La 99 am proiectat ampenajele. (iar vor zice unii ca ma laud, in definitiv trebuia sa le proiecteze cineva) Am ales niste solutii mai deosebite, frezarea chimica a invelisului, structura honeycomb profundor si directie si chiar si ceva neortodox, pozitionarea longeronului in fata axei de rotatie pt a economisi din greutarea de echilibrare. Am mers la Brasov si am discutat cu tehnologii. Mi-au facut, pe drept, mai multe observatii. M-am intors acasa le-am introdus in documentatie si avioanele mai zboara si azi. Si am ramas si prieteni o viata.
La 93, serie, am proiectat planul central cu rezervorul 3, integrat. (iar vor zice unii ca ma laud si astea trebuia sa le proiecteze cineva) M-a pus dracu sa propun sa facem niste capace de vizitare. La preserie, daca trecea un glont prin rezervor trebuia sa se demonteze aripa pt a-l repara. Zanfi a fost de acord si am comandat la timplarie un mock up sa vad cit de mare sa fie gauroaiele. Am proiectat si un capac, destul de masiv, pt ca erau sarcini f mari in zona. E adevarat ca nu era, tehnologic vorbind, ideal. Dupa vreo doua luni vine de la Craiova un raport, care trecuse pe la toti directorii posibili si chiar pe la ministru, cu rezolutiile de rigoare, “a se rezolva urgent”, “analiza urgenta”, in care era incriminata solutia aleasa de mine, dar mai erau si alte incriminari tovarasesti si ale altor elemente de structura dusmanoase, ale altor colegi. Mentionez ca-l cunosteam pe autor, si ca avea numarul meu de telefon, dar a preferat sa mearga la directori si ministru. Nu e pe lista mea de prieteni.
Intreb, credeti ca in asemenea situatii se poate crea un avion de performanta?
Undeva in topicurile precedente am mentionat ca primul zbor al avionului a insemnat sfirsitul epocii romantice, ca intr-o casatorie, s-a terminat luna de miere. Mai apoi s-a mutat soacra in dormitor, si, mai ales, Suca in sufragerie. S-a pornit o epoca de teroare. Nu numai ca situatia generala se strica, frig, lipsa de alimente, saracie, dar si in frumoasa lume a aviatiei a ajuns teroarea.
Intrebarea filozofica care o pun e, este posibil ca intr-un regim de teroare sa existe creativitate umana, sau nu? Nu, nu vreau sa ne scuzam, pe noi aia care am fost atunci pe baricade, ci doar intreb.
Cunoastem exemplul lui Tupolev, citez: e din Stalin’s Aviation Gulag,: Arrested in 1937, Tupolev was sent not to the notorious labor camps, but to a sharaga, or special prison, established in Moscow specifically for aviation designers and engineers. Well-fed and well-clothed (noi nu, subl mea) but supervised by Party and police functionaries (si noi, subl mea) with little knowledge of aviation, Tupolev and his team of 150 specialists worked under the threat of harsh reprisal for the least setback.
Dependent on Stalin's whims, permitted only infrequent, heavily guarded inspections of the aircraft they created, they nevertheless managed to circumvent both political dangers and technical constraints to develop the two major Soviet aircraft of World War II: the fast, twin-engined Pe-2 and the Tu-2, a medium bomber.
Sau putem da exemplul fostului meu profesor de motoare cu ardere interna de la fac de aviatie, Stambuleanu, care a dezvoltat in puscarie o motocicleta.
Si, de ce nu, am putea vorbi si de expertii nemti rapiti de rusi, sau chiar de expertii nemti ademeniti de americani, ca si acestia din urma au fost tinuti in conditii oarecum de carcera.
In exemplele de mai sus, si or mai fi si altele, se vede ca teroarea nu ar fi neaparat o piedica in a realiza lucruri grozave.
Deci asta nu ar fi o scuza pt noi, cei care am participat la acest maret proiect, pt faptul ca nu a iesit totul asa cum ne-am dorit. Poate chiar ar fi trebuit sa ne inchida, asa cum ne ameninta deseori, am fi scris si carti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati