Intilnirea pensionarilor

 Pe undeva e un sentiment placut ca nu ai fost uitat. Fosta mea firma, unde am muncit 20 de ani, organizeaza anual intilnirea pensionarilor. Azi a fost din nou asa ceva, dupa vreo trei ani de pauza, din motive de Covid.

Este cumva emotionant sa-ti vezi fostii colegi, pe care cu greu ii mai recunosti, dar cel mai umilitor lucru e ca nu-ti mai aduci aminte de cum se numesc. Nu numai eu am fost in situatia asta, ci si multi altii cu care m-am conversat, au recunoscut ca au aceleasi probleme. Spre surpriza mea multi si-au adus aminte de numele meu, poate si pt ca nu e asa de german.

Programul incepe cu vizita in liniile de fabricatie. Am fost cumva speriat, f putina miscare, extrem de multa liniste, comparind cu vremurile vechi cind nu te intelegeai om cu persoana, cind era o mare agitatie, ca trebuia sa te strecori printre cei multi care sudau, insurubeau controlau etc. S-ar fi putut presupune ca fabricatia s-a automatizat, robotizat etc. Da de unde, pur si simplu nu prea e de lucru, se vedea din parcare, care era cam goala.

Cica acum vin contracte mari si se va incepe in forta. Greu de crezut, cu totii am fost de acord si chiar si cei mai tineri, care ne-au insotit, au confirmat ca-n ultimii 10-15 ani nu s-a schimbat mai nimic in tehnologie. Nici chiar produsele nu s-au schimbat, cum spunea cineva, au schimbat doar vopseaua. Doar ceva cosmeticale, de ex. managementul gunoiului.

Departamentul de cercetare, unde mi-am cistigat chiflele, nu mai exista, nu mai e nevoie de asa ceva. Si cel de proiectare, sau calcul, s-a restrins la citiva. Nu mai e nevoie! A cistigat proletariatul!

E trist sa vezi ca noi astia batrinii, cind circotam, cind spuneam ca va fi o catastrofa daca se vinde tehnologia chinezilor, cind spuneam ca reducerea investitiilor in cercetare va distruge viitorul, am avut dreptate. Inca se traieste din grasime, dar pina cind? Sa fie asta Germania cea laudata?

Deci cam trist, nici mincarea nu a fost prea grozava, din contra, ca sa nu mai spun ca au fost interzise bauturile alcoolice. Asta m-a afectat cel mai mult.

Singura mica satisfactie a fost cind a venit un fost coleg la mine si mi-a aratat ca a fost implementata tehnologia de sudura Friction stir welding, tehnologie pe care o propusesem eu, cu multi ani in urma, si care a fost obiectul mai multor teme de cercetare conduse de mine. Pe atunci am fost tare luat la misto, ca vin cu aiureli, ca maninc banii firmei de pomana. Acum s-a implementat, dar ii spun colegului ca nimeni nu mai stie ca eu am fost primul care am promovat-o.

Colegul imi raspunde, „Eu stiu!“.

Italia

 Eram student prin anul doi, sau trei, nu mai stiu exact. Era vara, trecusem printr-o sesiune infernala, matematici speciale cu Ionescu Bujor, cu ecuatii diferentiale extrem de grele, cu rezistenta materialelor, Buzdugan, organe de masini, Manea, daca nu ma-nsel si mecanica cu Radu Voinea. Am iesit cu bine, n-am pierdut nici un examen, chiar am luat note bunicele, peste 7. M-am umflat de mindrie, am avut prima data certitudinea ca sunt extrem de destapt. Intre timp aceasta certitudine a suferit mari crapaturi, dar atunci eram tinar si naiv.

Ca recompensa am plecat la mare, cum plecam pe atunci, practic fara bani, cort, tren cu nasu etc.

Seara ne invirteam pe faleza. Erau vreo doi, trei italieni cu masini pe care noi le consideram culmea luxului. Erau inconjurati de bunaciuni. M-a apucat o frustrare si mi-a crescut tensiunea, desi atunci habar nu aveam ce e aia. M-am bagat, la mintea mea, sa le dau lectii italienilor de mecanica masinii, punindu-le intrebari tehnice. Atit italienii, cit si bunaciunile m-au facut de fecale. Am fost extrem de afectat, eram gata sa le strig, ma macaronarilor eu am luat nota 9 la Manea, org de masini.

Am plecat cu coada intre picioare, ei au ramas cu muierile. Pe drum ma conversam cu prietenii si ziceam ca italienii trebuie se fie teribil de potenti, ei maninca nu numai broaste, ci si carne, peste. Noi incepusem cu snitele de legume si securitatea lansase zvonul ca telina ar fi extrem de afrodisiatica, mit care se mai mentine si astazi. (Am facut o experienta zilele trecute, am mincat telina, piure de telina, am baut si suc bogat in vitamine, si... nimic, absolut nimic)

Au trecut anii, am evoluat cu totii, atit noi cit si italienii, atit potenta noastra, cit si a lor.

The low birth rates recorded are part of an ongoing trend, however, Italian births have fallen by one third in just over a decade. In 2020, a total of 404,892 babies were born, compared with the 576,659 born in 2008. [...] But the southern island of Sardinia registered a fertility rate of just 0.98 children per woman in 2020. [...] The statistics office also found that the age at which women had their first child reached a record high of 32.7 years in 2020. [...] In 2020, 35.8 per cent of births took place outside of marriage; in 2008, only 19.6 per cent did. The statistics office suggests this drop is representative of the falling influence of the Catholic Church in Italy.

Dupa cum vedeti italienii nu mai fac copii, cred ca au devenit si ei vegetarieni cu telina. Si daca fac, ii fac inafara casatoriei si f tirziu. Ei sunt obisnuiti sa-si distruga imperiile, au mai facut-o si altadata.

Pai bine ma, voi sunteti urmasii Romei?

Dar ma intreb ce fac sutele de mii, daca nu milioanele de romani, aflati in Italia? De ce nu-si pun in valoare calitatile recunoscute la nivel mondial? Ca nici acasa nu o prea fac!

Mai invata azi cineva Organe de Masini?

Multumesc domnule Manea!

Friday fut Future

 Friday fut Future

Am primit de la un bun prieten un articol dintr-un ziar romanesc in care e tare laudat orasul in care locuiesc. Desigur am fost tare mindru. Mindru am fost si la inceput, cind am venit, si le povesteam bastinasilor ca de fapt eu ma intorc acasa, pt ca sunt neam de la Roma si orasul fusese intemeiat de romani (romani) sub denumirea de Assindia.

Nu prea au vrut sa ma creada mai ales ca Assindia a devenit apa minerala. Dar tot ei spuneau ca pe vremuri harnicele spalatorese nemtoaice nu-si puteau pune rufele la uscat afara, deoarece se patau de un un praf rosu f intens. Acum orasul e curat, cum ar zice cineva, curat si sarac. Verdeata, aerul curat, au atras si alte popoare migratoare, musulmane, iubitoare de curatenie, odata cu disparitia minerilor. Popoare cu un simt puternic al organizarii, ca nici politia nu indrazneste sa intre pe la ei.

Iata ca vinerea trecuta acest popor minunat s-a hotarit sa-si faca simtita prezenta si a facut o demonstratie democratica in oras, intimpinata cu mult entuziasm. Atmosfera a fost f prietenoasa, chiar s-a exprimat, pe drept, dorinta infiintarii unui califat in Germania. Demonstratia a fost extrem de disciplinata, in fata au demonstrat barbatii si mai apoi femeile, asa cum se cuvine. Iata imagini imbucuratoare.

Eu as incadra aceasta demonstratie, care probabil va deveni o frumoasa traditie, in Friday for Future sau chiar Black Friday.

https://www.g4media.ro/essen-cum-s-a-transformat-ratusca...

All reactions:

4Viviana, Ion and 2 others

Urmuz

 

Tinar si la trup curat auzisem ca pt a prinde o bunaciune la drum de seara, la asternut, e bine sa spui poiezii. Intrucit imi doream femei cochete si fete incaltate cel putin, am studiat poezia si am ajuns la concluzia ca cele mai multe sanse am cu dadaismul. Alea cu somnoroase pasarele erau grase. Mai ales ca era simplu cu dadaism, decupai cuvinte din ziar, le amestecai si le scoteai din sapca de brigadier, punindu-le in sir. Eu am folosit ziarul Scinteia Tineretului, un ziar f viguros. Dar tot un fel de dadaist era si unu Urmuz, nu-l stiti voi, sau poate il stiti:

Cronicari

Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
"Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu -
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi."
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă "Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!"

Morală
Pelicanul sau babiţa.

Stiu ca printre admiratorii mei pe aceasta pagina FB se afla si multi muzicieni. Urmuz a fost si un pianist grozav:

Fuchsiada (Poem eroico-erotic și muzical, în proză)

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

Liiceanu contra Antonesei

 Liviu Antonesei – Jurnal de pîrît (82): Am învins! | @ntonesei's blog (wordpress.com)