Romania profunda (V)

Azi vom vorbi din nou despre oameni. Mie-mi plac oamenii, tare-mi plac. Si, nu numai oamenii, ci si femeile. In Germania e posibil sa muncesti cu cineva cot la cot, zece ani si sa nu afli daca e insurat, daca are amanta, daca are parinti. In schimb in Ro sunt suficiente citeva minute si afli absolut tot, ti se prezinta chiar si analizele medicale. De ex. mergeam cu nepoata cu bicicleta, la un mos, vorba vine, ca era mai tinar ca mine cu zece ani, cel putin, sa cumparam rosii. Avea niste rosii extraordinar de gustoase. In cel mai scurt timp am aflat ca muncea pamintul cu maica-sa de 90 de ani, nefasta era functionara la Bucuresti, avea in baiat sofer in Anglia, caruia ii facuse o casa, mai avea pamint si in alta parte. In drum, la sat, am vazut si un institut de infrumusetare, chiar am intrat si am vrut sa obtin o programare pt sora-mea si nefasta, care sunt frumoase foc, dar mi-am zis ca nu strica inca un pic. Dar ele nu au vrut. La Lepsa am cunoscut mai multi, printre care femeia de servicu de la cabana, extrem de vioaie si vorbareata, fosta macaragioaica la un combinat al otelului. Avea 72 de ani, fusese de 5 ori in america, unde locuia sora-sa, era maritata de 50 de ani cu domnu Radu, si el prezent. Domnu Radu se combinase, in tinerete, cu una de la carburanti. Domnu Radu, 82, fusese bolnav pe moarte, cu inima, da ea l-a salvat, desi nu era in stare nici macar o surubelnita sa insurubeze. La un restaurant, in sat, am intrebat unde am putea gasi produse locale, brinza si altele. Ni s-a spus ca nu prea se mai produce nimic deoarece toti si-au vindut pasunile, care urmau sa devina hoteluri de cinci stele, si au plecat in lume. Infricosator era ca nu prea vedeam nici vaci, nici turme de oi, pasunile erau lasate in paragina. I-am intrebat cum se explica faptul ca-n zona sunt inca f multe paduri, ni s-a spus ca sunt si oameni f rai. De ex. padurarul si cu fi-su, sunt f mitocani si retrasi, nici nu vin la o tuica si cum il prinde pe unu ca taie ceva, cum il arde. Data viitoare vom vorbi despre mincare. PS Buna noastra prietena, in poza, e in picioare!

Romania profunda (III)

Azi voi vorbi despre ciini. Mai ales despre un ciine care mi-a schimbat viata. Cum spuneam, pe mine ma musca ciinii. Unii spun ca ciinii vad cine e bun si cine e rau si d-aia ma musca. O fi adevarat, nu stiu, dar cind ma gindesc ca Hitler avea niste ciini care-l iubeau nespus.... Altii spun ca ciinii simt cind ii e frica cuiva si d-aia il musca. Mi se pare o motivatie exagerata, de ce as musca pe cineva caruia deja ii e frica? Sa povestim. Ne aflam undeva, va spun mai tirziu unde, unde peste tot erau anunturi sa ne ferim de ursi. La pensiunea respectiva erau si niste ciini, destul de mari, ceva ciobanesti, cu niste dinti extrem de ascutiti. Ni s-a povestit ca acestia apara zona de ursi. Nu prea mi-a venit sa cred, erau ei destui de mari dar pina la o lupta cu sanse de succes cu ursii mai trebuia ceva. Ne hotarim sa facem o mica excursie prin zona, pe un drum forestier. Ciinele dupa noi. Giorgica, ceva mai obisnuit cu ciinii, povesteste ca atita timp cit ciinele e cu noi, ursul nu vine. Dumnealui, ciinele, o ia inainte si ne asteapta din timp in timp. La un moment dat apare o ceata de vreo zece ciini maidanezi. Ne-am zis, asta a fost. Dar insotitorul nostru merge inainte cu o suveranitate majestoasa, maidanezii o iau la goana, el se opreste, se intoarce si parca ne invita sa venim, haide ca nu mai e nici un pericol. Am incercat chiar sa-l rasplatim, cu o bucata de piine, a mirosit-o si parca a zis, vreti sa ma cumparati, a lasat piinea neatinsa si ne-a privit cu mila. Am cunoscut-o si pe maica-sa, la fel de majestoasa si incoruptibila. Am vazut ciini fericiti, erau absolut liberi, mergeau unde vroiau, nu erau castrati, nu erau imbaiati. Da, paradisul. Culmea e ca s-au indragostit de mine, mi se asezau in brate, incep sa cred ca simt oamenii buni. Dar numai ciinii destepti. Pe undeva manifestarile lor de iubire prin lins insa nu mi se par prea placute. In peripetiile mele am avut experiente asemanatoare si cu alti ciini. Incepe sa-mi fie frica, sa nu-mi scada vigilenta!

Romania profunda (ii)

Romania profunda (II) Detest sa fiu teatral si de aceea imi vine greu sa vorbesc de ce a fost cel mai frumos in calatoria mea in Romania. Oamenii, da oamenii au fost cel mai frumos lucru trait. Am avut bucuria sa intilnesc multi prieteni vechi, rude, cunostinte incintatoare, lucru care m-a umplut de energie, de viata. Imi place sa cred ca si lor le-a facut placere sa se vada cu noi, cel putin asa au lasat impresia. Daca au jucat teatru. l-au jucat f bine. Le multumesc tuturor din suflet. Mai ales ca eu nu sunt un oaspete comod, sufar de actionism, incerc cu agresivitate sa ma fac util. Asa am pierdut citiva prieteni care se simteau stresati de prezenta mea, care incercam de dimineata pina seara sa fac ceva, sa repar, sa sap, sa construiesc, in timp ce ei erau tulburati de la statul degeaba si mai erau si apostrofati de nefeste ca vezi Doamne, uite ce harnic e Mihai. Printre micile mele actiuni a fost si mersul la 5 dimineata la legat via. Atunci am inteles de ce se scoala taranii asa devreme, pt ca la ora 10, cind ai deja 4-5 ore de munca, canicula te doboara. Poate voi reveni la subiectul oameni, acum nu gasesc tonul potrivit si nu vreau sa cad in patetic. As vorbi de animale, omul de la sat e legat puternic de animale. Eu nu sunt ceea ce se cheama iubitor de animale. Le respect, cred ca au si ele dreptul lor, dar prefer sa nu fim prea apropiati. Detest tintarii si pisicile, mai ales dupa ce am vazut cum o fiara de pisica a sfisiat un pui de mierla si nici macar nu l-a mincat. Povestile cum ca animalele ar ucide doar pt a se hrani sunt de fratii Grimm, adevarul ca ele ucid doar din placerea de a ucide. Mi-e frica de animale si mai ales de ursi. Pe unde am umblat peste tot erau anunturi cum sa te feresti de ursi. Am avut o vuvuzela si spray cu piper, in speranta ca ne-am putea apara. Oricum aventurile noastre prin muntii salbatici au fost mult scurtate din aceasta pricina. Si de ciini mi-e frica, chiar si de aia din plus, toti ma munsca, sau incearca. Dar se pare ca campania Romania educata a dat roade in privinta ciinilor. Generatia tinara e extrem de empatica, de inteligenta. Dar despre asta vom vorbi data viitoare si cu poze!

Romania profunda (1)

Romania profunda (I) Gata, am facut-o. Mult visata calatorie, care in timpul pandemiei parea imposibila, s-a produs. Am fost in Romania, dar nu in Romania asa la generic, ci in Romania profunda. Asta a fost, sa spun asa, tinta calatoriei, doar la sate, am ocolit orasele cit se poate. Am vrut sa traiesc printre tarani, e adevarat majoritatea erau oraseni taraniti, inversul a ceea ce erau odata taranii la oras. Si precum taranii la oras erau, pe undeva, caraghiosi, cam asa sunt si orasenii la tara. Am pupat pamintul Romaniei extrem de vijelios, cred ca pilotul fusese, in timpul pandemiei, angajat pe un portavion, cam asa a fost si aterizarea, o cadere, mai putin sau mai mult, necontrolata. Si asta in conditiile in care atmosfera era absolut linistita si cerul senin. Micile incercari de aplauze au fost inghitite mintenas de sughituri si strigate. Si ca totul sa fie incununat, pe parcursul rularii a mai urmat si o frina categorica, bagindu-i pe multi copii cu nasul in scaune, a carei cauza nu o cunosc. Da, avionul era plin de copii, uite domne ca se mai fac copii!? Romania e o tara extrem de ecologica, in timp ce in vest au disparut insectele, in Ro sunt pe toate drumurile, casele, potecile. Nu numai celebrii tintari, ci si tot felul de animale mici, lase, nici macar nu biziie, care au doar un scop, sa muste, mai ales sa-mi muste nefasta, care in scurt timp a capatat numele de Ciupita. Daca ar fi sa-mi fac o firma mi-as face una de indepartat tintarii, deoarece nici o metoda, fie spray, fie electronice, unde, lasere, niciuna nu are nici un efect. Pt inceput voi mai vorbi de piine, da, piinea in tara mea e rea, peste tot piine pt. stirbi, un fel de vata, uneori dulce. Parca e americana. Unde sunt brutariile? Acelea cu piine aburinda, cu crusta, care se spargea in dinti? Dar au fost si momente frumoase. Va urma si cu poze!

Supermasa

"Rom wurde nicht an einem Tag erbaut" "Besser spät als nie" Iata citeva proverbe nemtesti: „Roma nu a fost construita intr-o zi“, sau, „mai bine mai tirziu decit niciodata“, care completeaza proverbul nostru dacic, „Festina lente“, ca sa nu mai spun de ardelenii nostri, care nu se reped sa se ocupe de sotie, dupa casatorie, ca ce atita graba, sau nu lasa pe miine, ce poti face azi, lasa pe poimiine. Nu, nu am bagat proverbele pt a ma scuza, mai ales ca am si circumstante atenuante, (a) vremea friguroasa provocata de incalzirea globala, dar si (b) lipsa urgentei, deoarece inca nu s-a deschis sezonul de gratare, ci mai mult pt a face conversatie si a arata ce cult sunt in cap. Subiectul e bineinteles masa, sau s-o numim mai exact capodopera de masa. Dupa cum se vede din fotografii am ajuns la faza finala, i-am montat, de proba, fetele. Acestea sunt formate din lemn de Douglasie, de 30 mm, grosime. Deci nu ma poate acuza nimeni ca as folosit lemn importat din Romania, pt ca acolo nu creste asemenea lemn. Si a fost atit de scump incit cred ca s-ar putea planta o padure cu banii pe trei scinduri. Dar scindurile au trebuit intii sa fie prelucrate, am rotunjit intii colturile, marginile, folosind scule electrice din dotare. Mai apoi am slefuit suprafetele cu schmirghel de diferite asperitati. Am inceput cu 50 si mai apoi am mers usor catre 240. Dar atentie, nu se slefuieste decit in lungimea fibrei. Am obtinut o suprafata fina ca un popo de copilas, sau ca sinii unei blonde de 20 de anisori. Suprafata se curata bine sa nu aiba urme de talaj. Operatia urmatoare a fost impregnarea cu ulei. Am folosit ulei de in (Leinölfirnis), ingrosat, adica unul care fusese fiert de trei ori si tratat termic in cuptor la 200°C, pt trei ore. Primul strat a fost ulei diluat cu terebentina, in proportie juma-juma, aceasta solutie usureaza patrunderea uleiului in adincimea lemnului. Se asteapta cel putin o zi pt uscare, dar depozitarea trebuie facuta in spatii protejate, in nici un caz in soare, sau unde e mare umiditate. Urmeaza inca doua-trei straturi de ulei pur, de data asta, si acestea la interval de o zi, sau doua. Scheletul de rezistenta l-am imbibat cu resturi de ulei de la prajit, e mult mai ieftin decit uleiul de in ingrosat. Sunt f multumit, arata f bine, dar inca nu e gata. Urmeaza sa-l mai tratez si cu rasina epoxy, cumparata deja, dar care poate fi folosita doar la temperaturi peste 20°C, pt ca la temperaturi scazute nu polimerizeaza. Dar mai trebuie sa astept pina la vara. Desigur, aceste operatii s-ar fi putut executa si in zone inchise, dar nu e de recomandat, deoarece atit uleiul cit si rasina epoxy degaje mirosuri neplacute. Astept sa treaca corona si sa vina caldura si nimic nu ne mai impiedica sa facem niste petreceri de pomina. Suntem bucurosi de oaspeti! P.S As vrea sa se observe inteligenta constructiei care face sa poti sa introduci picioarele si genunchii f comod sub masa si chiar sa-ti faci semne cu amanta.

