Jurnal de Corona XLVIII

Atentie, aceasta e ultima relatare din calatoria la Roma, Italia. Se recomanda a se citi f incet si rar.

Vorbeste ghidusu:

Dimineața, văd că soția mea, T, se grăbește mai mult decât de obicei. Pleacă din cameră spunându-mi că mă așteaptă în sala de “colazione”. Îmi dau silința și reușesc să ies din cameră după vreo zece minute. (NR are mustata si dureaza sa si-o aranjeze, ii da cu ceva negru) În sală nu găsesc pe nimeni dintre ai mei, doar două perechi de asiatici. Mă gândesc că e în cameră la Calomfirești, dar apare și Mihai tot singur. Ne învârtim pe acolo până când recepționera ne face un semn.

“- Signori, ho un biglietto per voi” Iau biletul și ce citim: “Nu fiți îngrijorați. Am plecat la cumpărături singure pentru că voi ne încurcați. Nu încercați să ne găsiți pentru că am dezinstalat GPS de pe telefoane. Să fiți cuminți”. Nu știu cum arătau fețele noastre dar signorei de la recepție ii râdeau ochii. Ne-am dat seama ca am fost lucrați în foi de viță. (NR m-am gindit ca azi este o zi buna. Ce te tot uiti pe fereastra si intrebi daca azi e zi buna? Pai n-ai zis tu ca-ntr-o buna zi ma vei parasi?) Asta seamăna a revoltă, secesiune, dezertare etc. Erau mai multe capete de acuzare. Inițial am avut un pic de spaimă, de parcă eram ai nimănui, dar apoi ne-am dat seama că suntem liberi. (NR eu am propus sa ne imbatam, da Giorgio nu a vrut, cica-l cunoaste lumea).

(NR explicatie, adevarul ca tensiunea in interiorul grupei crestea ca Dunarea la Calafat, cind ploua, existau multe conflicte mocnite. S-a dovedit ca o parte din participanti nu erau de loc interesati de aspectele culturale, desi inainte trimbitasera, ca vezi Doamne, ele fara cultura nu-si gasesc somnul de frumusete. Interesele lor meschine erau indreptate, de fapt, catre lucruri extrem de lumesti, desi nu vreau sa dezvolt acest aspect, deoarece ar putea sa citeasca si minori aceste rinduri.)

Am plecat prin oraș relaxați, plimbare care oricum nu interesează pe nimeni. Pe la prânz primim un mesaj prin care ne anunță că ele deja iau prânzul și ne îndeamnă să facem la fel. (NR am propus din nou sa ne imbatam, fara succes) Ne dau întâlnire pentru ora trei pe Ponte Mazzini. Ne-am prezentat cu 10 minute înainte ca niște oameni educați. (NR ca d-aia se spune ca punctualitatea te insinguratateste). Ele au ajuns la ora 3 și 20 min. motivând circulația haotică din Roma

- Bine, dar unde sunt cumpărăturile?

- Să fiți voi sănătoși, cumpărăturile noastre le-am trimis prin poștă. 

Am făcut reconciliere si am decis sa raminem sanatosi si să urcăm pe colina “Monte Gianicolo”, locul de unde se vede cel mai bine centrul istoric al orașului, pt a le pedepsi.

Colina Gianicolo nu face parte din cele șapte coline ale Romei, fiind în dreapta Tibrului, zonă locuită de etrusci în vremea lui Romulus. Pe partea de sud a colinei e o monumentală fântână, numită ”Fontana dell Acqua Paola”, de la numele unui papă Paul care a construit-o pentru a marca restaurarea unui apeduct de apă potabilă.

Pe colină se află o grădină botanică, un parc public și alte obiective. În punctul cel mai înalt de pe colină domină statuia ecvestră a lui Garibaldi. Pe soclu scrie “O Roma o morte” (Roma sau moartea), deviză a garibaldinilor la încercarea lor de a cuceri Roma de la statul papal. Pe Gianicolo, în 1849, garibaldinii au opus o puternică rezistență trupelor franceze, care au reinstaurat dominația statului papal asupra Romei (orașul va fi alipit Italiei mai târziu, pe 20 Septembrie 1970). Pe aleile parcului, mulțime de busturi ale combatanților lui Garibaldi, iar spre nord vedem statuia ecvestră a Anitei Garibaldi. În Italia, Garibaldi este considerat a fi unul din “părinții patriei”, deoarece a adus o contribuție esențială la realizarea Italiei unite.

În fața statuii lui Garibaldi este o terasă de unde se vede cel mai bine centrul istoric al Romei, munții Apenini la orizont și Colli Albani spre sud. Am putea spune că priveliștea ce o avem înaintea ochilor merită toată oboseala și banii cheltuiți cu excursia.

În zona terasei, puțin mai jos, e un tun pe o platformă. Zilnic la ora 12 fix, militari italieni trag o salvă. Obiceiul a fost introdus de un papă în 1847, pentru a sincroniza toate orologiile din oraș. Deși astăzi nu ar mai fi nevoie, tradiția s-a păstrat.

Mihai ne amintise la început zicala că toate drumurile duc la Roma. Sus pe Gianicolo o parte din colină este încorporată Romei antice de zidul construit în timpul împăratului Aurelian. Aici era o poartă, punctul de plecare pentru strada “Via Aurelia”, ce parcurgea coasta tireniană până la Genova, fiind ulterior extinsă până în Galia. 

Multe ar mai fi de văzut la Roma, dar trebuie să încheiem excursia. Deși i-am prevenit la început că îi voi interoga, pun numai întrebarea:

-Ce v-a plăcut cel mai mult la Roma?

-Înghețata, răspund ironic doamnele.

(PS Si pizza?)

Ce o mai face Brigitte?