Herr Müller

Locuiesc intr-un cartier linistit la marginea unui oras german. Majoritatea vecinilor sunt de virsta treia, sau chiar a patra, care-si plimba zilnic cateii. Daca, din intimplare, apare un copil ratacit se stringe toata lumea si se minuneaza de parca ar fi chiar un extraterestru. Oamenii sunt blajini, nu prea interactioneaza, se ramine la salutul si zimbetul conventional. Dar in cartier locuieste, locuia si Herr Müller. Acesta e o persoana f respectabila, cu o meserie frumoasa de paznic, de mai mult noapte dar si ziua. Domnul nu obisnuieste nici sa salute, nici sa raspunda la salut. De altfel nu vorbeste cu nimeni, nici macar cu propriul lui copil. Sotia lui era opusul, extrem de comunicativa si cumsecade.

Cind am aparut eu in cartier d-l Müller a simtit nevoia sa ma educe si-mi tot baga scrisorele si indicatii cum trebuie sa ma comport. Una din pasiunile lui era sa caute in lazile de gunoi sa vada daca am sortat bine gunoiul. Odata a gasit pungi de plastic in lada cu gunoi biologic fapt care l-a indreptatit sa-mi bata-n usa si sa ma certe. L-am intrebat daca stie ce-nseamna material biodegradabil si daca a studiat pungile de plastic sa observe ce scrie pe acestea. Nu sunt sigur ca a inteles, a plecat bombanind si amenintind.

D-l Müller nu avea masina, ci doar o motoreta. Odata mi-a fost mila de el, a venit salvarea si a fost purtat pe targa. Am intilnit-o pe nevasta-sa care era tare trista si plingea amar. Dupa un timp cind m-am intors dintr-un concediu am aflat ca a murit, nefasta-sa.

Domnului Müller ii mergea din ce in ce mai rau. Veneau zilnic surori medicale care-l ingrijeau, evident pe banii asigurarii. Dupa plecarea surorilor el se urca pe motoreta si pleca in voiaj. Vecina de vis-a vis, si ea sora medicala, o persoana f. fina, era indignata, zicea ca nu se poate spala singur la oua, dar sa mearga cu motoreta poate.

Mie-mi era un pic mila de el si de cite ori il prindeam, il ajutam sa-si duca sacosele la usa. M-am apucat cindva sa-mi renovez casa, odata am fost nevoit sa lucrez si ca. 30 de minute Duminica, pe la 11. E drept ca am facut mult zgomot. Dupa ce l-am ajutat cu sacosele, mi-a tinut o cuvintare ca in Germania e interzis de lucrat Duminica. I-am aratat degetul mijlociu.

Cindva am aflat ca-i merge f rau si va fi bagat intr-un azil. A disparut, nu cred ca l-a regretat cineva, din contra. 

Au trecut citiva ani.

La noi in cartier, la biserica, se face in fiecare miercuri o piata verde. Uneori ma duc si eu cu bicicleta sa vad ce mai se ofera, desi e f. scump. Au niste chiftele f bune, chiar daca nu se compara cu cele facute de nefasta-mea, dar nu o mai las sa faca deoarece maninc pina mi se face rau.

Zilele trecute a fost timp frumos si era destul de plin. Mi-a atras atentia un grup destul de mare care vocifera. Venise chiar si politia. In centrul ingramadirii era o persoana care mi se parea cunoscuta, care statea intr-un scaun electric si ameninta cu bastonul.

Era Müller, ii ameninta pe vinzatorii de la legume ca sunt hoti.