Sa cistigam un ban cinstit

Azi am cumparat un nr. de actiuni Gabriel Resources cu 1,709€, corectura, le-am comandat cu 1,709 da le-am obtinut mai ieftin cu 1,627. Dupa declaratia min. roman al economiei, privind exploatarea Rosia Montana, actiunea a crescut spectaculos, doar in citeva zile cu 26%. Mentionez ca nu sunt convins ca hotarirea min. roman e corecta, da...

Va voi tine la curent.

P.S Atentie, aceasta postare nu e reclama, nu incerc in nici un fel sa-i sugerez cuiva sa cumpere ceva. Actiunile sunt un mare risc.

update: am bagat cursu GR din 2007 pina in prezent, se observa vro coincidenta intre anumite evenimente politice din Ro (alegeri, reforme) si cursu actiunii?

Am studiat datele din situ firmei, se afirma "Proiectul minier va crea peste 2.300 de locuri de muncă directe pe perioada etapei de construcţie a minei, 800 de locuri de muncă directe în timpul exploatării şi 3.600 de locuri de muncă în total pe perioada operării." Nu se mentioneaza ce-nseamna 3600 de locuri de munca pe perioada operarii, odata ce sunt 800 directe, eu personal nu-nteleg!? Asta ar insemna ca fiecare din cei 800 va intretine inca 3.5 persoane, deci fiecare va avea 50% frizer, 100% curva, 50% circiumar, 50% bucatar, 50% medic, 50% fickness trainer privat. Ma lamureste cineva?

se mai spune ca, citez:
Cât câştigă statul român din extragerea aurului de la Roşia Montană?
Statul român are o participaţie în cadrul proiectului de 19,31% având în plus dreptul la taxe şi redevenţe, iar ca urmare a activităţilor conexe România va rămâne cu 50% din beneficiile proiectului.
Noul Proiect de la Roşia Montană va aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României:

• 1,8 miliarde USD - beneficii directe ale statului român, în dividende pentru Guvernul României, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe;
• 2,4 miliarde USD – bani cheltuiţi în România pentru: resurse umane, energie electrică, transport, construcţii, reactivi pentru procesare, piese de schimb.

Din pacate nu se spune in ce interval de timp sunt aceste cistiguri enorme? Or fi 25 de ani? Pai atunci ar insemna ca. 168 milioane $ pe an. Si atentie, e vorba de o parte din bani cheltuiti in Ro, nu sunt beneficii directe. E mult, e putin?

Se mai spune ca: "Incepind cu anul 25 urmeaza, pe o perioada estimata intre 30 si 50 de ani, o monitorizare post-inchidere."  Vedeti ca nu e asa de rau, peste 50 de ani se vor putea intoarce ciobanii cu mioarele, trebuie numa putina rabdare.

Pfingsten, biciclisti si taranu e din nou pe cimp.

Pe aici in luna mai e cea mai dulce viata, sunt o multime de sarbatori religioase, ca urmare a Pastelui, sarbatori care sunt zile libere. Anul asta am avut noroc si de o vreme de vis, soare, soare cit cuprinde. De Duminica Rusaliilor (ca asta inseamna Pfingsten), va las voua bucuria sa descoperiti ce insemnatate au Rusaliile, pe la noi in cartier, are loc o cursa ciclista, participa, de dimineata pina seara, sute de concurenti, grupati in limite de virsta ajungind chiar si la profesionisti. Premiile acordate de firmele care sponzorizeaza sunt f. atractive si vin chiar ceva celebritati internationali.
Am vrut si io sa ma-nscriu, da nu m-au primit initial, deoarece nu exista nici o grupa de seniori, din motive de asigurare medicala, infact, nici la juniori nu puteam sa particip, cu fetele nu se potrivea de loc deoarece ele nu aveau grupa proprie ci mergeau cu baietii mai mici. Asa ca am participat la categoria Hors concours categorie definita astfel "Hors concours is French for "out of competition". Strictly speaking, it is used to denote someone who can't compete because of an obvious and massive superiority to the others competitors, for example an olympic champion wishing to compete at a amateur-level event."
Deci, am concurat singur si m-am temut sa nu ies al doilea. Urmeaza poze, iata plutonul:

Acum il veti vedea pe conducatorul plutonului, evadatul, in termeni tehnici, care are un avans substantial.

Bineinteles ca tot traseul e inspicat, sa ma exprim poetic, de gratare, wagoane cu bere, cirnati, muzica life si lume, lume, la inceput aplauda, mai apoi striga, apoi urla.

Obosit, da fericit orice campion are dreptul la un pic de liniste sa-si guste victoria la un gratar, cu un grup de admiratori timizi, stropit corespunzator.. in gradina

in gradina si florile se bucura sa-l aiba pe campion printre ele:
sa privesti cum cresc castraveciorii, inca plapinzi da f. veseli:

si sa asculti cum creste ceapa, si usturoiu si rosiile si mazarea si leusteanu si loboda si mararu si patrujelu si.. si..  si sa te enervezi cind vezi ca toata munca ta e prilej de fericire pt. nenumaratele vietati, viermi, lacuste, paduchi, zirkone, muste albe si negre, melci, pasari, soareci.

Mai am un prun mare, din ale carui fructe voi face tuica, un visin pt. visinata, un hamei (Hopfen) pt. bere, doi meri, cu astia chiar nu stiu ce sa fac, mai ales ca-s plini de viermi, le-am dat cu otrava pregatita-n casa, din urzici fermentate, pute de te trazneste, da degeaba. 

IAR 99 (7)

De regula, la orice proiect au loc mai multe "loopuri", Schleife, pe nemteste, iteratii, am un lipsus, cum se spune la voi, la romani?

Adica intii se face prima dimensionare, uneori din burta, sau din experienta, folosindu-se niste formule empirice, mai apoi se face un calcul de rezistenta, apropos, la 99 Cristi, fost pilot pe MIG 21, a raspuns de rezistenta AV si Mariana de AO. Cindva am primit, ca ajutoare, doi ing. tineri, Mariana, alta Mariana si Marius, Marius a facut cariera, mai tirziu, la Boeing.

Dupa primele calcule, uneori, apar mari modificari, dupa ce se bag astea se mai calculeaza odata, mai tirziu se discuta cu fabricantul, apar din nou modificari, chiar majore, din nou calcul, apoi executia prototipului, incercari statice si dinamice, eventual din nou modificari, incercari in zbor, iar modificari, si in sfirsit documentatia de serie si inceperea fabricatiei de serie.

Din fericire la acest proiect intre dimensionarea initiala si cea finala au fost corectii minore, nici macar fabricantii nu au avut observatii majore.

De altfel am avut un noroc chior ca ampenajele s-au executat la Brasov, era pur si simplu alta lume, poate ca personaliatea lui Silimon, pe atunci un mare constructor de planoare, daca nu ma-nsel a produs atunci unul din cele mai misto planoare din lume cu o finete de 52 (la 52 de metri, planare, pierdea un metru). Poate faptul ca fabricau elicoptere si aveau un standart de calitate certificat international, sau poate pur si simplu "chimia" umana dintre noi s-a potrivit mai bine, fapt e ca a fost o colaborare extrem de placuta si constructiva. Cu unii am ramas chiar prieteni, m-au vizitat, peste ani, chiar in Germania.

E drept ca am invatat si eu de la ei, aveam in proiect totusi niste "naivitati", de ex. nu dadusem suficienta atentie etansarii structurii fagure, din fericire am putut corecta relativ usor.

S-au executat specimenele de incercari statice, s-au incercat la noi in laborator, sef de incercari era Victor Giurgiutiu, un tip exceptional, care a devenit peste ani mare prof. in USA. Rezulatatele au fost bune dar nu f. bune, ideal e atunci cind ceva se rupe la fix, adica la "proof load", inmultita cu 1,5 coeficientul de siguranta, "ultimate". Daca se buleste inainte e nasol, ca nu indeplineste conditiile de certificare, daca se rupe prea tirziu inseamna ca e supradimensionata.

AOul s-a rupt un pic peste limita, parca 1,6-1,7, deci ar mai fi fost posibilitati de reducere a greutatii. Apropos greutate, ne-am inscris in greutatea estimata initial, chiar putin sub. Desigur au fost considerate si performantle dinamice, respectiv aeroelasticitate, aveam o echipa f. buna, mai ales Mirel, ajuns prin Israel, care colaborase cu, mai tirziu prin moarte devenit celebru in lume, Liviu_Librescu.

Ma rog, un proiect care a curs extrem de armonios, chiar un pic prea frumos, pe undeva ma simteam nebagat in seama, in Institut capatai notoritate daca componentele tale aveau probleme, daca era scandal cu fabricatia.

De altfel acum vro doi ani cind am fost in vizita la institut l-am cunoscut pe noul director, m-a prezentat un coleg si i-a spus ca am lucrat la 99, a intrebat ce componente am proiectat, cind a auzit de ampenaje a zis ca nu e interesant, ampenajele nu ridica nici un fel de probleme.

Nu as vrea sa dau impresia ca ma laud, am avut, in cariera mea de 40 de ani si proiecte pe care le-am umplut de singe, dar ampenajele la 99 au fost o imbinare fericita intre inspiratie de proiectant, management de proiect ideal, fabricant optim.

De altfel si celelalte componente au mers fara probleme, singura pana a fost cu ferurile de prindere ale aripii, era si f. complicat, geometric, deoarece aripa avea unghi de calare si diedru, lucru care facea dificila proiectarea, cu mijloacele de atunci.
Chiar si colaborarea cu oltenii a mers binisor, desi uneori considerau ca-i avionul lor, erau tare ambitiosi, la fus. central au incercat niste inovatii, care nu prea au mers. Era un ing. putin cam nebun, in sensu bun al cuvintului, unu Anghel, a fost chiar un pic director, au fabricat chiar o directie in fibra de carbon, la Brasov. Am auzit ca si azi sunt probleme intre INCAS si Craiova, cui ii apartine licenta, pe undeva e bine, dupa cum a spus Kennedy "Der Erfolg hat viele Väter, der Mißerfolg aber ist immer ein Waisenkind" (Succesul are multi tati, insuccesul e un copil orfan", si IAR 99 a fost, fara indoiala, un succes. Sunt si azi mindru ca am avut norocul sa particip la asa un proiect.

P.S Voi face un pic de pauza cu amintirile, am obosit un pic.

Der Teufel steckt im Detail, IAR99 (6)

Dracu se ascunde in detalii, e stiut ca un concept genial poate sa fie compromis de detalii. Deci dupa ce am rezolvat conceptia aerodinamica, jonctiunea cu fuselajul, trecem la munca de rutina/detalii. Uneori e partea plictisitoare a muncii de ing. proiectant, trebuiesc desenate zeci de nervuri, toate seamana intre ele, de cotat mii de nituri, plictisitoarea tabela de componenta unde niturile trebe reprezentate, se inventase o legenda, cercul taiat era nit cu cap, cerculet de doua ori taiat, nit cu cap inecat si si, si.... In plus trebuiesc calculate greutatile si pozitia centrului de greutate.
Partile fixe ale ampenajului orizontal, respectiv vertical erau asemanatoare ca structura, doua longeroane, niste nervuri si niste lise cu bulb, din corniere trase. Problema e intotdeauna nituirea, evident ca ne doream o suprafata curata, deci era clar ca se vor folosi nituri cu cap inecat. Operatia de nituire e cumva idioata, un profesor spunea ca e absurd ca faci o gaura si mai apoi sa-ncerci sa o umplii. De regula se dau gauri pilot numai pe una din piese, dupa aceea se aseaza piesele impreuna, se string cu agrafe si se gaureste la diametrul final, mai apoi se debavureaza, se baga pasta de etansare, se nituieste.

Problematic e atunci cind tablele sunt f. subtiri, atunci capul nitului e mai mare decit grosimea tablei si deci tabla trebuie ambutisata, o operatie destul de sensibila, care daca nu e facuta corect poate duce la fisuri in tabla. De asemenea trebuie tinut cont ca gaurile necesare nituirii slabesc structura. Am ales o solutie relativ high tech si anume invelis cu grosime variabila, ceva asemanator cu ce azi se numeste "Tailored Blanks", de la automobile. Invelisul era mai gros in zona cordoanelor de nituire, atit de gros incit gaura de nit sa nu necesite ambutisare ci doar frezare/gaurire. Invelisul cu grosime variabila se obtinea prin eroziune elecrochimica, se introducea tabla intr-o baie cu acid si curent, povestea anod, catod si tabla era mincata. Zonele care nu trebuiau erodate erau protejate cu o masca. Aceasta tehnologie era relativ noua, putin folosita in Romania acelor ani.
Sa trecem la profundor, respectiv directie. Si de data asta ne-am hotarit la o tehnologie avansata si anume structura lipita, fagure. Am facut un crash curs de o zi in domeniul sandwich, organizat de un prof. mare campion de sah, care mai tirziu a infiintat o fac. ecologica, nu mai stiu cum il cheama. Acesta l-a invitat pe un reprezentant al firmei Ciba Geigy, cea care fabrica fagurele si adezivii.

O structura sandwich cu miez fagure consta din invelis, la 99 cu o grosime de 0,6mm si din miezul fagure, toate lipite in autoclava cu un adeziv folie, epoxid, marca Redux. Fagurele era confectionat din tabla f. subtire, mai subtire decit firul de par, firul de par are o grosime de 50-70 miu, cositele de frumusica esti tigancusa, tigancusa mea, sunt mai groase, ca. 70 miu, folia de fagure poate sa fie chiar si 17 miu, adica 0,017mm. Miezul fagure trebuie frezat la contur, exista doua posibilitati (a) se umple fagurele cu o ceara, care dupa frezare se topeste sau (b) se frezeaza cu o scula speciala in forma de ciuperca cu o viteza de rotatie f. mare. Cindva, atunci cind s-a incercat "asimilarea" materialelor a existat o sectie in INCREST unde se producea acest fagure romanesc.
IAR 99 avea comenzi directe, adica era o transmisie mecanica prin leviere si tije, de la pilot. Deci suprafetele de comenzi trebuiau compensate atit mecanic cit si aerodinamic. Compensare mecanica inseamna ca centrul de greutate a suprafetei trebuie sa fie in fata axei de rotatie, cel mult pe axa. Compensarea aerodinamica inseamna ca centrul de presiuni trebuie sa fie de asemenea in fata axei de rotatie. Pt. compensare mecanica, am pus longeronul in fata axei de rotatie , chestie destul de dificila pt. ca sarniera trebuia sa sparga longeronul. Din fericire mai exista si asa numitul "horn", nu mai repet poza, care contribuia substantial la compensariile aerodinamice si mecanice.

Inca o mica atentie trebuia acordata trimmerului, o aripioara f. mica, actionata electric de catre pilot, atunci cind la zbor indelungat, orizontal vroia sa-si reduca forta pe mansa sa nu-i amorteasca mina.

Incepuse sa-mi fie frica de propriul curaj, mult prea multe noutati, din fericire am avut norocul sa lucrez cu niste baieti exceptionali de la I.Av. Brasov.

Giorgica chiaburul si Tica vinzatoare de tara IAR99 (5)

Jonctiunea ampenajului vertical urma sa o facem bazindu-ne pe principiul de la 93, care de fapt era de la MIG21, daca mai tin bine minte. Adica longeronul din fata prelua incovoierea, iar longeronul din spate prelua doar torsiunea in jurul axei Z, fiind format doar dintr-un mic surubel, bagat intr-o carcasa sferica sa nu fie solicitat la incovoiere impiedicata. Longeronul anterior, la 93, era la incastrare frezat si prins de fuselaj cu suruburi verticale, care erau solicitate la intindere. Ferura de prindere era deosebit de masiva, eu personal urasc suruburile de intindere care traiesc din prestringere. Stiam teoria suruburilor extrem de bine, il avusesem prof. pe Manea, pe atunci un fel de sperietoare, la organe de masini, chiar am fost dat la panoul de onoare in fac. de la examen.

Uite o poza la care tin f. mult. Recunosc ca sunt extrem de lenes, mi-am dorit o solutie la care sa muncesc f. putin, de aceea am propus solutia "shtanga", adica sa prelungesc longeronul principal, sa patrund in fus. posterior a lui Giorgica si sa ma prind de doua cadre. Pt. amp. vertical ar fi fost extrem de simplu, si zic io azi dupa 30 de ani, si extrem de eficient, desigur Georgica ar fi trebuit sa-si sparga posteriorul si sa bage doua feruri in cadre. Nu a fost de acord, ne-am ciondanit, ne-am injurat, mai ales io, ca el nu injura, i-am promis marea cu sarea, nu reuseam sa-l conving. Pin-la urma l-am luat ca arbitru pe Manea, seful sectiei de rezistenta, un tip extrem de dastapt, de altfel la un an dupa patanie a plecat de tot in USA. Acesta i-a dat dreptate lui Giorgica si astfel a trebuit sa fac o constructie destul de complicata formata din doua feruri de otel, nituite pe doua profile de Alu, care la rindul lor erau nituite de longernul din tabla. Prinderea era cu doar doua suruburi, de forfecare, orientate in sensul zborului, X. 

Si am mai avut o infringere la ampenajul orizontal, acesta avea o grosime relativa de numai 8%, coarda la extremitate era de numai 700mm, deci nervurile de cap aveau o inaltime de numai 8x7=56mm, extrem de greu de confectionat. Am propus 9%, da nu s-a aprobat, de abia de la al doilea avion s-a modificat toata documentatia cu 9%.

Dar totusi munca era comoda, in ampenaje nu se monta decit "cutia neagra", un tub Pitot de rezerva si niste antene, plus legaturile cu sistemul de comenzi. O chestie deosebita era ca coiful era construit din fibra de sticla, nu mergea din metal, trebuia sa fie transparent la unde elecromagnetice. La 93, unde m-am ocupat de fus. central, eram stressat de electricieni, aia de la combustibil, hidraulica, climatizare, comenzi. Nu terminam bine desenele de cadre, longeroane, lise, ca ma trezeam cu unu de la comenzi care-mi radea talpa cadrelor cu levierele lui, unu de la electrice plingea ca n-are pe unde sa-si traga cablurile, si, si, si. Consumul de lame de ras desene era enorm la fus. central, la ampenaje era f. multa liniste.

Inginerii cu picioarele pe masa

Era pe vremuri un banc, cica lipsa unui ing. nu s-ar face simtita insa lipsa femeii de serviciu ar fi o catastrofa. Noi o aveam pe Tica, avea 1,50 cu motu de la basc si cintarea 40kg. imbracata de iarna. Avea o voce tunatoare, cind intra in hala de proiectare striga "inginerii cu picioarele pe masa", era zi de spalat linoleumul. Puteai sa te afli in cea mai concentrata situatie, sa fii in discutie aprinsa cu un mare director, nu conta, toata lumea se supunea. Tica era analfabeta, fetele o mai ajutau sa scrie o cerere, sa faca una alta. In Institut aveam si o timplarie, f. buna se pare, fabricau machete si mock-up, unii ziceau ca mai degraba faceau mobila de lux pt. sefi, nu stiu, doar ca Tica a luat de acolo niste resturi de lemne, niste surcele, sa-si incalzeasca odaita. Fiind fata curata a invelit surcelele in niste desene ozalid pe care le gasise io stiu pe unde si pe care scria mare "secret de serviciu". A fost data in discutia oamenilor muncii, unii au fost extrem de indignati de perfidia individei care a incercat sa vinda secretele institutului puterilor straine, schmecherind acestea ca fiind ambalaje. O perioada nu a mai spalat nimeni linoleulul, dar nu stiu cum intr-o zi am auzit din nou "inginerii cu picioarele pe masa". Mi-a venit inima la loc, proiectul a continuat.

Solutiile simple sunt geniale IAR 99 (4)

Inversarea de comenzi e o chestie extrem de nasoala, e ca atunci cind esti beat si vrei s-o iei la dr. da cazi pe stg. Sau cind esti cu masina pe ghetus si dai volanul in stg. da masina o ia in dreapta.

De ce se-ntimpla aceasta magarie? Pai amaritul de ampenaj orizontal nu primeste, vai de mama lui, deloc aer curat, ci numai nebuneala de la sor-sa mai mare, de la aripa, vezi poza, „downwash“. Carafoli, profu de aerodinamica ne povestea ca aceste turbulente, din spatele aripii, sunt precum niste „cosite“, delicios acest cuvint vechi, desi la virsta aia o asemenea imagine ne cam influenta concentrarea.

Nu mai vorbesc in configuratii mai complicate, cu tren scos, flaps scos, sau acrosaje. Bineinteles ca problema e cu atit mai acuta cu cit incidenta este mai mare. Unde mai pui ca tocmai pt. a ajunge la incidenta mare profundorul trebuie bracat in sus, la maxim, uneori brusc si deci si pe el scurgerea nu e prea laminara.

Ce se-ntimpla in conditiile astea vitrege? Ampenajul orizontal pierde brusc portanta sau actioneaza pe dos, pilotul trage de mansa sa ridice botul avionului, forta pe ampenaj e in sus, pilotul simte ca avionul nu reactioneaza cum vrea el si trage si mai tare. Catastrofa e ca totul se-ntimpla f. repede, de regula la viteza mica, atunci e unghiu de incidenta mare si exista pericolul ca avionul sa intre-n vrie si atunci numai Martin Baker te mai salveaza.

Cum s-a corectat aceasta problema, pe care din fericire am descoperit-o intr-un stadiu de inceput al proiectului? Intre profundor si fuselaj exista o bucata fixa, care nu se braca, acesta bucata, la incidenta mare, desi era mica ca suprafata, avea o eficienta aerodinamica mai mare decit intregul profundor bracat. Solutia, simpla, am prelungit profundorul catre fuselaj si am optimizat un pic carenajele.

Oooof, stiu ca am luat o sperietura, acum ne puteam apuca serios de proiectare.

Etapa urmatoare era clarificarea jonctiunii cu fuselajul. La ampenajul orizontal a fost relativ simplu, acesta avea plan central, io iubeam planurile centrale, boxu de torsiune dintre cele doua longeroane e curat, uneste partea dreapta cu stinga, e o solutie simpla, stie omul cu cine are de a face, planul central preia in totalitate momentul de incovoiere, deci suruburile de prindere cu fuselajul, care erau extrem de delicate, sunt extrem de usor si sigur de dimensionat pt. ca stii exact ce forte actioneaza in ele.

La ampenajul vertical insa a inceput scandalul. Responsabil de posterior era prietenul meu Giorgica. Giorgica fusese socat in viata lui de doua evenimente, taica-su fusese chiabur, cu padure si vie, lucru care l-a impiedicat sa devina pionier si el era mult prea inteligent si a devenit inginer. Dar era un fel de inginer de nevoie, un ing. f. bun, dar avea nostalgia pamintului, nu i se parea meseria pe care o practica decit o solutie de moment, visa sa se-ntoarca la padure. Eram prieteni f. buni, faceam concedii impreuna cu toata familia, copiii si chiar nefestele noastre se-ntelegeau f. bine. Am colindat impreuna cu rucsacii in spate toata Moldova, minunata Bucovina, Ceahlaul. M-au impresionat cunostiintele lor in stiintele naturii, culegeam ciuperci cu rucsacu, ei se pricepeau la fix, stiau chiar cum sa se comporte cu ciini ciobanesti care ne atacau in apropierea stinelor si ne pazeau pina venea ciobanu sa-i dam tigari.

Giorgica si nefasta-sa aveau o familie extrem de mare, el avea 49 de veri, cred ca-n orice sat din Moldova gaseam o ruda de a lor unde sa ne cazam.

Dupa 89 Giorgica al meu a primit padurea si via inapoi, de altfel nu stiu la ce-i trebuia via, facea parte din aceia care adormeau cu paharul plin, lucru ce mie nu mi s-a-ntimplat niciodata. Cind a primit via am crezut ca-si implineste visu de taran, ti-ai gasit a zis ca se duce un pic prin Italia sa munceasca, un pic sa-si stringa de ceva unelte agricole. A aterizat la Aermacchi, le-a facut alora fuselajul posterior, a stat acolo vro 15 ani.

Deci m-am bucurat ca ma voi jonctiona cu el, dar cind a fost vorba de ampenajul vertical a inceput scandalul.

Solutia stanga sau ochi si cum m-a lucrat Giorgica, va urma.

P.S Poza care arata cum e ampenajul, in cazul de fata un ampenaj in T, e umbrit de aripa. Nota: Pozele sunt furate din Internet.

Multumesc, Lia, Rodica, Nuti si Luminita; IAR 99 (3)

Si ne-am pus pe treaba, mi-am facut o echipa beton, Lia si Rodica se ocupau de orizontal, iar Nuti si Luminita de vertical. Era tare placut, avea cine sa-mi fac cafea, chit ca uneori era nechezol, fetele faceau ordine in hirtii, trageau in tus, reuseau chiar sa faca desene de executie, sa scoata detalii, cum se zice, eu ma ocupam de desenele de ansamblu si de zonele critice iar ele de restu. Fete bune, harnice si frumusele, cea mai batrina avea vro 28.
Stiu ca incepeti sa va ginditi la prostii asa ca voi reveni la tehnica. In coada avionului sunt doua aripioare mici, orizontale, o numim Lia si una verticala, Nuti. Acestea se numesc ampenaje, ampenajul orizontal are o parte fixa, stabilizator si o parte mobila, profundor. La Nuti partea fixa se numeste deriva, iar cea mobila directie, uneori chiar cirma. Aceste elemente sunt esentiale pt. zborul si siguranta avionului, sunt, sa zicem asa, rotile de directie la o masina. Un avion poate ateriza chiar fara o parte din fuselaj vezi aloha sau fara o aripa vezi filmuletul de la acest link. dar niciodata fara ampenaje.
La ce bun sunt aceste aripioare? Cind pilotul trage de mansa, se misca in sus profundorul, aripa aia mica din coada si atunci apare o forta de sus in jos, care impinge coada in jos si prin momentul produs, se ridica botul avionului si astfel poate sa urce.

Si invers, cind pilotul impinge mansa, aripioara o ia in jos si botu in jos. Similar se-ntimpla cu ampenajul vertical, respectiv directia, doar ca-n celalalt plan, coada, respectiv botu, o ia la stg. sau la dreapta, directia e "minuita" cu picioarele, respectiv prin palonier.

Cind am vazut primele schize ale avionului mi-am dat seama ca va fi greu s-o rezolv, prima configuratie semana cu cea din poza, ampenajul vertical era incalecat peste ampenajul orizontal. M-am apucat si am socotit asa numitul volum de ampenaj,  acesta este produsul dintre suprafata ampenajului si distanta pina la focarul aripii. Pt. aceste valori existau niste valori empirice, evident ca m-am uitat la avioane similare, desi nu prea aveam multe informatii. s-a dovedit ca la ampenajul vertical mai aveam rezerve asa ca l-am impins in fata cu vro 600mm, astfel ca cele doua, Lia si Nuti, nu mai intrau in coliziune. Nu trebuie uitat ca proiectam un avion de scoala, acesta e de regula mai stabil si mai putin manevrabil decit un interceptor, doar avem de a face cu elevi
Mai apoi m-am ocupat de forma in plan, respectiv de unghiu de sageata, a fost rapid clar ca-n cea ce o priveste pe Lia mult mai simplu ar fi daca axa de rotatie a profundorului, care era la 70% din coarda, ar fi perpendiculara pe axa de simetrie a avionului, as putea sa fac un sistem de comenzi f. simplu. Evident ca pt. aceste modificari au fost necesare discutii cu aerodinamica, mecanica zborului. Oricum configuratia avionului urma sa se testeze in suflerie deci am fi aflat ce si cum, ar fi fost evident teribil daca am fi nimerit-o din prima.
Si in final a iesit ceea ce stim azi cu totii:

Am asteptat cu sufletul la gura rezultatele incercariilor din suflerie, dura ceva, trebuia fabricata macheta, trebuiau calibrata, instrumentata. Primele rezultate au fost f. incurajatoare, dar am avut si un soc, un cosmar pt. orice avion, asa numita inversare de comenzi. Asta e o chestie f. nasoala, prototipul lui BAC 1-11 a cazut exact din acest motiv. Da vom vorbi data aviatoare despre acest cosmar.

ooops

neamtu tiganu says:


10/05/2012 at 14:52

Hai salut,

n-am mai fost de mult pe aici, sa va povestesc ce am patit, niste tineri s-au tinut de capu meu sa-mi scriu amintirile, cica asa si pa dincolo, ca ar fi interesant, ca ar avea ceva de invatat. Si io, om batrin fara minte, m-am bagat in jocu lor si m-am apucat sa scriu, soroo, da sa stii e al draq de greu de scris, ca chiar ma gindeam, saracii scriitorii astia!?

Tinereii s-au plictisit relativ repede, au fost politicosi, chiar mi-au multumit, da io nu ma mai pot opri, nu stiu ce sa fac, stie cineva cum se poate pune frina la scris, ma gindeam sa ma autobanez!?

Liviu Antonesei says:

10/05/2012 at 16:21

@) Neamtu Tiganu

Zi merci tinerilor ca te-au bagat in priza! De-acum, motorul se va opri cind va termina benzina – sau, tinind seama de specific, kerosenul! -, dar dupa cum sper rezervorul e inca plin! Spor si bafta!

InimaRea says:

10/05/2012 at 16:26

Salut, Neamtule! E virsta amintirilor, fratele meu oaches, d’aia n-ai cum ii pune frina. E bine sa ti le scrii, din macar doua motive: intii, ca-ti amintesti o groaza de-ntimplari pe care credeai ca le uitasesi. Numai sa dai cep si vin alea suvoi; apoi, ai sa ai niste surprize ca lumea cind ai sa-ntelegi altfel – poate ca abia de data asta, cu adevarat – ce ti s-a-ntimplat si de ce, in anumite momente, imprejurari.

