure de ele, probabil ca fac parte din acelea care s-au
despuiat in fata bulangiului pt a-si demonstra increderea in sine.
Dar ce e deosebit la
aceasta echipa? Unii ar putea crede ca e o organizatie care vrea sa promoveze
sudura cu protectie de gaz inert in rindul femeilor, stiind faptul ca la sudori
e o mare nedreptate, cei mai multi sunt barbati. Nu doamnelor si domnilor, nu,
nu se ocupa nici cu araturile adinci de toamna, domeniu de asemenea, pe nedrept,
dominat de barbati, nici cu salvarea animalelor mici din gaurile adinci de
foraj, nici cu desfiintarea emisiilor de metan la vacile gestante, nu, se ocupa
cu lucruri mult mai importante, folositoare mai ales noua pensionarilor. Majoritatea
sunt absolventi ai celebrelor facultati de stinte politice, care, iata, nu pregatesc
numai taximetristi si soferi de Uber, ci si adevarati specialisti.
Citez din crezul
societatii, “promovează integrarea europeană și MATURIZAREA României”. V-ati
prins? Niste domnisoare generoase, in loc sa-si petreaca timpul in mod util la
coafor, sau cumparaturi, se sacrifica pt noi, sa ne maturizeze, mai ales pe
noi, pensionarii care am dat in mintea copiilor.
Ni se mai spune ca
domnisoarele cred “în puterea ideilor şi a dialogului şi de aceea încurajăm şi
promovăm dezbaterile pe teme europene.” Am vrut si io sa particip la dezbateri,
vroiam sa pun niste intrebari naive, recunosc, dar nu au nici o sectiune de
comentarii, dialog. De exemplu as fi vrut sa-ntreb cine le plateste pe
domnisoare?
Neaflind, as face insa
apel la toti cititorii mei si va rog, dati din mina-n mina acest apel umanitar,
donati cit mai mult, ca tot v-au marit pensiile, aveti avantajul ca donatiile
se primesc atit prin transfer bancar, cit si prin toate mijloacele, mai putin
cash, ca ar fi obositor sa va carati cu gentile pline de bani.
Puteți dona direct în
conturile Europuls:
Cont donații RON: RO36
RZBR xxxxx 6237
Cont donații EURO:
RO31 RZBR xxxx 1453 4412
Europuls - Centrul de Expertiză Europeană -
EUROPULS
P.S Am aflat si ca
Democrația se mută la București pentru 3 zile! Uimitor, sa muti toata
democratia la Bucuresti!?
PPS Mai am o intrebare,
ca organizatia tot cauta dezbateri de integrare, ce ar fi trebuit sa faca Francezul
Anthony Ammirati, saritor cu prajina, care nu s-a calificat mai departe din
cauza propriului penis, care penis s-a agatat de stacheta si a doborit-o. Nu
m-am asteptat la asa ceva de la un francez, daca era roman mi se parea normal,
ca d-aia nu avem noi saritori cu prajina.
Granitele imi provoaca si azi emotii. Nu am
uitat vremurile cind granitele erau niste ziduri de netrecut, sau acelea in
care erai nevoit sa stai ore intregi la coada la viza, la cheremurile vreunui
functionar obraznic, pt ca mai apoi sa fi dezbracat la vama, doar pt vina de a
avea un anumit pasaport, sau ca esti mai brunet. De data asta am reusit sa trec chiar 10 litri de tuica, fara timbru
fiscal. Poate pt ca sunt alb.
De cite ori trec granita spre Deutschland simt
ca ma intorc acasa. De cite ori trec granita spre Romania simt ca ma intorc acasa. Cind sunt in Ge mi-as dori sa fiu
in Ro, invers din ce in ce mai rar. Stau cracanat.
Da, ma simt si colo si
dincolo acasa, in definitiv am trait cam jumate din viata acolo si jumate
dincolo. E ca atunci cind ai nevasta si amanta, sau cind nevasta ti-a facut doi
gemeni, unu alb si unu negru.
Inima mea insa
apartine Romaniei. Categoric!
O luam spre Hallertau, acolo unde vom intilni
cei mai iubiti ai nostri. Regiunea
Hallertau e supranumita Toscana Germaniei, intr-adevar are acelasi coline
delicate, chiar si clima aminteste cumva de Toscana. Hallertau e campioana
mondiala a hameiului. Parasim autostrada si o luam prin satele strajuite de
maretele paduri ale hameiului. Prima lege a Europei, mult inainte de Ursula, a
fost Das Bayerische Reinheitsgebot din 23. April, 1516 in Ingolstadt
data de Herzöge Wilhelm IV. si fratele lui mai mic Ludwig X.. Aceasta spune ca berea se face numai din malt,
drojdie, hamei si apa.
Copiloata mea filmeaza
cu bucurie culturile de hamei care au crescut grozav, ajung la peste 6 metri. Creste berea! Nemtii spun "Bier am Morgen vertreibt Kummer und
Sorgen.“, berea de dimineata indeparteaza grijile, fapt respectat destul de des
de copiloata mea.
Hameiul e greu de cultivat, se spune „Der
Hopfen will jeden Tag seinen Herrn sehen“, hameiul vrea sa-si vada zilnic
taranul. Desi s-au realizat multe
inovatii totusi este necesara f multa munca.
Dar merita, deoarece:
in vin e adevarul, in bere bucuria, berea dupa vin e un chin, vinul dupa bere,
o placere, mai bine burtos de bere, decit cocosat de munca.
Berea are si ceva
sfint. La nemti berea se producea pe vremuri mai ales in minastiri, si era
permisa de baut in post, Liquida non frangunt ieunum, nu trebuie post la
lichide! Era si sanatoasa, se spune ca la o epidemie de ciuma, sau holera,
calugarii si calugaritele au supravietuit pt ca nu beau apa, apa fiind
infectata. Dar cantitatea de bere bauta era limitata la 5 litri, adica 10 beri.
As fi gata sa spun si povestea cartoanelor de bere, cum ziceau rusii, “biscuit
esti?”, dar o stie toata lumea.
Eu nu sunt mare bautor de bere.
Ajungem la cei dragi. Ne bucuram cu totii.
Ma gindeam sa trag si un fel de concluzii,
Romania e frumoasa, stie toata lumea, sau de ce le place unora sa umble hai hui
peste tot, nu cumva nu se simt bine in pielea lor si vor sa fuga de ei? Sa
lasam filozofia de doi bani!
Multumesc tuturor
celor pe care i-am intilnit, cu totii mi-au umplut viata si m-au facut fericit.
Ramineti sanatosi si sa aveti prieteni! Si asa s-a terminat expeditia din acest
an. Poate mai facem vreuna. Una din aia per pedes la Compostela! Am auzit ca
si-n Ro exista asemnea trasee!
Asa se termina si
acest expozeu, sper ca v-a placut. Iau o pauza de creatie.
Multumesc pt atentie!
Si-am incalecat p-o sa
si v-am spus povestea asa, si-am incalecat pe o maslina si v-am spus o mare
minciuna!
Cod galben de avertisment.
Expeditia se apropie de sfirsit si deci si povestile mele. Mai sunt doar doua-trei
episoade, deci trebuie neaparat sa va luati timp sa le gustati proaspete.
Puteti lua concediu medical, fara plata, sau sa cititi pe sest la toaleta.
Deci parasim cu inima
grea Oradea. Tragic e ca parasim nu numai Oradea, ci chiar Romania. Facem o
ultima escapada la piata din Oradea.
Plina ochi, tirgoveti,
taranci aprige de tolanit in capita, barbati zdraveni cu mustata, batrineii
vulturi plesuvi, domni fini cu lap top si ochelari de soare, tot felu de lume.
Vad si o cucoana pensata cu Vuitton. O fi aia de care mi-a povestit mesterul de
la castel. La castel erau si niste mici ateliere
mestesugaresti cu lucruri f frumoase. La pielarie stau la o sueta cu mesterul. Imi povesteste de o cucoana
disperata care l-a rugat sa-i repare o geanta originala Vuitton. O face si o
drege el cum a putut mai bine, da e socat de calitatea maistrului Vuitton, o fi
fost un ucenic. Il mai intreb cum merge treaba si-mi zice ca atelierul i-a
salvat casnicia, ca stind tot timpul pe acolo nu are timp sa se certe cu
consoarta.
Cumpar din piata patru verzi mari. Anticipez un pic, le-am murat la soare, in Ge,
cu sare din Cimpina, au fost miere de albina, fantastic de bune. Verzele
nemtesti sunt din tabla de caroserie. Mai cumpar niste rosii, asa si asa,
porumbi de pus la fiert, excelenti, brinza sibiana din Oradea, excelenta, dar
prea putina. As fi fost gata sa cumpar toata piata, dar cerberul deja isi
pierduse rabdarea.
O luam spre vest,
nimic noi pe frontul de vest. Platesc nesimtita vignetta ungureasca, aproape 20
de euroi, doar pt tranzit. Trec vijelios, nu opresc nici sa fac pipi, nu vreau
sa le mai platesc nimic.
Ajungem in Austria, la
casa lui Haydn. Acesta a fost, cum zicem noi fotbalistii, centrul atacant in
tripleta de aur, Haydn, Mozart, Beethoven. Le-a fost celor doi atit mentor,
muza, profesor. E vorba de localitatea Hainburg an der Donau, unde a trait
Haydn, citiva ani de la virsta de 6 ani si de fapt s-a format.
Hainburg e pe Dunare,
cum ii spune si numele, la vreo 30 km de Bratislava. O mica statiune plina de
istorie, peste tot sunt cetati, se pare ca s-au cam macelarit pe acolo. Azi e f
pasnica, e un rai al biciclistilor, tot malul Dunarii e presarat cu piste pt
ciclisti. Ne cazam la o fosta manastire, transformata in hotel, Alte Kloster. Interesant,
dar nimerim o seara caniculara, hotelul nu are clima, receptionistu a fost
parasit de nevasta ca tare bosumflat este. Colac peste pupaza mai e si plin de
tintari, asa ca ne scurtam plimbarea de seara. Poate ma voi intoarce cindva in
zona inarmat cu bicicleta. Nu mai avem chef de excursii, deja cazanul cu
evenimente e plin, nu mai prea putem inghiti lucruri noi. Nici prea multe poze
nu am facut.
