Poftiti la opera

Unora, care ma cunosc mai putin, nu le-ar veni sa creada ca sunt pasionat de muzica clasica si chiar de opera. Desi, de regula, merg des, in ultimul timp totusi nu prea am fost. Am si norocul ca am o multime de prieteni in orchestrele nemtesti, obtin bilete de favoare si nu sunt obligat sa platesc cite 91 euroi pe bilet. E adevarat ca am stat la cucurigu, scaunele cam scirtiau si nu s evedea nici scrisu (NB pt cei mai putini familiarizati cu opera, undeva sus, peste scena se proiecteaza textul in lb germana). De aceea am recuperat Duminica, la Opera din Düsseldorf, am vazut I Puritani, de Bellini. Opera e plina de muzica, cica ar fi ultima Belcanto, si cind spui bel canto, e chiar belcanto.

Deosebit e faptul ca opera e regizata de Villazon, un tenor cunoscut care s-a apucat si de regie. Subiectul e asa cum e la opera, el si ea, tragedie, ceva politica. Villazon a bagat ceva modern si desi actiunea se petrece prin 1690 soldatii sunt inarmati cu Kalasnikov. Bine ca nu a bagat si smartfone.

Vedeta incontestabila a fost Elvira, respectiv Adela Zaharia, absolut fantastica,

Distributia e plina de romani. Un rol maret il face Bogdan Talos, mie oricum imi plac la nebunie basii, dar Bogdan e un bas cu muzicalitatea si usurinta unui tenor. Printul e Arturo, si el roman, respectiv Ioan Hotea, care are momente marete dar si niste guitaturi, la inaltimi, care mi-au facut frica. In plus e si un pic prea mic de statura, in timp ce Adela e f inalta, asa ca era un pic caraghios sa-i vezi in duetele mai amoroase cum ea se cocosea spre el. 

Corul e absolut grozav, mai ales partea barbateasca se potriveste perfect imnurilor eroice. 

Dirijorul a mai scapat din mina uneori concordanta intre orchestra si, mai ales, cor, dar totusi a fost f frumos. Au mai fost si altii, dar nefiind romani nu vorbesc depre ei, sau doar un pic despre Lord Valton, jucat de un turc, bas-bariton Günes Gürle, care a avut un rol mai mic, dar exceptional. 

Iata citeva arii deosebite, Suoni la tromba, unde a excelat Bogdan Talos.

Sau Son vergin vezzosa , aici cu iubita mea Netrebko, dar nici Adela nu fost mai prejos, sau cel putin cind o asculti pe viu, parca e mult mai frumos. Sau ce ziceti de varianta asta? Joan+Sutherland

Publicul german s-a deovedit, inca odata, ca e f cunoscator, se vede cind imparte aplauzele, Bogdan si Adela au fost standing ovation, si chiar si Ioan.

update.. articole mai vechi pe aceeasi tema http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2018/10/haideti-la-opera-sau-mai-bine-stati.html sau http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/07/va-invit-la-opera.html sau https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2016/04/ramona-dragostea-mea.html sau https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/01/violeta-si-carmen.html

2020

am ajuns chiar si eu in 2020.
Cine ar fi crezut ?, cu viata care am dus-o, bautura, nopti nedormite, munca, uneori prea multa munca, stress, fumat tare da tot, da m-am lasat, femei, cred ca trebuie sa ma las si de ele.
Si totusi ma uit la mine si la altii. Ma tin bine, am chefuit si dansat de revelion ca la tinerete. Uneori ma uit in oglinda si ma mir cit de bine arat, nu, nu ca as arata chiar bine, dar mult mai bine decit ar trebui sa arat.
Si ma simt bine, tot la fel, mai bine decit ar trebui sa ma simt, mai ales daca ma gindesc ca lumea e distrusa, tone de codoi, si sunt vinovat, tare vinovat, maninc carne de vaca, merg cu masina si cu avionul. Dar sunt si nesimtit, ca nu-mi pasa, si nu ma simt rau ca sunt nesimtit, ma simt bine.

Am ajuns sa ma admir atit de tare ca sunt chiar gelos pe propria persoana.
**************
daca tot am ajuns la destainuiri, sa spun tot; in 2020 nesimtitul de mine a emis 12.180 kg/codoi astfel:
-auto,      1160
-zboruri, 3574
-locuinta 5008
-mincare 2438
Ciudat e ca daca nu as fi facut sport as fi economisit ca 200 kg/codoi, deci sportul e rau pt mediu.
Pt a compensa ar trebui sa sadesc 24 de copaci.
Recunosc ca depasesc media nemteasca pe cap de locuitor, care e doar 8700, dar sunt sub USA, Emirate, Australia etc, ca sa nu spun ca-n Romania e doar 3520.

Deci sunt un nesimtit!
Da, partidul si guvernu nu ma iarta, vorba lui Greta "We will not let you get away with this",  a bagat din 2021 un nou impozit, 25 de Euroi pe tona de codoi, deci va trebui sa platesc suplimentar 217 euroi pe an. 
*************
Dar totusi ca sa-mi mai linistesc constiinta am calculat si cit am consumat in primii ani de viata, adica aproape 40 de ani traiti pe vremea impuscatului. Pe atunci nu aveam masina, de zburat, am zburat maxim de vreo trei ori, in 40 de ani. Caldura nu prea aveam, gaze nu prea aveam, si curent doua ore pe zi, mergeam cu bicicleta sau cu autobuzul. Nici de mincat nu prea mincam, cel putin carne, ca nu prea aveam de unde. Deci am facut socoteala si am ajuns la o emisie de 960 kg codoi/an. Deci acum imi pot permite sa emit mai mult, sa-i ajung pe altii din urma.
********************
Dar, tot la capitolu nesimtit, marturisesc ca de anul nou ma uit la Concertul de la Viena. E drept uneori il inregistrez, ca daca am chefuit toata noaptea nu ma pot scula la prinz, da nu conteaza. In nesimtirea mea m-am bucurat de fiecare data de modul in care se incheia, cu Radetsky Marsch. Uneori stateam in pat si bateam si eu din palme la fel ca duomnele si duomnii de acolo. Da sa vezi patanie, ca am gresit si aici. Marschu asta e scris ca toate celelalte de unu Strauss, ca erau tare multi, nu conteaza care, in cinstea unui maresal care a avut niste victorii. Desi s-a intimplat prin 1848 oricum nu e corect politic sa onorezi un militar care a ucis oameni buni, chiar daca erau italieni, oricum pe italieni ii cotonogeste oricine, unu la mina.
Dar iata ca s-a mai pomenit un pocinog. Unu, Leopold Wenninger s-a trezit in 1914 sa faca un aranjament pt orchestra a acestui mars, versiune care se cinta in Viena, in fiecare an incepind cu 1946.
Da sa vezi nasoala, Wenninger asta, care a orchestrat marsul in 1914, a devenit mai tirziu, nazist, deci dupa ce a facut treaba aia murdara, sau poate era si inainte de a apare nazismul. De altfel a murit in 1940. Dar multor nazisti le-a placut acest mars si l-au ascultat si ei cu placere, lucru nescuzabil.

Iata deci, ca-n 2010, un istoric f vigilent a descoperit istoria cum ca marsul scris in 1848, orhestrat in 1914 si cintat, fara intrerupere din 1946 pina in 2019, reprezinta o mirsavie nazista care sclinteste mintiile tinerilor. Mai ales ca folosea timpane, triangle si clopotei, instrumente specifice prusacilor care au devenit si ei, nu asa, nazisti. Drept urmare s-a scos de la naftalina o alta varianta, macelarita de oamenii de bine, mult mai buna, fara timpane, clopotei etc.
In acest context alti oameni de bine au propus sa se interzica si aplauzele, in ritm, care insotesc de regula acest mars, deoarece si astea amintesc de vremuri grele deoarece si pe vremea aia se aplauda.
Iar eu, ca un nesimtit, aplaud!

************
update
si nemtii au facut un concert la Hamburg, in Elbpfilarmonie, poate ati auzit.. e aceea care in loc sa fie terminata in 2010 a fost terminata in 2017, si a costat, in loc de planuitele 77 milioane, de 12 ori mai mult, 860 milioane. Acum ceva timp avea probleme cu igrasia in pivnita, specialistii nemti spunind ca e normal asa ceva, odata ce e pe malul apei. Acum s-a intrerupt un concert pt ca s-au stricat microfoanele https://www.t-online.de/region/hamburg/news/id_87084890/hamburg-konzert-in-der-elbphilharmonie-musste-abgebrochen-werden.html
Nici Germania nu mai e ce a fost odata! (Va rog sa nu interpretati, cind am spus "odata" m-am referit la istoria recenta, nu la cea veche, stiti voi)

Ion Muresan

POEMUL ALCOOLICILOR

Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa cînd merg clătinîndu-se pe lîngă ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stîngaci.


Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cîrciună,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cîrciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atîta fericire.


Şi pînă la amiază oraşu-i ca purpura.
Pînă la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate
şi dacă se mai bîlbîie şi se mai poticnesc
nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.


Dar, Dumnezeu, îmarea Lui Bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
(O, unde s-a mai pomenit atâta fericire pe capul unui singur om!)
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decît un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.
Pînă cînd se scoală unul şi strică totul. Şi zice:
“În curînd, în curînd va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista,
şi le este foarte, foarte ruşine

Guest star

DOAMNELOR SI DOMNILOR, 

va prezentam

o scriitoare, nepoata-mea, 11 ani... (traducerea va urma)

Auf der Jagd

Leise, auf Sanftpfoten, schlich die nächtliche Jägerin, auf die Mülltonnen, nebendem Block zu. Es raschelte leise, dann, sprang eine graue Maus, aus der Mülltonne. Die Katze, sprang mit einem Satz, nach vorne um die Maus zu fangen, doch die Maus war schneller. Sie lief auf den kleinen Pfötchen, direkt auf die Straße zu. Die Katze, hechtete hinterher und nahm die Verfolgung auf. Plötzlich, kam ein blaues Auto, von rechts angedüst. Die Verfolgerin, blieb in der Mitte der Fahrbahn stehen, das Auto kam immer näher. Dann, lief sie auf die andere Straßenseite. Die Maus, versteckte sich in einem Abflussrohr, hoch über der Katze. Doch die Mietze, war schlau und roch die Maus, mit ihrer feinen Nase. Sie kletterte auf einen Baum, sprang auf das Dach und schlich erneut, auf das Abflussrohr zu. Die Maus, allerdings glaubte die Gefahr gebannt zu haben. Sie spazierte gemütlich über das Dach und bemerkte die Katze, die immer noch auf Verfolgungsjagd war, nicht. Das war die Gelegenheit, für die Katze. Sie warf sich auf die Maus und liss sie nicht fliehen.

*******************

Juni 13, 2019

Himmelblau

An einem schönem Samstagmorgen, spazierte ich, durch den Rosengarten, der Longstreet. Die  Sonne spielte am taubenblauem Himmel, mit den weißen Schäfchenwolken, verstecken. Ich legte mich auf das taufrische Gras und sah in den Himmel. Es war nicht windig und die Wolken zogen nur langsam vorüber. 

Am Himmel beobachtete ich eine Wolke, die ein bisschen wie ein Pferd aussah, das auf den Hinterhufen stand. Eine kleinere  Wolke, auf Nasenlänge des Pferdes, machte das Bild vollständig. Nun sah es so aus, als würde das Pferd Feuer speien. Ich beobachtete den Himmel noch ein paar Minuten, dann setzte ich mich auf. Ich schaute auf den großen, knorrigen Apfelbaum, dessen Äste im Wind wehten. Dann strich ich mir die Haare aus dem Gesicht, stand auf und ging durch das Rosen Tor mit den verflochtenen weiß- und  rotfarbenen Rosen, nach Hause.

Tja, ich und meine Phantasie...

Gustav

Gustav e de o obraznicie ce n-ai vazut. Uneori muncesc ceva la gradina si am sentimentul ala ciudat ca cineva ma urmareste. Ma intorc si-l vad, e Gustav. Isi holbeste ochii la mine de parca n-a mai vazut taran la cimp. Il intreb politicos, ce vrei ma? Incepe si-mi povesteste ceva cu o voce pitigaiata de nu pricep nici o vorba. Ba, ii zic, nu pricep nimic, vorbeste si tu mai rar, ce dracu! Ti-ai gasit, parca de abia l-am provocat, o ia si mai tare.
Ma enervez, ba, stii ceva, eu am treaba, ia du-te tu de unde ai venit, cine ti-a permis sa intri in gradina mea?
Pleaca. Istovit ma duc in casuta si ma intind un pic. Nu atipesc bine ca iar simt ca ma urmareste cineva. Deschid ochii, desigur e Gustav, ba da esti culmea, ii zic, si aici vi, vrei o bere, vrei un mic? Nu-si gaseste locul, umbla de colo colo ca un zapacit.
M-am gindit sa-mi iau o pisica.

Jurnal de calatorie... intr-o tara exotica

Se spune ca pensionarii sunt cautati de aia cu coasa pe acasa si de aceea umbla pe coclauri, ca zombii. Asa fac si eu, de data asta am calatorit intr-o tara exotica, undeva la marginea Europei. Locuitorii acestei tari spun ca au o tara frumoasa, dar e pacat ca e locuita. Eu as adauga ca faptul ca e locuita nu e asa tragic, mai rau e ca e si mobila, adica au masini.
Vorba poetului:
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta
Unde gusta
Omul viata mai din plin
Cu trasuri, femei cochete
si cu fete
Incaltate cel putin!

E desigur un mare soc sa treci de la caruta la masina, cu multi cai, mai ales cind "Strada e intr-adevar ingusta".  In aceste conditii fiecare doreste sa fie primul, lupta e napraznica, depasirile in orice conditii sunt o dovada de barbatie, daca ai intentia sa traiesti, trebuie sa fi pregatit sa frinezi la maxim, sau eventual sa intri in sant, pt a-i oferi celuilat intiietatea. Clasa superioara a acestui popor e desigur diaspora, cea care a invatat democratia la ea acasa si cunoaste regulile economiei de piata. Drept urmare sa te feresti de masini inmatriculate in Germania, Anglia, Italia, conduse de barbati falnici bronzati, in Londra, Paris, Duisburg si Roma. Ca psiholog amator cred ca acestia se grabesc f tare, ca vorba aia, mai lung imi pare drumul acum la intors acasa.. Sunt nerabdatori sa arate vecinilor, rudelor ce masina si-au tras. Acest fenomen il observ si-n avioane. In cursa spre Romania e intotdeauna mirlania la ea acasa, se vorbese tare, se-njura fara jena, multi sunt torpilati. Bucuria de a ajunge acasa, sentimentul de eliberare din sistemul capitalist in care au fost exploatati ii face exaltati. Si invers, la intoarcere, spre occident, isi iau fata de oameni civilizati, europeni.

Dar poporul de care vorbim e indragostit de natura. Acest popor nu reuseste sa se abtina cind vede o frumusete, asa ca opreste oriunde, in curba periculoasa, pe poduri, pe stavilare si face poze memorabile cu frumoasa lui familie.
Mincarea preferata nu e micii, ci ceafa de porc, fapt care are o influenta puternica a fizionomiei falnicilor barbati, ceafa devine partea cea mai proeminenta a adonisului local.

Cultura curateniei e fascinanta, chiar si la sate s-a introdus cutia de gunoi, un gest frumos, dar aceasta cutie trebuie golita, golirea acesteia costa bani, asa ca se gasesc tot felul de solutii ingenioase. Zglobiile riuri de munte transporta, cu bucurie, plastice de toate culorile, fapt care-i confera un farmec aparte. Cei mai ingeniosi pun plasticele la gratar dind o savoare noua inecaciosului aer de munte.

Sunt sigur ca aceasta parte mi-a atras multe injuraturi, pe drept, as zice, de aceea, sa ma spal un pic, voi evidentia si lucruri frumoase. 
Sa vorbim si despre arta! Despre arta culinara. Un popor e definit prin ce maninca. Din start va recomand cel mai bun restaurant in care am mincat cea mai buna ciorba de burta, restaurantul Con-Tiki, in Sibiu.

Tot in Sibiu, oras care poate ar cistiga premiul de cel mai frumos oras romanesc, am nimerit si cel mai mare protap din Romania.
Mi-a placut enorm Transalpina, poate una din cele mai frumoase strazi din Europa, chiar daca ici-colo, unu, mai prudent, si-ar dori cite un parapet la marginea prapastiei. Excelent ar fi si daca cele ca. 10 km la iesirea spre Transilvania, ar fi reparate. 

Dar de fapt am ajuns in regiune excitat de un reportaj al TV germana pe tema nemtilor din Ro. Cu multi ani in urma, cind eram in cimpia muncii, la vizita unei firme si obligatoriul small talk la prinz, un olandez mi-a povestit de bisericile fortificate din Ro. Spre rusinea mea nu stiam nimic despre subiect, asa ca am hotarit sa recuperez. Am vazut Slimnic pazit de o castelana cam plictisita, fantastic a fost Valea_Viilor, chiar daca de la plecarea nemtilor au disparut viile, in schimb biserica fortificata e f. bine intretinuta. Aceste biserici fortificate au avut un rol hotaritor in protejarea comunitatilor. Cindva au existat peste 300 de asemenea biserici.
Poate cel mai interesant obiectiv este Viscri locul in care se spune ca si Charles ar avea o casa. Impresionat e felul in care s-au organizat nemtii cu multi ani in urma, cu asociatii de vecini, echipe obstesti etc. In cele mai glorioase timpuri au existat in Ro pina la un milion de nemti, unii veniti din 1200, asezati in zona Siebenbürgen, majoritatea deveniti evanghelici, si altii in zona Banat, mai ales catolici. La biserica din Viscri era o doamna f draguta care povestea frumos despre istorie, fiind insa intrerupta de o batrina acra, care i-a spus, pe nemteste, sa nu mai povesteasca atita pt ca nu vom mai cumpara prospecte. I-am raspuns, pe nemteste, ca remarca ei nu e prea gastfreundlich.

Am mai vizitat si alte locuri, Bran, Dimbovicioara, salina, sau turnulo strimb din satul Rusi, dar acestea sunt arhicunoscute si deci nu am ce spune despre ele.

PS Cred ca e absolut necesar ca in cel mai scurt timp cu putinta sa se introduca o garantie pe sticlele PET. Cred ca ar exista multi care ar aduna aceste sticle pt un banut. Mentionez ca-n Ge garantia unei sticle ajunge la 25 de centi, vezi peste tot nevoiasi care le aduna.
As introduce chiar si o bonificatie pt cei care aduna plastice, in general, cred ca ar stimula reciclarea acestora, si cred ca bugetul statului ar avea de cistigat deoarece nu ar mai cheltui sume enorme pt curatenie. 
Cu alte cuvinte decit sa platesti taxa pt luarea gunoiului, o parte ai putea sa-l vinzi.

cica... in vino veritas

Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficații
Și setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemații:
Crâșmarii care toarnă apă-n vin 
Francois Villon

Dupa cum se vede, inca din vechime, au existat persoane care au fost indignate, pe buna dreptate, de turnarea apei in vin.
In tinerete, imi amintesc, faceam din cind in cind cite o mica petrecere, chiar in incinta Institutului, unde serbam victoriile aviatiei romane, de Craciun si de Paste. Persoane insemnate din conducerea institutului se ofereau sa procure un vin absolut exceptional si destul de ieftin. Se cumpara de la Stefanescu, un negustor de vin, pe undeva prin Giulesti. Care mai de care se intrecea sa laude vinul, mai ales ca nu, il adusese sefu si trebuia laudat. Mare au fost tragedia cind s-a aflat ca Stefanescu a fost prins si chiar condamnat la moarte si executat.
************
Mi-am amintit de asta zilele trecute, cind am citit ca si-n prea cinstita Germania a pornit un scandal asemanator. Tricul era asemanator cu cel folosit de Stefanescu, se amesteca vin de diferite calitati, bio si mai putin bio si se vinde la pretul cel mai mare.
*************
Si mai creativi au fost italienii, prin anii 68. Amestecau si ei diferite feluri de vin, mai adaugau si ceva zahar si ceva singe de vaca si o substanta Agar Aagar, obtinuta din alge, si mai puneau si ceva gips.
************
Austriecii nu s-au lasat nici ei mai prejos si prin anii 85 adaugau la vin glicol, substanta care se foloseste la lichidul de racire. Dar se mai adauga si acizi si alte substante. Se vindea mai mult vin austriac decit ar fi putut vrodata sa produca aceasta mica tara.
***********
Tot prin 85/86 s-a descoperit ca nici italienii, prietenii nostri, nu sunt mai prejos. Acestia adaugau Metanol, ca sa mareasca concentratia de alcool.
***********
Nici chinezii nu s-au lasat mai prejos, acestia falsificau un vin celebru Chateau Lafite Rthschild anul 82, pe care-l vindeau cu 625€ sticla.
*************
In 2008 italienii au manipulat si vinul meu preferat, Brunello di Montalcino, an 2003, pe care-l inmulteau cu vin ieftin din sudul Italiei.
************
Cehii au reusit, prin adaugarea metanolului, sa omoara peste 50 de persoane.

Asa ca parca incep sa-l cred pe Trump care, desi nu bea alcool, pretinde ca vinul american e mai bun decit cel francez.

Si totusi, ce facem noi pasionatii bautori de vin!? Cica bem vin de buturuga. Un bun prieten are o bucata buna de vita undeva prin Moldova si produce ceva vin, fara sa vinda, doar pt nevoile proprii. Deci e absolut curat, absolut sanatos, dar are un gust ingrozitor. De regula e f acru deoarece strugurii nu apuca sa se coaca si trebuie culesi f devreme deoarece daca se asteapta pina sunt absoluti copti sunt culesi de oameni de bine, peste noapte.

Cel mai bine e sa-ti faci vin singur, o faceam si pe asta in tinerete, la bloc. Cumparam citeva zile la rind, deoarece nu se vindea mai mult decit 5 kg. odata. Apoi il storceam cu miinile, nu aveam acces la fecioare care sa-l zdrobeasca in picioare. Mai apoi statea pe boasca, faceam numai vin negru, citeva zile cit sa fermenteze. Mai apoi era tras in damigene si inchis etans. De Craciun era tocmai bun.

Namol

Ma simteam f bine, nu ma durea nimic, dar citiva prieteni si chiar si nefasta au zis ca ar fi bine sa facem un tratament cu namol, ca asa sta bine la batrinei. Zis si facut, am comandat camere la Mangalia, la hotelul Paradiso, fost Siemens. Hotelul a fost construit prin anii 60 si ceva de Siemens, este inca in stare f buna, si are spatii generoase pt tratament. Era f gol, asa ca am putut sa ne facem de cap, camere cu vedere la mare, f comfortabile, f curate. Micul dejun absolut excelent. Personalul amabil si profesional.
Tratamentul a fost si el bine facut, fetele lucrau cu bucurie si cu veselie. Probabil ca nu sunt inca prea obosite, erau relativ putini pacienti, imi imaginez ca-n plin sezon, cind au si pina la 30 de pacienti pe zi, pe care trebuie sa-i maseze 7 ore in lant nu va fi prea usor.
Preturile mi s-au parut ceva mai mari decit anii precedenti, de altfel totul in Romania mi s-a parut mult mai scump decit acum un an cind am fost ultima data. Enervanta a fost prima zi, cind se faceau programarile, o lipsa de organizare deja proverbiala, te plimba de la o usa la alta si inapoi. Si cind te gindesti ca romanii sunt, chipurile, cei mai tari IT-isti, pe acolo nu era urma de computerizare.

Colega de camera se scula in fiecare zi pe la cinci, cind rasarea soarele, cind mergeau pescarusii si lebedele in piata, si facea poze:

Cu mincarea nu am stat prea bine, un restaurant in Vama Veche, de care am fost incintati acum un an jumate, s-a scumpit si si-a schimbat bucatarul, noul fiind cred ca mecanic auto, totul mirosea a motorina. Dar am descoperit un restaurant exceptional in Olimp, Popasul Pescarilor, absolut miraculos, cu o ciorba de peste care ar intra in topul celor mai bune preparate mincate de mine vreodata.

In concluzie a fost o calatorie frumoasa, mai ales ca am fost impreuna cu buni prieteni. 

La inceputul tratamentului nu ma durea nimic, acum ma dor salele, cervicala si parca si ... 

Circul

Azi ceva mai usor, asa ca de Paste, ca tot se vorbeste de Inviere.

Nepoata avea trei-patru ani si a venit la noi in oras o trupa de circ. Trupa e mult zis, era de fapt o familie, tata, mama si doua fetite. Spectacolul pe care-l ofereau era modest rau. Cea mai interesanta era participarea publicului, mai ales atunci cind copiii aveau voie sa calareasca poneii, chiar in picioare. Desigur, nepoata mea a fost prima si cea mai curajoasa.
Dar vine un numar mai periculos, nefasta circarului sta linga o placa si circaru arunca in ea cu cutite si topoare. Nu a nimerit-o. Imbatat de succes invita pe cineva din public sa participe, o gaseste pe nefasta mea, cica mama (desi era bunica) curajoasei fetite e precis si ea f curajoasa. Spre surprinderea mea nefasta, pianista de meserie, careia ie frica si sa merga pe bicicleta, ii e frica de tunete si de toate alea, se duce. Arunca ala cu topoare si cutite si nu o nimereste. Publicul aplauda in extaz.

Acum zice sa vedem si daca tata (adica eu, care eram bunic) indrazneste. M-am lasat rugat, implorat, publicul intii a aplaudat. Mai apoi a inceput sa fluiere si sa ma huiduiasca. Deci de voie, de nevoie, am facut-o!

Nu m-a nimerit, am fost invitati la circ si pt a doua zi, gratuit, dar am avut alte treburi.