Noi vrem pamint!

8. - 11. Juli 2012 – Unternehmerreise nach Bukarest, Sibiu und Timişoara
Das Bayerische Wirtschaftsministerium in Zusammenarbeit mit Bayern International hat eine Unternehmerreise nach Rumänien organisiert unter Leitung von Frau Dr. Ulrike Wolf, Abteilungsleiterin Außenwirtschaft im Bayerischen Wirtschaftsministerium und Prof. Dr. Dr. h.c. Anton Kathrein, Vizepräsident der IHK für München und Oberbayern Die Delegation von insgesamt 20 Personen besuchte Bukarest, Sibiu / Hermannstadt und Timişoara /Temeswar.
Der offizielle Vertreter des Freistaates Bayern in Rumänien, Sebastian Metz,Geschäftsführer der AHK Rumänien hat, zusammen mit der Leiterin der Wirtschaftsabteilung der deutschen Botschaft in Bukarest, Sonja Kreibich, die Delegation über die allgemeine wirtschaftliche und politische Lage in Rumänien informiert. Die Reise war ein großer Erfolg, die Resonanz bei den Unternehmen sehr positiv. Die Gespräche und die von der AHK Rumänien vereinbarten Termine haben einen guten Überblick über das Land und die Investitionsmöglichkeiten gegeben.
*****************************
Investoren aus den Staaten der Golfregion haben offenbar ernsthaftes Interesse daran, in die rumänische Landwirtschaft einzusteigen. Nach Angaben des Generalsekretärs der Vereinigten Handelskammern der Golfstaaten, Abdulrahim Naqi, befürchten die Regierungen der Region negative Folgen der Welternährungskrise für die Versorgung ihrer Bevölkerung. Erste Machbarkeitsstudien arabischer Marktforschungsunternehmen hätten ergeben, dass Rumänien über fruchtbares Land verfüge, das relativ billig zu erwerben sei und außerdem zu einem erheblichen Teil brach liege. „Wir haben das Kapital, Rumänien hat die Landwirtschaftsflächen“, so der Verbandsfunktionär.
***********************
Iata mai sus niste stiri, stiri nebagate in seama, in prima e vorba de o delegatie germana care a fost in Romania pt. a studia posibilitatiile de investitii si au gasit niste conditii f. bune, iar in a doua e vorba de seicii petrolului care vor sa investeasca in agricultura romaneasca.
Acum vro doua zile am vazut la TV german un reportaj f. serios despre niste investitori care nu aveau ce face cu banii. In perioada actuala e tare nasol sa ai bani, nu stii ce sa faci cu ei, dobinziile bancilor sunt minime, tind spre zero, bursa e la pamint si sunt sanse mici sa se refaca in scurt timp, ce ramine?

Pamintu, bingo! Noi vrem pamint, adica nu numai noi, ci mai ales investitorii. In reportaj era un investitor schmecker, care de ani buni investea in pamint, in toate colturile pamintului, de curind descoperise Romania, desi nu avea pamint in buletin se pricepea al draq de bine, il arata farimitind pamintu intre palme, undeva in Oltenia, avea lacrimi in ochi, zicea ca rar a vazut asa pamint fertil, de fapt lacrimile erau iepuroi.
Pai ce-i de facut? Investitorii spun ca daca baga ei bani multi si vin cu tehnica aia tare, vor scoate multe miliarde din pamint, da vor avea nevoie, poate doar de a zecea parte din oamenii existenti, azi, in agricultura romaneasca. Daca nu se accepta venirea investitorilor pamintu ramine pirloaga si oricum nimeni nu cistiga nimic.

Ce-i de facut, ne vindem sau nu ne vindem tara? Iata o intrebare f. grea!

Morile de vint

De curind s-a realizat un nou record in energia eoliana, o elice cu un diametru de peste 150m. Putere instalata 6Mw. Cica ar produce pe an ca. 25 mio Kwh, asta ar ajunge pt. ca 6000 de gospodarii. Evident este instalata in Marea Nordului unde bate vintu de te-nebuneste, cica ca. 6000 ore pe an, e drept ca nu bate tot timpu cu aceeasi intensitate.
Producator, Siemens.

Pret: desi nu sunt date despre pretu exact se spune ca un Mw instalat costa ca. 900000€, deci ar costa 5,4 Mio€. Pretu Kw este de 25,7 ct/kWh (Mai 2012). Din asta livrarea curentului este de 54,4 % (34,4%  producerea curentului si 20 % reteaua de transmisie), si restu taxe. Deci practic cel care produce curentu primeste doar 25,7*0,344=8,84 ct/Kwh. Cu alte cuvinte daca centrala eoliana produce 25Tw/an are un venit de 25*8,84=2,2 Mio €. Daca scadem cheltuielile cu intretinere, sa zicem ca ramin ca. 2 Mio pe ani, deci pretu instalatiei s-ar amortiza in ca. 3 ani. Ai zice ca e extrem de economic sa produci curent eolian.

Nasola e ca vintu bate cind vrea el, deci pt. perioadele fara vint trebuie tinute in stand by niste instalatii pe baza de petrol, gaze sau carbune, care merg o mare parte din timp degeaba doar sa fie calde cind nu mai bate vintu si sa poata sa porneasca la fix. In plus curentu produs in Marea Nordului trebuie transportat spre consumator. Deocamdata nu exista o retea suficienta pt. asta, deci ar mai trebui investite citeva miliarde pt. asta, cica 20-30. Socoteala am facut pt. consumatori pirliti, consumatorii industraili platesc muuult maui putin, ca. 14ct/Kwh.

Da sa vedem cum stam in EU! In EU se produce energie eoliana pt. ca. 57 Mio. case, asta reprezinta capacitatea a 39 centrale nucleare, adica 72 Mio. Tonnen Carbune.

Cit ne costa energia? In medie o familie de patru presoane cheltuie 5000€ pe an pe enegie, din care ca. 1000 curent electric, 1800 benzina si restu incalzire. Evident ca astea se scumpesc, cel mai tare s-a scumpit motorina de incalzire, s-a dublat.

In concluzie, energia se scumpeste, se scumpeste si se va mai scumpi. Guvernu ne-a anuntat ca la sf. anului mos Craciun ne va mai aduce o scumpire, cica pt. a sustine energia curata!

ce bine e in comunism si razboiu prosoapelor!

Puteti sa spuneti ce vreti, da mie imi place enorm in comunism, ca tocma m-am intors. Doamnelor si domnilor, e bine, e tare bine, e exact cum se spunea, fiecaruia dupa nevoi, adica daca ti-e foame, gasesti de mincare, ce vrei tu, la orice ora din zi si din noapte, si hai sa zicem ca mincarea-i fudulie, da mai ales cind ti-e sete, pai daca ti-e sete te duci si spui, o bere, un wiski, un vin, in cazuri majore, o apa. Si ce mai vrei, vrei umbra, ai umbra, vrei racoare, ai racoare, vrei jocuri jucause, ai, vrei muieri... oops, io fusei cu nefasta.

Da mai sunt si probleme, comunismu inca nu-i perfect, are probleme cu prosoapele, de fapt nu cu prosoapele, ele sunt doar un fel de razboi rece, doar un fel de rachete nucleare. Se vede, domne, cine e grand nation si cine e de la coada Ieuropei. De ex. englezii, erau relativi putini, da erau matinali, poate din motive de Greenwich, nici nu-si luau ham and egg ca first puneau prosoapele, asta-i domne, popor de cuceritori. Guvernu a dat ordin ca nimeni nu are voie sa ocupe teritorii inainte de ora h si un sfert, da cine tine cont de ce zice guvernu, chiar zicea guvernu ca ajunge la toata lumea, desi cred ca se-nsela, nu poa sa ajunga la toata lumea atunci cind fiecare vrea mai multe decit poa sa duca, una la umbra, una la soare, una la piscina si alta la mare.
Dupa englezi apareau nemtii, aia originali, nu corcituri ca mine, astia au o nevoie acuta sa fie intre ei, drept urmare se trag, se-mping, toate sezloancele, se pun in forma de fortareata, sa nu intre si sa nu iasa nimeni.

Era cit p-aci sa uit de adevaratii cobai ai comunismului, rusii, erau in nr. mare si ca oaspeti si ca personal, extrem de linistiti, chiar un pic timizi, se vedea ca erau obisnuiti cu sistemu, am jucat cu ei volei, f. ambitiosi, erau animatori, simpatici si cu gust, plus balerine se vedea dupa mers.

In sfirsit, apar si corciturile, io de ex. si ai mei, nefasta deja e in panica, precis nu gasim nimic liber, nu puteai sa vii mai devreme, ca oricum nu aveai somn,  te-ai zvircolit ca nu m-ai lasat nici pe mine sa dorm, arunc o privire de sus, am gasit, un loc linga piscina, unu linga bar, al meu, altu la umbra, pt. copii si inca unu ascuns intre niste tufe cu un scaun schiop. Stam fiecare la locu nostru si ne transmitem din timp in timp bezele.
Ce sa facem domne, nu avem stofa de cuceritori, suntem poate prea fini, dormim poate prea mult!

P.S Jurnal de concediu, undeva in Turcia la hotel de cinspe stele cu all inclusive, sunt mindru de mine, nu am luat decit trei kg., in ciuda mincarii absolut exceptionale, da am mincat numa rosii cu brinza! Am fost teribil de trist la intoarcere, gradina s-a ruinat!

Sa vind, sa nu vind?

Va amintiti sa-cistigam-un-ban-cinstit?
Intre timp a crescut la 1,959, oare de ce? Are vro legatura cu presedintia Ro?

Nu stiu ce sa fac, sa vind, sau nu? Ar insemna cistig de 20%, scadem impozitu de 25%, din cistig, ramine numai 15%, nu e rau pt. doar citeva saptamini, da poate mai creste!

Ludwig

Bravo Sabine... suntem mindrii de tine!

il cunoastem de mic, are niste parinti minunati, mai ales el, unguru :) Bela, maica-sa-i romanca.

Precizari, Sabin traieste in Berlin doar de citiva ani... a trait in alte orase germane.. si o completare, ca orice actor complet, cinta f. bine, si la pian si la vioara si are auz muzical perfect.

update

SVEN SCHUMANN — You grew up in Germany, but neither your looks nor your name would give that away. What is your background?

SABIN TAMBREA — I was born in 1984 in Romania. My father fled to Germany while on tour with his orchestra and was able to organize for the rest of us to join him through the German Family Reunification Program. A year later I moved together with my mother and sister to a city called Marl.

 

SVEN SCHUMANN — How did you make your way into acting?

SABIN TAMBREA — It started with violin classes when I was four years old. I was pretty talented and won a few prizes, but unfortunately I would always faint before going on stage. When playing the violin, you are dependent on your hands, so if your reflexes don’t work the way that they should, even for a moment, the audience will hear it immediately.

 

SVEN SCHUMANN — How did you overcome your fear?

SABIN TAMBREA — My mother signed me up for the children’s choir to help me get used to being on stage. This was my first contact with the theater, and I immediately fell in love with this previously unknown world. When I hit puberty and my voice started to change, I had to leave the choir, and I switched to the youth theater before I eventually made it into the Ernst Busch acting school in Berlin.

 

SVEN SCHUMANN — What kind of role does music play in your life today?

SABIN TAMBREA — Music is the basis of everything that I do. I believe that with music you can

express more emotions than with any verbal language and, because I was only four years old when I

started studying it, I still think in this “language of music.” Even today when I take on a new role, I’ll compose my own version of the character in musical terms that I can reference when I am in the role later on. On top of that, there is always music playing at my house, even when I’m sleeping.

