sâmbătă, 4 aprilie 2020

Jurnal de Corona XVIII


Nu vreau Greta si nici izoleta, eu o vreau pe Veta,

Uneori imi vine o pofta nebuna sa spun ceva inteligent, si-mi sta pe undeva pe limba, dar nu-mi vine. Acum mi-a venit pofta sa spun ceva sensibil, da asa da sensibil, ca si cea mai coola izolata, sau izolat, sa-si abureasca ochelarii.

Voi vorbi de femei, de ce altceva, de una Lorelei, n-o stiti voi. Imi place extrem de mult acest nume, daca as mai avea o fetita, asa cum are Eccelstone, la 89 de ani, i-as pune acest nume.

Fata asta Lorelei, e de fapt o stinca, una cam cum e Dunarea la cazane, da-i pe Rin. Rinul e tatal nemtilor, Vater Rhein, deoarece e DER Rhein, ca-n germana fiecare riu, fluviu are genul pe care-l vrea. De exemplu Elba e DIE, adica fata, desi atunci cind “fata”-Mädchen, e DAS, adica neutra, nu mai pricepi nimic.

Legenda pleaca de la faptul ca pe malul Rinului sunt niste stinci, si-n ele s-au format niste pesteri si atunci cind bate vintul se aud niste suiraturi care seamna cu bocetul unei fete triste rau.

Sunt multe povesti cu fata asta,  unii zic ca fata a fost acolo pitita de un print care s-a luptat in razboiul de 30 de ani, ca nu-mi iese din cap, auzi domne, s-au luptat 30 de ani si a uitat de ea, iar ea il tot cheama.

Altii zic ca ar fi o vrajitoare rea si frumoasa, in orice caz blonda cu tite mari, ca Udrea, care sta pe stinca, se pieptana ca la coafor, marinarii trec pe acolo, cu capitanu basescu, o vad, ea cinta, si-i zapaceste de cap, astfel ca ei se lovesc de stinci si corona i-a vazut.

Observati, spre deosebire de povestile romanesti unde Ileana Cosinzeana, cu cositele ei aurii, e buna ca piinea calda, nemtoaicele blonde sunt rele, sa te pazesti. Nenumarati poeti, compozitori, pictori, sculptori au lucrat la imaginea lui Lorelei, exista chiar si un roman romanesc, dar cea mai tare chestie ramine o poezie a lui Heinrich Heine. Ar mai fi de mentionat ca Heirich Heine e din Düsseldorf, Düsseldorf fiind pe malul drept al Rinului, ca si Loerelei, lucru extrem de important. E cunoscuta vrajba si marile deosebiri intre locuitorii de pe malul drept si sting al Rinului, nici nu vorbesc aceeasi limba si nu beau aceeasi bere, in Köln se bea Kölsch.

E seară. Şi Rinul sub zare

adoarme cu somn de voinic,

iar ultima rază sub soare

adastă pe stâncă un pic.

Şi cântă acolo o fată,

pe vârful lucind de scântei,

în aur e dânsa-mbrăcată,

de aur e pieptenul ei.

Îşi mângâie părul ce-n unde

ca apa se vălură lin,

iar cântecul ei pătrunde,

căci plin e de-un farmec străin.

Vâslaşul se pierde prin ceaţă,

De-un dor fără nume cuprins,

şi stânca n-o vede în faţă

el vârfu-l priveşte aprins.

Iar râul - furia să-i vină

pe loc îl trimite în rai.

Ah, tu eşti, doar tu eşti de vină

cu cântecul tău, Lorelei.

Die schönste Jungfrau sitzet
dort oben wunderbar;
ihr goldnes Geschmeide blitzet,
sie kämmt ihr goldenes Haar.

Sie kämmt es mit goldenem Kamme
und singt ein Lied dabei;
das hat eine wundersame,
gewaltige Melodei.

Den Schiffer im kleinen Schiffe
ergreift es mit wildem Weh;
er schaut nicht die Felsenriffe,
er schaut nur hinauf in die Höh.

Ich glaube, die Wellen verschlingen
am Ende Schiffer und Kahn;
und das hat mit ihrem Singen
die Lore-Ley getan.

Frumoasa si dulce-i lb germana, nu asa. Nu ca am fost sensibil!?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu