veverita

Mergeam zilele trecute cu bicicleta si am vazut pe strada o veverita calcata de o masina. Tare mi s-a facut mila de ea, dar nu mai putea fi salvata.

Chiar in fata casei am un alun f. batrin. In fiecare toamna adun alune si ma amuz cu nepoata-mea sa le spargem si sa le prajim cu sare. Tare sunt bune. O vecina, destul de batrina, care locuieste de o viata pe aici m-a intrebat, Domnu tiganu, dar ce culegeti acolo? I-am aratat sacosa si i-am explicat ce sunt. Mi-a spus ca minca si ea asa ceva in timpul razboiului. Toamna asta insa m-am luat cu una cu alte si nu am apucat sa culeg. M-am uitat mai deunazi si nu erau pe jos decit citeva, sa fi fost vro 50-60. Mi-am zis, lasa ca vin miine sau poimiine, mai ales ca se anunta o furtuna care precis ar mai fi scuturat citeva din virful pomului pe jos. Pe seara, asteptam sa faca nevasta mincarea ma asez pe geam si vad o veverita care se infrupta cu lacomie din alunele mele. Am urmarit-o peste o juma de ora, nu dadea nici un semn sa se sature. Dupa inca citeva zile ma uit din nou la copac. Caut, cu multa atentie, dau iarba la o parte, nici nu era prea mare si nu gasesc absolut nici o aluna. Ce ma fac eu acum cu nepoata-mea?

Parca mi-a mai trecut mila de veverita, sau poate le-o fi cules vecina?

Hallimasch
Ca tot sunt la capitolul vegetale tin sa povestesc, din ciclul chestii care nu ne intereseaza, ca un bun coleg de fotbal mi-a adus azi niste ciuperci culese de el din padure. Am fost f. precaut desi stiu ca are nevoie de mine in echipa, sunt un om de baza si nu-mi imaginam ca vrea sa scape de mine. Am aflat ca aceste ciuperci se numesc Hallimasch si sunt oarecum celebre. In America, unde altundeva, acolo unde si paduchii sunt cei mai mari, s-a descoperit ca aceasta ciuperca e cea mai mare si cea mai batrina vietuitoare a pamintului, are peste 2400 de ani vechime, se intinde pe 900 de hectare si are o greutate de 600 de tone.
M-am hotarit s-o gatesc, daca nu mai dau pe aici, stiti de ce!