neamtu tiganu says:
10/05/2012 at 14:52
Hai salut,
n-am mai fost de mult pe aici, sa va povestesc ce am patit, niste tineri s-au tinut de capu meu sa-mi scriu amintirile, cica asa si pa dincolo, ca ar fi interesant, ca ar avea ceva de invatat. Si io, om batrin fara minte, m-am bagat in jocu lor si m-am apucat sa scriu, soroo, da sa stii e al draq de greu de scris, ca chiar ma gindeam, saracii scriitorii astia!?
Tinereii s-au plictisit relativ repede, au fost politicosi, chiar mi-au multumit, da io nu ma mai pot opri, nu stiu ce sa fac, stie cineva cum se poate pune frina la scris, ma gindeam sa ma autobanez!?
Liviu Antonesei says:
10/05/2012 at 16:21
@) Neamtu Tiganu
Zi merci tinerilor ca te-au bagat in priza! De-acum, motorul se va opri cind va termina benzina – sau, tinind seama de specific, kerosenul! -, dar dupa cum sper rezervorul e inca plin! Spor si bafta!
InimaRea says:
10/05/2012 at 16:26
Salut, Neamtule! E virsta amintirilor, fratele meu oaches, d’aia n-ai cum ii pune frina. E bine sa ti le scrii, din macar doua motive: intii, ca-ti amintesti o groaza de-ntimplari pe care credeai ca le uitasesi. Numai sa dai cep si vin alea suvoi; apoi, ai sa ai niste surprize ca lumea cind ai sa-ntelegi altfel – poate ca abia de data asta, cu adevarat – ce ti s-a-ntimplat si de ce, in anumite momente, imprejurari.
Problema memorialisticii – in genere – e ca-i destinata cititorului (sanchi – virtual!) Eu zic sa nu-ti pui inca problema ce faci cu memoriile, odata scrise. E posibil sa te simti asa de bine dupa, incit sa-ti ajunga ideea ca poate macar copiii tai le-or citi cindva. Dar daca te-or bintui si alte ginduri – vorbim atunci, solutii sint.
Pin-atunci, insa – baga! E de bine – terapie curata, parol!
joi, 10 mai 2012
miercuri, 9 mai 2012
Cum se proiecteaza un avion? IAR 99 (2)
Proiectarea unui avion e f. simpla, nu stiu daca are rost sa vorbesc in amanunt, nu as vrea sa transform aceste amintiri intr-un curs de aviatie. De altfel se-ntimpla extrem de rar sa se proiecteze un avion nou, cred ca 90% sunt evolutii, peste ani, a unor avioane existente, desigur cu exceptia traznitului de Burt Rutan. (apasa)
Dar totusi, prima linie care se trage e un punct, de fapt doua puncte, sunt ochiu(ii) pilotilor. La 99 erau doi. Din ochiu pilotului se trag niste linii orizontale si mai apoi una inclinata cu 13°, pilotu trebe si el sa vada ceva si la fel de la al doilea pilot peste capu primului. Asta, la 99, a fost f. simplu, a fost pur si simplu preluat aranjametul cabinei de la 93 dubla.
Mai apoi se face un tabel cu componetele necesare avionului, sisteme de comb., tren, electric, electronic, hidraulic, climatizare, armament, motor si se-ncearca sa se estimeze, sau mai bine daca se cunoaste exact, greutatile reale. E o operatie esentiala, cu cit e mai precis si mai detaliat acest tabel cu atit etapele urmatoare sunt mai usoare. Se-ncearca deci sa se pozitioneze aceste componente in fuselaj si se-ncearca sa se calculeze in permaneta centru de greutate. Pozitia centrului de greutate e esentiala la un avion, au fost cazuri in care nu a iesit unde trebuie, am dat exemplu cu 93, unde am fost nevoiti sa punem 120kg. Pb pt. balansare, si acest centru de greutate (CG) trebe sa fie aprox. constant in toate variantele avionului, gol-plin, cu tren scos-bagat, cu acrosaje si fara.
Dar totusi, prima linie care se trage e un punct, de fapt doua puncte, sunt ochiu(ii) pilotilor. La 99 erau doi. Din ochiu pilotului se trag niste linii orizontale si mai apoi una inclinata cu 13°, pilotu trebe si el sa vada ceva si la fel de la al doilea pilot peste capu primului. Asta, la 99, a fost f. simplu, a fost pur si simplu preluat aranjametul cabinei de la 93 dubla.
Mai apoi se face un tabel cu componetele necesare avionului, sisteme de comb., tren, electric, electronic, hidraulic, climatizare, armament, motor si se-ncearca sa se estimeze, sau mai bine daca se cunoaste exact, greutatile reale. E o operatie esentiala, cu cit e mai precis si mai detaliat acest tabel cu atit etapele urmatoare sunt mai usoare. Se-ncearca deci sa se pozitioneze aceste componente in fuselaj si se-ncearca sa se calculeze in permaneta centru de greutate. Pozitia centrului de greutate e esentiala la un avion, au fost cazuri in care nu a iesit unde trebuie, am dat exemplu cu 93, unde am fost nevoiti sa punem 120kg. Pb pt. balansare, si acest centru de greutate (CG) trebe sa fie aprox. constant in toate variantele avionului, gol-plin, cu tren scos-bagat, cu acrosaje si fara.
Intr-o discutie cu cineva pe un forum s-a spus ca un ing. de aviatie trebuie sa aiba talent la desen, desigur nu strica, orice talent e bun, dar nu e neaparat necesar, totu e matematica si logica.
Dupa ce s-a trasat cit de cit fuselajul vine rindu aripii, si pt. asta exista tot felul de formule, mai mult sau mai putin empirice, adunate din experienta. Profilul aripii depinde de obicei de viteza, la 99 fiind un avion relativ rapid s-a ales un profil simetric din seria NACA 6xxx, cu o grosime relativa, la incastrare de 14%. O grosime relativ mare, exista avioane supersonice cu o grosime relativa de 4, dar era nevoie de spatiu pt. a putea excamota trenul.
Mai apoi se aseaza fuselajul pe aripa, pozitia e stric determinata de distanta intre CG si focarul aripii, asa numitul centraj. Distanta intre aceste puncte principale este esentiala pt. manevrabilitatea si stabilitatea avionului, un avion de acrobatie are o distanta mica, dar e instabil, un avion civil are o distanta mare si e f. stabil dar greu manevrabil.
Mai apoi se pun ampenajele. La 99 ar fi trebuit sa ma ocup de fus. central, ma specializasem oarecum la 93, chiar m-am ocupat o perioada scurta, mai tirziu a fost preluat insa, de X0, o sucursala a institutului la Craiova. Echipa 99 era f. mica, Stelica a luat anterioru, nea Enuta aripa, Giorgica moldoveanu, bunul meu prieten, posteriorul, iar mie mi-a ramas coada, adica ampenajele, orizontal si vertical, plus evident respectivii stressmani, comb, tren s.a.md.
Dupa ce se obtine o silueta cit de cit consistenta se trece la matematizarea acesteia, aveam niste matematicieni f. buni. Mai apoi se trece la executia machetei de suflerie. IAR99 a fost mai mult incercat in sufleria subsonica din INCREST, nu era f. performanta, da pt. avioane de viteze mici era f. buna mai ales ca aveam un specialist, Camarasescu, f. bun.
Simt ca-ncep sa plictisesc, ma voi opri momentan aici, voi reveni zilele urmatoare, poate ca voi fi ceva mai inspirat.
marți, 8 mai 2012
Devin din nou tata, IAR99 (1)
Vad ca n-am scapare, toti vor sa povestesc mai departe, asa ca
Once upon a time, sau despre nasterea si adolescenta avionului IAR99.
Asa cum am invatat la compunerile de la scoala, intii trebuie sa explicam contextul istorico, economico, politico in care s-a intimplat chestia. Era pe la sf. anilor 70, situatia din Ro deja incepuse s-o ia la vale, unu oarecare Stefanescu, col. de armata, tot visa sa cosntruiasca un avion. Persoana Stefanescu nu prea era in focusul conducerii, era un pic dat la o parte, nu avea nici o functie administrativa, nici director, nici secretara. Se zvonea ca pregateste un nou proiect, un avion de scoala. Entuziasmul nostru nu era prea mare, unii dintre noi deja eram arsi cu 93, eram satui de delegatiile la Craiova, stiam ca Stefanescu nu-i director si deci nu poate sa intervina pt. cineva pt. a-i mari leafa la exceptional, sau sa-i dea vro prima.
Si erau o multime de alte tentatii. In primul rind, BAC 1-11, multi visau sa scuipe-n Tamisa, multi au reusit si au lasat Dimbovita in urma. Mai era IAR95 (rabdare, voi ajunge si aici), tentant era chiar un post la Magurele la Institutul proaspat infiintat pt. proiectarea centralei de la Cernavoda, cica erau salarii f. mari. Se infiintasera sau se infiintau o multime de fabrici de componente de avioane. Era o cerere enorma de ingineri cu experienta si totusi IAR 93 era inca o carte de vizita f. buna.
Si la Institut se diversificase activitatea, dir. Teodorescu nu se multumea sa fie manager, credea despre el ca e si mare inventator, inventase o instalatie eoliana cu ax vertical, un fel de pirueta, cica asta ar fi viitorul. La Magurele era o noua sectie, condusa de un preten f. bun, Ionut, se ocupa cu militarizarea lui BAC 1-11. Acesta urma sa transporte trupe si chiar sa lanseze parasutisti, lucru absolut absurd. daca consideram ca viteza de stall (cea mai mica) a BACului e de vro 250, daca aruncai parasutisti cu o cadenta de 5 secunde, ce e chiar exagerat, ii imprastiai pe o distanta de peste 14km, adica primu cadea la casa Presei si ultimu la Piata Sudului, cred ca trebuia sa ia metroul pt. a se intilni la Unirii. S-a facut chiar un mock-up cu o gaura un partea din spate a avionului, in podea, intre motoare. (BAC 1-11, are motoare in spate). Ar fi trebuit spart cadru de presiune si podeaua tocmai intr-o zona extrem de solicitata.
Cert e ca toata lumea vroia sa fuga, numai la 93 sa nu ramina, de altfel munca la 93 devenise plicticoasa, se faceau doar fise de modificari si se rezolvau miile de derogari de fabricatie.
Dar mai e ceva, uneori am inclinarea sa ma apuc de filozofie de doi bani, chiar acum mi-a venit, nu e nevoie sa ma luati in serios. Acel ceva s-ar numi poate nevoia de a-ti dovedi tie ca e ceva de capul tau, acel ceva care te face sa renunti la bani sau niste alte avantaje pt. a-ti construi o trotineta, ma rog, Berufung, cum zice neamtu, chemarea inginerului din tine. Cred ca fiecare dintre noi are niste indoieli privind propriile calitati, se-ntreaba daca ar fi in stare sa rezolve o anumita sarcina, era si cazul meu, desi in oarecare masura IMI dovedisem, la 93, ca sunt un bun ing. totusi acolo conditiile erau cam strimte, activitatea era intre niste jaloane fixe.
Era clar ca singurul proiect realist, care are sanse sa devina realitate e IAR 99, celelalte erau bizdiganii si astfel am aterizat in aceasta grupa. Speram sa am posibilitatea sa fac tumbe, sa-mi pun in practica toata fantezia si ideile de care eram in stare si din fericire Stefanescu ne-a dat toata libertatea de a crea, mai ales ca marii "manageri" din institut nu prea dadeau atentie acestui proiect.
Once upon a time, sau despre nasterea si adolescenta avionului IAR99.
Asa cum am invatat la compunerile de la scoala, intii trebuie sa explicam contextul istorico, economico, politico in care s-a intimplat chestia. Era pe la sf. anilor 70, situatia din Ro deja incepuse s-o ia la vale, unu oarecare Stefanescu, col. de armata, tot visa sa cosntruiasca un avion. Persoana Stefanescu nu prea era in focusul conducerii, era un pic dat la o parte, nu avea nici o functie administrativa, nici director, nici secretara. Se zvonea ca pregateste un nou proiect, un avion de scoala. Entuziasmul nostru nu era prea mare, unii dintre noi deja eram arsi cu 93, eram satui de delegatiile la Craiova, stiam ca Stefanescu nu-i director si deci nu poate sa intervina pt. cineva pt. a-i mari leafa la exceptional, sau sa-i dea vro prima.
Si erau o multime de alte tentatii. In primul rind, BAC 1-11, multi visau sa scuipe-n Tamisa, multi au reusit si au lasat Dimbovita in urma. Mai era IAR95 (rabdare, voi ajunge si aici), tentant era chiar un post la Magurele la Institutul proaspat infiintat pt. proiectarea centralei de la Cernavoda, cica erau salarii f. mari. Se infiintasera sau se infiintau o multime de fabrici de componente de avioane. Era o cerere enorma de ingineri cu experienta si totusi IAR 93 era inca o carte de vizita f. buna.
Si la Institut se diversificase activitatea, dir. Teodorescu nu se multumea sa fie manager, credea despre el ca e si mare inventator, inventase o instalatie eoliana cu ax vertical, un fel de pirueta, cica asta ar fi viitorul. La Magurele era o noua sectie, condusa de un preten f. bun, Ionut, se ocupa cu militarizarea lui BAC 1-11. Acesta urma sa transporte trupe si chiar sa lanseze parasutisti, lucru absolut absurd. daca consideram ca viteza de stall (cea mai mica) a BACului e de vro 250, daca aruncai parasutisti cu o cadenta de 5 secunde, ce e chiar exagerat, ii imprastiai pe o distanta de peste 14km, adica primu cadea la casa Presei si ultimu la Piata Sudului, cred ca trebuia sa ia metroul pt. a se intilni la Unirii. S-a facut chiar un mock-up cu o gaura un partea din spate a avionului, in podea, intre motoare. (BAC 1-11, are motoare in spate). Ar fi trebuit spart cadru de presiune si podeaua tocmai intr-o zona extrem de solicitata.
Cert e ca toata lumea vroia sa fuga, numai la 93 sa nu ramina, de altfel munca la 93 devenise plicticoasa, se faceau doar fise de modificari si se rezolvau miile de derogari de fabricatie.
Dar mai e ceva, uneori am inclinarea sa ma apuc de filozofie de doi bani, chiar acum mi-a venit, nu e nevoie sa ma luati in serios. Acel ceva s-ar numi poate nevoia de a-ti dovedi tie ca e ceva de capul tau, acel ceva care te face sa renunti la bani sau niste alte avantaje pt. a-ti construi o trotineta, ma rog, Berufung, cum zice neamtu, chemarea inginerului din tine. Cred ca fiecare dintre noi are niste indoieli privind propriile calitati, se-ntreaba daca ar fi in stare sa rezolve o anumita sarcina, era si cazul meu, desi in oarecare masura IMI dovedisem, la 93, ca sunt un bun ing. totusi acolo conditiile erau cam strimte, activitatea era intre niste jaloane fixe.
Era clar ca singurul proiect realist, care are sanse sa devina realitate e IAR 99, celelalte erau bizdiganii si astfel am aterizat in aceasta grupa. Speram sa am posibilitatea sa fac tumbe, sa-mi pun in practica toata fantezia si ideile de care eram in stare si din fericire Stefanescu ne-a dat toata libertatea de a crea, mai ales ca marii "manageri" din institut nu prea dadeau atentie acestui proiect.
luni, 7 mai 2012
1+1=2 Frumusetea matematicii!
Oricine vrea sa devina ing. stie ca
1+1=2
dar astfel se va exprima doar o muiere caznica. O forma mai intersanta ar fi
1=ln(e)
sau mai frumos:
cos²(p)+sin²(p)=1
deasemenea stie oricine ca:
dar:
daca insa luam in considerare ca:
0!=1
si ne amintim ca inversa unei matrici transpuse e egala cu transpusa inversei, atuci obtinem forma simplificata intr-un spatiu unidimensional al vectorului X
1+1=2
Desigur exista si alte posibilitati de a simplifica dar..
Extras, tradus din lb.germana si explicat de neamtu tiganu luat din luftpiraten.de
joi, 3 mai 2012
Epilog, trist, IAR93
Am ajuns la sfirsit, la sfirsit se trag concluziile. Intrebarea de baza, a fost IAR 93 un avion reusit? La aceasta intrebare se poate raspunde cu un hotarit, NU, IAR 93 nu a fost un avion reusit. De ce?
As imparti cauzele nereusitei in mai multe categorii, prima
Proiectarea
Nu voi incerca sa-mi(ne) gasim scuze, eram cu totii incepatori.
Sse stie ca organizarea nu e, in general, cea mai mare tarie a romanilor, voi puncta doar citeva aspecte:
Cine a trait acele timpuri stie ca totul se reducea la supravietuire. trebuia sa fii un mare pasionat sa te poti concentra la creativitate, in conditiile in care iarna se lucra cu manusi in mina si cu nelipsita sticla de votca pt. incalzire.
Ma-ncearca o mare parere de rau ca n-am reusit mai mult, totusi am intilnit oameni minunati cu care am fost si sunt prieten de o a viata. Din fericire programul 99 s-a nascut ceva mai norocos.
Si am incalecat p-o sa si v-am spus povestea asa si au trait fericiti pin-la adinci batrineti si daca n-au murit mai traiesc si azi.
Va multumesc pt. atentie!
As imparti cauzele nereusitei in mai multe categorii, prima
Proiectarea
Nu voi incerca sa-mi(ne) gasim scuze, eram cu totii incepatori.
- Motorizarea; ar fi trebuit sa fie clar din start ca motoarele pe care le avem la dispozitie, respectiv RR Viper sunt mult prea mici, vorba aia la omu sarac nici caii nu trag. Am incercat sa construim un avion si mai apoi sa-i punem motoare, ceea ce a fost o mare greseala. Ar fi trebuit sa-ncepem exact pe dos, sa construim avionul in jurul, in functie de motoare. Configuratia aleasa pt. instalarea motoarelor a condus la un tub prelungitor, in posterior, extrem de lung si greu si la niste prize de aer complicate si grele. Mult mai eficient ar fi fost o configuratie Alpha-Jet sau chiar Fairchild, cu motoare cumva atasate, s-ar fi obtinut o structura mai usoara.
- Trenul de aterizare; din motive de cerinta client, respectiv armata, s-a proiectat un tren care sa permita aterizarea pe piste sumar amenajate. Asta a dus la niste roti monstruos de mari, ca de tractor, de joasa presiune. Trenu a fost din Alu sudat, ceea ce l-a facut extrem de voluminos. Aceasta a dus la o sectiune extrem de mare in zona fuselajului central ceea ce a marit dramatic rezistenta la inaintare.
- Fuselajul era mult prea lung, ramasesera, la serie, spatii nefolosite, de ex. intre C16-18, ceea ce a adus greutate suplimentare.
- Ar fi trebuit simplificat la maxim, scos voletul de bord de atac.
Sse stie ca organizarea nu e, in general, cea mai mare tarie a romanilor, voi puncta doar citeva aspecte:
- Hotarirea de a infiinta o fabrica de avioane pe ogor la Craiova a fost, pt. programul IAR93, o catastrofa, tocmai in perioada in care zbura prototipul si se concepea seria toate fortele erau ocupate sa rezolve probleme elementare de fabricatie, nimeni nu avea capul frei pt. imbunatatiri.
- de regula un prototip e folosit pt. a invata ceva despre produsul respctiv, pt. a-i descoperii slabiciunile. Din pacate prototipul IAR 93 a fost un obiect de defilare, desi se-nfintase Centrul de incercari in Zbor, condus de Barbalau, totusi a fost f. slab intrumentalizat si nu a oferit proiectantului informatii suficiente.
- Industria orizontala nu era pregatita sa sustina un program de aviatie.
- Nici relatia cu sirbii nu a decurs asa de lin cum ar fi trebuit. In constelatia aceea era f. greu de impus idei, solutii noi, de imbunatatire, comunicarea era f. greoaie.
- Lipsa celor mai elementare informatii din ce se-ntimpla-n lume in domeniu. Odata au fost citiva la Le Bourges, la expozitia de avioane, au facut poze, am studiat pozele alea cu lupa, incercam sa-nvatam din ele. Am vazut Top Gun de cel putin 20 de ori, incercam sa fiu atent la toate detaliile tehnice.
Cine a trait acele timpuri stie ca totul se reducea la supravietuire. trebuia sa fii un mare pasionat sa te poti concentra la creativitate, in conditiile in care iarna se lucra cu manusi in mina si cu nelipsita sticla de votca pt. incalzire.
Ma-ncearca o mare parere de rau ca n-am reusit mai mult, totusi am intilnit oameni minunati cu care am fost si sunt prieten de o a viata. Din fericire programul 99 s-a nascut ceva mai norocos.
Si am incalecat p-o sa si v-am spus povestea asa si au trait fericiti pin-la adinci batrineti si daca n-au murit mai traiesc si azi.
Va multumesc pt. atentie!
miercuri, 2 mai 2012
Inceputul sfirsitului
Situatia se degradeaza pe zi ce trece. Apar mari schimbari de personal, Zamfirescu ajunge dir. la centrala, dir. de proiect 93 devine col. Filipescu, un tip dastapt caruia-i placea mult bautura, ca si mie de altfel, de aceea, poate, ne-am inteles relativ bine. Apare insa, un personaj extrem de dur, col. Teodorescu, devine dir. institutului, mai apoi dir. de centrala si chiar min. adjunct. Se zvonea ca ar fi apropiat de a lui Ceausescu. Ne-a facut o viata tare amara, daca totusi atmosfera in aviatie era cit de cit respirabila, comparind cu alte domenii, cu venirea lui Teodorescu s-a schimbat radical.
Era pur si simplu teroare, acesta se amuza sa sisteze concediile de vara, se amuza sa dea ordin sa se munceasca 10 ore, cei care erau, cit de cit, mai sefuleti erau obligati sa stea in institut atita timp cit e si el, iar el mergea la prinz acasa, tragea un somn si venea odihnit pe la 3-4 si-ncepea sa ne ia la ranga.
In atmosfera asta de teroare se stricase si relatiile intre colegi, se formasera grupuri, grupulete, "elitele" de la 95 sub aripa lui Rosca, modestii de la 99, jigaritii linga Stefanescu si victimele ramase sa curete rahatu din urma, la 93. Si ca treaba sa fie si mai incurcata s-a mai infintat o sectie de proiectare la Craiova, X0, formata din baieti tineri si isteti, de altfel.
Io, ca romanu impartial, dupa 93, am fost vro citiva ani la 99, mai apoi la 95, inapoi la 93 si cindva am aterizat fortat chiar la BAC 1-11.
Cel mai frumos si pe departe cel mai fericit am fost la 99, voi povesti cindva.
Situatia economica a Romaniei devenise dezastruoasa, primeam cele mai contradictorii sarcini, oltenii de abia invatasera sa faca avioane si nu mai aveau cu ce. Nici macar aluminium nu exista, toata lumea umbla disperata prin tara sa "asimileze", asta era denumirea eleganta a copierii, venea ordin sa se estizeze, adica sa se introduca componente est, rusesti, se modifica toata documentatia, nu era treaba terminata si se spunea ca trebe introduse componente romanesti. Imi amintesc, intr-o sedinta de productie, Teodorescu ne-a facut tradatori si sabotori ai economiei nationale, deoarece proiectam dupa cataloage si azi cind proiectez ceva si consult cataloage imi amintesc.
S-a infiintat o retea intreaga de fabrici si fabricute care urmau sa asimileze tot felu de componente, de ex. Aerofina, saracii s-au luptat pe viata si pe moarte sa faca giroplattforma, da si asta avea nevoie de niste componente care nu erau in Ro, niste amariti de rulmenti de performanta. Unu din putinele succese a fost "asimilarea" scaunului de catapultare, inceputa la Institut si facuta la Aerofina, cred. Simpatic a fost ca la prima incercare, scaunu, dupa caapultarea reusita, a cazut cu parasuta peste masina lui Teodorescu, care ca orice min. care se respecta nu putea sa faca citiva pasi pe jos. Pilotii nu mai aveau nici pantaloni, extrem de complicata a fost asimilarea pantalonilor Anti-G ai pilotilor, erau extrem de scumpi.
Oltenii reuseau cu chiu cu vai sa produca un avion pe care mai apoi il demontau si luau componentele pt. urmatoru. In disperarea de atunci s-a facut un avion "hibrid", din componente de serie si de preserie, din pacate acesta a cazut, tragedia a fost ca pilotul nu s-a salvat, cica ar fi fost greseala de pilotare.
Ne-a mutat inapoi la aeroportul Baneasa, mergeam cu bicicleta, cel putin vara, Baneasa-Titan ca. 13Km pe sens, nasol era ca stateam la etj. 12, f. des nu era lumina, trebuia sa urc 12 etaje cu bicicleta-n spate pe o bezna ca-n nuca. La Craiova umbla unu cu o pancarda si anunta "la ora 11 se opreste curentul", ar fi fost destul de neplacut ca sa se opreasca curentul in timp ce se frezeaza un cadru, de ex. 23.
Ma rog, nici de mincare nu era, se pune intrebarea daca in acele conditii se putea face un avion ca lumea!? Cum zicea cineva, prin anii 70, cind era destul de bine, fara pepsi nu se pot construi avioane.
Si totusi IAR93 ar fi putut fi un avion reusit, voi povesti data aviatoare, care va fi si ultima din ciclu IAR93.
Era pur si simplu teroare, acesta se amuza sa sisteze concediile de vara, se amuza sa dea ordin sa se munceasca 10 ore, cei care erau, cit de cit, mai sefuleti erau obligati sa stea in institut atita timp cit e si el, iar el mergea la prinz acasa, tragea un somn si venea odihnit pe la 3-4 si-ncepea sa ne ia la ranga.
In atmosfera asta de teroare se stricase si relatiile intre colegi, se formasera grupuri, grupulete, "elitele" de la 95 sub aripa lui Rosca, modestii de la 99, jigaritii linga Stefanescu si victimele ramase sa curete rahatu din urma, la 93. Si ca treaba sa fie si mai incurcata s-a mai infintat o sectie de proiectare la Craiova, X0, formata din baieti tineri si isteti, de altfel.
Io, ca romanu impartial, dupa 93, am fost vro citiva ani la 99, mai apoi la 95, inapoi la 93 si cindva am aterizat fortat chiar la BAC 1-11.
Cel mai frumos si pe departe cel mai fericit am fost la 99, voi povesti cindva.
Situatia economica a Romaniei devenise dezastruoasa, primeam cele mai contradictorii sarcini, oltenii de abia invatasera sa faca avioane si nu mai aveau cu ce. Nici macar aluminium nu exista, toata lumea umbla disperata prin tara sa "asimileze", asta era denumirea eleganta a copierii, venea ordin sa se estizeze, adica sa se introduca componente est, rusesti, se modifica toata documentatia, nu era treaba terminata si se spunea ca trebe introduse componente romanesti. Imi amintesc, intr-o sedinta de productie, Teodorescu ne-a facut tradatori si sabotori ai economiei nationale, deoarece proiectam dupa cataloage si azi cind proiectez ceva si consult cataloage imi amintesc.
S-a infiintat o retea intreaga de fabrici si fabricute care urmau sa asimileze tot felu de componente, de ex. Aerofina, saracii s-au luptat pe viata si pe moarte sa faca giroplattforma, da si asta avea nevoie de niste componente care nu erau in Ro, niste amariti de rulmenti de performanta. Unu din putinele succese a fost "asimilarea" scaunului de catapultare, inceputa la Institut si facuta la Aerofina, cred. Simpatic a fost ca la prima incercare, scaunu, dupa caapultarea reusita, a cazut cu parasuta peste masina lui Teodorescu, care ca orice min. care se respecta nu putea sa faca citiva pasi pe jos. Pilotii nu mai aveau nici pantaloni, extrem de complicata a fost asimilarea pantalonilor Anti-G ai pilotilor, erau extrem de scumpi.
Oltenii reuseau cu chiu cu vai sa produca un avion pe care mai apoi il demontau si luau componentele pt. urmatoru. In disperarea de atunci s-a facut un avion "hibrid", din componente de serie si de preserie, din pacate acesta a cazut, tragedia a fost ca pilotul nu s-a salvat, cica ar fi fost greseala de pilotare.
Ne-a mutat inapoi la aeroportul Baneasa, mergeam cu bicicleta, cel putin vara, Baneasa-Titan ca. 13Km pe sens, nasol era ca stateam la etj. 12, f. des nu era lumina, trebuia sa urc 12 etaje cu bicicleta-n spate pe o bezna ca-n nuca. La Craiova umbla unu cu o pancarda si anunta "la ora 11 se opreste curentul", ar fi fost destul de neplacut ca sa se opreasca curentul in timp ce se frezeaza un cadru, de ex. 23.
Ma rog, nici de mincare nu era, se pune intrebarea daca in acele conditii se putea face un avion ca lumea!? Cum zicea cineva, prin anii 70, cind era destul de bine, fara pepsi nu se pot construi avioane.
Si totusi IAR93 ar fi putut fi un avion reusit, voi povesti data aviatoare, care va fi si ultima din ciclu IAR93.
luni, 23 aprilie 2012
Lordul John
„Spun că ești grozav de tare
De ți-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Lordul John, George Cosbuc.
Motorul cu "reactie", atentie reactie nu e corect tehnic, este f. simplu, consta din priza de aer, compresor, camere de ardere, turbina si ajutajul de iesire.
Ce e aia postcombustie? Se injecteaza combustibil suplimentar in gaze, dupa turbina si se obtine o tractiune suplimentara. Pe undeva e un gest disperat, atunci cind trebuie sa creasca tractiunea, de regula se foloseste la supersonice, scurt timp, pt. a darima caramizile zidului sonic. Arderea combustibilului injectat e extrem de neeficienta deoarece exista putin oxigen in gaze, de aceea consumul de combustibil creste dramatic. Complicatia e ca temperatura gazelor creste pin-la 1700°C si mai e necesara si instalarea unui ajutaj (nozzle) reglabil care modifica sectiunea la iesire. Postcombustia se foloseste un timp f. scurt, la decolare, de ex. dupa portavion, sau in manevra.
La 93, se stie, motoarele erau extrem de slabe, sau mai bine spus avionul era prea mare pt. asa motoare mici, asa ca s-a hotarit sa se dea contract Rolls Royce sa dezvolte postcombustia.
O perioada m-am ocupat, impreuna cu un f. bun preten, moldoveanu Georgica, de instalarea motorului in fuselaj. La 93 tubul prelungitor era extrem de lung, cum se vede din poza de la Galeb, nu am nici o poza de la 93, complicatia era ca tubul, fabricat din otel se dilata-lungea, avind in vedere temperatura de ca. 800°C, iar fuselaju se "stringea" la temperatura de -50°C de la 10000m. Deci tubul prelungitor era instalat pe role care preluau diferentele de dilatare. La postcombustie tubul devenea mult mai greu si mai complicat deci si imbinarea. RR ne daduse niste indicatii prin care limitau enorm deformarea fuselajului atit la incovoiere cit si la torsiune. Deformatiile reale calculate si confirmate prin teste erau mult mai mari decit cele impuse de RR. Ar fi fost absurd sa se rigidizeze tot fuselajul peste necesar numai pt. a indeplini niste cerinte englezesti prostesti, ar fi insemnat ingreunarea inutila.
Au venit englezii la Bucuresti pt. a discuta. Englezul princpal era un englez tipic, Lordul John, subtire, cam la 50 de ani, un pic carunt, spatele drept de parca ar fi inghitit un par, o mustata englezeasca. Era insotit de un tinerel roscat si bucalat. Partea Ro era destul de numeroasa, nu prea-i cunosteam, cred ca multi dintre ei nu prea aveau treaba cu tehnica. Eram tare emotionat, engleza mea era destul de critica, nu facusem engleza in scoala, incercasem vro doi ani la universitatea populara. Lordul John vorbea o engleza perfecta, intelegeam aproape tot. S-a vorbit despre multe chestii mai ales small talk, asteptam cu nerabdare sa se ajunga si la instalare. Dupa ca. 4 ore ridic si io mina si spun timid ca exista probleme tehnice la instalare. Lordul John imi zimbeste tare dragut si-mi spune ca el e pe latura comerciala si nu poate spune nimic. Colegii romani se uita cu repros la mine ca stricam o atmosfera atit de armonioasa. Ma-nrosesc si spun pe un ton ceva mai ridicat ca asa cum e conceput motorul NU se poate instala in avion si ca e mult prea greu, consuma mult prea mult si are tractiune mult prea scazuta. Un roman, care facea pe sefu si pe care nu-l cunosteam, incearca sa mi-o taie. Scot pe masa documentatia, cu calculele si desenele respective. Lordul John, vazind ca se-ncurca treaba, scoate o geanta de sub masa si dezveleste un pachet cu doua sticle de Wisky. La vremea respectiva nu bausem niciodata asa ceva, imi ardea buza sa gust si io, da eram extrem de nervos si sucarit, asa ca refuz ca prostul, doar sa-i fac in ciuda Lordului John.
Ma rog, cindva englezii au recalculat imbinarea si au accceptat valorile noastre. Motorul a fost extrem de nereusit, a iesit mai greu decit era planificat, avionul a devenit greu de coada, a trebuit sa instalam 120kg de Pb. in fuselajul anterior, in compartimetul platformei giroscopice, pt. a echilibra avionul, asa ca o parte din eforturile noastre de a usura avionul s-a dus draqu.
De ți-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Lordul John, George Cosbuc.
Ce e aia postcombustie? Se injecteaza combustibil suplimentar in gaze, dupa turbina si se obtine o tractiune suplimentara. Pe undeva e un gest disperat, atunci cind trebuie sa creasca tractiunea, de regula se foloseste la supersonice, scurt timp, pt. a darima caramizile zidului sonic. Arderea combustibilului injectat e extrem de neeficienta deoarece exista putin oxigen in gaze, de aceea consumul de combustibil creste dramatic. Complicatia e ca temperatura gazelor creste pin-la 1700°C si mai e necesara si instalarea unui ajutaj (nozzle) reglabil care modifica sectiunea la iesire. Postcombustia se foloseste un timp f. scurt, la decolare, de ex. dupa portavion, sau in manevra.
La 93, se stie, motoarele erau extrem de slabe, sau mai bine spus avionul era prea mare pt. asa motoare mici, asa ca s-a hotarit sa se dea contract Rolls Royce sa dezvolte postcombustia.
Au venit englezii la Bucuresti pt. a discuta. Englezul princpal era un englez tipic, Lordul John, subtire, cam la 50 de ani, un pic carunt, spatele drept de parca ar fi inghitit un par, o mustata englezeasca. Era insotit de un tinerel roscat si bucalat. Partea Ro era destul de numeroasa, nu prea-i cunosteam, cred ca multi dintre ei nu prea aveau treaba cu tehnica. Eram tare emotionat, engleza mea era destul de critica, nu facusem engleza in scoala, incercasem vro doi ani la universitatea populara. Lordul John vorbea o engleza perfecta, intelegeam aproape tot. S-a vorbit despre multe chestii mai ales small talk, asteptam cu nerabdare sa se ajunga si la instalare. Dupa ca. 4 ore ridic si io mina si spun timid ca exista probleme tehnice la instalare. Lordul John imi zimbeste tare dragut si-mi spune ca el e pe latura comerciala si nu poate spune nimic. Colegii romani se uita cu repros la mine ca stricam o atmosfera atit de armonioasa. Ma-nrosesc si spun pe un ton ceva mai ridicat ca asa cum e conceput motorul NU se poate instala in avion si ca e mult prea greu, consuma mult prea mult si are tractiune mult prea scazuta. Un roman, care facea pe sefu si pe care nu-l cunosteam, incearca sa mi-o taie. Scot pe masa documentatia, cu calculele si desenele respective. Lordul John, vazind ca se-ncurca treaba, scoate o geanta de sub masa si dezveleste un pachet cu doua sticle de Wisky. La vremea respectiva nu bausem niciodata asa ceva, imi ardea buza sa gust si io, da eram extrem de nervos si sucarit, asa ca refuz ca prostul, doar sa-i fac in ciuda Lordului John.
Ma rog, cindva englezii au recalculat imbinarea si au accceptat valorile noastre. Motorul a fost extrem de nereusit, a iesit mai greu decit era planificat, avionul a devenit greu de coada, a trebuit sa instalam 120kg de Pb. in fuselajul anterior, in compartimetul platformei giroscopice, pt. a echilibra avionul, asa ca o parte din eforturile noastre de a usura avionul s-a dus draqu.
vineri, 20 aprilie 2012
Fixamed
Intre timp ma insor cu o burgheza-mosiereasca scapatata, cu care mai sunt si azi, imi aduce ca zestre un pian de concert cu coada, exact asta imi doream, care va ocupa o camera intreaga. Mai vine si un copil, mai ales ca eram des plecat in delegatii. Sunt nevoit sa cumpar apartament la et. 12 in Balta Alba. Imi cumpar si bicicleta de semicurse. Incep sa am mari probleme financiare, rata la casa, mobila, bicicleta. Si nu numai eu ci si Romania, apar primele semne ale crizei groaznice care va veni.
De abia invatasera oltenii un pic sa faca avioane si uzina nu mai are suruburi, proiectantu trebe sa gasesca o solutie, filetu suruburilor de aviatie nu e aschiat ci rulat, in Ro nu prea erau fabrici care fabricau asa ceva, am inceput sa umblam prin tara, gasim la Medias o fabrica la care lucra nepotul vecinului unui coleg.
Uzina nu mai are Loctite. Asta e un adeziv anaerob pe baza de cianacrilat care se foloseste la fixarea suruburilor si etansarea conductelor. In vest se gasea la tutungerie, da pt. Ro era sub embargau. Gasim un institut la Medias, niste baieti si fete deosebiti de buni si dornici de a face. De regula cind auzeau ca venim de la aviatie ni se deschidea larg usa. Intr-un timp record reusesc sa copieze reteta si sa-l faca sub denumirea de FIXAMED(dias). Il omologam cu niste norme americane ASTM, obtinute pe niste cai ciudate. Spun ciudate pt. ca aveam mari probleme sa obtinem documentatie, obtineam Flight Revue la luni dupa aparitie si se dadea de la unu la altu cu semnatura. Bataie era pe JANE'S ALL THE WORLD'S AIRCRAFT, care statea in seif la director se putea consulta doar cu aprobare speciala. Era si f. scumpa vro 200 de dolari azi costa vro 3000?!
Nasoala era ca noi nu aveam serie mare si nu se comandau cantitati mari pt. a face rentabila productia, cred ca Loctite era cam 1kg. pe avion, se foloseau doar citeva picaturi, incluzind si ce se fura. Spilu era ca un product omologat pt. aviatie putea fi vindut si-n ind. orizontala, asa numeam noi p-aia cu masini, azi ind. orizontala se refera la fete, da nu au nevoie de Loctite. Fixamedu a fost folosit la Troleibuze si Autobuze de Fa. Autobuzu, a fost mare entuziasm, era prima data cind nu se pierdeau suruburile la primu mers. Iata cum aviatia trage dupa sine si restu industriei.
In paralel se lucra intensiv la avionul de serie. Scopu principal era reducerea greutatii. A fost luata fiecare piesulita si gaurita, subtiata. Au aparut probleme noi, era destul de greu de batut nituri cu cap inecat pe table subtiri, aceasta trebuia ambutisata si uneori se crapa la ambutisare. Evident ca am luat pa 5,31, impreuna cu Zamirca, un f. bun ing. de materiale, si am gasit solutia. O imbunatatire majora a fost reproiectarea aripii si a planului central de care raspundeam. S-a trecut la structura integrata, la prototip era formata dintr-o structura sandwich, constind din invelisuri si profile omega, drept miez, nituite. Rezervoarele erau din cauciuc. La serie componentele erau frezate din bloc, cu lise integrate si rezervor integrat. Etansarea se facea cu PR 1431. Dupa frezare placile erau indoite la conturu necesar, era o tehnologie f. noua pt. noi, oltenii faceau planu central si aripa o faceau sirbii. Oricum a mers mai usor decit ne asteptam, si s-a redus masiv greutatea. Rezervoru 5, din chila, intre roti, a devenit de asemenea integrat, era rezervoru de mers pe spate. A mai fost bagata si o prelungire a aripii, la incastrarea cu fuselaju, asa numitu "vortex generator", cum are si F16. Se pare ca se imbunatatea scurgerea la incastrare, mai ales la incidente mari. Vezi pozna, de la F18.
Au mai fost bagate si niste cutite aerodinamice, doua pe fus. anterior si doua pe aripi.
In plus s-a introdus motoru cu postcombustie, voi vorbi data urmatoare despre asta!
P.S Update, blogul meu il citeste si o parte din fostii colegi, iata ce-mi scrie pe e-mail Puiu, unu dintre cei mai buni prieteni:
Am citit pe blog despre Fixamed cand am fost la Medias si am discutat cu fizician Crucean Augustin, seful laboratorului, asta se intampla in 1982, dar n-ai pomenit nimic ca a doua zi am fost la MECANICA Brasov si unde faceau niste nituri trase, ne-a dus fratele unui coleg de al tau,
parca Blejan, care lucra la fabrica de reparatii avioane URA Bacau. De pomenit poate era ca de la o autoservire am mancat chiftelute cu fasole boabe si unde am baut o sticla de Jidvei care ti-a placut foarte mult, iar seara la restaurantul hotelului am baut niste vin de Valea Calugareasca.
Am fost si la piata si ti-ai cumparat penrtu acasa ceapa rosie si fasoale boabe colorata.
Amintiri,amintiri...
Numai bine,
De abia invatasera oltenii un pic sa faca avioane si uzina nu mai are suruburi, proiectantu trebe sa gasesca o solutie, filetu suruburilor de aviatie nu e aschiat ci rulat, in Ro nu prea erau fabrici care fabricau asa ceva, am inceput sa umblam prin tara, gasim la Medias o fabrica la care lucra nepotul vecinului unui coleg.
Uzina nu mai are Loctite. Asta e un adeziv anaerob pe baza de cianacrilat care se foloseste la fixarea suruburilor si etansarea conductelor. In vest se gasea la tutungerie, da pt. Ro era sub embargau. Gasim un institut la Medias, niste baieti si fete deosebiti de buni si dornici de a face. De regula cind auzeau ca venim de la aviatie ni se deschidea larg usa. Intr-un timp record reusesc sa copieze reteta si sa-l faca sub denumirea de FIXAMED(dias). Il omologam cu niste norme americane ASTM, obtinute pe niste cai ciudate. Spun ciudate pt. ca aveam mari probleme sa obtinem documentatie, obtineam Flight Revue la luni dupa aparitie si se dadea de la unu la altu cu semnatura. Bataie era pe JANE'S ALL THE WORLD'S AIRCRAFT, care statea in seif la director se putea consulta doar cu aprobare speciala. Era si f. scumpa vro 200 de dolari azi costa vro 3000?!
Nasoala era ca noi nu aveam serie mare si nu se comandau cantitati mari pt. a face rentabila productia, cred ca Loctite era cam 1kg. pe avion, se foloseau doar citeva picaturi, incluzind si ce se fura. Spilu era ca un product omologat pt. aviatie putea fi vindut si-n ind. orizontala, asa numeam noi p-aia cu masini, azi ind. orizontala se refera la fete, da nu au nevoie de Loctite. Fixamedu a fost folosit la Troleibuze si Autobuze de Fa. Autobuzu, a fost mare entuziasm, era prima data cind nu se pierdeau suruburile la primu mers. Iata cum aviatia trage dupa sine si restu industriei.
In paralel se lucra intensiv la avionul de serie. Scopu principal era reducerea greutatii. A fost luata fiecare piesulita si gaurita, subtiata. Au aparut probleme noi, era destul de greu de batut nituri cu cap inecat pe table subtiri, aceasta trebuia ambutisata si uneori se crapa la ambutisare. Evident ca am luat pa 5,31, impreuna cu Zamirca, un f. bun ing. de materiale, si am gasit solutia. O imbunatatire majora a fost reproiectarea aripii si a planului central de care raspundeam. S-a trecut la structura integrata, la prototip era formata dintr-o structura sandwich, constind din invelisuri si profile omega, drept miez, nituite. Rezervoarele erau din cauciuc. La serie componentele erau frezate din bloc, cu lise integrate si rezervor integrat. Etansarea se facea cu PR 1431. Dupa frezare placile erau indoite la conturu necesar, era o tehnologie f. noua pt. noi, oltenii faceau planu central si aripa o faceau sirbii. Oricum a mers mai usor decit ne asteptam, si s-a redus masiv greutatea. Rezervoru 5, din chila, intre roti, a devenit de asemenea integrat, era rezervoru de mers pe spate. A mai fost bagata si o prelungire a aripii, la incastrarea cu fuselaju, asa numitu "vortex generator", cum are si F16. Se pare ca se imbunatatea scurgerea la incastrare, mai ales la incidente mari. Vezi pozna, de la F18.
Au mai fost bagate si niste cutite aerodinamice, doua pe fus. anterior si doua pe aripi.
P.S Update, blogul meu il citeste si o parte din fostii colegi, iata ce-mi scrie pe e-mail Puiu, unu dintre cei mai buni prieteni:
Am citit pe blog despre Fixamed cand am fost la Medias si am discutat cu fizician Crucean Augustin, seful laboratorului, asta se intampla in 1982, dar n-ai pomenit nimic ca a doua zi am fost la MECANICA Brasov si unde faceau niste nituri trase, ne-a dus fratele unui coleg de al tau,
parca Blejan, care lucra la fabrica de reparatii avioane URA Bacau. De pomenit poate era ca de la o autoservire am mancat chiftelute cu fasole boabe si unde am baut o sticla de Jidvei care ti-a placut foarte mult, iar seara la restaurantul hotelului am baut niste vin de Valea Calugareasca.
Am fost si la piata si ti-ai cumparat penrtu acasa ceapa rosie si fasoale boabe colorata.
Amintiri,amintiri...
Numai bine,
miercuri, 18 aprilie 2012
Sa traiasca ma-ta nea Martin Baker!
Rog muierile sensibile si persoanele cu copii in brate sa nu citeasca acest capitol, va fi f. tehnic si f. trist si va avea o introducere lunga si plictisitoare.
Introducere, necesara pt. a defini niste fenomene si a intelege intimplarea.
Intr-o zi au inceput zvonuri ca ar fi cazut un avion, era 24 Noiembrie 1977, la fel ca la primul zbor nu stia si nu spunea nimeni ceva precis, fiecare a intrat in panica si si-a inventariat zona pe care o avea in primire. Panica era mare, fiecare se vedea la procuratura condamnat ca sabotor. S-a aflat, era vorba de o dubla comanda, care facea incercari in zbor tocma pt. a determina pct. D, pilotata si de Stanica, un tip formidabil, din fericire pilotii au reusit sa sara. Se smulsese, pur si simplu, ampenajul orizontal din fuselaj, ca un copac cu tot cu radacina. Ampenaju era prins intre C42 si 43 cu o ferura de otel.
Incheiere tot trista da in coada de peste.
S-a incercat reconstructia avionului din bucatile gasite. Nu era prea usor ca totu era tare sifonat, se ungeau tablele cu sapun Cheia si se-ncalzeau pina devenea sapunul brun, era temperatura ideala de indreptat tabla. Ampenajul a fost gasit la citiva km departare fata de restu.
Comisia de ancheta a concluzionat ca ar fi fost vorba de flutter, structura s-a ranforsat si nu s-a mai intimplat. Cert e insa, ca in cadru 42 a fost o derogare aprobata in care era ciupit cadru cu ca. 10mm, greseala, aprobata, repet, din frezare. Ruperea cadrului a plecat chiar din acea ciupitura.
Oricum eram ca o fecioara care si-a pierdut nevinovatia, ne gindeam cu totii la Starfighter, avionul ucigas.
P.S Pt. cine nu stie, din ca. 900 de Starfighter au cazut ca. 300 si au murit ca. 100 de piloti.
Introducere, necesara pt. a defini niste fenomene si a intelege intimplarea.
- Diagrama de manevra are pe abscisa viteza si pe ordonata factoru de sarcina, asa numitul g. Diagrama de manevra reprezinta domeniul in care poate zbura avionul, domeniu pt. care e asigurata rezistenta, aceasta este definita in regulamentul de calcul AvP 970 pt. 93, sau FAR 23, 25 pt. civile. Daca nu ma-nsel factorul de sarcina la 93 era de 8.
- Aceaste puncte extreme, (combinatie viteza-fct. de sarcina), trebuiesc atinse in cadru zborurilor de incercare pt. a demonstra ca avionul e sigur la aceste sarcini extreme.
- Mai exista si asa numita diagrama de rafala, da nu vom vorbi despre asta.
- E de la sine inteles ca nu e usor de atins aceste puncte, mai ales pct. D, avionul trebuie sa intre in picaj, cu motoarele in plin, si sa faca, la inaltime mica, o resursa brusca.
- Pe linga acest caz de calcul mai exista, pt. ampenaje, bracare brusca de ampenaj.
- Ampenaju de la 93 era actionat prin servo, cu un actuator Dowty, pt. ca pilotul sa aiba, totusi, simtu vitezei si a inaltimii se creeaza eforturi artificiale pe mansa printr-un mecanism ingenios cu arcuri, la MIG 21 era ARU 3V.
- Daca nu ma-nsel 93 nu a atins niciodata in zbor mai mult de 6g.
- Flutter e un fenomen de rezonanta a frecventei proprii cu frecventa aerodinamica indusa, ceva de genu soldatilor care merg in pas de defilare pe pod si rup podu. Uneori se pun greutati in aripa sau ampenaj pt. a schimba frecventa proprie.
- Forta pe ampenajul orizontal e extrem de greu de calculat, la 93 varia ca la bursa, mai mica, mai mare dupa cum se trezea aerodinamicianu. Incercarile in suflerie si mai ales in zbor ajuta la determinarea exacta a acestei forte, asta in cazu in care avionul de incercare e instrumentat in asa fel incit sa se inregistreze aceasta forta, ceea ce nu a fost la 93.
- 93 avea un scaun de catapultare Martin Baker (atentie, numele vine de la doua persoane) 0-0, adica viteza si inaltime zero.
Intr-o zi au inceput zvonuri ca ar fi cazut un avion, era 24 Noiembrie 1977, la fel ca la primul zbor nu stia si nu spunea nimeni ceva precis, fiecare a intrat in panica si si-a inventariat zona pe care o avea in primire. Panica era mare, fiecare se vedea la procuratura condamnat ca sabotor. S-a aflat, era vorba de o dubla comanda, care facea incercari in zbor tocma pt. a determina pct. D, pilotata si de Stanica, un tip formidabil, din fericire pilotii au reusit sa sara. Se smulsese, pur si simplu, ampenajul orizontal din fuselaj, ca un copac cu tot cu radacina. Ampenaju era prins intre C42 si 43 cu o ferura de otel.
Incheiere tot trista da in coada de peste.
S-a incercat reconstructia avionului din bucatile gasite. Nu era prea usor ca totu era tare sifonat, se ungeau tablele cu sapun Cheia si se-ncalzeau pina devenea sapunul brun, era temperatura ideala de indreptat tabla. Ampenajul a fost gasit la citiva km departare fata de restu.
Comisia de ancheta a concluzionat ca ar fi fost vorba de flutter, structura s-a ranforsat si nu s-a mai intimplat. Cert e insa, ca in cadru 42 a fost o derogare aprobata in care era ciupit cadru cu ca. 10mm, greseala, aprobata, repet, din frezare. Ruperea cadrului a plecat chiar din acea ciupitura.
Oricum eram ca o fecioara care si-a pierdut nevinovatia, ne gindeam cu totii la Starfighter, avionul ucigas.
P.S Pt. cine nu stie, din ca. 900 de Starfighter au cazut ca. 300 si au murit ca. 100 de piloti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)