Jurnal de calatorie (XII)

 Jurnal de calatorie (XII)

Bestia de capusa m-a zapacit asa tare de cap, ca am incurcat povestea. Se pare ca genele mele ma fac extrem de navalnic, d-aia m-am repezit in defileu. Asta ar fi datorata/cauzata influentei legiunilor romane, in majoritatea meridionali, cantonati in zona Olteniei. De moldoveni nu s-ar poate spune asa ceva.

De fapt inainte de a intra in impozantul defileu al Jiului am vizitat intii pestera Bolii. Pestera se afla pe drumul ce leaga Valea Jiului de Tara Hategului, in locul unde se intalnesc Muntii Retezatului, cu cei ai Sebesului.

Cind am vazut numele am fost cam sceptici, ne temeam de vreo pandemie, dar se pare ca numele vine de la o familie de boieri care se numea Bolia. Pestera a fost gaurita, cu multa rabdare, de un piriias care la intrare se numeste Jupineasa, iar la iesire Galbena. Fiecare pestera e altfel, aceasta e mai degraba o sala mare, sau, ma rog, mai multe sali, prin care trece piriul sapator, peste care sunt citeva poduri din lemn. Este luminata colorat, poate prea colorat dupa gustul meu. Si, ca-n orice pestera, exista legende cu jupineasa Jupineasa care a facut rele si cu Fecioara Maria.

Pe pereti sunt ceva “picturi” rupestre, pun ghilimele deoarece acestea au fost desenate in timpul turnarii unui film documentar-artistic, Legenda Nibelungilor, de catre ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen).

In pestera se organizeaza nunti si botezuri, dar si concerte care profita de acustica deosebita.

Noi am avut o aventura deosebita. Odata cu noi era si un grup de copii, cu profesoara, de 10-12 ani (copiii). Deodata se produce o mare viltoare printre ei, strigau ceva agitati, dar reverberatiile pesterii nu ne permiteau sa intelegem ce spun. Ii tragem mai aproape pe vreo doi si aflam ca cineva cazuse intr-o groapa. Giorgica si cu mine, de altfel singurii barbati de fier, aflati in acel moment in pestera, ne indreptam hotariti sa vedem ce s-a intimplat.

Intr-o gropa vedem o femeie care alunecase in put si numai datorita sinilor mari, care erau cit niste tite, s-a impiedicat caderea in adincime. Giorgica si cu mine ne apucam curajosi sa eliberam titele doamnei, dar... Mi se da peste mina, tocmai cind tineam un sin, mi se spune sa incetez cu fanteziile mele pervers erotice, ca sunt om batrin.

O iau de la inceput. De fapt in groapa cazuse un baiat de 10-12 ani, destul de adinc, ca ajungeam cu greu sa-l apucam de miini. Profesoara, o doamna destul de carnoasa si nu la prima tinerete, era zapacita, in timp ce toti copiii, vociferind, cu telefoanele aprinse, ne luminau calea. Ne intindem noi, eu si Giorgica, si reusim sa-i prindem miinile baietasului, care era in panica, dar nu tragem prea tare, deoarece un genunchi i se blocase in groapa. Totusi reusim pina la urma sa-l scoatem, iar ceata de copii cu profesoara au zbughit-o afara, fara sa mai aiba timp sa ne multumeasca.

Iesiti afara, aflam de incident de la custodele pesterii, care ne povesteste ca mare noroc a avut copilul, deoarece in pestera se afla un salvator montan voinic, binecunoscut in zona, care cu mult efort si pricepere.... Si s-a mai nascut o legenda cu voinicul (voinicii de peste 70 de ani) care salveaza doamne cu tite mari.

La intrarea in pestera era format un adevarat azil de ciini, custodele ne povesteste ca f. des vin oamenii si-si lasa ciinii acolo, acum erau 36. Le dam si noi niste salam, fara soia, ramas de la micul dejun. Mie nu-mi plac ciinii si mi-e frica de ei, am mai spus, pe mine ma musca si ciinii de plus, dar unul, proaspat parasit, custodele ne spunea ca il gasise cu o zi inainte, m-a induiosat. Era f ingrijit, cu o zgarda din piele fina, se plimba dupa noi si parca ne implora din ochi, ia-ma, ia-ma, venea chiar si la mine, un lucru extrem de neobisnuit. Unii spuneau ca multimea ciinilor vagabonzi prin munti e un adevarat deliciu pt ursi, care au carne proaspata.

Nu pot da nici o nota frumusetii profesoarei, era intuneric.

Pregatiti-va, din nou batistele. Ajungem la Tg Jiu si se va lasa cu mari emotii!

update: se pare ca pestera a fost f apreciata, a fost locuita de animale, s-au gasit oase, de romani, chiar si nemtii in ww2 au fost pe acolo.

+8

16Tatiana Novac, Michaela Calomfirescu and 14 others

4 comments

2 shares

Like

Comment

Share

Jurnal de calatorie (XI)

 Jurnal de calatorie (XI)

Am ramas acolo unde se auzise un strigat de durere din bancheta din spate a masinii. Am oprit imediat intr-o curba periculoasa. Am coborit si am cautat un loc de aterizare pt elicopterele SMURD. Ceilalti au trecut la cercetari serioase. Victima era tocmai organizatoarea, cea care se achitase cu atita competenta de sarcina. Se zvircolea ingrozitor. Se misca ceva pe ea, acel ceva ajunsese chiar intr-o zona mai putin accesibila, desi d-na purta pantaloni. S-a dovedit ca era vorba de o bestie, de o capusa, care deja se infipsese cu lacomie in pielea mneaei. Am trecut pe scurt in revista toate cazurile tragice cauzate de muscaturi de animale, de la capuse, la paduchi, la scorpioni, vipere si serpi veninosi. Muscaturile de crocodili, lei, nu au fost considerate fiind oarecum exagerate. Nici de ursi, ca nu vroiam sa-i incurajam. Am cautat pe net un spital cu sectie de chirurgie, sau macar o farmacie. Am gasit ceva in apropiere, dar erau inchise. S-a ajuns la concluzia ca am avea nevoie de o penseta, un atelier mecanic ne-a oferit o cheie franceza. Cineva a propus sa-i scurtam suferinta. S-au pus in functiune si rudele cu specialitati medicale. Am zburat spre hotel. Nefasta mea are tot timpul la indemina o penseta, cu care-mi potriveste mie sprincenele, ca tare sprincenat mi-s. S-a dovedit salvatoare. Bestia a fost extrasa, zona dezinfectata, bestia a fost conservata intr-o cutiuta, fotografiata si sigilata.

Nu am stiut cum sa parasim mai rapid aceasta zona infestata. Deci pe drum spre Tirgu Jiu. De abia am avut un pic de rabdare sa acordam putina atentie minunatelor cladiri insirate de-a lungul drumului catre Tg Jiu. Impresionante!

Trecem prin defileul Jiului. Dincolo de ironiile din vremuri vechi, calea ferata Bumbesti Livezeni e absolut fantastica. Mi-ar placea sa fac o excursie cu trenul prin ea. Aflam ca acest santier a fost deschis in 1880, si a fost terminat de mult laudatii brigadieri in anii 50. Din sosea, din pacate, nu poate fi vazuta maretia acestei constructii, iar noi fusesem deja rasfatati cu multe locuri minunate, astfel ca nu i-am dat suficienta atentie acestei zone. Din pacate.

Înfruntând furtuni/ Spargem munţi-n pumni/ Lupta noastră nu s-a sfârşit/ Pân' la unul o să piară/ Duşmanii poporului....

si la doua facem pauza.

Luăm cetăţi cu-asalt.../ Îndurând şi foame şi ger.

„Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri!” Hei-rup! Hei-rup! Buuum

https://www.youtube.com/watch?v=Zhj0fBk-gjc

Like

Comment

Share

Jurnal de calatorie (X)

 Jurnal de calatorie (X)

Hunedoara. Ce mindri eram cind aveam tone de otel pe cap. Nu am fost pe vremea aia in Hunedoara, dar imi imaginezi ca era cam negru, cam fum. Acum e curat, chiar un pic cochet. Primeste chiar nota 7 la femei frumoase. In 92 erau 81000 de locuitori, acum 60000, multe case parasite. Pe ici pe colo mai au ramas niste ruine industriale ca niste negi pe o piele de fecioara. Cam asa a fost si-n zona din Ge, unde locuiesc, in Bazinul Ruhr. Pina au venit chinezii si au demontat furnalele si otelariile, piesa cu piesa. Acum ei produc otel si noi cumparam de la ei. Acum e fum la ei, nu mai e la noi, da fumu vine si la noi!

Ne-am cazat la un restaurant care avea si citeva camere cochete in curte. Pret cca 200 de lei cu mic dejun f bun.

Vizitam castelul, bineinteles, frumos. E renovat si se lucreaza in continuare la el. Din nou o renovare prea moderna.

In Castel e si o fintina care are o adâncime de aproape 30 de metri şi datează din secolul al XV-lea, epoca în care Ioan de Hunedoara a ridicat cetatea medievală. Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei ca îi va elibera daca vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranța eliberarii, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă. Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvântul dat de soțul sãu si nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie ucisi. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: „Apă ai, inima nu”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectata.

Asa sunt femeile si mai era si unguroaica.

Cel mai impresionanta a fost incaperea cu instrumente de tortura. Din pacate nu se vindea si pt acasa.

In castel, in anumite incaperi erau si niste trubaduri care ciupeau corzile, unul dintre ei, conform opiniei specialistei noastre in muzica, cinta chiar f bine.

Dar, in impetuozitatea noastra turistica am vrut sa vedem mai mult. Am aflat chiar ca undeva aproape s-ar afla si un deal, sau munte deosebit. Deci ne-am repezit acolo. Pe un drum frumos, ingust, bine asfaltat rulam veseli, admiram padurile, riurile si cautam locul de admirat cind deodata, de pe bancheta din spate, se aud niste tipete ingrozitoare, semn al unor mari dureri.

Jurnal de calatorie (IX)

 Jurnal de calatorie (IX)

Lasam, cu o mica parere de rau, Alba Iulia in urma. Urmatoarea tinta e Hunedoara. Dar ne propunem sa facem o escala la Geoagiu Bai.

Drumul e placut, nu prea aglomerat. De abia pe la Geoagiu e o bucata de drum in reparatie. Am fost atrasi la aceasta mica statiune de o cascada, Clocota. E chiar frumoasa, mai ales ca apa a dezvelit radacinile copacilor si s-a format un fel de orga. Mi-ar place sa ma catar pe linga cascada unde e un drum pieptis. Nu mi se permite, cica nu au alt sofer.

In mica statiune e mare forfota, mai dihai ca la Clocota. Intreb un prieten ce e acolo, se dadea pensia, la o taraba, in centru. Ma asez si eu sa iau o pensie. Fara succes. Ne mai invirtim incoa si-ncolo. Peste tot ape termale, izvoare captate. Incerc si eu sa beau sanatatea. Bleahh, mai bine bolnav decit sa bei asa ceva.

Mai facem o mica excursie, sa ne dezmortim de mersul in masina, la Grota Haiducilor, unde ar fi o comoara. Ma apuc s-o caut, dar, cind sa dau de ea, sunt impiedicat de colectiv, cica trebuie sa mergem mai departe.

Si pe aici au fost romanii, aia din Roma, ma intreb uneori ce drac umblau si astia peste tot, nu aveau si ei casa, masa!? Peste tot pietroaie cu bai termale romane. Din pacate, spre regretul latinului moldovean, am ratat Baile Romane, nu ne-am orientat, in schimb si-au luat fetele, dupa o cercetare de vreo ora, fustite. Am pus poza din internet, a bailor, nu am poza cu fustitele. L-am ratat si pe Aurel Vlaicu si chiar si Capela Romanica, unde cica erau si fete! Ne-am cam grabit, pacat!

O statiune draguta, linistita, putin aglomerata. Unii ar spune ca ar merita mai mult promovata, eu spun ca e mai bine asa, imi imaginez ce ar fi daca ar fi coplesita de autocare si gratare cu mici!

Despre criteriul femei frumoase, nu pot da nici o nota, poate pensionare sanatoase!

Vizitati-o cit se mai poate, dar cite unul!

0:05 / 0:40

11