Ana are mere.

Ia la mere, neamule! Se spune ca exista egalitate in lume. Nu-i adevarat, de exemplul prunul meu, care nu e un copil, are peste 15 ani, nu face nici o pruna de circa 10 ani. Ori face greva, ori a iesit la pensie, evident cu pensie speciala, ca-l ingrijesc ca pe nevasta, ca doar, doar. Dar el face numai mizerie, frunze cazute, viermi, paianjeni. O fi ruda cu generalul ala american, General Sherman Tree, ca nici ala nu face prune si e mare. Si cind te gindesti ca prunul ar putea fi o sursa de tuica, imi vine sa-l tai. In schimb dragutii de meri nu se lasa. Produc, produc, peste 100kg, anul asta. Ca nu stiu ce sa mai fac cu merele. Maru mare e de soi Boskoop, un soi f apreciat de vaduve si colege de generatie, deoarece este acrisor si f bun la diabetici, sau la cei care tin dieta. Asta face sa fiu un musafir deosebit de binevenit in aceasta perioada. I se mai zice si marul de Craciun deoarece se coace f tirziu, ajunge chiar si-n noiembrie. Fiind atit de acru nu prea e ciugulit de pasari, in schimb nu prea e potrivit pt vegani, deoarece e plin de viermi, deosebit de grasi. Se pastreaza f bine, pina in primavara, impachetat in pergament si bagat in lazi, la rece. Ii pregatim in multe feluri, am facut si otet de mere, cica si asta ar fi f sanatos, ca de la atita sanatate voi distruge sistemul de pensii. Fiind acru nu prea merge la bauturi alcoolice, gen cidru, asa ca ramine pt placinta, sau Apfelmus. Ia la mere, neamule!

Spania

V-am amenintat ca am fost in Spania si voi vorbi despre aceasta. De ce Spania? Spania a fost, pt mine, prima fereastra spre huzur, atunci cind am avut dreptul si ceva banisori se ies in lume, am mers in Spania. Poate ca si idioata de fosta diriginta, din liceu, profesoara de educatie socialista, a contribuit cumva. Ne plictisea cu poveti cum ca nu trebuie sa-ti faci castele in Spania. Nu am inteles niciodata de ce e rau sa-ti faci castele in Spania. E adevarat ca i-am urmat sfatul si nu mi-am construit nici un castel pe acolo, si nici in alta parte, dar orsicit, de ce nu ar trebui s-o fac, tot nu am inteles. Am fost de multe ori in Spania, ma simteam f bine, ca acasa, mai ales ca imi permiteam sa arunc niste bani si ma bagam in chestii misto, nu, nu in hotele cinspe stele, nu mi-au placut niciodata, ci in case/vile cu piscina, cu gratar, pe malul marii. In ultimii opt ani nu am mai fost pe acolo. Am descoperit alte locuri, m-am indragostit de Grecia, m-am saturat de Italia, Franta. Dar, anul de pandemie 2020 mi-a dat lovitura, am simtit asa un dor de Spania, de mare, de valuri, de peste, ca nu m-am mai putut abtine. Spania, dupa parerea mea e o tinta sincera, nu te duce cu bilute colorate precum Franta, nu te ameteste cu vrajeala de doi bani, precum Italia... Asta fu doar o introducere, voi reveni.... cu poze si cu alte chestii

La struguri

Fusei in Spania. Ma pregateam sa scriu un reportaj de calatorie, asa cum stiu eu, cu poante, chestii emotionale, lucruri inteligente si culte. Dar am primit un mesaj din Romania, de la prieteni si mi s-a facut rusine. Adica eu ma plimb ca nesimtitu si ei muncesc de le ies ochii. Sunt la cules de prune, la cules de struguri, pentru mine, care vin la vara ca belferu si, nu numai ca ma indop, dar mai ma pun si pe critica. Deci am schimbat tema. Azi voi vorbi, pe scurt despre Cochem, un mic orasel, nu departe de mine. Fusei acolo ca sa aduc un omagiu vitei de vie. Oraselul, aflat pe valea Moselului, e oarecum renumit prin vinurile produse. Pe mine nu ma dau peste cap, desi cele albe sunt acceptabile, cele rosii, mai putin. Tin sa-i asigur pe viticultorii romani ca nu trebuie sa se teama de concurenta din Germania, din observatiile mele strugurii nu sunt nici pe departe copti, probabil din cauza incalzirii globale ca anu asta caldura a fugit din Ge, odata cu marirea impozitului pe codoi. Apreciez ca recoltarea strugurilor se va face de Craciun. In alta ordine de idei, localitatea Cochem e f potrivita romanilor, peste tot se vorbeste romaneste, si multe restaurante au interpretat meniuurile in stil ardelean. P.S Va veni si jurnalul de calatorie Spania, desi ma gindeam sa bag si ceva despre alegerile din Ge. Mai vedem, cum voi avea inspiratie.

O Germanie mai putin profunda

Intimplarea face sa fiu nevoit sa fac un salt de peste 2000km, in Germania, Würzburg, unde m-am aflat de curind. Se potriveste ca urmare a povestii noastre cu bautura, deoarece aceasta se vrea o zona viticola. Din start spun ca nu-mi plac vinurile nemtesti. Desigur ei se caznesc, incearca din rasputeri, dar pur si simplu nu e suficient soare. Si, ma rog, vinurile albe mai merg, da regele vinului e cel negru, pe care-l beau barbatii pt a fi femeile fericite. Giorgica, care a facut schimb de experienta cu nemtii, spunea ca acestia lasa doar o coarda pe bustean, cica pt a iesi calitate. Si mai au o schmekerie, la cap de rind pun trandafiri, cica trandafirii sunt sensibili si daca astia sa maneaza, in mod normal inainte de a se mana strugurii, e semn ca trebuiesc stropiti. Asa se pot economisi niste stropiri. (Se vede in fotografie) Iata-i ca incearca sa scoata un vin rosu, Domina, o combinatie de Spätburgunder, cu Portughez albastru. Cica ar fi grozav. Stau in asteptare, vinului rosu ii trebuiesc citiva ani pina arata ce poate! Würzburg imi trezeste si niste nostalgii, cind eram in cimpia muncii, am tinut la fortareata, care se vede in fotografie, un speach la o conferinta. Picant a fost ca Siemens fusese prins mituind niste functionari prin Orient si deci si noi palmasii trebuia sa dam dovada de cinste ireprosabila, asa ca nu aveam voie sa primim cadouri decit de max 20 de euroi. Asa ca organizatorii ne-au dat, celor care am tinut vorbe, cite un cos cu produse locale, dar unii venisera cu avionul, asa ca nu puteau sa ia cosurile, ca nu aveau bagaje de cala. Cu atit mai bine a fost pt mine, care eram cu masina, si am putut sa-i ajut pe ceilalti luindu-le cosurile.

Romania profunda (VIII)

Dupa cum am promis, iata ca trebuie sa vorbim si despre bautura. Relatiile mele cu bautura sunt f strinse, unii mai catolici m-ar putea clasifica chiar in categoria betivi. Dar, totusi, nu am avut niciodata probleme acute din acest motiv, nu am condus niciodata baut, nu mi-am neglijat niciodata datoriile profesionale, sau de familie, din acest motiv. Nu mi-am batut nici nefasta, nici chiar cind trebuia. Fac parte dintre betivii care atunci cind ajung la apogeu devin f pupaciosi, romantici, iubitori. Cind beam cu nasu, chiar ni s-a reprosat ca suntem ca doua maimute, desigur in sens pozitiv. Berea. Ajuns in Germania am lucrat citiva ani ca proiectant de instalatii de imbuteliere, si aveam bere la discretie. Situatie cam perfida, deoarece eu nu ma omor de bere. Desigur, uneori mai beau si eu cite una, de ex, cind transpir la fotbal sau la sex, dar acum tot mai rar. Taria Da beau tarie, de toate felurile, dar sa nu fie dulci. Preferata mea e tuica, da aia de prune, si numai de prune, daca mai e tinuta si-n butoi de dud, vreo trei ani, pina devine galbuie, pai nu exista ceva mai bun. Nu trebuie sa fie tare, 40, sau chiar mai putin, e suficient, s-o beau la micul dejun, in loc de ceai. Din nefericire, in Romania, desi este tuica peste tot, f. rar gasesc ceva care sa corespunda gustului meu elevat. La multi romani prevaleaza cantitatea in detrimentul calitatii si gasesti “tuica” facuta din toate combinatiile posibile, din tot felul de fructe, din resturi, mai se pune si zahar, ca si cum ”tuica” ar fi un distilat din gunoi. Nu fratilor, tuica adevarata e regina bauturilor, trebuie respectata si iubita. Nu va bateti joc de tuica! Vinul Cu mai multi ani in urma fiul meu a facut practica la Airbus, la Toulouse. Era tinar student, single si vinatoarea de fete era la ordinea zilei. I-am ordonat sa gaseasca o mica frantuzoaica, draguta, care sa nu posede bogatii si case, ci doar o vie cu niste beciuri mari. Nu m-a ascultat, a gasit o romannca, e adevarat o fata f. buna, dar de la bloc. Mi s-a parut un mare egoism din partea lui, nu s-a gindit si la mine. Vinul meu preferat e vinul negru, sec. In Romania gasesti peste tot vin, nerusinat de ieftin, 6, 7, 8 lei. Am fost si eu prin vii si am vazut cita munca e, sapat, legat, stropit, recoltat, zdrobit, butoaie, s.a.m.d, nu pot sa pricep cum poate sa fie atit de ieftin? Unde mai pui ca sunt si oameni de bine care fura. Prietenul meu povestea ca i-a fost furata sirma cu care era legata via, pt ca era un pic mai stralucitoare. Nu-si permite nici sa astepte sa se coaca strugurii pt ca riscul ca intr-o dimineata sa nu mai aiba ce sa culeaga e enorm. Dar nici viticultorii nu au rabdare. Nu prea se pastreaza vin de la un an la altul. Se creeaza un spirit pedofil, vinul e baut crud. In vara vinul fierbe a doua oara, dar nu e lasat sa-si dezvolte aromele e consumat cu cruzime. E adevarat ca pastrarea, peste an, a vinului, inseamna butoaie suplimentare, care costa, inseamna spatii de depozitare, inseamna si riscul ca vinul sa se dea peste cap si sa ajunga otet. Si, la fel de adevarat e ca bautorii nu onoreaza financiar calitatea nou obtinuta. Una peste alta, beau cu placere vinul oferit cu atita generozitate de dragutii mei prieteni! Oricum, pe unde am fost am fost tratat regeste, multe multumiri. Cum zicea Villon De junghi să aivă parte și de lance, De bâtă noduroasă și de spată, De paloș zdravăn, de cârlig, de cange, De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată, De suliță călită, de săgeată, De furcă, de țapină, de baltag, De furi pândind la coturi de drumeag Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă, Să-i spintece, în inimi să-I împungă. La beregăți să-i sângere puțin; În beciuri de Gheenă să ajungă, Crâșmarii care toarnă apă-n vin ! De arc păgân, de iatagan, de prăștii, Să aivă lotrii parte, și de bardă ; Tu, creierii lor, trăsnet, să-I î mprăștii!... Iar părul, elinescul foc li-l ardă; În ștreang le-atârne hoitul, rug să-I piardă : Mă rog la cer să piară de podagră, Ori și mai bine, bată-i buba neagră ; Scurma-i-ar țepi încinse-n măruntaie, Și zece gâzi, de vii să mi-i jupoaie, Să-i fiarbă în oloi la focul lin, Sirepi să-i rupă, face-s-ar gunoaie, Crâșmarii care toarnă apă-n vin ! Să-i prinză vijeliile pe uliți; Le farme, balimezul, căpățâna; Orbească-i ale fulgerelor suliți: Zăvozii facă-i una, cu țărâna, Le rupă beregata, șoldul, mâna; Înghețe-i gerul bocnă, bată-i grindeni, Și ploaia biciuiască-i pretutindeni; Să n-aivă mantii, nici dulame groase; Îi sfâșie-ascuțișe lungi de coase, Și leșul prăvălit le fie-n Rhin; Zdrobiți să fie de-op'zăci de baroase, Crâșmarii care toarnă apă-n vin ! ÎNCHINARE: Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficații Și setea ogoi-le-ar cu venin, Căci n-au păreche-n lume blestemații: Crâșmarii care toarnă apă-n vin

Romania profunda (VII)

