Traiasca 23 August
Desi sunt ceva mai
batrin sa stiti ca nu am participat la 23 August, asa ca de data asta nu sunt
vinovat.
Pt mine 23 August este
ziua umilintei, ziua in care m-am umilit pina la oase. Eram deja de citiva ani
mare ing proiectant si se preconiza in toamna sa se dea examen de cercetator
prncipal, care insemna si ceva banuti in plus. Nu pricep de ce era nevoie de
examen, doar ne cunosteau extrem de bine, nu eram prea multi, stiau ce proiecte
am avut, ce rezultate, etc. Dar era un prilej pt unii sefi sa se dea mari, sa
ne umileasca si ei un pic. Unii nu stiau nici ei ce sa intrebe la examen, le
sugeram noi. In reusita obtinerii titlului conta si activitatea politica, chiar
era un pct si desigur acest pct era bifat, sau nu, de secretar.
Eram intr-o situatie
financiara dezastroasa, tocmai cumparasem un apartament, aveam un copil mic si
nefasta era profesoara suplinitoare, cu un salariu de mizerie. Nu mai spun ca
statutu de “suplinitoare” ii dadea ocazie directoarei s-o oblige sa faca
trotuarul, adica sa iasa duminica pe strazi cu copiii sa mature strada.
De obicei ma fofilam
cumva de la participarea la manifestatiile de 23 August. In copilarie fusesem
la 1 mai, imi placea, ca defilam cu “sportivii”, adica ne cocoseam pe asfalt si
formam tot felul de figuri. Eu am fost petala alba la o floare. Ne dadea si
cremvursti.
De data asta mi-am zis
ca trebuie sa fiu la manifestatie, pt bani, adica pt post de principal. Am simtit ca se rupe ceva in mine, simteam ca ma umilesc. Nu mai povestesc de „pregatire“, in care cineva
ne-a instruit sa fim atenti, sa nu intre cineva in rindurile noastre, dusmanu de
clasa de abia astepta. Si m-am dus, totusi, repet, mi-e rusine de ce am facut,
n-am nici o scuza.
Am ajuns la intilnire,
s-a facut prezenta si mai apoi m-am fofilat, oricum nu am ajuns sa trec prin
fata tribunei sa strig ura, mi-am zis ca ura o port in suflet.
PS Stiati ca 23 August
e ziua narciselor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati