Cimpina

 La Cimpina suntem invitati de niste prieteni.

Bha, da multi prieteni ai tu, ar zice cineva, si nici macar nu esti parlamentar si nici prea bogat.

Da, am multi, f buni prieteni. Si ca vinul, cei mai buni sunt prietenii vechi. Prietenii mei sunt exceptii, sunt gata sa suporte sinceritatea, de multe ori nu e usor. Se spune ca numai adevaratii prieteni iti spun cand fata iti este murdara. Ahaha cite nu mi-au spus, dar nici eu nu m-am lasat! Sunt mindru de ei, si de mine, ca am asa ceva.

De exemplu, unu imi spune, bha ce urit esti, bosorog, mie imi sare tandara, tu vorbesti bha, ca si pt jobul de clopotar la Notre Dame ai fi fost considerat supracalificat, bha s-au dus vremurile cind purtai masca, copiii se sperie cind te vad. Puneti bha sapca si burca. Ca, cum spuneam, mie-mi place sinceritatea. S-a convins, la interventia nevestii, ca vorbeste prostii.

Sunt mindru si de dusmanii pe care-i am, la fel de buni, ii merit cu prisosinta. Ca numai prostii si excrocii nu au dusmani.

Aflu ca orasul Cimpina a avut cindva o mare aliura industriala, a fost locuit de specialisti din intreaga lume, atrasi de petrol. Acum e mai linistit, desi arata bine, peste tot case noi, frumoase, multe facute de “capsunari”.  Prietenii sunt un pic tristi. Au un ciine f batrin, care de abia se misca. Of, batrinetea!

Se pare ca virusul Covid a avut si o parte buna, a incurajat lucrul de acasa, fapt care-i face pe multi sa-si ia case pe linga Bucuresti.

Am vizitat muzeul Grigorescu, mic, dar impresionant. Nu stiam ca au fost pictate peste 300 de tablouri cu car cu boi. Muzeografa, f draguta si amabila, ne-a povestit multe lucruri interesante.

Am mai fost si la muzeul Iulia Hajdeu. Impresionata prietenia dintre marii oameni ai acelor timpuri. Impresionanta si apetenta pt transcedentalism, spiritism.

Am vizitat si Manastirea Cornu, ctitorita de prima sotie a lui Marin Preda. Minastirea a fost, in parte, construita de mesterul Manole, pe un versant care se prabuseste. Din fericire s-au gasit mijloace sa se intareasca flancul.

Trebuie neaparat sa vizitati Cornu, cu multimea de vile, care mai de care, ca Hollywood va ajunge mic copil.

Ati putea spune, aici sunt banii dumneavoastra!

Povestea e aproape gata, miine ultimul episod! Tineti computerele intredeschise.

Spre Bucuresti

 O luam spre Bucuresti. Multe multumiri. Am fost gazduiti cu caldura, de la soba :), chiar am fost rasfatati.

Am din nou o idee creata, sa vizitam piata din Buzau. Da, eu iubesc pietele. Daca as fi poet as zice ca pietele sunt sufletul unui oras, al unei localitati. Nu pot suferi molurile, in schimb am vizitat, pe unde am umblat, neaparat piata. Am fost in Piata Rosie, am fost in  天安門廣場,in Obor, in Piata Natiunilor Unite, in Piata de flori, Naschmarkt (Viena), Markthal (Rotterdam), Piata Spania (Roma), dar unde nu am fost! Din pacate incep sa dispara, prin Ge aproape ca nu mai exista. Mult mi-a placut o piata de duminica, intr-un satuc uitat de lume in Franta, pe linga Loara. Nu era numai piata, ci era si locul de intilnire al satenilor, taranii erau veritabili, se vedea pe miinile lor batatorite, in ciuda mecanizarii. Produsele erau pline de pamint, proaspat scoase, nu luceau, le miroseai insa, cele mai multe chiar miroseau a ceea ce erau. Mai mi-a placut mult piata din Salonik. Piata Amzei, in schimb a devenit un fel de aiureala.

La Buzau e o piata sincera, cum spun eu. Sotia mi-a gasit chiar o pereche de trening, originali, veritabili, cu eticheta de marca. Am luat si rosii, numai 8 lei kg., bunicele, in Obor erau 35, ca sa nu mai vorbesc de piata din Aviatiei, unde cumpara numai pilotii. Am mai luat brinza, f buna si ceapa verde, peste 10 legaturi, costa numai un leu. Eu sunt mare consumator de ceapa verde, as minca si la prajituri.

Deci ajungem acasa la prieteni.

Mare e bucuria, lumea se destinde, de parca am fi fost in Ucraina. Eu sunt un pic trist, mie nu-mi plac sfirsiturile.

A fost frumos, chiar daca incalzirea globala ne-a adus zile cu ploaie, zapada si frig. Si mici probleme medicale au stricat un pic voiosia noastra caracteristica. In definitiv am umblat prin lume, ca-i lung pamintul, ba e lat, maninci rahat, ca e patrat, spunea Cosbuc cind era beat. Am tot vazut obiective turistice de la cele mai celebre, pina la cele ascunse. Dar am invatat ca nu obiectivele turistice sunt importante intr-o expeditie, ci oamenii cu care ai ocazia sa-ti petreci citeva zile, prieteni buni, de o viata.

Le multumesc din suflet ca m-au suportat atita timp, ca stiu, nu e usor cu mine.

Deja planific expeditia de la anul, un gest curajos pt cineva peste 70 de ani. Poate facem o Dunare, sau Delta. Poate ar trebui sa schimbam citeva principii, desi si acum am avut etape scurte, totusi schimbarea zilnica a locatie, impachetat, imbarcat, despachetat a dus la un oarecare stress.

Atentie, va urma, mergem si la Cimpina.

Spre casa!

 

Dupa cum ati observat, ma feresc sa vorbesc de politica. Asa de tare ma enerveaza politica germana, ca nu vreau sa ma mai agit si cu cea romaneasca.

Dar de data asta trebuie s-o spun p-a dreapta. As face un partid care sa instituie pedeapsa cu moartea. Dar nu moarte din aia usoara, ci tras in teapa si apoi pe roata, ca Horia, Closca si Crisan. In plus as propune ca toate rudele care au gene asemanatoare respectivului, sa fie sterilizate cu caramida.

Mergeam linistit pe malul Bicazului, vreme frumoasa, trafic redus. Si deodata dau ochii cu moartea. La o curba strinsa, linie continua, vine din fata, pe culoarul meu, un idiot, care depaseste o coloana, in frunte cu un camion. Cel de sus are grije de noi si ma face sa frinez pina la oprire totala, trag in dreapta, cit se poate, fiind si pe buza unui canal care se continua cu o vale mareata, pin-la lac.

As mai propune ca toate masinile sa aiba obligatoriu camere de filmat si cutii negre in care sa se inregistreze acest acte criminale.

Interesant e ca toti am ramas incremeniti, nimeni nu a reusit sa vada marca, culoarea, sau numarul masinii. Mi-as fi dorit sa am un Leopard, un tanc Leopard.

Si asta tocmai cind ziceam ca traficul in Romania e mult mai bun ca inainte, dar asemenea cretini, care sunt destul de multi, vezi statistica mortalitatii pe sosele, te pot trimite nevinovat spre ceruri.

Am carnet de conducere de 45 de ani, am circulat f mult, in f multe locuri, America, Paris, coasta Amalfitana, Pirineii, chiar si pe stg in Anglia, pe munti, iarna pe ghetus, pe canicula, noaptea, pe vremea cind nu era climatizare si nici navigatie. Am condus masini rable, fara stergatoare de parbriz, cu frine care se blocau, microbuze cu remorca de 6 metri si doua tone, am mers aproape 24 de ore dintr-o bucata, din sudul Italiei, la Bucuresti.

De regula merg sportiv, in Ge, unde se poate, cu 160 ajungind, cind ma grabesc, si la 180-200. Am facut mii de km cu colegi nemti, englezi, chiar francezi in indepartate delegatii, prin locuri necunoscute. Niciodata nu mi s-au dat indicatii de conducere, fiecare isi vedea de treaba lui. Nu am facut niciodata un accident, ultima amenda primita a fost acum vreo patru ani pt viteza de 37, in zona de 30.

In schimb, in Romania, pasagerii se simt obligati sa participe cit se poate de activ la condus. Pasagerii nu-si dau seama ca-l irita pe sofer si-n loc sa-l ajute mai degraba il zapacesc. E f greu sa ramii concentrat atunci cind unu zice stg. altu dr. E greu cind ti se distrage atentia, cu, vezi ca vine din dr., vezi viteza. Mai mult, fiecare roman are interpretari personale, ca asa au ei personalitate, a regulilor de circulatie si desigur, fiecare din ei e cel mai bun sofer, care nu greseste niciodata.

Eu nu sunt soferul perfect, de aceea mi-as dori, din suflet, ca atunci cind mi se incredinteaza o masina sa fiu lasat s-o conduc.

In Ro masinile autonome nu vor functiona niciodata, cum ar fi sa le dai sfaturi. Ca d-aia nu poti viola o femeie in Piata Rosie, din cauza sfaturilor. Cea mai buna inventie ar fi o masina cu patru volane si mai multe pedale, cel putin cite o frina la fiecare.

Dar, din vorba-n vorba, de fapt incidentul a instituit o perioada o liniste mormintala, fiecare gindindu-se la testament, ajungem la tinta, unde ma astepta cu nerabdare fiara.

Bistrita

 

Si plecam din nou. Noua tinta? Acel sat pe care-l vizitasem si la plecare, de fapt plecam spre casa, dar nu direct, va amintiti, ne astepta Covid.

O luam pe malul Bistritei. Tare frumos, mai fusesem, nu de mult, in urma cu vreo patru ani. O zona care ar merita mult mai multa atentie decit suntem noi dispusi a-i acorda, deja s-a asternut o anumita tristete, oboseala. Multi vor acasa. Ciudat, mare-i bucuria la plecare, dar si la intoarcere!

Bistriţa - George Coşbuc

Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei uşoară
Trecea-n amurgul zilei —
Pe Bistriţa cântând.

Ne amintim de Plutasul de pe Bistrita, de Filaret Barbu. O opera comunista, naiva, cu el si ea, cu cel bun si cu cel rau, dar tocmai aceasta naivitate o face dulce.

E vorba de Tudor Avasiloaiei, plutas tapinar, steaua Vaii Bistritei, pe care il asteapta Ileana lui Tarus, nepoata batrinului staroste al plutaritului, Mihai Gingu:

Doi ochi frumosi i-astept cu dor,

Prin munti, la gura de izvor.

Dar Boacasu, care si el vroia sa i-o traga Ilenei, ii face o nasoala lui Tudor, la cotul de la Moara Dracului si cine intra in viltoare e la trinta cu moartea. Mai vine si Crizantema, cabaniera plutasilor, care e sagetata de mustacioara padurarului Lipau.

Eu sunt plutas crescut pe apa,

Pluta mea prin ploi si vint

Sparge valul si-si croieste,

Drum pe Bistrita oricind.

Pe cit e Bistrita de multa,

De la Dorna pin-la Neamt

Tot cu lacrimile mele

Si-a marit vicleanu-i sant!

********************

Din net:

“Plutăritul e atestat documentar încă de la 1466, aşa cum reiese dintr-un act al voievodului Ştefan cel Mare, prin care scutea pe locuitorii din satul Negreşti, Neamţ, de vama pentru peşte, fier şi plute. După unii istorici, plutăritul pare să se fi practicat chiar înainte de formarea statului feudal Moldova. Dimitrie Cantemir spunea că Bistriţa curge atât de repede că „cele mai mari pietre le surpă şi le duce cu sine“. Într-adevăr, este râul cel mai torenţial şi mai puternic din masivul oriental al Carpaţilor. Însă puterea apei a fost folosită, încă din timpuri străvechi, de localnici pentru a transporta lemn cu ajutorul plutelor. Vreme de secole, plutăritul a fost una dintre ocupaţiile de bază ale localnicilor din zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, care au beneficiat de două comori oferite de natură: râul Bistriţa şi codrii nesfârşiţi ai Moldovei. În perioada interbelică, plutăritul a atins apogeul: istoricii arată că 25.000 de familii se întreţineau din această meserie - fie că era vorba de cei care tăiau lemnul, fie de cei care îl transportau.”

In definitiv era cel mai ecologic mijloc de transport. Odata cu ridicarea Barajului s-a terminat cu plutaritul.

Mi-ar place sa particip la un Rafting. S-ar putea chiar sa existe ceva organizat pe Bistrita. Wow, surpriza, chiar am gasit, River rafting - Explore Bucovina. O pun si pe asta in planul pt o alta viata, ca si TransRarau si Telefericul si Casa cu Cerdac.

Bifam si Piatra Neamt din fuga, frumos oras. Imi fac un cadou, cartea Cruciada Impotriva Lui Stefan Cel Mare, de Liviu Cimpeanu, ca mai citim si noi tovarasi!

Pe malul Lacului Bicaz avem o intilnire, intr-un refugiu de facut poze, cu niste ciini maidanezi de munte, f pretentiosi. Aveau gramezi de hrana din aia de la cutie, de care nu se atingeau, in schimb au hamait cu placere cirnatii nostri, pe care-i purtam cu noi de multe zile, de frica foametei, extrem de condimentati. Chiar ne temeam ca vor face ulcer.

Dar, mai avem si un eveniment care ar fi putut ca aceste rinduri sa nu fie scrise niciodata.

Il las pe miine, sa va fac curiosi.

Vatra Dornei

 Vatra Dornei ne asteapta cu bucurie. Timpul e frumos. In centru gasim un mare santier pe care l-am vizitat de vreo trei ori.

Am nastrusnica idee sa mergem cu telefericul. Sunt chemat la BOB si mustruluit aspru, dar sever. Se scot in evidenta accidentele de teleferic, de la Stefan Cel Mare incoace, precum si cercetariile unui grup de savanti moldoveni, care arata pericolul de a te imbolnavi de gilci. Totusi, trecem pe acolo sa vedem cu ce NU mergem si se confirma grijile oamenilor de bine. Telefericul urca brusc pe munte ajungind la ametitoarea altitudine de 1200 de metri, de la 800 unde ne aflam, si unde precis existau fenomene meteo cutremuratoare, chiar si vint. De fapt telefericul nu functiona, era zi de revizie. Intru in conversatie cu mecanicii si ma ofer sa-i ajut pt a termina mai repede. Imi spun ca nu au nici o graba.

Urmam sfatul unui prieten din Germania care ne indica Poiana Negri ca obiectiv turistic, si unde nu gasim absolut nimic, decit un drum ingust de tara, prilej nou de ingrijorare pt oamenii de bine.

Se propune masa de prinz, propunere care se aproba cu entuziasm. Traiasca ciorba de fasole!

Mergem la Pensiunea unde eram cazati si ne facem somnul de frumusete. Seara ne plimbam prin curtea scolii, vedem chiar un drumeag imbietor prin padure, pe care nu-l putem parcurge deoarece era in padure, era noroi si nu aveam pietricele, precum Henzel si Grettel.

Descoperim insa o cladire frumoasa cu stegulete, si cu cerdac, nu din alea colorate, ci cu EU si altele. Aflam ca e un institut care se ocupa cu DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ ȘI REZILIENTĂ A ZONEI MONTANE ÎN CONTEXTUL CRIZEI ENERGETICE ȘI INSECURITĂȚII ALIMENTARE ACTUALE. Organizeaza multe conferinte.

Tare mi-ar fi placut sa fiu si eu cercetator la asa un institut. Pe vremuri cercetam in locuri insalubre, uneori aveam ferestre mate, sa nu vada dusmanul secretele.

Am mai facut o tentativa sa vizitam salina Cacica. Tare mult ma impresineaza salinele. Am vizitat o multime, cel mai tare mi-a placut Ocnele Mari. Si Cacica se anunta interesanta, cu multe scari care coborau in adinc. Dar.... ajunsi la locul faptei, unde nu prea era nimeni, ne intimpina un miros puternic de petrol. Aflam ca se foloseste o tehnologie de extragere, pe care nu am inteles-o, folosind acest fluid. Nu am stiut cum sa plecam mai repede, deja mirosul de infiltrase in haine.

In zona am vazut multe gradini in care erau pitici si jucarele de ghips colorate. Acesta e un obieci tipic polonez, si pe aici daca vezi pitici in curte stii ca sunt polonezi, daca vezi leustean, sunt romani. Si intr-adevar, in zona sunt multi polonezi si minerii de la salina au fost tot polonezi.

Pe miine...

Cimpulung 2

Seara la Cimpulung avem program de cabana. Noi nu mincam seara! O tuica merge insa, si un vin.

Discutam vestile sosite din Capitala, prietenii la care suntem cazati si care ar fi trebuit sa fie cu noi in excursie, au probleme de sanatate, Covid. Ma podideste un potop de injuraturi. Trebuie din nou sa modificam planurile cincinale. Ma joc cu Ote, un catelus de exceptie, vine chiar si la mine si nici nu ma musca.

Dimineata, noi, barbatii, ne sculam devreme. Imi place mult sa iau temperatura localitatii la micul dejun, la circiuma din sat, sa stau la taclale cu bastinasii. Atmosfera nu e prea insufletita, unii beau bere, altii cafea. Vorbim despre ursi, despre turistii care-si fac poze cu ursii. Pt multi e ultima poza.

In secret visam la brutaria din copilarie, aveam un unchi la Ocnele Mari, care avea asa ceva. Mi-au ramas aromele in nari, sper sa le reintilnesc. Mi-ar fi placut sa rasfat doamnele cu asemenea trufandale Ti-ai gasit, cred ca toate bunatatile sunt facute din coca chinezeasca congelata.

Plecam la drum. O zi frumoasa, insorita, desi cam rece. Incerc o propunere timida, sa facem, totusi, TransRaraul. Se pare ca efectele topirii ghetarilor, a avalanselor, a trecut. Da de unde, Casa de ajutor reciproc a Pensionarilor, Sindicatele unite, Asociatia de femei, precum si organizatia (diez)Rezist protesteaza cu vehementa. Si cind te gindesti ca nu sunt decit vreo 20 de km. Si cind te gindesti ca nu e nici un ocol. Si cind te gindesti ca nu cu mult timp in urma am facut, in aceeasi componenta, si cu aceleasi mijloace tehnice, Transalpina si Transfagarasanul.

Cineva incearca sa-mi explice ca asemenea trasee sunt numai pt SUVuri. Nu e total adevarat. Chiar am cautat sa-mi cumpar. Exista o multime de SUVuri, din segmentul de preturi mai mici, la care raportul putere/greutate e mult mai mic decit la limuzine si deci sunt mai putin fisnete la urcatul pe munte. In plus, ecartamentul mare si centrul sus de greutate duc la o comportare dificila pe serpentine cu viraje scurte. Am condus la munte chiar si microbuze si stiu ce-nseamna. In plus cei care conduc SUVuri o au mica.

Da, las ca merg englejii TransRarau is a beautiful Alpine road in Romania (dangerousroads.org)

Hotarit lucru, aura mea de leader e muci. Chiar si propunerile pe care nu le pronunt sunt respinse, stim noi tovarasi.

Asa ca lasam Pietrele Doamnei, ce rost are sa haladuim pe acolo, le putem vedea in net, nu asa? 76 Transrarau Images, Stock Photos & Vectors | Shutterstock

Poate intr-o alta viata!

Asa ca o luam pe la Poalele Mindrii unde mergi cu biciclii.

De fapt mie imi place vinul pelin si Fernet Branca!

Asteptarile sunt mari, ne apropiem de Vatra Dornei, Perla Moldovei, nu asa?

 

Cimpulung

 Cred ca v-ati saturat de oua! Am invatat si ca fiecare minastire avea o anumita culoare, nu numai celebrul albastru de Voronet, si anumite modele. Astfel si ouale erau pictate in diferite nuante si cu diferite broderii. Am mai aflat ca exista diferite tehnici, unele cu zgirietura, altele cu ceara s.a.m.d. Vizita a fost placuta si datorita muzeografei, o doamna nu numai frumusica, ci si plina de istetime si umor.

Dar calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca ajungem la Cimpulung Moldovenesc. O pensiune relativ ieftina, dar extrem de luxoasa, as cataloga-o chiar in zona 4 stele.

Iar trebuie sa mincam. E frig si ploua, ploua si e frig. Ni se propune o pastravarie la Pojorita. Nu e departe. Intr-adevar o ciorba de peste extrem de buna, aproape ca cea pe care o face nefasta. Pastravul la gratar, care de fapt era la tigaie, e asa si asa. Dupa masa vrem sa facem o plimbare, pt digestie, cindva erau chiar drumetii, acum, cica nu vezi ca ploua si e frig, o luam cu masina. Am idea ghidusa sa ajungem pe platoul Rarau. Am auzit ca e o o zona de schi deosebita pe care nu am vazut-o niciodata. Sunt doar 8 km, pe TransRarau. O sosea cum imi place mie, plina de serpentine. Incepe sa ninga. Da, sa ninga, ati auzit bine! Din bancheta din spate, dar nu numai, incep sa se auda fluieraturi, gemete, injuraturi, huiduieli, strigate de disperare, ai grije, e curba, cauciucuri, etc.

Inainte ca situatia sa excaladeze, sa devina revolutionara, sunt nevoit sa intorc, cu un mare regret in suflet.

0:05 / 0:17

All reactions:

8Tatiana Novac, Marian Tarcea and 6 others

Suseava

 Und-sa mergem, und-sa mergem? Eu sunt democrat, ma supun majoritatii, cind face ce vreau eu, deci mergem la Suceava.

Exista multe tipuri de turisti, noi facem parte din cei lacomi, nu vrem sa pierdem nici o pietricica, nici o cruce, copac, icoana, clopot, magazin de pantofi. Pt noi tinta e drumul. Pe undeva seman cu o vaca, pasc mult si mai apoi ma asez si rumeg. Asa ca-n drum spre Suceava oprim si la Palatul lui Cuza de la Ruginoasa. “Palatul” care e ceva mai mic decit casa lui Becali, a fost de nenumarate ori distrus si refacut, actuala versiune nu mi-a dat nici un fior care sa aiba legatura cu Cuza. Cele mai interesante au fost miile de ciori care-si facusera cuib in copaci si zgomotul infernal pe care-l faceau, ca era gata sa le trezeasca si pe muzeografele care vegetau lipsite de chef.

Palatul a fost cuib de nebunii pt multi, si pt Bratianau, care era ing stagiar si a avut o aventura amoroasa cu Maria Moruzi, văduva lui Alexandru Cuza, nora domnitorului Unirii. Din aceasta aventura a aparut si-un fisior. Bratianu, om de cuvint, s-a insurat cu doamna si a divortat a doua zi. Nu stiu ce sa fac, incerc sa nu fac aluzii sexuale, dar am impresia ca, mai ales in Moldova, nu se poate fara, incepind cu cocosii, ca de Stefan cel Mare, cu multele lui muieri, nici nu mai vreau sa vorbesc, ma apuca si ciuda!

Climatologii au nimerit-o de data asta, ca a inceput sa ploua, sa ploua, sa ploua. In ciuda ironiilor eram echipat cu o jeaca imblanita care tare bine mi-a prins. Am stat la hotel Balada, gard in gard cu minastirea Sfântul Ioan cel Nou. In general mi-e teama sa stau prea aproape de minastiri, pt ca dimineata suna copotele si au o mare rezonanta in craniul meu, mai ales dupa o seara umeda.

Poporului ii e din nou foame si am aflat ca cele mai bune bucate sucevene sunt pizza si macaroane. Deci am mers la un italian, caruia i-au trebuit 45 de minute pt trei pizze si o portie macaroane.

In drum nimerim, din intimplare si peste o lucrare deosebita, Om, Timp, Spaţiu, a sculptorului Ion Mandrescu, care aflam ca e prieten cu prietenul fiului unui prieten. Omul-angrenaj în propriul său Timp îşi sfâşie la nesfârşit propria existenţă, în căutarea eliberării sale spirituale. Mie mi-a placut deosebit de mult. Circotas fiind, as critica amplasarea actuala, e cam inghesuita, as pune-o, mai degraba, in piata unde e loc suficient. Ar fi mai bine pusa in valoare.

Ploua, ploua, ploua. Doamnele isi fac somnul de frumusete, iar barbatii isi gasesc de drum. Minastirea era inchisa, in schimb in vecinatate dam peste un santier grandios, va iesi o Casa Alba cu niste coloane impunatoare.

Cautam si un izvor al Sfintului Ioan cel Nou, dar nu-l gasim.

Noi seara nu mincam!

Noaptea ploua, ploua. Dimineata plecam voiosi la statuia lui Stefan cel Mare calare si la Cetatea de Scaun a Moldovei.

Statuia e impunatoare, dar un pic ascunsa si nu-i poti vedea grandoarea. As fi mers si la Muzeul Satului dar e luni, si se stie ca-n toata lumea muzeele sunt lunea inchisa, dupa cum ne asigura un paznic. Cetatea o vedem totusi destul de bine. Criticam amplasamentul destul de deschis in lupta contra dusmanilor.

Ploaia si frigul ne-au cam stricat cheful si raminem cu o imagine cumva nedreapta asupra unei Suceve care ar fi meritat mai mult.

Iasi (4)

Soarele bate in geam. Scularea! Gradina Botanica din Iasi. Suntem primii. Femeile au multiple orgasme la flori, de fapt lalele, lalele, frumoasele mele lalele, de Luigi Ionescu. Doar lalele, totusi Iasi e mai la nord, in Bucuresti deja lalelele erau pe trecute.

Luam Copoul la picior, la vale. Curat, verde. E simbata, cred, pensionarii nu mai stiu zilele saptaminii. Lume multa, popor, fara sa fie aglomeratie, destinsa, chiar zimbitoare. In Bucuresti e mult mai incruntata.

Trecem pe linga terenul de fotbal Emil Alexandrescu.

Bifam Teiul lui Eminescu, plin de cirje, urita-i batrinetea!

Gasim usor Sala pasilor pierduti! De ce ii zice asa? Cica deoarece culoarul e lung si se pierde zgomotul pasilor. Nu sunt un cunoscator in ale picturii, dar Peretii lui Sabin Balasa m-au fascinat. Acel albastru infinit, absolut feeric. Fiecare fresca un simbol, unele cam stravezii, poate chiar kitsch, dar frumos. Se spune ca Sabin Balasa ar fi fost un pictor al lui Ceausescu. Curios ca-n Sala Pasilor Pierduti nu sunt accente de marire a cirmaciului. Curios ca in casa din Primaverii nu am vazut decit o tapiserie DUPA Balasa. A fost atit de indragostit de moldoveni incit spunea ca e moldovean de origine oltean. Poate ca Sala ar merita cel putin citeva afise, sa stie omul unde e.

In holul Universitatii a ramas loc si de pictori contemporani. Iata o poza in care incercam sa descoperim trasatura penelului. Intr-un hol al Universitatii o adevarata expozitie de arta. Frumos.

Pasometrul sotiei incepe sa scoata fum. Avem deja vreo 15000 de pasi, inclusiv cei pierduti la Balasa. Pictura face foame. Prietenul din Germania ma ajuta, mergeti la Conac. O alegere excelenta. O ambienta extrem de placuta, mai degraba gradina decit restaurant. Muzica veche in surdina, mincare buna traditionala, ce vrei mai mult? Am citit si critici dezastroase despre bucatarie, unul se plingea ca somonul de Bahlui, in sos de capere de Botosani, ar fi fost o catastrofa. Cit de istet trebuie sa fi ca intr-un restaurant moldovenesc sa comanzi asa ceva si cit de destapt trebuie sa fie seful bucatar sa ofere asa ceva, ca si cum ai comanda in Roma sarmale cu mamaliga?

Dar ziua e lunga. Din nou la pas.

Din nou MARTURISIRILE UNUI PARTICIPANT!

Iașul m-a impresionat plăcut și acum îmi dau seama de ce ieșenii sunt mândri de orașul lor. Orașul se întinde pe mai multe dealuri, Copou, Cetățuia, Bucium, Galata și încă vreo trei, fiecare cu parcuri și mănăstiri.

Mi-a plăcut centrul orașului pentru că are spații largi între clădirile monumentale și în plus o zonă pietonală și parcul Copou destul de aproape.

Orașul are multe mănăstiri, nu ca Bucureștiul, care a făcut o revoluție culturală "made in China" și a scăpat de ele. Noi am vizitat mănăstirea Golia, unde Creangă a fost demis din postul de diacon, pentru că trăgea cu pușca în cuvioasele ciori.

Dezavantajele orașului ar fi: un râuleț leșinat ce se cheamă Bahlui și faptul că autostrăzile A7 și A8 nu se știe când vor fi.

Dacă aș fi mai tânăr m-aș muta la Iași "cu arme și bagaje"dar acum e prea târziu. Nu vreau să le ridic media de vârstă!

Poate într-o viitoare existență, cum ar spune prietenul Mihai.

Ar mai fi inca ceva muzee, puncte, dar s-au strins peste 20000 de pasi, suntem cam groghi, nu prea mai vedem pe unde mergem, de dis de dimineata, deja se insereaza.

Am senzatia ca am pierdut ceva esential, dar nu stiu ce. Poate o intilnire cu Liviu Antonesei, de fapt sunt un timid. Am vazut si editura Stef, unde mi s-a editat capodopera mea de carte. Cred ca am mai vizitat cite ceva, Filarmonica, Scoala de muzica, dar am uitat. Am si pierdut multe, dar atit s-a putut.

Miine iar pe drum. Incotro? NU stim. Se anunta ploaie, furtuna si frig.

Noi nu mincam seara!

PS Cum zicea un poet... pe care-l iert...

Ceva inexplicabil e aici,

În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,

Dicţionaru-i pus a se îndulci

Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...]

Întregul Iaşi e desenat frumos

Şi orice pas al frunzelor rămâne

De parcă, el e dintr-un nobil os

Biblioteca Patriei Române.

PPS Unui participant i-au mai ramas niste cuvinte-n git, le vom publica miine!

+3

All reactions:

1Tatiana Novac