luni, 16 ianuarie 2023

Filme

 Filme

Vad ca modestele mele postari, pe care le doresc a fi amuzante si pline de intelepciune, au stirnit o reactie destul de adversa, atunci cind am mentionat ca nu-mi plac filmele si ca pe cele mai multe le consider timpenii. De fapt ma asteptam sa se porneasca o discutie despre padurile din Ro, dar...
Coincidenta face sa vad sfirsitul unui film, mai tirziu am aflat ca ar fi celebru, cu Brad Pitt. Nu stiu daca stiti, da asta e unu mare de tot. In film mai juca si un negru si asta celebru si inca unu, tuns chel, cel putin la fel de cunoscut. Am ajuns la el dind dupa un canal pe altul, deci nu a fost o alegere constienta.
Brad Pitt era politist, coleg cu negru. Urmareau un criminal in serie, chelu, ca-n povestea cu Spinu si Fat Frumos. La un moment dat l-au prins, sau s-a predat criminalul si i-a dus pe un cimp sa le arate ceva. Eu ma asteptam la un final el cu ea se ia si banditul moare, dar ti-ai gasit, a fost ceva mult mai haios.
Asa cum mergeau ei pe cimp, adica Pitt, criminalul si negru, de sus erau urmariti de un elicopter, apare pe un drum prafos o camioneta de la amazon care aducea comenzi. Negru sare la camioneta, soferul camionetei opreste si-i spune ca are de livrat un pachet. Negru desface pachetul si ce sa vezi... in pachet era capul Ileanei Cosinzeana, adica nevestei lui Brad Pitt, pe care-l taiase criminalul ca sa-l supere pe Brad, pe care-l invidia. Mare pacat, pt ca nevasta lui Pitt era frumoasa.
Aici e o scena de o mare incurcatura emotionala, acum pe bune, e de inteles, fiecare dintre noi ar fi destul de sucarit sa vada ca cineva ii trimite capul lui Motoc vrem, pardon, capul sotiei. Dar criminalul, un nesimtit, ce pretentii sa ai de la un criminal, chiar ii ride in nas. Atunci Brad, aici se vede ce-nseamna sa fi mare actor, sufera cumplit, am uitat sa spun ca era cu pistolul in mina, care-i tremura un pic, se-ncrunta, negru-i spune sa nu faca asta, el, Brad se-ncrunta si mai tare, buzele i se invinetesc, si pac, il impusca pe criminal, spre bucuria noastra a tuturor, desi era o fapta ilegala, dar ce era sa faca, ca se enervase? Cred ca e un film simbolic deoarece f multe femei si-au pierdut capul dupa Brad Pitt.
Filmul se numeste Se7en, am aflat mai tirziu.
Domnul Mihai-Atanasie Petrescu, aduce in discutie filmul Pe aripile vintului. Da, e un film care mi-a placut la vremea lui, eram tinar si naiv. Ea era foc de frumoasa, si el extrem de schmecker. In timp ce eroii luptau in razboi, el facea avere. Da sa vezi pocinog, acest film cosiderat o capodopera, a devenit paria, e aproape interzis. De ce? Pai sclavii erau zugraviti mult prea fericiti, mai ales camerista lui Scarlet era mult prea neagra si mai era si grasa. Cine a pomenit sclav gras!?
Eu cred ca operele de arta care supravietuiesc sunt automat valoroase. Dar cite procente din total? De ex. in Germania se publica, anual, 90000 de titluri. Cite din acestea ramin posteritatii, evident, inafara de cartea mea?
In baza de date Internet Movie Database (IMDb) exista 613.601 Kinofilme si 136.738 TV-Filme. Cite din acestea merita vazute, mai ales de unul ca mine care e extrem de circotas?
Cred ca nu am gresit cind am vorbit de 96,2% timpenii.
Da gata, promit sa nu mai fac, data viitoare voi scrie despre stele, as fi vrut ieri, ca a fost aniversare Eminescu, dar m-am luat cu altele.

duminică, 15 ianuarie 2023

Blutholz

 

Nu sunt, nici pe departe, ceeea ce se cheama cinefil. Pe vremuri nu puteam sa vad un film pina la sfirsit. Au fost chiar cazuri cind am iesit din sala la beraria din colt si am lasat nefasta sa vada sfirsitul.

