neamtu tiganu

marți, 5 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XIII)

Am scapat din pestera, nu ca aia care au patit-o nasol la Marmolada, in Dolomiti, unde s-a prabusit ghetarul. Apropos, fusei si eu p-acolo, la schi, in urma cu vreo patru ani. E maret.

Dar va rog sa bagati batistele la loc, deoarece ne vom intoarce din drum, pt a evoca un lac pe care l-am uitat, si anume lacul Cincis. De altfel nu am promis ca voi povesti cronologic.
Am descoperit cumva intimplator acest lac si de abia mai tirziu i-am cunoscut istoria. Este un lac de acumulare care a barat cursul Cernei. Construit in anii 60 urma sa alimenteze combinatul siderurgic Hunedoara cu apa si curent electric. Fapt ce a reusit. Ca multe intentii bune sunt pavate cu tragedii, o dovedeste si aceasta constructie. Au fost dislocate mai multe sate si chiar cimitire, biserici, spre nemultumirea oamenilor. Asa s-au nascut multe legende despre blestemele care afurisesc acest lac. Ma gindesc ca de aici a venit capusa.
Ziarul Adevarul, care spune adevarul, nu asa? “„Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular, „pe Tătăuş” se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat, împreună cu tatăl meu, un cerc luminos de diametru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc" care s-a delimitat de lizieră. Sunt convins că am văzut un OZN, sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă”, relata un localnic.
F interesanta aparitia unui OZN. Ce nu am inteles e ce facea localnicul cu ta-su de la ora 20:00 la 23:30? Nu se spune nimic daca in aceasta perioada au consumat ceva. Are vreo legatura cu prunii? F curios e ca OZNul-fenomen nu a mai fost niciodata semnalizat in zona. 
„Am poposit, în cele din urmă pe un bot al dealului Popeasca, în apropierea fostului cimitir. Noaptea venea să se aştearnă pe dealurile dinspre Ghelar, ca şi pe apa lacului din spatele barajului. Reflectam asupra vechimii acestei aşezări de mineri – în morminte s-au găsit bulgări de minereu de fier, drept carte de vizită cu profesia incineraţilor, când dintr-o dată mi s-a părut că aud un murmur de clopote şi glasuri de rugă. Vântul se apucă să sufle mai aspru şi apa lacului să se învolbureze. Ruga căpătă un timbru mai grav şi începu să semene a blestem. Muzica pe care o ascultam, sau îmi părea că o ascult pe malul lacului Popeasca, semăna mai mult cu o imprecaţie decât cu o rugă. Era parcă o voce gravă de bărbat. Să fi fost a lui Voicu, ctitorul supărat? Supărat că un monument care datează de la mijlocul secolului al XV-lea a putut fi cu atâta uşurinţă părăsit?”, amintea publicistul Constantin Prîsnea, în cartea „Catedrala Scufundată” (1963).

Daca nu ai cunoaste istoria ai zice, iata un loc frumos, relativ linistit, o oaza de pace si bucurie, unde natura e regina. Am tras un tur cu masina in jurul lacului, cu mici escale pt plimbari pedestre. Se construise mult, multe pensiuni, case de vacanta, dar multe par nelocuite, sau chiar quasi abandonate. Probabil pandemia si-a lasat efectele. Se zvoneste ca zona a devenit obiectul unor speculanti, toate malurile fiind confiscate, astfel incit nu prea ai cum sa ajungi la lac. 
Nu ma pot pronunta, intotdeauna exista aceasta dilema, trilema, intre natura, economie, specula, turism, mediu. 
Dar este frumos!

Michaela Calomfirescu, Andreea Marinescu and 6 others

5 comments

Comment

Jurnal de calatorie (XII)

Bestia de capusa m-a zapacit asa tare de cap, ca am incurcat povestea. Se pare ca genele mele ma fac extrem de navalnic, d-aia m-am repezit in defileu. Asta ar fi datorata/cauzata influentei legiunilor romane, in majoritatea meridionali, cantonati in zona Olteniei. De moldoveni nu s-ar poate spune asa ceva. 

De fapt inainte de a intra in impozantul defileu al Jiului am vizitat intii pestera Bolii. Pestera se afla pe drumul ce leaga Valea Jiului de Tara Hategului, in locul unde se intalnesc Muntii Retezatului, cu cei ai Sebesului.
Cind am vazut numele am fost cam sceptici, ne temeam de vreo pandemie, dar se pare ca numele vine de la o familie de boieri care se numea Bolia. Pestera a fost gaurita, cu multa rabdare, de un piriias care la intrare se numeste Jupineasa, iar la iesire Galbena. Fiecare pestera e altfel, aceasta e mai degraba o sala mare, sau, ma rog, mai multe sali, prin care trece piriul sapator, peste care sunt citeva poduri din lemn. Este luminata colorat, poate prea colorat dupa gustul meu. Si, ca-n orice pestera, exista legende cu jupineasa Jupineasa care a facut rele si cu Fecioara Maria.
Pe pereti sunt ceva “picturi” rupestre, pun ghilimele deoarece acestea au fost desenate in timpul turnarii unui film documentar-artistic, Legenda Nibelungilor, de catre ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen).
In pestera se organizeaza nunti si botezuri, dar si concerte care profita de acustica deosebita.
Noi am avut o aventura deosebita. Odata cu noi era si un grup de copii, cu profesoara, de 10-12 ani (copiii). Deodata se produce o mare viltoare printre ei, strigau ceva agitati, dar reverberatiile pesterii nu ne permiteau sa intelegem ce spun. Ii tragem mai aproape pe vreo doi si aflam ca cineva cazuse intr-o groapa. Giorgica si cu mine, de altfel singurii barbati de fier, aflati in acel moment in pestera, ne indreptam hotariti sa vedem ce s-a intimplat.
Intr-o gropa vedem o femeie care alunecase in put si numai datorita sinilor mari, care erau cit niste tite, s-a impiedicat caderea in adincime. Giorgica si cu mine ne apucam curajosi sa eliberam titele doamnei, dar... Mi se da peste mina, tocmai cind tineam un sin, mi se spune sa incetez cu fanteziile mele pervers erotice, ca sunt om batrin. 
O iau de la inceput. De fapt in groapa cazuse un baiat de 10-12 ani, destul de adinc, ca ajungeam cu greu sa-l apucam de miini. Profesoara, o doamna destul de carnoasa si nu la prima tinerete, era zapacita, in timp ce toti copiii, vociferind, cu telefoanele aprinse, ne luminau calea. Ne intindem noi, eu si Giorgica, si reusim sa-i prindem miinile baietasului, care era in panica, dar nu tragem prea tare, deoarece un genunchi i se blocase in groapa. Totusi reusim pina la urma sa-l scoatem, iar ceata de copii cu profesoara au zbughit-o afara, fara sa mai aiba timp sa ne multumeasca. 
Iesiti afara, aflam de incident de la custodele pesterii, care ne povesteste ca mare noroc a avut copilul, deoarece in pestera se afla un salvator montan voinic, binecunoscut in zona, care cu mult efort si pricepere.... Si s-a mai nascut o legenda cu voinicul (voinicii de peste 70 de ani) care salveaza doamne cu tite mari.
La intrarea in pestera era format un adevarat azil de ciini, custodele ne povesteste ca f. des vin oamenii si-si lasa ciinii acolo, acum erau 36. Le dam si noi niste salam, fara soia, ramas de la micul dejun. Mie nu-mi plac ciinii si mi-e frica de ei, am mai spus, pe mine ma musca si ciinii de plus, dar unul, proaspat parasit, custodele ne spunea ca il gasise cu o zi inainte, m-a induiosat. Era f ingrijit, cu o zgarda din piele fina, se plimba dupa noi si parca ne implora din ochi, ia-ma, ia-ma, venea chiar si la mine, un lucru extrem de neobisnuit. Unii spuneau ca multimea ciinilor vagabonzi prin munti e un adevarat deliciu pt ursi, care au carne proaspata. 
Nu pot da nici o nota frumusetii profesoarei, era intuneric. 
Pregatiti-va, din nou batistele. Ajungem la Tg Jiu si se va lasa cu mari emotii!

update: se pare ca pestera a fost f apreciata, a fost locuita de animale, s-au gasit oase, de romani, chiar si nemtii in ww2 au fost pe acolo.

Tatiana Novac, Michaela Calomfirescu and 14 others

4 comments

2 shares

Comment

Hunedoara. Ce mindri eram cind aveam tone de otel pe cap. Nu am fost pe vremea aia in Hunedoara, dar imi imaginezi ca era cam negru, cam fum. Acum e curat, chiar un pic cochet. Primeste chiar nota 7 la femei frumoase. In 92 erau 81000 de locuitori, acum 60000, multe case parasite. Pe ici pe colo mai au ramas niste ruine industriale ca niste negi pe o piele de fecioara. Cam asa a fost si-n zona din Ge, unde locuiesc, in Bazinul Ruhr. Pina au venit chinezii si au demontat furnalele si otelariile, piesa cu piesa. Acum ei produc otel si noi cumparam de la ei. Acum e fum la ei, nu mai e la noi, da fumu vine si la noi!

Ne-am cazat la un restaurant care avea si citeva camere cochete in curte. Pret cca 200 de lei cu mic dejun f bun.

Vizitam castelul, bineinteles, frumos. E renovat si se lucreaza in continuare la el. Din nou o renovare prea moderna.

In Castel e si o fintina care are o adâncime de aproape 30 de metri şi datează din secolul al XV-lea, epoca în care Ioan de Hunedoara a ridicat cetatea medievală. Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei ca îi va elibera daca vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranța eliberarii, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă. Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvântul dat de soțul sãu si nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie ucisi. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: „Apă ai, inima nu”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectata.

Asa sunt femeile si mai era si unguroaica.

Cel mai impresionanta a fost incaperea cu instrumente de tortura. Din pacate nu se vindea si pt acasa.

In castel, in anumite incaperi erau si niste trubaduri care ciupeau corzile, unul dintre ei, conform opiniei specialistei noastre in muzica, cinta chiar f bine.

Dar, in impetuozitatea noastra turistica am vrut sa vedem mai mult. Am aflat chiar ca undeva aproape s-ar afla si un deal, sau munte deosebit. Deci ne-am repezit acolo. Pe un drum frumos, ingust, bine asfaltat rulam veseli, admiram padurile, riurile si cautam locul de admirat cind deodata, de pe bancheta din spate, se aud niste tipete ingrozitoare, semn al unor mari dureri.

neamtu tiganu

Pages

marți, 5 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XIII)

Jurnal de calatorie (XII)

duminică, 3 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XI)

sâmbătă, 2 iulie 2022

Jurnal de calatorie (X)

Feedjit