In urma cu peste 30 de ani am fost angajat la
o multinationala. Nu am inteles cum de m-au luat, nici macar nu eram din bransa,
era vorba de trenuri de care nu aveam habar. Unde mai pui ca mi-au dublat
salariu, dintr-un foc! Mi-a fost
rapid clar ca daca vreau sa supravietuiesc trebuie sa-mi gasesc un loc special,
un loc de nisa. Nu puteam concura cu cei vechi, sau cu cei care studiasera
trenuri, eram angajat oricum de proba.
M-am lasat impins, dar am pedalat si eu, spre
domeniul materialelor compozite si adezivi. Stiam cite ceva, dar nici pe departe nu ma puteam considera specialist.
In concern nu prea exista asa ceva si chiar atunci incepuse o campanie de materiale
noi. Am facut ceva cursuri, dar baza a fost studiul individual, si nu mai eram
tinar. In scurt timp am devenit unul dintre cel mai bun specialist intre
nespecialisti.
In cursul timpului am
vizitat f multe firme care se ocupau cu asa ceva, mai ales unele daneze. Danezii se ocupau de mult cu composite, mai ales pt iahturi, au trecut
mai apoi si la trenuri si la pale pt eoliene. Compozitele din aviatie nu se potriveau, erau prea scumpe si prea
pretentioase.
Retinem, eoliene.
Ca sa va zapacesc de
cap, voi vorbi de Crucea de pe Caraiman. Sunt sigur ca multi au vizitat-o,
probabil cei mai multi luind telefericul de la Busteni. Si tot probabil multi
s-au minunat cum a fost posibila constructia acesteia, in anii 1926-28. Mii de
tone de profile de otel, fabricate de Uzinele Resita au fost transportate cu
magari, carute cu boi pina la altitudinea de aproape 2300 metri.
Pentru restul
materialelor, frații Schiel și-au pus funicularul Fabricii de Hârtie la
dispoziție. Acesta transporta piesele pe Valea Jepilor până la Cantonul Schiel.
De acolo, caravane de cai și măgari duceau totul pe cărări înguste până în
vârf. Unde mai pui ca-in interiorul soclului de beton armat era instalat un
generator care alimenta 120 de becuri de 500W. Era un sistem de iluminare
revoluționar pentru anii '20.
Stiu ca v-am facut
curiosi, tensiunea creste, ne vedem miine, sau poimiine!
Tensiunea a crescut. 230 monofazat, 400 trifazat.
RăspundețiȘtergereFrecventa e aceeasi. Mai stabila, e drept.