Cu metroul

 La ora asta metroul era gol. Toata lumea citea ceva, mai ales telefonul, dar chiar si carti si ziare. Numai eu stateam  ca un paranoic si ma uitam la lume, mai ales la femei. Pe unele mai frumusele chiar le dezbracam, era si f cald si multe erau deja dezbracate. 

Pe bancheta de vis a vis imi atrage atentia un tinar. Citea o carte. Era frumusel, cam clasic, nu tu barba, nu tu tunsoare din aia pe linga urechi, chiar un pic de plete, nu tu tatuaje. Parca eram eu de mult, tare de mult. Se potriveste in banca si ridica un pic cartea, astfel ca-i vad coperta. 

Ma trece un fior, citea cartea mea. 

Il privesc si cu mai multa atentie, ii urmaresc grimasele fetii, ici colo zimbea, imi face senzatia ca-i place ce citeste si-l preocupa. Nu arunca nici o privire unei bunaciuni care statea linga mine, deci pe banca de vis a vis, chiar daca aceasta isi oferea toate secretele. In schimb bunaciunea il urmarea cu coada ochiului. 

Ma arde la ombilic sa-l intreb daca-i place. Timpita intrebare, pai sigur ca-i place odata ce o citeste, Renunt. Dar daca m-as duce si i-as spune ca eu sunt autorul si-i ofer un autograf? Ma uit la mine, batrin, cu inceput si de burta, neglijent in imbracaminte, nu am deloc mutra unui scriitor de succes. Poate ca l-as dezamagi. Mai bine-las sa-si imagineze ca sunt cel din poza din carte, am bagat si niste poze din tinerete. Scoate un pix, o hirtiuta, si-ncepe sa ia notite. Asta chiar ca ma da peste cap. Linga el se elibereaza un loc. Trec eu pe acel loc si trag cu ochiul sa vad unde se afla. Capitolul ala fusese cel mai nereusit. Cred ca l-am scris intr-o luni si are si greseli gramaticale. Hotarit lucru, nu are sens sa intru in vorba. Mai bine ma uit la bunaciune. 

Deja devin suspect, simt ca pasagerii se uita la mine cumva nelinistiti. Si baiatul simte ca ma chioresc. E prea bine crescut sa ma bruscheze. Tot scrie ceva. Isi scoate telefonul si cauta ceva. 

Bunaciunea se ridica, urmeaza statia, peronul pe partea dreapta. Nu-mi pot impiedica un oftat. Baiatul se prinde si vede si el bunaciunea, se intoarce la mine si-mi zimbeste. 

Se ridica si el si merge la bunaciune, zimbindu-si. Parca se cunosc. Susotesc ceva uitindu-se la mine. Coboara, se-nchid usile, bat in geam si le spun, eu sunt autorul cartii. Cred ca au inteles, imi zimbesc f prietenos. 

Cind voi mai merge cu metroul o sa-mi iau cartea si o sa mi-o citesc! 

Apel umanitar

 Apel umanitar

Sunt nevoit sa intrerup de mine asumata silenzio stampa pt un gest umanitar. Ma adresez, mai ales, colegilor mei pensionari, ii cunosc, de altfel sunt si eu la fel, trebuie sa facem ceva, deoarece pur si simplu nu ne-am maturizat. Am gasit insa un colectiv care ne va ajuta in viata in acest sens, pina si la mai adinci batrineti.

Iata pozele colectivului. E format din 19 persoane, mai multe fete, si doar 4 barbati. Mi se pare o componenta echilibrata, mai ales ca fetele sunt in mare parte chiar bunaciuni si f sigure de ele, probabil ca fac parte din acelea care s-au despuiat in fata bulangiului pt a-si demonstra increderea in sine.

Dar ce e deosebit la aceasta echipa? Unii ar putea crede ca e o organizatie care vrea sa promoveze sudura cu protectie de gaz inert in rindul femeilor, stiind faptul ca la sudori e o mare nedreptate, cei mai multi sunt barbati. Nu doamnelor si domnilor, nu, nu se ocupa nici cu araturile adinci de toamna, domeniu de asemenea, pe nedrept, dominat de barbati, nici cu salvarea animalelor mici din gaurile adinci de foraj, nici cu desfiintarea emisiilor de metan la vacile gestante, nu, se ocupa cu lucruri mult mai importante, folositoare mai ales noua pensionarilor. Majoritatea sunt absolventi ai celebrelor facultati de stinte politice, care, iata, nu pregatesc numai taximetristi si soferi de Uber, ci si adevarati specialisti.

Citez din crezul societatii, “promovează integrarea europeană și MATURIZAREA României”. V-ati prins? Niste domnisoare generoase, in loc sa-si petreaca timpul in mod util la coafor, sau cumparaturi, se sacrifica pt noi, sa ne maturizeze, mai ales pe noi, pensionarii care am dat in mintea copiilor.

Ni se mai spune ca domnisoarele cred “în puterea ideilor şi a dialogului şi de aceea încurajăm şi promovăm dezbaterile pe teme europene.” Am vrut si io sa particip la dezbateri, vroiam sa pun niste intrebari naive, recunosc, dar nu au nici o sectiune de comentarii, dialog. De exemplu as fi vrut sa-ntreb cine le plateste pe domnisoare?

Neaflind, as face insa apel la toti cititorii mei si va rog, dati din mina-n mina acest apel umanitar, donati cit mai mult, ca tot v-au marit pensiile, aveti avantajul ca donatiile se primesc atit prin transfer bancar, cit si prin toate mijloacele, mai putin cash, ca ar fi obositor sa va carati cu gentile pline de bani.  

Puteți dona direct în conturile Europuls:

Cont donații RON: RO36 RZBR xxxxx 6237

Cont donații EURO: RO31 RZBR xxxx 1453 4412

Europuls - Centrul de Expertiză Europeană - EUROPULS

P.S Am aflat si ca Democrația se mută la București pentru 3 zile! Uimitor, sa muti toata democratia la Bucuresti!?

PPS Mai am o intrebare, ca organizatia tot cauta dezbateri de integrare, ce ar fi trebuit sa faca Francezul Anthony Ammirati, saritor cu prajina, care nu s-a calificat mai departe din cauza propriului penis, care penis s-a agatat de stacheta si a doborit-o. Nu m-am asteptat la asa ceva de la un francez, daca era roman mi se parea normal, ca d-aia nu avem noi saritori cu prajina.

 

Acasa!?

 

Granitele imi provoaca si azi emotii. Nu am uitat vremurile cind granitele erau niste ziduri de netrecut, sau acelea in care erai nevoit sa stai ore intregi la coada la viza, la cheremurile vreunui functionar obraznic, pt ca mai apoi sa fi dezbracat la vama, doar pt vina de a avea un anumit pasaport, sau ca esti mai brunet. De data asta am reusit sa trec chiar 10 litri de tuica, fara timbru fiscal. Poate pt ca sunt alb.

De cite ori trec granita spre Deutschland simt ca ma intorc acasa. De cite ori trec granita spre Romania simt ca ma intorc acasa. Cind sunt in Ge mi-as dori sa fiu in Ro, invers din ce in ce mai rar. Stau cracanat.

Da, ma simt si colo si dincolo acasa, in definitiv am trait cam jumate din viata acolo si jumate dincolo. E ca atunci cind ai nevasta si amanta, sau cind nevasta ti-a facut doi gemeni, unu alb si unu negru.

Inima mea insa apartine Romaniei. Categoric!

O luam spre Hallertau, acolo unde vom intilni cei mai iubiti ai nostri. Regiunea Hallertau e supranumita Toscana Germaniei, intr-adevar are acelasi coline delicate, chiar si clima aminteste cumva de Toscana. Hallertau e campioana mondiala a hameiului. Parasim autostrada si o luam prin satele strajuite de maretele paduri ale hameiului. Prima lege a Europei, mult inainte de Ursula, a fost Das Bayerische Reinheitsgebot din 23. April, 1516 in Ingolstadt data de Herzöge Wilhelm IV. si fratele lui mai mic Ludwig X.. Aceasta spune ca berea se face numai din malt, drojdie, hamei si apa.

Copiloata mea filmeaza cu bucurie culturile de hamei care au crescut grozav, ajung la peste 6 metri. Creste berea! Nemtii spun "Bier am Morgen vertreibt Kummer und Sorgen.“, berea de dimineata indeparteaza grijile, fapt respectat destul de des de copiloata mea.

Hameiul e greu de cultivat, se spune „Der Hopfen will jeden Tag seinen Herrn sehen“, hameiul vrea sa-si vada zilnic taranul. Desi s-au realizat multe inovatii totusi este necesara f multa munca.

Dar merita, deoarece: in vin e adevarul, in bere bucuria, berea dupa vin e un chin, vinul dupa bere, o placere, mai bine burtos de bere, decit cocosat de munca.

Berea are si ceva sfint. La nemti berea se producea pe vremuri mai ales in minastiri, si era permisa de baut in post, Liquida non frangunt ieunum, nu trebuie post la lichide! Era si sanatoasa, se spune ca la o epidemie de ciuma, sau holera, calugarii si calugaritele au supravietuit pt ca nu beau apa, apa fiind infectata. Dar cantitatea de bere bauta era limitata la 5 litri, adica 10 beri. As fi gata sa spun si povestea cartoanelor de bere, cum ziceau rusii, “biscuit esti?”, dar o stie toata lumea.

Eu nu sunt mare bautor de bere.

Ajungem la cei dragi. Ne bucuram cu totii.

Ma gindeam sa trag si un fel de concluzii, Romania e frumoasa, stie toata lumea, sau de ce le place unora sa umble hai hui peste tot, nu cumva nu se simt bine in pielea lor si vor sa fuga de ei? Sa lasam filozofia de doi bani!

Multumesc tuturor celor pe care i-am intilnit, cu totii mi-au umplut viata si m-au facut fericit. Ramineti sanatosi si sa aveti prieteni! Si asa s-a terminat expeditia din acest an. Poate mai facem vreuna. Una din aia per pedes la Compostela! Am auzit ca si-n Ro exista asemnea trasee!

Asa se termina si acest expozeu, sper ca v-a placut. Iau o pauza de creatie.

Multumesc pt atentie!

Si-am incalecat p-o sa si v-am spus povestea asa, si-am incalecat pe o maslina si v-am spus o mare minciuna!

 

Hainburg an der Donau

 

Cod galben de avertisment. Expeditia se apropie de sfirsit si deci si povestile mele. Mai sunt doar doua-trei episoade, deci trebuie neaparat sa va luati timp sa le gustati proaspete. Puteti lua concediu medical, fara plata, sau sa cititi pe sest la toaleta.

Deci parasim cu inima grea Oradea. Tragic e ca parasim nu numai Oradea, ci chiar Romania. Facem o ultima escapada la piata din Oradea.

Plina ochi, tirgoveti, taranci aprige de tolanit in capita, barbati zdraveni cu mustata, batrineii vulturi plesuvi, domni fini cu lap top si ochelari de soare, tot felu de lume. Vad si o cucoana pensata cu Vuitton. O fi aia de care mi-a povestit mesterul de la castel. La castel erau si niste mici ateliere mestesugaresti cu lucruri f frumoase. La pielarie stau la o sueta cu mesterul. Imi povesteste de o cucoana disperata care l-a rugat sa-i repare o geanta originala Vuitton. O face si o drege el cum a putut mai bine, da e socat de calitatea maistrului Vuitton, o fi fost un ucenic. Il mai intreb cum merge treaba si-mi zice ca atelierul i-a salvat casnicia, ca stind tot timpul pe acolo nu are timp sa se certe cu consoarta.

Cumpar din piata patru verzi mari. Anticipez un pic, le-am murat la soare, in Ge, cu sare din Cimpina, au fost miere de albina, fantastic de bune. Verzele nemtesti sunt din tabla de caroserie. Mai cumpar niste rosii, asa si asa, porumbi de pus la fiert, excelenti, brinza sibiana din Oradea, excelenta, dar prea putina. As fi fost gata sa cumpar toata piata, dar cerberul deja isi pierduse rabdarea.

O luam spre vest, nimic noi pe frontul de vest. Platesc nesimtita vignetta ungureasca, aproape 20 de euroi, doar pt tranzit. Trec vijelios, nu opresc nici sa fac pipi, nu vreau sa le mai platesc nimic.

Ajungem in Austria, la casa lui Haydn. Acesta a fost, cum zicem noi fotbalistii, centrul atacant in tripleta de aur, Haydn, Mozart, Beethoven. Le-a fost celor doi atit mentor, muza, profesor. E vorba de localitatea Hainburg an der Donau, unde a trait Haydn, citiva ani de la virsta de 6 ani si de fapt s-a format.

Hainburg e pe Dunare, cum ii spune si numele, la vreo 30 km de Bratislava. O mica statiune plina de istorie, peste tot sunt cetati, se pare ca s-au cam macelarit pe acolo. Azi e f pasnica, e un rai al biciclistilor, tot malul Dunarii e presarat cu piste pt ciclisti. Ne cazam la o fosta manastire, transformata in hotel, Alte Kloster. Interesant, dar nimerim o seara caniculara, hotelul nu are clima, receptionistu a fost parasit de nevasta ca tare bosumflat este. Colac peste pupaza mai e si plin de tintari, asa ca ne scurtam plimbarea de seara. Poate ma voi intoarce cindva in zona inarmat cu bicicleta. Nu mai avem chef de excursii, deja cazanul cu evenimente e plin, nu mai prea putem inghiti lucruri noi. Nici prea multe poze nu am facut.

 

Oradea 2

 

Azi las fotografiile sa vorbeasca, spun mai mult decit mii de cuvinte, fotografiile colegei de camera, mie-mi ies miscate.

Zi frumoasa, sfirsit de an scolar, orasul e plin de elevi bucurosi ca a venit vacanta.

Nu sunt cersetori. Gazda ne povesteste ca a avut un restaurant in centru si a venit o cersetoare, tinara si in putere. I-a dat o matura, a fugit.

O luam la drum, per pedes, prindem si Castelul.

La un restaurant cochet pe malul Crisului, un ospatar istet si simpatic. Va ofer ceva ce nu mincati toata ziua. Adevarat, iepure si ceva pe baza de porc, delicioase. Plus castraveti acriti la soare cu gheata.

Ma intilnesc si cu circotasul. Cladirile sunt ca noi, frumoase, dar le lipseste patina, de parca ar fi noi. Cum ar arata Venetia daca toate cladirile ar avea vopsea proaspata? Se renoveaza Sinagoga, parca prea mult beton pe malul Crisului.  

Oradea e cel mai frumos oras din Romania vizitat de mine in ultimii patru-cinci ani. Si cind te gindesti ca e plin de unguri :) (gluma!). Noi intre noi, scriitorii, stau la o sueta cu patru scriitori unguri.

Oradea 1

 

Tot pe drum, pe drum

, pe drum si cu mindra..

Mergem la Oradea, de ce acolo, pai multa lume ne-a povestit ca e misto, lucru care se va confirma. Drumu e usor, nu mai opresc la Caciulata sa maninc la Coziana. Va amintiti ca bucatareasa a refuzat sa se casatoreasca cu mine, desi aveam intentii serioase, dar, mai ales, m-am hotarit sa nu mai maninc niciodata. In apartamentul din Bucuresti era si un cintar, cintar care m-a facut fericit... o vreme, pina cind am aflat ca arata cu cel putin 4-5 kg mai putin.

Valea Oltului e mareata si goala, de parca ar fi pe vremea o zi cu sot si alta fara. Tare frumoasa e, oare cum va arata cu autostrada, daca voi apuca sa o vad!?

Intram in Oradea si avem ceva greutati sa gasim pensiunea, e pe undeva pe dealul Ciuperca. Ajungem acolo si admiram, seamana cu Observatorul de la Los Angeles, acolo unde se intilneste ia si el, va amintiti? Poate exagerez un pic, vroiam de fapt sa arat ca am fost si eu pe acolo.

Da o gasim. Arata exceptional, si si pretul e extrem de civilizat. Suntem primiti cu palinca, din nou acel obicei frumos de care am mai vorbit. De fapt o prietena a unei prietene ne-a recomandat. Are si piscina, nu e rau deloc, a inceput canicula. 

Nu avem nici un plan, am refuzat sa studiez wikipedia sa aflu ce trebuie admirat. Gazda ne vorbeste de niste case evreiesti proaspat vopsite. Le punem pe lista. Urcam la Ciuperca si luam totusi o gustare, mica.

Noapte buna!

Leordeni

 

Ajungem la Leordeni. Noile noastre gazde sunt din gasca sotiei, stiti cum sunt astia, conservatoristi, de la cinci ani, in timp ce noi astilaltii ne jucam pe maidan, ei faceau game si arpegii. Muzicieni, de scoala veche. In tinerete erau bogati, aveau Trabant. La batrinete au aplicat dictonul, daca unu dintre noi moare eu ma retrag la tara si daca n-a murit nici unul, s-au retras amindoi. Si-au creat un mic paradis, au chiar si o gradina de legume, stim cu totii cita munca inseamna. Plin de ciini si pisici.

Acolo ii intilnim si pe, ce bucurie, cei care ne-au rasfatat la Timisoara.

Petrecem doua zile frumoase, linistite, fara excursii, excese, doar conversatii simpatice. O seara cu arii din opere, alta cu risete!

Eu am poreclit, in secret, gazdele, Maestrul si Margareta. Citez: Maestrul şi Margareta sunt înviaţi şi părăsesc civilizaţia. Pentru că nu şi-au pierdut încrederea în umanitate, li se oferă viaţa veşnică, dar într-un loc al umbrelor asemănător descrierii lui Dante a locului numit Limbo.”

Margareta tocmai a terminat de scris a doua ei carte. Am dat citate la inceput. Nu sunt autorizat sa-i divulg nici numele, nici titlul cartii. Cine e interesat insa ma poate contacta pe privat.

Plecam mai departe. Urmatoarea oprire Oradea!

Din nou Bucuresti

 Sunt sub influenta spectacolului de deschidere a Olimpiadei din Paris. Mi-ar fi placut ca pe perioada Olimpiadei sa inceteze toate razboaiele, asa cum ne-au invatat grecii!

Spectacolul fantastic, fara indoiala, au fost si doi mari romani pe acolo, dirijorul Cristian Macelaru si Nadia Comaneci. Celin Dion fantastique.

Dar n-as fi Gica contra daca n-as fi gasit pete si-n Soare:

- Parca s-a cam exagerat un pic cu diversitatea, intelegeti ce spun!

- Se pare ca organizatorilor nu le-a trecut prin cap ca s-ar fi putut sa ploua. Ar fi putut macar sa puna niste prelate sa nu-l ploua pe pianist si pian, sau orchestra cu instrumente de valoare. Se pare ca a fost cam scandal pe vaporul nemtilor, unii au vrut sa se bage la adapost dar au fost impiedicati de trupele de ordine.

Declar deschise jocurile Olimpice, fie ca cei mai buni sa cistige!

**************

Bucuresti, din nou in Bucuresti, canicula, mai aruncam niste bani la niste circiumi insotiti de unii, sau altii, dar gata, plecam.

Incepem sa obosim, vad ca si voi.

Am fi dorit sa mergem la teatru, dar am inteles ca-ti trebuie programare care dureaza mai mult decit la cardiolog. Ultima piesa vazuta a fost “Dineu cu prosti”, misto, mai ales Horatiu Malaele. Din pacate a fost si Ion Caramitru, Dumnezeu sa-i ierte, si-a dovedit limitele.

Am si fost rasfatat, pe vremuri, cu chestii grozave, Richard al treilea, George Vraca, brother, m-a cutremurat. Sau nepotul lui Rameau, cu Moraru si Dinica, sau Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu un Piersic fulminant, si chiar Opera de trei parale, fantastica, vazute pe viu.

Lichidam, merci Gica, merci Mihaela!

Ajungem din nou pe Arges, o mica petrecere cu ocazia aniversarii unor persoane f dragi mie. E f placut, citiva tineri care produc o ambienta vesela si frumoasa. Una din putinele petreceri in care nu aflam nimic despre noile tratamente de inima, lingurica, digestie etc.

Sa nu credeti ca ati scapat, desi plecam spre casa vom mai face inca multe escale.

Urmatoarea oprire Leordeni, cu peronul pe partea dreapta!

Cimpina 4 si ultima

 

Ma intreaba cineva: ce tot scrii tot felul de aiureli, nu ai altceva mai bun de facut? II raspund ca vreau sa slabesc, “?”.

Stiati ca in bilantu energetic al corpului creierul consuma f mult, cca 20w, asta inseamna 20% din totalul energiei consumate de corp, pt intretinerea functiilor vitale. In 24 de ore creierul consuma 413 kcal. Daca alerg o ora, 10km, (ha, ha, ha, as vrea io) consum 830 kcal, deci de abia de doua ori mai mult decit cind gindesc. Ciudat e ca mai toti specialistii recomanda pt slabit sport si mai nimeni ginditul.

De aceea m-am documentat despre Brebu, ca sa-mi oblig creieru sa gindeasca. Nu voi spune prea multe, in definitiv poate fiecare sa caute, dar pe cine intereseaza Brebu, azi cind poti sa mergi la Michu-Pichu, in Maledive, in Capri etc.

In Brebu se afla un Complex arhitectural. Este alcătuit din casele domnești, biserica, zidul de incintă și turnul clopotniță. Construcția va fi începută de către domnitorul Matei Basarab, în anul 1641 și va fi  terminată în anul 1690, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Deci a durat 50 de ani, cam cit dureaza si acum o autostrada.

In complex se afla si un muzeu, relativ modest ca exponate dar, in schimb, cu o ghidusa extrem de sufletista. Ne-a povestit lucruri asa de interesante cu o pasiune extrema, se vedea ca-i face o mare placere. Era nascuta in Brebu, parintii ei fusesera oameni de serviciu ai muzeului. Ne-a aratat si primii pantofi cu toc ai domnitelor, vezi poza, de fapt aveau toc si in fata si in spate pt a nu intra in colbul ulitelor de atunci. In curtea bisericii se afla si un copac care nu vrea sa moara, desi era frint si de abia se tira, totusi traia, probabil binecuvintarea locului.

Tot in curte se afla si o fintina, fintina care a fost subiectul unui tablou a lui Stefan Luchian.

In spatele muzeului se afla un parc, extrem de ingrijit, am vizitat si WCurile parcului, sa nu ma auda nevasta, dar parca erau mai curate ca acasa.

O zona cu oameni cu adevarat gospodari si harnici. Im mod deosebit m-a impresionat faptul ca mai toate casele au flori, asta e de bine, atunci cind oamenii se preocupa nu numai de util, ci si de frumos.

Gata, plecam din Campina, de fapt planuisem doar o zi-doua si am stat cinci, ajunge, si gazdele noastre sunt satule de noi.