Odata cu batrinetea mi-am schimbat acest bun obicei si am inceput sa ma uit la TV si nu numai la documentare, ci chiar si la filme. Din start pot spune ca peste 96,2% din filme sunt timpenii de gradul patru. Exista desigur mai multe trepte de timpenii, dupa parerea mea pe treapta de sus sunt filmele nemtesti. Mai ales cele serioase, sunt atit de penibile incit devin haioase.

Dar zilele trecute am vazut totusi, un film nemtesc, Blutholz, pe Arte. M-a tentat faptul ca istoria se petrecea in Romania, mai exact in, pe linga, Brasov. Subiectul e, cum spune si titlul, Holz inseamna lemn si Blut, singe, afacerile cu lemn in Romania. Filmul ramine nemtesc, dar interesant e cum sunt privite aceste afaceri. Desigur defrisarea nemiloasa e pusa la cale de fostii securisti care s-au revopsit si domina nu numai economia, dar si politica. Nu se dau inapoi de la nimic, ajung si la crime, pt a-si indeplini planurile cincinale. Pe ici pe colo apare si problema tiganilor, vazuti ca vesnic vinovati, pe nedrept, de toate faradelegile.

Ma rog, pina aici sunt niste clisee mai mult sau mai putin folosite, dar simpatic a fost cum ii privesc nemtii pe nemtii care sunt si ei implicati in afaceri. In definitiv firmele de exploatare sunt nemtesti, in film. Desigur firmele nemtesti sunt puse pe cistigat bani si fac orice pt asta. Dar, aici exista si un mic dar, se trezeste constiinta intrunul sau altul si e gata sa se sacrifice pe altarul omeniei si chiar e sacrificat.

Alte aspecte: politistul roman e cinic, dar totusi cinstit, institutele de cercetari se lasa platite, personajul pozitiv e un roman-neamt batut de securitate, care reuseste sa plece in RFG si acum se intoarce sa faca dreptate. Politicienii, cum spuneam, sunt la mina afaceristilor.

Sfirsitul nu e happy end, ci mai degraba disperat, personajul pozitiv reuseste sa se scoata, dar restul ramine ca inainte, munti intregi sunt, in continuare, despaduriti.

Concluzia mea, afara de personajul principal restul actorilor joaca sirba pe furate, sunt slabi, una Désirée Nosbusch, e amuzanta cind vorbeste romaneste, dar totusi filmul merita vazut, mai ales, cum spuneam, pt felul in care vad nemtii problema padurilor din Ro.  

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Skrei

 

Skrei

Nu stiu daca vi s-a terminat porcul taiat de Craciun, pot insa sa spun despre mine ca m-am ingrasat ca un porc. Am inceput in regim de slabire, asa cum incep in fiecare an, incluzind atit ceva sport, cit si schimbare culinara. Ma enerveaza cumplit, mai ales ca toata viata am fost f subtire, chiar slab, iar acum la batrinete ma ingras si cu aer. Ai zice ca am devenit mai eficient in folosirea nutritiei.

Se spune ca pestele ar fi si cel mai sanatos, si chiar ar slabi, desi am vazut o multime de eschimosi grasi, si chiar balenele sunt f grase. Se spune ca te-ar face si mai dastept, dar numai de asta nu am nevoie la virsta mea, cum zice poetul “Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun de le-nţelegi!”. Mie oricum imi place la nebunie pestele de orice fel si pregatit in orice mod.

In aceasta perioada a anului se gaseste un peste deosebit, se numeste Skrei. Acesta traieste in Marea Barents, de unde, in virsta de 5, 7 ani, migreaza de la raceala marii Barents spre Norvegia, 1000 de km, la Lofoten. Aici isi depune icrele in apa mai calda a Golfstream. Plimbarea aceasta are loc in fiecare an intre ianuarie pina in aprilie. Nu este usor de pescuit, in lunile de iarna ziua dureaza doar o ora, doua, vremea e extrem de rea si e mare pericol de furtuni de gheata. Acest peste nu poate fi crescut artificial. De aceea si pretul pestelui e f mare, pe aici ajunge la 40 Euroi/kg. Vorbim de pretul la alimentara, la restaurant ajunge cit factura la electricitate pe o luna. Dar ce nu face omul pt sanatate.

Fiind atit de scump trebuie avut multa grije la pregatire. Se recomanda asa numita “pochieren”, nu stiu pe romaneste, e un fel de „fierbere“, dar la temperatura f scazuta, 85°C, un timp f scurt, maxim 8 minute. Uneori se face in lapte. Cica doar asa se pastreaza gustul si vitaminele.

Desigur se poate si praji, sau us la cuptor, dar, inca odata, trebuie avut grije sa nu se coaca, prajeasca prea mult, isi pierde calitatile. De asemenea e un sacrilegiu sa-l insotesti cu mujdei, care e atit de dominant ca nu-i mai simti gustul.

Eu v-am spus, faceti cum vreti. Pofta buna!


miercuri, 11 ianuarie 2023

Recensamint

 Am citit cu interes rezultatele recensamintului din Romania, de la 1 decembrie 2021. Am aflat ca populatia Romaniei a ajuns la 19053815 locuitori si deci a scazut fata de 2011 cu peste 1 milion de locuitori. Cauzele scaderii sunt, se pare, pe de o parte, emigratia, dar si scaderea natalitatii, respectiv cresterea mortalitatii din cauza Covidului.

Unii spun ca scaderea natalitatii e cauzata si de faptu ca activitatea sexuala a scazut considerabil in toate paturile societatii, atit in rural, cit si urban, in egala masura la tineri, dar si la pensionari.

Din cei 19.053.815, 51,5% sunt femei, adica ceva mai mult de jumatate. Dintre femei 47,2% sunt casatorite, adica 4.631.601,35.

Ar rezulta, daca neglijam numarul diversilor, apropos, nu am gasit in recensamint citi sunt acestia, ca barbatii sunt 48,5% adica 9.241.100, adica cu 571.614 mai putini decit femei. Pt unii barbati ar fi motiv de bucurie, fiecare dintre noi are o sansa mai mare, avem 5% de femeie in plus, desi unii sunt cam reticienti si considera ca si una e prea mult.

Dintre femei sunt 47,2% casatorite, iar dintre barbati 48,6%. Trebuie mentionat ca-n 2011 erau 49,2% dintre barbati casatoriti, si numai 47,1% femei. Se pare ca 0,6% dintre barbatii s-au mai desteptat intre timp. Pare firesc sa fie, procentual, mai putine femei casatorite, odata ce sunt mai multe.

Dar, daca facem socotelile din paranteza observam ca avem totusi 4.631.601,35 femei casatorite si doar 4.491.174,73 barbati casatoriti, deci exista o diferenta de 140.426,617 de mai multe femei casatorite. Nu va lasati iritati ca da cu virgula, la femei nu stii niciodata.

Oare de unde vine aceasta diferenta, cu cine sunt casatorite aceste femei? O ipoteza ar fi ca exista deja un numar de poligami, vai de curul lor, saracii. Alta ipoteza ar fi ca exista mai multe femei casatorite cu femei, decit barbati casatoriti cu barbati. Sau poate ca sunt casatorite cu barbati straini, strainii neintrind in statistica. Ar trebui sa privim si statistica italiana.


sâmbătă, 7 ianuarie 2023

La multi ani Ioane si Ionite!

 La multi ani Ioane, si Ioanite!

Ca veni vorba despre sfinti si nume sa va spun o poveste.
Locuiesc intr-un oras german, marisor, peste 500000 de locuitori. Un oras muncitoresc, considerat inima Germaniei care bate pe stinga, cum te uiti la harta, nu politic. A fost cindva leaganul dezvoltarii Germaniei, cu Krupp, Thyssen, mine de carbune, siderurgie. Un fel de Lupeni.
In Essen s-au nascut anul trecut 3269 de copii, cam putin pt o juma de milion, dar asta e. Pe majoritatea baietilor ii cheama Adam, cu un an inainte Noah era cel mai folosit nume. Pe fete, anul trecut, le chema Maria, acum au ajuns la Sophie. La baieti numele de Ali e pe locul cinci.
Alte nume des folosite sunt, Mia, Ella, Charlotte sau la baieti, Paul, Alexander, Elias.
Mai sunt si alte nume, Marie-Luise, Karl-Heinz, Ulrich, Günther, Günter, Hans, Franz, Rolf, Kurt, Jörg, Manfred, Friedrich und Wilhelm, Annemarie, Elfriede, Gerda, Ingrid, Mechthild, Hedwig und Hildegard, sau Freya-Eylül, Flavia-Silica, Fidan-Aleyna, Fernanda-Paulina, Estera-Delya, Eva-Anais, Alexandra-Spyridoul, Anastasia-Reyana, Angelie-Lia, Divine-Yemisi, Chimamanda-Ziva, Marta-Genesa, Michaela-Paraskevi sau Ukinebo-Melody, Benito, Elvis, Lotus, Wotan, Artemis si Aladin, Rocky, Tyson, Sherif, Tchoko, Ihechukwu. Maria Laura. Nume lungi, precum, Oleksandrovych, sau scurte, An, Anh, Al, Alp, Ata, über Bùi, Cio, Dea, Ece, Eto, Fee, Fox, Iwo, Jul, Kim, Nil, Pio, Sai, Son, Sue, Su, Tit bis zu Via, Yaa si Zin.
La baieti Gerard-Stefan, Simon-Elisei, Silas-Maximilian, Samuel-Dominic, Francesco-Samoel, Eymen-Ahad, Flavius-Viorel, Eymen-Ahad, Mirac-Besim, Liyan-Nedim, Linus-Paul, Kylian-Samuel, Kevin-Matias, Efraim-Isaia-Zmântâ sau Abdel-Hafes.
Dar cel mai folosit nume e Muhammed (5) Muhammad (4), Mohamed (10) und Mohammad (15), daca s-ar aduna toti Muhamezii, cu diferitele scrieri ar fi pe departe cel mai folosit nume in anul 2022, l-ar bate pe Adam la scor. Am putea zice ca Muhamen e Adamul zilelor noastre.
Daca, la prima vedere, Adam, Sofia ar fi fost un indiciu al crestinatatii orasului german, Mohamed cam schimba relatiile. Ma intreb insa citi copii s-ar fi nascut daca nu ar fi Mohamed, Ali?
Like
Comment
Share

marți, 20 decembrie 2022

Vin colindatorii

 Vin colindatorii

Unul dintre frumoasele obiceiuri de Craciun, respectiv sarbatori de iarna, e colindul, “primiti cu steaua”.
Obiceiul se bazeaza pe povestea celor trei Crai de la Rasarit care au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Iisus. Se pare ca aceasta poveste nu se afla in Biblie, ci in alte “publicatii”. Oricum oamenii de stiinta, adica noi, astrofizicienii, s-au apucat sa cerceteze ce ar fi putut sa fie aceasta stea!
S-au lansat urmatoarele supozitii:
Astronomii au incercat sa gaseasca evenimentul astronomic care sa dovedeasca steaua de la Betlehem:
1. Cometa Halley (12–11 î.Hr.), sau
2. conjuncție majoră a lui Jupiter și Saturn în constelația Pești (7 î.Hr.), Aceasta e sustinuta chiar si de prietenul nostru Kepler.
3. constelație complexă a Soarelui, Jupiter, Venus și a Lunii în constelația Berbec (6 î.Hr.),
4. altă cometă, sau nova necunoscută (5 sau 4 î.Hr.) sau
5. două conjuncții diferite ale lui Venus (Luceafarul) și Jupiter (3–2 î.Hr.).
Pe aici colindatorii vin pe 6 ianuarie, cind e ziua celor Trei Regi, cei trei Crai sunt numiti pe aici cei trei regi, Melchior, Baltazar și Gaspar. Se pare ca moastele celor trei Regi se afla la domul din Köln. Au fost aduse prin anul 1100. De obicei vin copiii imbracati ca niste regi. Unul din ei trebuie sa fie negru, si se da cu crema pe fata. In ultimii ani acest obicei e considerat cumva rasist. Inca nu e clar daca e bine sau rau. Eu oricum ii dau si negrului daruri. Dar se aduna bani pt cei nevoiasi. In 2017 s-au adunat peste 48 de milioane. Nici politicienii nu pierd prilejul sa se arata. Cintaretii se duc chiar si la pesedintele tarii.
Copiii cinta ceva, sau doar spun citeva cuvinte si lipesc, sau scriu cu creta pe tocul usii ca au fost pe aici. C+M+B, "Christus mansionem benedicat“, adica Cristos binecuvinteaza aceasta casa. E un semn ca tot anul vei fi binecuvintat si mai e un semn ca-n aceasta casa locuieste un crestin. Vezi poza.
Dar steaua ca simbol e folosita si de comunisti!? Am cautat pe net diferite explicatii ale acestui simbol comunist dar nu m-am lamurit cu nimic. Unii spun ca ar fi in cinci colturi ca ar simboliza cinci continente, ma uimeste cultura comunistilor. Altii spun ca e rosie, ca e singele curs, nu stiu care singe. Chiar, de ce rosu e simbol comunist?
Cum au ajuns comunistii la "stea" nu am priceput!
Joi voi veni cu intrebari!
No photo description available.




joi, 15 decembrie 2022

Astrofizica 10

 Astrofizica din nou

Lectia de azi se ocupa cu sistemele de supravietuire la bordul navelor spatiale. Nu voi intra in amanunte, dar se pare ca, dincolo de sistemele tehnice de asigurare a caldurii, aerului, hranei, apei, protectiei fata de radiatii, cel mai mare impediment la calatorii indepartate este spatiul f mic avut la dispozitie de cosmonauti si certurile, scandalurile care apar in aceste cazuri. Nu cred ca pt aceste cercetari ar fi trebuit sa se mearga in cosmos, ar fi fost suficient sa se studieze proaspetii pensionari ajunsi brusc in izolarea cu nefasta.
Desigur exista si intrebari, azi voi pune una singura, legata, mai ales, de multele filmulete aflate pe fb cu taierea porcului, o activitate majora de sezon.
Ce se întâmplă cu corpul unui porc când este aruncat brusc în spațiu, fără costum spațial?
• Nimic, doar se sufocă după un timp.
• Fără presiune externă, sângele și țesuturile încep să fiarbă, iar corpul explodează.
• Circulația sângelui se oprește pe măsură ce apa din sânge se evaporă.
• Celulele se extind în așa măsură încât organismul îngheață.
• Aerul și aburul scapă, corpul se distruge.
• Corpul îngheață în frigul spațiului.

vineri, 9 decembrie 2022

Stele verzi

 Se pare ca intentiile mele privind privitul catre stele sunt cam ignorate. Si ma gindeam ca romanii sunt cei mai romantici, cei care iti dau stelele verzi din cer, ca nu intimplator Luceafarul e simbolul culturii romanesti.

Mai ales pt cei de virsta a treia, care ne vom duce curind la cer, ar fi fost interesant sa stim ce se intimpla pe acolo, ce forte actioneaza, ce radiatii, cu cine ne-am putea intilni.
Dar nimic din toate astea nu s-a adeverit, vad ici colo ca o postare cu flori primeste jde laikuri pe fb, ca sa nu mai vorbesc de un filmulet cu taierea porcului care a ajuns la mii de inimioare.
Deci trebuie sa ma reprofilez, ma gindeam sa vorbesc de fotbal, dar se pare ca nici ast anu e un subiect interesant, chiar, oare ce-i mai intereseaza pe romani in ziua de azi, afara de taierea porcului?
PS Ce ziceti de niste sarmale cu varza pusa la acrit de mine?

marți, 6 decembrie 2022

Astrofizica 9

 In lectia de saptamina asta am invatat despre motoare de sateliti. Atentie, e o mare diferenta intre motoarele rachetelor si ale satelitilor. Va rog sa va pregatiti ca vin imediat intrebarile.

In partea doua se vorbeste dspre sisteme de comunicare, sol-satelit. Simpatic e un film de acum citiva ani facut de australieni. Merita vazut, e comedie. https://www.youtube.com/watch?v=3TBQcVkUI6w
Atentie, invatati, invatati, ca acum vine examenul!