Singur

Virusul Corona m-a obligat sa stau mai mult cu mine. Mi s-a intimplat f rar sa fiu insotit de mine. Chiar si atunci cind eram singur nu eram cu mine. In tinerete ma gindeam la multe lucruri, la gagici, la petreceri, fotbal, mai tirziu, cind eram singur ma gindeam la munca, la solutii, la probemele casei. Nu mai spun ca eram relativ rar singur, f des eram cu familia, prieteni, colegi, cunostinte. Acum distantarea sociala ma obliga sa fiu singur. Si cind spun singur, pai atunci e clar ca sunt singur, singur. Problema e ca nu mai am preocuparile vechi, pensionar, fara mari probleme personale, fara mari planuri de viitor, ajung sa fiu singur cu mine. Ajung chiar sa stau de vorba cu mine. Trebuie din start sa spun ca ma gasesc extrem de plictisitor. De abia acum imi dau seama. Traiam cu iluzia ca as fi un personaj interesant, plin de umor, spumos, da de unde!? Sunt absolut plictisitor. De exemplu, de cind stau de vorba cu mine, nu am reusit niciodata sa ma surprind prin vreo idee stralucita, printr-o vorba de duh, sa zic, ia uite domne ce haios e baiatul asta. De unde, numai platitudini, sofisme, toate gindurile care-mi trec prin cap sunt absolut previzibile. Nici caracterul nu e prea caracter. Sunt chiar gelos si invidios, imi cazuse in mina niste poze si niste filmulete din perioada in care nu eram impreuna cu mine. Tare ma oftica schmekerul. Nu pot sa-l sufar cind il vad ca ride, chipurile glumeste, se vede de la o posta ca se credea fericit. Ca mai e si prostanac, isi imagineaza empatii, era sa spun entropii, crede despre el ca e bun. Da de unde? Un arogant! Nici fizic nu ma plac, evit sa ma uit in oglinda, dar atunci cind o fac vad un tip acru, cu o privire rea, se uita la mine cu dispret. Nu vad, zau, ce motive are personajul din oglinda sa se poarte asa urit cu mine? Nu i-am gresit cu nimic, cum spuneam, rar m-a interesat persoana lui, in definitiv suntem niste straini, chiar daca am trait amar de ani in apropiere. Chestia nasoala e ca nici nu mai imi pasa de parerea celui din oglinda, ca imaginea oricum e rasturnata. De abia acum imi dau seama ce cosmar e sa fii impreuna, o viata intreaga, cu un asemenea specimen. Sa-i suporti ticurile, mirosurile, obiceiurile, numeroasele defecte, sa fii obligat sa-l speli, sa-l stergi, sa-l hranesti, sa-l aperi, sa-l imbraci, sa-l distrezi. Macar daca l-as iubi! Dar parca totusi nu m-as desparti de el, nu am altul si rau cu rau, dar mai rau, fara rau. Mai am si eu cu cine schimba o vorba. Daca m-as desparti atunci as fi cu adevarat extrem de singur. Singur fara mine.

Stiri scurte

Doua stiri scurte Prima. Cei mai stimati, apreciati si simpatizati politicieni ai lumii, in frunte cu Mutti, ne-au asigurat ca ei au luat cele mai bune masuri pt fericirea poporului. Deci s-ar trage concluzia ca masurile sunt suficiente astfel incit nu mai e nevoie de vaccin. In ge se vaccineaza 50000/zi, la o populatie de 82 de mio, sa zicem ca doar juma se vaccineaza, deci 40 mio rotund, sunt necesare 800 de zile. Eu, fiind ceva mai in virsta, am o oarecare prioritate, conform unui app dezvoltat de cea mai tare tara din lume, Deutschland, über alles, imi vine rindul intre martie si mai, cu conditia sa existe suficiente vaccinuri, ceea ce e extrem de improbabil. In schimb presedintele Steinmeier, a declarat vinerea mortilor, in cinstea celor 50000 de morti de corona. A fost emotionant, a aprins o luminare la fereastra castelului in care locuieste, obicei preluat si de mai multe TVuri. Productia de luminari a crescut considerabil deoarece se pregateste ziua indragostitilor, cind se preconizeaza implinirea a 100000 de morti. Asta imi trezeste nostalgia zilelor cind nemtii, cu nespusa bucurie, anuntau ca Trump are mai multi morti decit au avut in razboiul din Vietnam. Germania se va autodepasi, oare citi morti au fost in WW2? ************* Twitter ne dovedeste inca odata pozitia de mari democrati, luptatori pt o lume mai buna. Dupa ce l-a banat pe Trump acum il incurajeaza pe marele democrat Ali Chamenei, cel care jura sa se razbune pe Trump ca a fost omorit un general, cel mai bun fiu al poporului.

Vara sanie si iarna car

Fidel intelepciunii populare, „Vara sanie si iarna car”, ma apuc sa fac o masa pentru gradina. Asta vara am cam neglijat sa fac sanie, mai ales ca p-aici nu prea e zapada, cum zice poetul, “Mais où sont les neiges d'antan? Si cind te gindesti ca poetul, François Villon, a spus asta demult, deja pe atunci incepuse incalzirea globala. Si nici car nu am de ce sa-mi fac, cum se zice, de ce m-ati luat de linga boi, si nici cai care sa manince jaratic nu am. Asa ca fac masa. Masa trebuie sa fie rusticala, acum am una din plastic, de fapt thermoplast, cred ca este Acrylnitril-Butadien-Styrol (ABS), Polyamide (PA), Polylactat (PLA), Polymethylmethacrylat (PMMA), Polycarbonat (PC), Polyethylenterephthalat (PET), Polyethylen (PE), Polypropylen (PP), Polystyrol (PS), Polyetheretherketon (PEEK) und Polyvinylchlorid (PVC). Pentru asta am mers in padure cu bicicleta, ca sa nu-mi ia numarul la masina. Nu a fost usor, ploua, era noroi si aveam si niste dealuri de dus. Cred ca pe aici nu e voie sa iei lemne din paduri chiar daca e cazut pe jos si incepe sa putrezeasca. Zice ca padurea e plaminul lumii, dar, dupa mintea mea, un lemn care incepe sa putrezeasca emite codoiul acumulat in perioada lui de tinerete. Deci nu mai e nici pe departe plamin, ci mai degraba basina. Dar asa e legea, si invers, nu ai voie sa duci brazii de Craciun in padure, deci nu ai putea sa compensezi luatul unui lemn cu pusu altuia!? De fapt nici ciuperci nu prea ai voie sa culegi. Doar daca esti porc mistret, astia halesc ciupercile ca nimic. Dar nu au dusmani si nu ai voie sa-i impusti, eu oricum nu am pusca, cum au americanii. E drept ca nu se mai inmultesc asa de tare de cind a aparut gripa porcina. Danezii au construit un gard la granita cu nemtii sa nu treaca porcii nemti. Au fost mari tensiuni diplomatice, chiar si demonstratii, ca se limiteaza libera circulatie a porcilor. Se facusera demonstratii sub mottoul Je suis Schwein! Am gasit totusi niste trunchiuri de mesteacan alb, cazute la pamint. Imi place la nebunie padurea de mesteceni albi. Cum zicea Esenin: Un fragil mesteacăn La fereastra mea A-mbrăcat argintul Fulgilor de nea. Crengile au toate Un tiv alb, pufos, Urculaș cu ciucuri Atârnând în jos. Și stă drept mesteacănul Picotind la gard. În văpăi de aur Fulgii parcă ard. Ceru-n faptul zilei, Dulce strălucind, Crengile-i presară Și el cu argint. Nu stiu insa cum as putea sa conserv coaja copacului, mi-e teama ca prin uscare se va desprinde de lemn, ori la mesteacan frumusetea e chiar coaja. Stie cineva o reteta? Rog seriozitate, vind masa de plastic in buna stare.

Schiul din trecut si de azi

De cind ma stiu, mai precis din studentie, iarna merg la schi. Ca stundent reuseam sa merg mai cu blatu, la tren, la cazare, mincat conserve, cu schiuri din lemn din mica taverna mohorita, cu bocanci de la bunicu. Am fost in multe locuri si mai bune si mai rele, in vremurile bune am ajuns chiar la hoteluri de cinci stele cu piscina inauntru si afara si cu sauna si cu masaje. Desigur aceste calatorii iarna, care nu e ca vara, sunt obositoare si destul de scumpe. Nu mai vorbesc de greutatile de a schia pe ghetar, la 3000 si ceva de metri, pe vint, viscol, temperatura de -25°C si am si eu o virsta. Asa ca anul asta m-am hotarit sa schiez in sufragerie. Sunt o multime de avantaje, e ceva mai ieftin, nu trebuie sa ma chinui cu drumuri, sa car echipament greu, sa suport vintul si gerul. Ma scol cind vreau, am tuica aproape linga mine, nu e pericol de accidente. Iata, in clipul care urmeaza, o comparatie intre schiul din trecut si cel actual.