miercuri, 23 august 2023

Stadion

 

Pe masura ce imbatrinesc amintirile din copilarie, tinerete, ma viziteaza tot mai des si mai intensiv. Cred ca incep sa dau in mintea copiilor, poate nu cea mai grea boala a batrinetii.

Una dintre cele mai triste imagini e un teren de fotbal gol. La fel de trist ar fi si o sala de concerte goala, sau un loc de joaca pt copii neocupat.

Cind vad insa terenul din poza de mai jos, teren aflat la maxim 40 de metri de gradina mea, nu-mi pot potoli nostalgiile dupa terenurile din copilarie. Nu numai ca erau pline de gropi, de pietre, denivelate, vara numai praf, toamna noroioase, dar erau si extrem de putine. Portile erau doua pietre, ma minunez si astazi cit de bine se aprecia precizia sutului la poarta. F des se tragea in bara, desi aceasta era extrem de imaginara. Nici parintii, nici vecinii nu prea le apreciau, iar bati mingea pe maidan, cu toti derbedeii? Tare mindru eram insa cind intram si eu in echipa, tremuram cind se faceau alegerile, ii numaram pe participanti, daca eram fara sot, aveam sanse mici. De altfel eram f talentat, dar atit de pricajit ca cel mai puternic sut al meu de abia zbura la max 7 metri. Cind ma bagau, ma bagau ca mai incurc si eu, cum ziceau cei mai mari, si intr-adevar, eram f greu de driblat si f bun la interceptie.

Cind n-ajungeam la maidan jucam pe strada, cindva a fost chiar pavata cu pietre de riu. Mingea sarea atit de necontrolat ca trebuia sa ai reflexe perfecte s-o prinzi. E adevarat ca mai tirziu am ajuns bun, chiar bunicel, am fost chiar si capitan de echipa.

Ma uitam la acest stadion gol, gol-golut si eu eram singur-singurel, dar nu gol. Ma atrageau atit de tare, culorile, soarele, ca nu m-am putut abtine si am facut citeva tururi de pista. Poate exagerez un pic, nu au fost citeva, au fost doar doua, dar si astea sunt citeva. Si le-am facut intr-un timp de ca. 5 minute, pt 800 de metri ar insemna o viteza de 16 kmh(!?). Cred ca am gresit undeva, nu poate fi asa de mult. Si cind te gindesti ca recordul mondial la FEMEI e de 1:53,28. Daca ma alearga una ca asta am patit-o.

P:S In Germania exista f multe baze sportive f bine ingrijite. Dar la ce le foloseste? Atit echipa d efotbal masculina cit si chiar feminina va ajunge sa se intreaca cu Romania. Nici la altele nu mai e prea buna.



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentati