Ma balacesc de multi ani pe internet. In ultimul timp am avut ceva “succesuri”, cu scrieri care au intrunit peste 12000, (aia cu Antonov) sau chiar 22000 (aia cu generalul) de vizualizari. In ciuda multor vizualizari, sau poate tocmai pt aia, simt ca nu reusesc sa ma fac inteles.
Poate ca ar trebui sa scriu simplu, de ex. Ana are mere, sau ma rog, n-are mere, (expresie cam negativa). In nici un caz nu se permite sa se foloseasca constructii complicate. De ex. nu e permis sa se spuna la conjuctiv, Ana si-ar dori mere. Cititorul obisnuit nu intelege de ce si-ar dori Ana mere. Asa cum nu a inteles cind am spus pe topicul Antonov “un avion care urma chiar sa lanseze Naveta Spatiala Buran in zbor, de pe spinare.” Nu intelege cum adica “urma”? Si nu intelege cum adica “chiar”? Ce-nseamna chiar, nu cumva exprima o anumita neincredere, sau chiar, din nou chiar, mirare? Frate, mie sa-mi spui clar, cara, sau nu naveta, a carat-o, sau nu?
Din fericire m-am ferit sa folosesc conditional-optativ, de ex. Ana ar fi avut mere daca i le-ar fi oferit sarpele. Asta mi-ar fi atras, “dobitocule, nu o chema Ana, ci Eva”, sarpele nu are mere. Adica “sovieticii” ar fi lansat nava daca ar fi putut, (ar fi vrut).
Si mai periculos e sa folosesti ironia. Ce e ironia? E atunci cind cineva spune opusul a ceea ce vrea de fapt sa spuna. E o forma de umor. Umorul e f periculos in internet. Nu poti spune ca Ana are tzitze, cind toata lumea stie ca ea are mere! Cind am spus “sovietici” am facut o gafa imensa, ca omu nu a mai stiut care “sovietici!? Rusii, ucrainienii? Trebuia sa fiu precis, sa spun aia!
De sarcasm nici nu mai vorbesc ca e de-a dreptul neserios.
Iata mai jos un text care sunt sigur ca va fi f bine inteles si nu voi primi prea multe injuraturi.
Pa mine, la Plesu, ma impresioneaza gindirea exhaustiva spre convergenta neantului. Sinergia acestei gindiri, tradusa in termeni transcedentali, imi excita fioru existential teleportindu-ma spre abisale viziuni. O voce interioara imi sopteste, insa, ca entropia facerii, extrasa din filozofia plesciana, provoaca labilitati semantice sinonime cu rostogolirea lavei incinse pe caldarimu sufletului epicurian. Nu e acesta un motiv suficient sa consider ca valoarea intrinseca a filozofiei in general si a lui Plesu in special se afla pe o cale fulminoasa fara liman?
In congruenta cu Plesu, Cartarescu provoaca destine paralele, el, Cartarescu, spune pa sleau ca iel iubeste femeile, lucru care ma face sa-l iubesc, desi si io iubesc femeile si deci nu ar trebui sa-l iubesc pa Cartarescu.
In activarea, respectiv punerea in lumina a fenomenului poate disjuga o dezvoltare exponentiala f(x)=e la puterea x, cu o finalitate incompresibila si derivata logaritmica. Ca cum zicea Ana, o asemenea abordare provoaca impulsuri sanguine, impulsuri care odata intrate in rezonanta cu intemperiile cartilaginoase tintesc o imponderabilitate astrala.
Si acum pa bune, de imponderabilitate astrala ne arde noua?
Iti voi explica simplu ca sa intelegi. “Intemperia”, in sens filozofic, se refera la o stare de “Störung” sau cum se zice la voi, la romani, in traducere libera, e o situatie tranzitorie, tranzitoria putind fi de la moale catre tare, in acest caz o putem numi cartilaginoasa.