 

SVEN SCHUMANN — Really?

SABIN TAMBREA — Yes, I’ll listen to one particular genre to go to sleep and then to a different one to sort of guide my dreams, which works wonderfully by the way. That’s why I built my sound system around my bed.

 

SVEN SCHUMANN — What did you fall asleep to last night?

SABIN TAMBREA — Gustav Mahler’s Ninth Symphony.

 

SVEN SCHUMANN — At the end of this year, you will make your big screen debut as the lead in the European production of Ludwig II. Was this role as the eccentric King of Bavaria perhaps the perfect leap into cinema for an androgynous actor like yourself?

SABIN TAMBREA — If not for this production, I may have never managed to get into cinema at all.

I went to several auditions that didn’t go very well — especially due to my androgyny, actually —and I had almost given up the belief that I could make it in the film industry. But that wouldn’t have been so tragic either, because I’m truly fulfilled on the stage.

 

SVEN SCHUMANN — How many times have you watched Luchino Visconti’s Ludwig II,

in which Helmut Berger portrays the young king?

SABIN TAMBREA — Around four times. Helmut Berger played the role so flawlessly. He was able to find the right translation of the role for his time and, although now a bit dated, it will always be valid.

 

SVEN SCHUMANN — The casting process of this film went on for over a year and a half. What was your reaction when you finally found out that you had been chosen to play Ludwig?

SABIN TAMBREA — I was very sad. My theater had to have an answer if I would be available for the upcoming season, so I called up the producer of the film and asked how my prospects of getting the role looked. His answer was simply: “Okay, fine, we’ll draw up a contract,” and that was it. At that point I was unbelievably sad. One of my dreams had just come true, and I didn’t know what would happen next. It was, of course, an unnecessary sadness since the biggest part of the job was yet to come.

 

SVEN SCHUMANN — Do you always take good news so pessimistically?

SABIN TAMBREA — For me, the saddest moments in life are always those when a dream comes true. That’s when you lose the drive and motivation that you had while pursuing it in the first place. I tend to define myself in relation to my work and how I can continue to advance my career. That’s the main source of life for me, the process of advancement.

 

SVEN SCHUMANN — Where does that come from?

SABIN TAMBREA — I think it comes from the fact that my family immigrated to Germany from Romania. We were uprooted and replanted in new soil. I think that’s why I’ve always wanted to belong.

 

SVEN SCHUMANN — King Ludwig once said, “It’s necessary to create paradises, poetic havens where one can, for a time, forget this shuddering era in which we live.” Ludwig’s paradises were the castles he built or the arts he sponsored. Does this idea count for an actor and his roles as well?

SABIN TAMBREA — To call a role a paradise is too genteel in my opinion. When an actor takes on a role, he’s often diving into the abyss, into the perversions, desires, and aspirations of the character he’ll be portraying. And often that isn’t any fun.

 

SVEN SCHUMANN — It sounds to me like it could be a lot of fun.

SABIN TAMBREA — You have to penetrate the depths of a personality. It would be better described as building an alternative world. You then enrich this alternative world with everything you can attribute to the figure you’re playing. It is paradise and hell at the same time.

 

SVEN SCHUMANN — Ludwig is also quoted as saying, “Assassinations are better than ovations.”

You must see that differently as an actor.

SABIN TAMBREA — I can understand what he meant. Art has come to a dangerous point where it only causes ovations. If art isn’t also engaged in the act of provocation — which you could see as the

assassination of the stable condition of the society in which we live — it is not fulfilling its purpose.

Assassinations cause more to happen than ovations. Ovations are a sign of contentment; ovation means stagnation. At least one person needs to boo so that you know a nerve was struck and everyone isn’t going home and immediately forgetting what they’ve just seen.

 

SVEN SCHUMANN — But in the end an actor still depends on the ovations.

SABIN TAMBREA — We have to differentiate an actor’s vanity from his ideological disposition.

Yes, of course, I love applause. Give me ovations!

END

Frumoasa meserie actoria, Sabin cu o colega!

 

Dreamliner

Boeing, un avion din fibra de carbon!

Motanu incaltat

CALUGARUL..
 17-07-2012 at 17:46
bd

Motanul e ceea ce noi, oamenii, cautam in timp ce ne consumam secundele vietii noastre : bunatatea. Motanul mi-a fost prieten virtual si-m’ este si-acum, pentru mine el nu va muri decit o data cu mine. Eu am avut multe dialoguri cu el si m-am bucurat mult de prezenta lui in viata mea. Eheeei, ce vremuri, tu! Cit de nebuni am fostara si noi! Cum am transformat noi amaritul ala de forum de la Ziua, intr-o claca frumoasa, in care ne-am iubit si ne-am bucurat, si ne-am intristat, si ne-am balacarit, si ne-am facut scut impotriva imposturii si a jegului, care impostura si jeg au reusit pina la urma sa puna stapinire pe ce-a mai ramas din acel forum majestuos.

Vezi, tu, bd, cu adevarat noi oamenii suntem creaturi ale Divinitatii, pentru ca, numai noi, oamenii, putem sa imitam pe Creator, facind din doua cifre: 0 si 1, un univers, in care cei care-l locuisc sa se iubeasca, sa se urasca, … sa traiasca, asa cum Creatorul a facut din mila si jertfa Lui, universul.

Si, stau si ma intreb, si te intreb si pe tine, bd: de ce, noi oamenii, avem stari, si nu avem doar o stare? De ce trecem prin stari, de ce ne plictisim de ceva si cautam altceva?, si de ce parasim acel altceva si ne aruncam in bratele altcuiva, si tot asa? De ce suntem atit de schimbatori? Ce cautam? Ce dorim? … Multi dintre cei care au fost “luptatori” si contribuitori forumisti, s-au lasat, s-au retras. Ce s-a intimplat cu ei? Si-au spus gindurile si nu au mai fost capabili sa mai vina cu ceva nou? Nu le-a mai placut “joaca” dea comunicatul? Nu le-a mai parut interesant acest mod de a comunica si de a schimba idei? Ce-o mai face “prietena” noastra katty? dar Cassandra? Suntem noi, oamenii, ca niste bureti pe care daca-i storci nu mai pot acumula nimic?, doar se usuca si mor in nulitate, in uitare, in anonimat? Eu sunt convins ca multi dintre vechii forumisti mai vin pe la ziua veche si trag un ochi, dar pleaca repede pentru ca nu mai regasesc aici ceea ce le-a fost lor drag. Pacat ca formatul acelui forum nu a putut fi recuperat si redat noua, celor care l-am facut si transformat in cel mai atractiv si elevat forum de pe netul romanesc.

Motanul va trai mult in amintirea noastra, si, datorita acestor amintiri el nu va muri curind-curind. Eu as fi dorit, sincer, sa stiu mai mult despre el, despre realitatea in care traia, dar nu mi-a fost dat. Oricum, aceste lucruri ar fi fost doar un detaliu, care nu stiu cit m-ar fi satisfacut; eu l-am iubit si-l iubesc pentru ceea ce mi-a dat.

p.s. – intre timp, a murit potaia vecinului?
**************
A fost odata, ca niciodata o adunatura de neandertali forumisti, primele forumuri, pa ziaru ZIUA, au trecut anii, unu ne-a parasit, motanu incaltat, oltean, american, poate cel mai bun..
Adio motane!

50 de ani Rolling Stone

va amintiti?

When I'm drivin' in my car
and that man comes on the radio
and he's tellin' me more and more
about some useless information
supposed to fire my imagination.
I can't get no, oh no no no.
Hey hey hey, that's what I say.

I can't get no satisfaction,
I can't get no satisfaction.
'Cause I try and I try and I try and I try.
I can't get no, I can't get no.

Bunicu

O simbata linistita, insorita, cu nepotica. El, ta-su, zice ca are multa treaba si va lipsi dimineata, ea, ma-sa, si ea e ocupata, se va duce pina undeva si se va intilni cu el. Inainte sa plece imi spun sa nu-i dau inghetata, ca-i racita, sa nu se uite la video ca s-a tot uitat, daca iese afara s-o dau cu crema de soare, sa am grije sa nu se-mbrace cu costumasu mov, ca merge cu el dupa-masa in vizita, sa nu bage degetele-n priza, sa nu iasa-n strada. Ea, nefasta-mea, bunica-sa, imi zice sa am grije un pic de copil. Se apuca sa puna un pui la fragezit in sos de vin, intr-un castron Jena, urma sa fie masa de prinz. Deodata isi aminteste ca a uitat sa cumpere ceva, ma ofer sa ma duc, "Tu nu esti in stare sa cumperi ceva".

Ramin eu cu ea, e fetita mare, are deja trei ani si juma. Ne jucam, vrea sa ma picteze pe fata, ma las, mai tirziu voi afla ca a gresit creioanele, a luat din alea "Wasserfest", va trebui sa traiesc citeva zile cu mustata rosie. Zice, "Hai sa gatim!" , stiu cum vine asta, secretu gatitului e s-o duc in bucatarie si s-o urc pe dulap de unde sa ia multele pachetele cu condimente. Ia mai multe, e f. preocupata, deschid laptopu, nu prea mai are acu, ma duc intr-un colt unde am priza. Intru la Simona, e amuzant, e mult prea liniste, ma duc dupa ea, nu mai e la gatit, o caut in pivnita, nu e, in gradina, nu, nu cumva a iesit in strada, sar garduletu, ma uit, nimic, deodata aud niste tipete, ma reped disperat. O vad intr-un pom, imbracata in costumu mov, s-a blocat intre niste craci. Nu stiu cum s-o scot, e prea sus, de abia ajung, nu-mi vine sa ma duc in pivnita dupa scara, reusesc s-o pun pe cap, s-o ridic un pic sa iasa dintre craci, cracile sunt f. subtiri si nu ma tin, aud un piriit, cadem amindoi, ea cade pe moale, pe mine, mi s-a rupt un pic camasa, imi curge singe din cot, si ei, nici costumu mov nu arata prea nou, merg in casa si caut dezinfectant, gasesc niste tuica, ii dau si ei si mie, tipa ca din gura de sarpe. Nu stiu cum s-o linistesc, ii dau niste inghetata, e fericita.
Hai sa ne jucam altceva, iau un joc complicat, trebuie sa dai cu zaru si sa iei o planta sau un animal pe care sa-l pui intr-un loc. Arunca zarurile sub canapea, ride de se strica, ma bag sub canapea, nu vad zarurile, aud, din bucatarie o mare zarva, nu a fost nimic grav, castronu Jena, in care era puiu, si pe care trebuia sa-l pun la cuptor, a cazut si s-a facut tandari.
Caut o cirpa sa sterg, ea se amuza teribil, incepe sa infase puiu, ii cinta un cintec de leagan, s-a zgiriat un pic, ii dau cu putina tuica, string cioburile, ma-ntep, pun putina tuica.
Aud suneria, nefasta-mea, bunica, deschid, "ce miroase in halu asta a tuica?", nu reusesc sa raspund, simt ca ma uraste..
Vine si ea si el, ea se uita cu inteles la el, bunicu, bunicu, el e mai diplomat, intreaba de ce miroase asa tare a tuica?

O iau p-aia mica si ies in gradina, ea, ma-sa, tipa, vino imediat inapoi, ma uit daca nu cumva cade vrun asteroid, "nu a fost unsa cu crema de soare", aia mica plinge, nu vrea sa fie unsa, i se pune costumasu roz, nu mai are voie sa se suie-n copac.
Ne asezam amindoi pe o bancuta si stam!