duminică, 17 decembrie 2023

IAR 93 Bacau

 

Continui cu prototipul IAR 93.
Pt acest proiect participarea bacauanilor a fost o binecuvintare. O parte din ei au devenit, de fapt, virfurile proiectarii de la IMFCA. De ex. Theoder Zanfirescu, Badea Dumitru, Bencze Carol. De fapt aveau ceva experienta in proiectare de avioane noi, incercasera un avion Business Jet de 8 locuri, IAR 90, sau chiar IAR 91, propunerea Ro pt IAR 93.
La uzina era o echipa extraordinara, adevarati iubitori ai aviatiei, extrem de priceputi si de motivati.
Intr-o zi aud, in hala de proiectare, Calu la director. Ma duc la dir Zanfirescu in birou care-mi spune scurt miine esti la Bacau, nu se inchide trapa din anterior. Habar nu aveam de care trapa era vorba. Intreb cite un coleg si inteleg ca ar fi vorba de trapa mare din anterior, unde exista echipament electronic.
Ajung la uzina si trec cu greu prin toate portile pazite de soldati inarmati. Era cam cum vedem in filme, hala 93 era de grad zero.
In hala era o forfoteala íncredibila si zgomot, peste tot piriiau masinile de nituit. Cu greu gasesc pe cineva cu care sa vorbesc. Imi spune sa ma duc la avion si sa ma uit. Intr-adevar trapa nu se inchidea, dar habar nu aveam de ce, verificasem desenele si mi se pareau in ordine. Rog pe cineva sa demonteze cele doua suruburi ale sarnierei, Era sarniera cioc de papagal, frezata. Cineva imi spune in trecere sa ma duc la nea cutare. Il gasesc cu greu, aveam 62 de kg, plete si cosuri pe fata. "Batrinul" se uita cu mila la mine, demonteaza sarnierele, ia niste table, niste fiare, le gaureste, le indoaie. Mergem la avion, puneam trapa, o mai scoate o ciocaneste si se-nchidea perfect. Iau fieratania, o masor, fac o schita de mina si o dau la frezat. Pe atunci se lucra cu schite de mina, sau cu desenele ozalid pe care se faceau direct modificari cu creionul rosu. A doua zi ma prezint la uzina, trapa era montata si functiona perfect. Imi permit la Barbosul, hotelul Decebal, o friptura mare si o sticla de vin din salariul meu de stagiar de 1150 de lei.
Pe “batrin” il chema Janos Finaru, iata-l intr-o fotografie impreuna cu marele, extraordinarul, pilot Stanica, dar si cu Vasile Vasilache cel care imi va fi cindva sef.
Oameni cu adevarat minunati!
P.S Fotografia si textul sunt „furate“ din minunata carte, Povestea mea printre avioane, Nicoleta Bichescu si Ionut Tomescu.
Ma gindeam sa scriu ceva si despre primul zbor al avionului, dupa parerea mea cel mai mare eveniment aviatic al secolului trecut. Acest zbor a devenit o legenda si ca toate legendele s-au nascut enorm de multe povesti, atit de multe incit cred ca nici Gheorghe Stanica pilotul primului zbor, nu ar mai sti adevarul. Apropos, stie cineva, exista o strada, un cartier, un aeroport care sa poarte numele Gheorghe Stanica?
Oricum acest zbor a incheiat o epoca, epoca romantica s-a dus, urmeaza lupta.





2 comentarii:

  1. Maestre mulțumesc ca povestiți despre meseriașii uitați ai industriei românești. Păcat ca nu au putut transmite generațiilor următoare iscusința lor. Păcat ca nu s a creat cadrul ca aceasta cultura tehnica dezvoltată in comunism sa fie transmisă și îmbogățită. Majoritatea cadrelor superioare au migrat după revoluție și au confirmat in vest. Ma bucur ca exista încă oameni ca dumneavoastră care sa poată publica aceste amintiri.

    RăspundețiȘtergere

comentati