Problema memorialisticii – in genere – e ca-i destinata cititorului (sanchi – virtual!) Eu zic sa nu-ti pui inca problema ce faci cu memoriile, odata scrise. E posibil sa te simti asa de bine dupa, incit sa-ti ajunga ideea ca poate macar copiii tai le-or citi cindva. Dar daca te-or bintui si alte ginduri – vorbim atunci, solutii sint.

Pin-atunci, insa – baga! E de bine – terapie curata, parol!

Cum se proiecteaza un avion? IAR 99 (2)

Proiectarea unui avion e f. simpla, nu stiu daca are rost sa vorbesc in amanunt, nu as vrea sa transform aceste amintiri intr-un curs de aviatie. De altfel se-ntimpla extrem de rar sa se proiecteze un avion nou, cred ca 90% sunt evolutii, peste ani, a unor avioane existente, desigur cu exceptia traznitului de Burt Rutan. (apasa)
Dar totusi, prima linie care se trage e un punct, de fapt doua puncte, sunt ochiu(ii) pilotilor. La 99 erau doi. Din ochiu pilotului se trag niste linii orizontale si mai apoi una inclinata cu 13°, pilotu trebe si el sa vada ceva si la fel de la al doilea pilot peste capu primului. Asta, la 99, a fost f. simplu, a fost pur si simplu preluat aranjametul cabinei de la 93 dubla.
Mai apoi se face un tabel cu componetele necesare avionului, sisteme de comb., tren, electric, electronic, hidraulic, climatizare, armament, motor si se-ncearca sa se estimeze, sau mai bine daca se cunoaste exact, greutatile reale. E o operatie esentiala, cu cit e mai precis si mai detaliat acest tabel cu atit etapele urmatoare sunt mai usoare. Se-ncearca deci sa se pozitioneze aceste componente in fuselaj si se-ncearca sa se calculeze in permaneta centru de greutate. Pozitia centrului de greutate e esentiala la un avion, au fost cazuri in care nu a iesit unde trebuie, am dat exemplu cu 93, unde am fost nevoiti sa punem 120kg. Pb pt. balansare, si acest centru de greutate (CG) trebe sa fie aprox. constant in toate variantele avionului, gol-plin, cu tren scos-bagat, cu acrosaje si fara.

Intr-o discutie cu cineva pe un forum s-a spus ca un ing. de aviatie trebuie sa aiba talent la desen, desigur nu strica, orice talent e bun, dar nu e neaparat necesar, totu e matematica si logica.

Dupa ce s-a trasat cit de cit fuselajul vine rindu aripii, si pt. asta exista tot felul de formule, mai mult sau mai putin empirice, adunate din experienta. Profilul aripii depinde de obicei de viteza, la 99 fiind un avion relativ rapid s-a ales un profil simetric din seria NACA 6xxx, cu o grosime relativa, la incastrare de 14%. O grosime relativ mare, exista avioane supersonice cu o grosime relativa de 4, dar era nevoie de spatiu pt. a putea excamota trenul.

Mai apoi se aseaza fuselajul pe aripa, pozitia e stric determinata de distanta intre CG si focarul aripii, asa numitul centraj. Distanta intre aceste puncte principale este esentiala pt. manevrabilitatea si stabilitatea avionului, un avion de acrobatie are o distanta mica, dar e instabil, un avion civil are o distanta mare si e f. stabil dar greu manevrabil. 

Mai apoi se pun ampenajele. La 99 ar fi trebuit sa ma ocup de fus. central, ma specializasem oarecum la 93, chiar m-am ocupat o perioada scurta, mai tirziu a fost preluat insa, de X0, o sucursala a institutului la Craiova.  Echipa 99 era f. mica, Stelica a luat anterioru, nea Enuta aripa, Giorgica moldoveanu, bunul meu prieten, posteriorul, iar mie mi-a ramas coada, adica ampenajele, orizontal si vertical, plus evident respectivii stressmani, comb, tren s.a.md.

Dupa ce se obtine o silueta cit de cit consistenta se trece la matematizarea acesteia, aveam niste matematicieni f. buni. Mai apoi se trece la executia machetei de suflerie. IAR99 a fost mai mult incercat in sufleria subsonica din INCREST, nu era f. performanta, da pt. avioane de viteze mici era f. buna mai ales ca aveam un specialist, Camarasescu, f. bun.

Simt ca-ncep sa plictisesc, ma voi opri momentan aici, voi reveni zilele urmatoare, poate ca voi fi ceva mai inspirat.