Azi, cum am amenintat mai demult, vom vorbi despre mincare. Imi place sa compar diferitele mentalitati ale popoarelor legate de acest frumos obicei. Nemtii, care sunt campioni mondiali in turism, atunci cind povestesc pe unde au fost incep cu ce au mincat pe acolo. Sa vezi draga, pe Everest, la 6000 de metri era un gratar, care mergea cu putin oxigen, cu carnaciori de lama si cu sare de Himalaia. La Machu Pitchu, intr-o caverna, era un fel de brinza cu gindaci rosii, o bunatate. Am luat reteta si a incercat sa faca si sotia mea, a iesit grozav desi am avut gindaci negrii, nu rosii. In Maldive... In Romania ni s-a servit supa stricata, ii ziceau bors, era tare acra. Si o supa care mirosea urit de tot, era din Panzer, pe care noi il dam la ciine. Romania e o tara atipica, in Romania genialitatea e f aproape de prostie, bunatatea de rautate, frumusetea de uritenie si tot asa si cu mincarea, mincarile gustoase sunt alaturi de porcarii. Romancele sunt bucatarese de clasa. Daca ati mincat vreodata ceva pregatit de Irina, o prietena, n-o stiti voi, veti intelege de ce se spune arta culinara. Chiar si barbatii sunt grataragii de clasa. Cit de bine se maninca de casa, atit de prost se maninca la restaurantele pe marginea drumului. Si poti vorbi de noroc daca scapi intreg. Anul asta a lovit-o pe nevasta. Si-a dorit ciulama, ei nu ii iese niciodata. Era asa de sarata ca cred ca s-a terminat toata solnita de Himalaia. Pentru doua zile si-a schimbat numele din ciupita, (de tintari), in c----asa. Eu am mincat niste ciorba de fasole. O zeama f limpede in care am gasit cu greu si doua boabe de fasole. Am mai luat hamsii, erau atit de amare ca le-am luat cu noi si nici ciinii nu au vrut sa le manince. Chiar la restaurant scump, Pescarus, in Herastrau, am mincat o ciorba de burta care rivaliza cu cea de fasole, la fel de limpede, dar fierbinte. De piine am mai vorbit. Copil fiind mergeam la tara, la Ocnele Mari, unde un fel de ruda avea o brutarie. Nu pot sa spun ce mirosuri ieseau din piinea aburinda. Acum peste tot e doar un fel de guma de mestecat, uneori si extrem de dulce. Fie piinea cit de rea... dar de ce nu poate fi buna? Macar piinea!? Si eu am talente. De ex. castravetii acriti, pun asa de mult suflet ca-mi ies extrem de acrii si de piperati. Ma pricep si la salata de rosii, le tai atit de frumos, cu ceapa, ardei, ulei. Merge si un pic de brinza. Dar de fapt eu as minca toata vara doar rosii cu brinza. Rosiile, dar si galbenele sunt absolut exceptionale, am luat si acasa. Pe aici dai cu tunul si nu gasesti asa ceva. Dar mincarea e fudulie, data viitoare vom vorbi de bauturi.

Olanda vintoasa

Deoarece s-a produs o indiscretie legata de mica mea excursie la Marea Nordului, sunt nevoit sa amin postarea despre mincare, lucru care de altfel face bine la dieta. Da, mi-era dor de mare, tare dor, asa ca am hotarit sa trag o fuga la Marea Nordului, nici nu e prea departe. Am mai fost prin zona si cam stiam la ce sa ma astept, dar daca marea ma chema, ce puteam sa fac? Pt cine nu stie, acolo marea e altfel. In primul rind exista flux si reflux f puternic si malul e putin inclinat, astfel ca atunci cind marea e retrasa trebuie sa mergi chiar si un km ca sa ajungi la apa. Si mergi printr-un fel de namol, iti intra piciorul pin la genunchi. Trebuie sa porti si ceva in picioare deoarece in namol sunt ascunse niste scoici f ascutite. In al doilea rind acolo bate vintul, de regula te ia pe sus, de aici vine Olandezul Zburator. Se poate studia procedeul de sablare. Nisipul e f fin si antrenat de vint iti subtieaza pielea, ca d-aia sunt aia asa de fini. Dar, cum spuneam, marea ma chema, asa ca m-am incumetat, sa le arat olandezilor ce poate un dac. E adevarat ca eram singurul care s-a incumetat, asa ca am observat cum postul de salvamar a intrat in alerta rosie. Mai ales o olandeza cu tite mari se pregatea de respiratie gura la gura. Dar nimic nu ma mai putea opri. Am mers, am mers, am mers si cindva am ajuns la apa. Erau valuri puternice. Am asteptat valul numarul 7, care e cel mai tare, si l-am despicat cu pieptu-mi vinjos. Nu am intrat bine si am simtit cum o mina uriasa ma lua si ma impingea in larg. Am inceput sa lupt, ma gindeam deja la olandeza cu tite mari, mi s-a parut ca a durat o vesnicie, dar am reusit sa inving cei 5 metri care ma desparteau de zona cu apa mica. A fost frumos, ceea ce va doresc si voua. Acum aici ploua, sunt 17 grade. PS Persoana imbracata bine, din poza, nu e nevasta mea, e o prietena. Sotia e in spatele aparatului de fotografiat.

Romania profunda (V)

Azi vom vorbi din nou despre oameni. Mie-mi plac oamenii, tare-mi plac. Si, nu numai oamenii, ci si femeile. In Germania e posibil sa muncesti cu cineva cot la cot, zece ani si sa nu afli daca e insurat, daca are amanta, daca are parinti. In schimb in Ro sunt suficiente citeva minute si afli absolut tot, ti se prezinta chiar si analizele medicale. De ex. mergeam cu nepoata cu bicicleta, la un mos, vorba vine, ca era mai tinar ca mine cu zece ani, cel putin, sa cumparam rosii. Avea niste rosii extraordinar de gustoase. In cel mai scurt timp am aflat ca muncea pamintul cu maica-sa de 90 de ani, nefasta era functionara la Bucuresti, avea in baiat sofer in Anglia, caruia ii facuse o casa, mai avea pamint si in alta parte. In drum, la sat, am vazut si un institut de infrumusetare, chiar am intrat si am vrut sa obtin o programare pt sora-mea si nefasta, care sunt frumoase foc, dar mi-am zis ca nu strica inca un pic. Dar ele nu au vrut. La Lepsa am cunoscut mai multi, printre care femeia de servicu de la cabana, extrem de vioaie si vorbareata, fosta macaragioaica la un combinat al otelului. Avea 72 de ani, fusese de 5 ori in america, unde locuia sora-sa, era maritata de 50 de ani cu domnu Radu, si el prezent. Domnu Radu se combinase, in tinerete, cu una de la carburanti. Domnu Radu, 82, fusese bolnav pe moarte, cu inima, da ea l-a salvat, desi nu era in stare nici macar o surubelnita sa insurubeze. La un restaurant, in sat, am intrebat unde am putea gasi produse locale, brinza si altele. Ni s-a spus ca nu prea se mai produce nimic deoarece toti si-au vindut pasunile, care urmau sa devina hoteluri de cinci stele, si au plecat in lume. Infricosator era ca nu prea vedeam nici vaci, nici turme de oi, pasunile erau lasate in paragina. I-am intrebat cum se explica faptul ca-n zona sunt inca f multe paduri, ni s-a spus ca sunt si oameni f rai. De ex. padurarul si cu fi-su, sunt f mitocani si retrasi, nici nu vin la o tuica si cum il prinde pe unu ca taie ceva, cum il arde. Data viitoare vom vorbi despre mincare. PS Buna noastra prietena, in poza, e in picioare!

Romania profunda (III)

Azi voi vorbi despre ciini. Mai ales despre un ciine care mi-a schimbat viata. Cum spuneam, pe mine ma musca ciinii. Unii spun ca ciinii vad cine e bun si cine e rau si d-aia ma musca. O fi adevarat, nu stiu, dar cind ma gindesc ca Hitler avea niste ciini care-l iubeau nespus.... Altii spun ca ciinii simt cind ii e frica cuiva si d-aia il musca. Mi se pare o motivatie exagerata, de ce as musca pe cineva caruia deja ii e frica? Sa povestim. Ne aflam undeva, va spun mai tirziu unde, unde peste tot erau anunturi sa ne ferim de ursi. La pensiunea respectiva erau si niste ciini, destul de mari, ceva ciobanesti, cu niste dinti extrem de ascutiti. Ni s-a povestit ca acestia apara zona de ursi. Nu prea mi-a venit sa cred, erau ei destui de mari dar pina la o lupta cu sanse de succes cu ursii mai trebuia ceva. Ne hotarim sa facem o mica excursie prin zona, pe un drum forestier. Ciinele dupa noi. Giorgica, ceva mai obisnuit cu ciinii, povesteste ca atita timp cit ciinele e cu noi, ursul nu vine. Dumnealui, ciinele, o ia inainte si ne asteapta din timp in timp. La un moment dat apare o ceata de vreo zece ciini maidanezi. Ne-am zis, asta a fost. Dar insotitorul nostru merge inainte cu o suveranitate majestoasa, maidanezii o iau la goana, el se opreste, se intoarce si parca ne invita sa venim, haide ca nu mai e nici un pericol. Am incercat chiar sa-l rasplatim, cu o bucata de piine, a mirosit-o si parca a zis, vreti sa ma cumparati, a lasat piinea neatinsa si ne-a privit cu mila. Am cunoscut-o si pe maica-sa, la fel de majestoasa si incoruptibila. Am vazut ciini fericiti, erau absolut liberi, mergeau unde vroiau, nu erau castrati, nu erau imbaiati. Da, paradisul. Culmea e ca s-au indragostit de mine, mi se asezau in brate, incep sa cred ca simt oamenii buni. Dar numai ciinii destepti. Pe undeva manifestarile lor de iubire prin lins insa nu mi se par prea placute. In peripetiile mele am avut experiente asemanatoare si cu alti ciini. Incepe sa-mi fie frica, sa nu-mi scada vigilenta!