joi, 21 august 2025

IAR 99 si F 35

 

IAR 99 si F 35

IAR 99 e un avion simplu, sincer. Are comenzi directe astfel ca elevii piloti invata sa simta in mod direct zborul, cu rafale, influenta vitezei, a inaltimii etc.

Dupa cum se stie F 35 nu are dubla comanda, deci pilotii se formeaza pe alte avioane si prin simulatoare. De ex, scoala de pilotaj elvetiana, in programul de pilotaj sunt incluse 230 ore de zbor pe PC-7, 330 de ore pe PC-21 si 150 de ore pe F/A-18 Hornet. Mai apoi merg in USA si mai fac nu stiu cite ore pe simulator si mai apoi ies pe simpla comanda, ca dubla nu exista. Se spune ca e f usor de zburat F 35, e vorba de zborul propriu-zis, nu de misiuni. In schimb pilotul se transforma intr-un fel de IT, de fapt nu face altceva decit minuieste un computer.

Cu multi ani in urma lucram in Autocad, vorba aia zi de vara pina-n seara, folosind acea Tabla grafica pe care o puteam programa dupa plac. Ajunsesem la o productivitate fantastica, mergeam pe tabla digitalizata cu pixul asa cum cinta un pianist fara sa se uite la clape. Cindva patronul a fost convins de un “specialist” sa puna o varianta de CAD noua, cica mai buna. Productivitatea noastra a scazut dramatic, a durat destul de mult timp pina ne-am format reflexele cu noua versiune.



Cam asa e si cu F 35. Au fost citeva accidente se pare din cauza pilotilor care s-au zapacit in comenzi.

Ce le-a dat prin cap elvetienilor care au comandat si ei F 35? Sa foloseasca PC-21, un fel de IAR 99 cu elice. Integrarea sistemelor este în centrul întregii filozofii a cabinei de pilotaj a PC-21. Fiind o aeronavă de antrenament avansată, sistemele de afișare și control sunt configurate pentru a se potrivi cu modelul celei mai recente generații de aeronave cu reacție. Acest lucru familiarizează piloții cu un mediu realist al cabinei de pilotaj încă din primele etape ale antrenamentului. Acest lucru le permite piloților stagiari să învețe abilități relevante pentru viitoarele lor aeronave cu reacție.

V-ati prins? Ce ar fi daca citeva IAR 99 ar fi reconfigurate in acest mod? Macar cabina doua? In definitiv nu ar fi decit ceva virtual. Elevul din cabina doua ar avea exact aceeasi cabina ca F 35, cu aceleasi functii, chiar daca unele ar fi doar simulari. Si comenziile de zbor ar putea fi aceleasi, cu posiblitatea de decuplare, in caz de probleme, pt a trece la comenziile directe, caz in care pilotajul ar fi preluat de cel din cabina 1.

Nu am facut nici un studiu economic dar cred ca acest sistem ar ieftini considerabil scolarizarea pilotilor si, de ce nu, poate se-ntimpla o minune si vor dori si altii o asemenea versiune.

“R. McDonald, vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor F-35 la Lockheed Martin, a spus: „Așteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea noastră cu Elveția în cadrul programului F-35A și să dezvoltăm în continuare acest important program de instruire a piloților împreună cu Pilatus.”

Va urma! Voi veni cu alte idei crete, IAR 99 si FCAS!?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentati