Povesti de Craciun

Dragi copii,

Craciunul nu a fost intotdeauna asa cum il vedeti voi azi. Sigur ii inteleg pe aceia care, azi, sunt extrem de iritati de Craciun, de societatea capitalista de consum, de nesfirsitele colinzi, aceia care circotesc, ii enerveaza Hrusca, ii enerveaza reclamele, mie, va spun din start, imi plac.
Cindva, cu multi ani in urma, pe mos Craciun il chema mos Gerila, de altfel un nume f. potrivit deoarece era asa de frig in casa ca numai mos Gerila rezista, o societate spartana facuta pt. cei mai tari.

Cozonacul, cozonacul nu se cumpara de la colt, se facea atunci din faina, faina e un fel de griu macinat, daca o gaseai, oua, daca aveai rude la tara, ulei, daca erai membru de partid, plus nuci, drojdie de bere, daca aveai rude in strainatate. Dar asta nu era tot, cozonacu trebuia sa creasca si parca aud "nu deschide usa, nu intra", bebelusu cozonac statea linga calorifer, va rog sa nu rideti, a fost o poanta, care calorifer(?), sau in micuta bucatarie incalzita cumva.
Nefasta, bunica, soacra facea o noapte alba sa coaca minunile, uneori aveau noroc deoarece doar noaptea exista o sansa sa fie ceva gaze la cuptor.
Dar mirosul, mirosul pe care-l simteai deja din holu blocului, de la parter, desi locuiai la 12, cind veneai de la munca, ca atunci, desi nimeni nu muncea, de Craciun erai la munca, era cel mai afrodisiatic parfum, mai ales ca urma sa se termine postu.  

Mai era nevoie si de brad, despre aventura procurarii unui brad, am scris aici, era o chestie de viata si de moarte. Montarea bradului era o chestie de mindrie profesionala, mai ales pt. un ing., se lua un stativ de lemn, se baga bradu, nu se bagau in seama intepaturile acelor si se bagau pene de lemn, intre stativ si trunchiul bradului, in speranta ca se va realiza o stabilitate si o anume verticalitate.

Un taran, Klaus, (nu e vorba de presedinte) taran, taran neamt, muncea cum numai taranii muncesc, nu facuse niciodata un Tannenbaum, era treaba de muiere, da anu asta muierea era cam beteaga, asa ca Klaus s-a apucat sa monteze "O Tannenbaum, o Tannenbaum, wie grün sind deine Blätter! Du grünst nicht nur zur Sommerszeit, nein, auch im Winter, wenn es schneit."
Si a montat Klaus si a montat si tare s-a mai suparat, ba stringea un surup dintr-o parte, ba se strimba in ailalta, ba il infigea in stg. ba se tuguia in dr. Muierii nu-i statea gura, muierile sunt la fel in toata lumea, melita, la stg., la dr, nu esti in stare de nimic, bai frate oare nu se poate mai usor!?

Si s-a gindit taranu Klaus, si s-a gindit si a luat o sirma si un lemn si a legat sirma cu lemnu si a mai bagat un fel de scripete si a iesit cea mai geniala inventie a Craciunului, stativ automat de prindere brad. Si a patentat inventia si a facut o firma si taranu Klaus a devenit multimilionar si daca n-a murit mai traieste si azi.
Cind vad cit de simplu e mor de ciuda ca nu mi-a venit mie ideea.

Mie-mi place enorm de mult Craciunul, Sarbatorile de iarna, hai sa ne bucuram.

P.S Despre porcu de Craciun voi scrie data aviatoare!

Craciun fericit!

Continuarea cu porcu

mentionez ca asta am primit-o, ca la comanda, pe E-mail, nu cunosc autoru..

"De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar? Eh, cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui și mai ales a borîndăului. N-am știut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu știu nici în românește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare.

Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenție nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, și scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboșului. Știți, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboș se folosește intestinul gros, spălat facultativ și opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză și stă toată ziua cu căștile pe urechi, dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice discuție.

Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnați, grătare și sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de jumări, așa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii.

Eu zic că au scăpat ieftin totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii și parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."