Umberto Eco spunea: “Rețelele
de socializare le dau legiunilor de idioți dreptul de a vorbi, când odinioară
vorbeau doar la circiuma după un pahar de vin, fără a dăuna comunității.”
Sigur ca Eco are
dreptate, de altfel au cam disparut acele scunde taverne mohorâte unde pătrunde ziua
printre ferești murdare. Nici
nu mai ai cu cine bea o tuica, un vin. Chiar am intrat deunazi sa beau o bere.
Erau citiva cu ochii pierduti, beau si taceau, unii se uitau in telefon, unu la
bar, altu intr-un colt, cine mai vorbeste azi la circiuma? Doar televizorul. Si
sigur ca Eco se cam oftica, cine-i mai citeste lui cartile daca noi, idiotii,
avem dreptul de a vorbi si a scrie?
Psihologii
spun ca unii scriu pe retele ca să
primească recunoaștere și atenție, să se exprime și să construiască o conexiune
cu ceilalți.
Stau si ma-ntreb de ce
scriu eu, destul de mult, chiar prea mult!?
In scoala nu stateam
deloc bine cu compunerile, chiar din contra. Talentul de “scriitor” mi l-am
descoperit in Ge, la scoala de germana. Profesoara, exasperata de progresul
incet si incetinel, si de vesnicele reprosuri, mai ales al arabilor, care
spuneau ca lb germana e gresita, ne-a dat tema pt acasa sa facem o compunere.
Un sfirsit de saptamina m-am chinuit sa scriu. Pe atunci era mare problema sa
gasesti cuvinte in dictionar, aveam unul extrem de mare, dar tot nu e suficient
deoarece nu gasesti cuvintele compuse tipice germane. Cind ne-a adus profesoara
compunerile corectate a tinut sa citeasca in plen compunerea mea si a fost de-a
dreptul entuziasmata. M-a intrebat chiar daca sunt scriitor, a fost dezamagita
sa auda ca sunt doar ing. M-a indemnat sa scriu in continuare. Din pacate
compunerea s-a pierdut in negura vremii. A fost pe departe cea mai buna scriere
a mea.
Deci eu scriu in
primul rind ca pot. Nu am nimic de impartasit cuiva, nu dau lectii, nu tin nici
macar sa fiu recunoscut. Nici nu ma intereseaza prea mult daca sunt citit.
Scriu pt mine, de fapt nici pt mine, scriu doar pt a-mi ordona gindurile,
sanchi, care ginduri, chiar de ce scriu?
Alti psihologi spun “ Când ai vorbit ultima
dată cu tine? Când te-ai întrebat…?“
Tare ne bateam joc in
adolescenta cind fetele aveau jurnale, cu floricele pictate. Iata ca in halul
asta am ajuns si eu.
Scriu pt ca exist,
scriu pt ca sunt narcisit, scriu pt ca sunt aproape cea mai importanta
persoana, afara de cei dragi, pt mine. Scriind am aflat o
multime de lucruri despre lume si despre mine, nu stiu daca mi-au folosit la
ceva, dar mi-au umplut viata.
Si totusi parca nu m-as supara, chiar daca nu
ma intereseaza, daca cineva mi-ar da laikuri si pupici si inimioare, acestea ma
bucura mai mult decit injuraturile. Cel
mai mult imi plac laikurile de la persoanele pe care le pretuiesc. Spune-mi
cin-te place ca sa-ti spun cine esti.
Nu-ți voi lăsa drept
bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat
pe o carte!
PS Data viitoare vom
analiza de ce citeste poporul si ce citeste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati