sâmbătă, 4 aprilie 2020

Jurnal de Corona XVIII


Nu vreau Greta si nici izoleta, eu o vreau pe Veta,

Uneori imi vine o pofta nebuna sa spun ceva inteligent, si-mi sta pe undeva pe limba, dar nu-mi vine. Acum mi-a venit pofta sa spun ceva sensibil, da asa da sensibil, ca si cea mai coola izolata, sau izolat, sa-si abureasca ochelarii.

Voi vorbi de femei, de ce altceva, de una Lorelei, n-o stiti voi. Imi place extrem de mult acest nume, daca as mai avea o fetita, asa cum are Eccelstone, la 89 de ani, i-as pune acest nume.

Fata asta Lorelei, e de fapt o stinca, una cam cum e Dunarea la cazane, da-i pe Rin. Rinul e tatal nemtilor, Vater Rhein, deoarece e DER Rhein, ca-n germana fiecare riu, fluviu are genul pe care-l vrea. De exemplu Elba e DIE, adica fata, desi atunci cind “fata”-Mädchen, e DAS, adica neutra, nu mai pricepi nimic.

Legenda pleaca de la faptul ca pe malul Rinului sunt niste stinci, si-n ele s-au format niste pesteri si atunci cind bate vintul se aud niste suiraturi care seamna cu bocetul unei fete triste rau.

Sunt multe povesti cu fata asta,  unii zic ca fata a fost acolo pitita de un print care s-a luptat in razboiul de 30 de ani, ca nu-mi iese din cap, auzi domne, s-au luptat 30 de ani si a uitat de ea, iar ea il tot cheama.

Altii zic ca ar fi o vrajitoare rea si frumoasa, in orice caz blonda cu tite mari, ca Udrea, care sta pe stinca, se pieptana ca la coafor, marinarii trec pe acolo, cu capitanu basescu, o vad, ea cinta, si-i zapaceste de cap, astfel ca ei se lovesc de stinci si corona i-a vazut.

Observati, spre deosebire de povestile romanesti unde Ileana Cosinzeana, cu cositele ei aurii, e buna ca piinea calda, nemtoaicele blonde sunt rele, sa te pazesti. Nenumarati poeti, compozitori, pictori, sculptori au lucrat la imaginea lui Lorelei, exista chiar si un roman romanesc, dar cea mai tare chestie ramine o poezie a lui Heinrich Heine. Ar mai fi de mentionat ca Heirich Heine e din Düsseldorf, Düsseldorf fiind pe malul drept al Rinului, ca si Loerelei, lucru extrem de important. E cunoscuta vrajba si marile deosebiri intre locuitorii de pe malul drept si sting al Rinului, nici nu vorbesc aceeasi limba si nu beau aceeasi bere, in Köln se bea Kölsch.

E seară. Şi Rinul sub zare

adoarme cu somn de voinic,

iar ultima rază sub soare

adastă pe stâncă un pic.

Şi cântă acolo o fată,

pe vârful lucind de scântei,

în aur e dânsa-mbrăcată,

de aur e pieptenul ei.

Îşi mângâie părul ce-n unde

ca apa se vălură lin,

iar cântecul ei pătrunde,

căci plin e de-un farmec străin.

Vâslaşul se pierde prin ceaţă,

De-un dor fără nume cuprins,

şi stânca n-o vede în faţă

el vârfu-l priveşte aprins.

Iar râul - furia să-i vină

pe loc îl trimite în rai.

Ah, tu eşti, doar tu eşti de vină

cu cântecul tău, Lorelei.

Die schönste Jungfrau sitzet
dort oben wunderbar;
ihr goldnes Geschmeide blitzet,
sie kämmt ihr goldenes Haar.

Sie kämmt es mit goldenem Kamme
und singt ein Lied dabei;
das hat eine wundersame,
gewaltige Melodei.

Den Schiffer im kleinen Schiffe
ergreift es mit wildem Weh;
er schaut nicht die Felsenriffe,
er schaut nur hinauf in die Höh.

Ich glaube, die Wellen verschlingen
am Ende Schiffer und Kahn;
und das hat mit ihrem Singen
die Lore-Ley getan.

Frumoasa si dulce-i lb germana, nu asa. Nu ca am fost sensibil!?

vineri, 3 aprilie 2020

Jurnal de Corona XVII

timpita de Gretea cu izoleta, s-o ia Veta.
Azi a fost o zi a saptaminii, atit!
Vad pe diferite situri persoane care se vaita ca, vezi bine, nenorocitul de virus ar fi o pedeapsa de la Dumnezeu, ca oamenii ar fi fost pacatosi. Mai vad altii care sugereaza ca acest virus ar fi venit din motive ecologice. Cica riurile ar fi mai curate, sunt pesti in Venetia, aerul e mai curat etc. La ce-mi folosesc astea daca sunt consemnat in casa? Unii chiar promit o resetare a omenirii, desigur nu ne spun cum ar arata asa ceva.
In ceea ce ma priveste, nu vreau sa opresc planeta, nu vreau sa cobor:
Daca vrei sa te resetezi nu ai decit, mergi in minastire, mai ia si pe altii cu tine.
In ceea ce ma priveste, daca supravietuiesc catastrofei, ma voi arunca si mai tare in prezent, voi trai viata si mai intens.
Mie mi-a aratat aceasta criza zadarnicia, ipocrizia si prostia salvatorilor planetei.
Mi-a aratat cit de absurd e sa faci planuri pina in 2050, cind se pot intimpla atitea, de la acest virus nenorocit, pina la o cometa, care nu-mi mai pare imposibila, sau cutremure, descarcari electrice, tzunami, sau sa-mi fuga nefasta cu un artist.
Mi-a aratat timpenia exaltatilor naturisti, care vor sa salveze gindacii, musculitele, floricelele. Nu, bai naturistilor, nu gindacii trebuiesc salvati, ci oamenii, voi vreti sa salvati planeta si sa moara omenirea!
Mie mi-a aratat aceasta catastrofa ca codoiul miroase frumos, si noxele miros frumos, ca le pot lasa copiilor si nepotilor mei o lume in care, pur si simplu, sa traiasca, sa zimbeasca, sa se poata juca cu bunicu.
Mi-e dor deja de mirosul de benzina, de galagia dupa strazi, de femeile imorale si dezbracate.
Mie mi-a aratat aceasta catastrofa ca nu vreau sa traiesc sanatos, ci vreau pur si simplu sa traiesc, ca mai bine traiesc citiva ani intensivi, decit o suta in eprubeta-izoleta.
De abia astept, daca supravietuiesc, sa ies cu 200 la ora pe autostrada, sa-mi vibreze scaunul sub cur, sa simt decolarea avioanelor spre departari, sub privirile consternate ale calugarilor.
Da, voi face fripturi de vaca, voi uita de ficat gras, de colesterol, de vitaminele C, D si A, voi minca slanina, voi bea tuici, voi face tot ce-mi place, fara sa ma gindesc la ziua de miine, daca o sa supravietuiesc.

miercuri, 1 aprilie 2020

Jurnal de Corona XVI

Greta cu Izoleta, sa se duca-n Veta.
Azi e joi, v-am avertizat ca va sosi mai repede decit va asteptati, de obicei joia joc fotbal, azi m-am batut cu virusu. Stiu, e si 1 Aprilie, da nu vreau sa vorbesc despre asta.
Dimineata ma duc la baie, ca tot uomu, si iau si telefonu, ca tot omu. Si deschid casuta postala, si vaz jde sute de E-mailuri. Eram invitat, in toate limbile pamintului sa fac ceva, nu prea am inteles ce!? Era gata sa ma constip. Trebuie sa spun ca eu, in anumite privinte, sunt ceas. Domne, iti poti potrivi ceasu, chiar si cind se schimba ora, io tot.. Pe vremuri, la institut, a venit o noua generatie de tineri ingineri, mi s-a parut o mare lipsa de respect, ca mi-au ocupat orarul meu.
Deci eram extrem de ocupat sa spamez e-mailurile nedorite, cind am primit un whatsapp, de la sotie, „cit draq mai ai de gind sa stai acolo?“. Am intrat in panica si, desi nu-mi rezolvasem problemele cotidiene, am eliberat ringul. M-am dus la calculatorul mare, am unu chiar mare, cu doua monitoare mari. Am filtrat in continuare e-mailurile. Am dat peste un E-mail de la Amazon, care confirma comanda mea de 170 de euroi pt niste jocuri electronice. Eu nu comandasem asa ceva, asa ca-i trimit un whatsap sotiei, care inca era regina, pe tron, si o intreb daca ia a comandat asa ceva. Vine un raspuns sec, „nu“, insotit de niste dracusori. Semn ca se duc lupte.
Intru in contu Amazon si vad ca am platit deja jocurile prin banca, dar nu recunosc banca. Disperat, incerc sa intru in banca mea, da jucaria aia care face tan nu se aprinde, probabil ca nu are baterie. Caut baterii prin casa, nu gasesc nimic, decit niste rotite care ar fi mers la usa de la sifonier, si niste testosteron. Mai gasesc si niste masti de cind renovam casa. Ma sui pe bicicleta si-mi pun masca. Ochelarii se umezesc, nu vad nimic, si nici sa respir nu pot. Ajung la banca si trag niste extrase de cont. Se miscau ca ochiu mortului. Ma duc sa cumpar baterii, cumpar.
Ma duc la gradina, vine si Brigitte, zice ca o doare curu de stat pe canapea.
Imi vine E-mail de la Amazon ca datele de banca nu sunt valabile. Zic bine. Mai vin vreo treizeci de e-mailuri care-mi ureaza bun venit undeva. Nu am inteles unde.
Ma gindesc la prietenul meu din California, cu care am vorbit aseara, fusese excrocat, prin internet, de vreo 500$.
Pe undeva e de inteles, in perioada actuala, cersitul, furtul din buzunare si chiar si spargerea caselor sunt f dificile, omu se recalifica.
Cu mai multe luni in urma primeam des telefoane de la niste englezi de balta, chipurile de la Microsoft, care vroiau sa ma ajute sa-mi dezinfecteze computeru, care ar fi fost infectat de Corona. I-am rugat sa-mi trimita un e-mail. Mi-au trimis. Am trimis e-mailul la politie si la Microsoft. Bineinteles ca erau excroci. Dar tot sunau, ii rugam sa astepte, odata dupa ce i-am lasat sa astepte, am dus telefonu la WC si am tras apa, altadata am mers la bucatarie, am luat o oala si un facalet si am batut tare in dreptul microfonului.

luni, 30 martie 2020

Jurnal de Corona XIV fara I

Jurnal de Corona XIV fara I
Veta cu Izoleta..
Azi a fost luni, sigur ca nu conteaza, luni e oricum zi de relach, la muzee, la teatre, asa ca nu va bag nici Schopenhauer, nici muzica d-aia grea, dar doar asa.. pt statistica, jurnalu ar fi fost 13, ca nu folosesc 13, ca e cu ghinion. Ghinionul nu vine niciodata singur, nemtii spun, ca pe linga ca n-am noroc mai am si ghinion. Azi noapte au fost -5 grade. Ca are dreptate sora lui Bula din Suedia, Greta, careia i-am distrus eu copilaria. Ca io, in copilaria mea, habar nu aveam ce e aia kilowattora, ca aveam WC in fundu curtii si apa de la put. Si chiar mai tirziu, aveam doar kilowattminut, ca se oprea curentu. Da, cum spuneam, a avut dreptate, iaca doar a inceput sa se emite mai putin codoi si clima a revenit la normal, -(minus) 5 grade in 30 Aprilie. Niste flori de visin si mar nu pareau prea incintate. Tare ma speriasem, ca zicea Greta ca are Corona, m-am gindit, fie-i Corona usoara, da n-are, s-a rasfatat si ea un pic.
Mi se pare trist ca Friday for future face pauza, unii, mai nesimtiti, propuneau ca fraideiiiforfiter sa mearga sa culeaga sparangelul. Noi, nemtii, io insa nu, ne omorim dupa sparangel, sparangel recoltat, de regula, de profesorii universitari polonezi, da acestia nu mai pot veni. Niste rasisti au propus chiar sa merga milionu de refugiati la recoltat, da nu se poate, au ramadan. Niste prieteni propuneau sa cumparam aur, sa combatem inflatia, eu as zice ca mai bine e sparanghel.
De la 1 aprilie intra in vigoare o noua lege care urmareste reducerea zborurilor aviaonelor, zboruri care, dupa cum spun cei 97% de specialisti, emit codoi la greu. Se va mari impozitul pe zbor, practic se dubleaza. Nu s-a spus daca se vor impozita si avioanele care nu prea mai zboara. Sunt sigur ca aceste masuri vor salva lumea, nu stiu daca si oamenii!
Dupa cum spuneam -5 grade, am fugit la gradina, mi-era teama ca imi pleznesc tevile de apa, am pus antigel in WC. Am baut si o tarie.
Am facut si o cursa cu biciclu, am mai cules ceva leurda, da si asta a inceput sa aiba virusi. Nu m-am intilnit cu nimeni, desi pe aici nu prea sunt masuri de izolare, ci doar recomandari. Asta e libertate, nemtii sunt f pragmatici, au gasit o modalitate de a rezolva problema pensiilor, un fel de selectie naturala, ca asa spunea Darwin.
Atmosfera a devenit mult mai destinsa, povestiile triste cu victime nu mai conteaza, ca, precum spunea Stalin, moartea cuiva e o tragedie, moartea unui milion e doar statistica.
Azi n-am poze!
Ramineti sanatosi, sa ne citim si miine!

joi, 26 martie 2020

miercuri, 25 martie 2020

Jurnal de Corona IX


N-a venit Veta cu Isoleta

Observ, cu multa bucurie, ca pastilele mele de jurnal au tot mai multi cititori, ieri au fost vreo 30, dar nu orice fel, ci din cei mai buni, mai destepti decit ai altora. De aceea, dupa pastila de ieri, ceva mai grea cu Schopenhauer, sa trecem la muzica.

Da, si la asta ma pricep. Am fost tirit prin jde Sali de concerte, zeci de ani, de la muzica contemporana, pin-la aia grea de tot,  chiar si la opera din Viena, am fost si la Wagner, aia lunga cu Nibelungii, ca daca nu erau trompetele...

Dar nu va speriati, va ofer ceva usor, sunt sigur ca o sa va placa. Nu, nu va voi oferi cintece subversive, de genul:

Vrei sa ne intalnim sambata seara
Intr-o carciumioara la sosea
Unde canta-un pian si o vioara
Si unde nu ne vede nimenea

Sau patriotice,

Hai sa dam mina cu mina...

Ci un pic de Beethoven, combinat cu doine, cu Maria Tanase. Mie personal, si va rog sa nu ma contraziceti, mi-a placut ultima parte cel mai mult, se spune de fapt ca „Musik beginnt nicht mit dem ersten Ton, sondern mit der Stille davor. Und sie endet nicht mit dem letzten Ton, sondern mit dem Klang der Stille danach.“. Muzica nu incepe cu primul ton ci cu linistea dinainte si nu se termina cu ultimul ton ci cu lovitura linistii de dupa. Am trait de multe ori vraja ultimelor acorduri, cind publicul vrajit isi tine respiratia, asteapta ca notele sa pluteasca incet in aer, sa se aseze pe umerii doamnelor, pe smochingurile domnilor, pe sufletele... ma rog, cred ca ati inteles ideea.
Sunt sigur ca multi cunosc aceasta muzica, nici nu e f. noua, are deja vreo 13 ani, dar sa lasam labaraia si sa ascultam, intindeti-va linistiti, inchideti ochii sau nu, si...

https://youtu.be/aQoTPUQ4l8c

luni, 23 martie 2020

Jurnal de Corona VI

Jurnal de Corona VI
Ieri, Duminica, am fost un pic intors pe dos. Mi se intimpla Duminica, mai ales in amintirea Duminicilor din trecut, Duminicele erau zile deosebite. Mai ales ca Duminica venea dupa simbata, cind se-ntimpla cite un chef. Tare mi-e dor de durerile de cap si de greata de dimineata. Tin minte ca fusei odata la o prietena care gatea deosebit. Chiar si brocoli. A doua zi m-a durut capul in asa hal ca am renuntat la brocoli de ani de zile, doar cind o vad mi se face rau..
Azi e soare, cu dinti, cu multi dinti ascutiti. Dar oricum e frumos. Lunea e frumos atunci cind nu trebuie sa te duci la munca.
Si sunt vesti bune. De ex. s-a vindecat de Corona Alma Clara Corsini. Si Khavar Ahmadi s-a vindecat. Clara are 95 de ani, iar Khavar 103. Incep sa am sperante.
Sunt si lucruri ingrijoratoare. Ministra familiei germane a avertizat ca va creste violenta in familie, din cauza izolarii. Voi incerca sa n-o supar pe nefasta, ca are niste muschi de la pian.
Alta veste buna e ca s-au inchis magazinele de materiale de constructii, ca trebuia sa repar acoperisul de la casuta de la gradina. Dar acum n-am materiale.
Voi incheia cu spusele lui Churchill, "never was so much owed by so many to so few". Ma refer desigur, la personalul medical din toata lumea. Cinste lor.
Va urez saptamina minunata si ramineti sanatosi!

vineri, 20 martie 2020

Jurnal de Corona IV

n-a venit inca Veta cu Izoleta
un rapsod f popular

Trebuie sa fac o marturisire... Anul trecut am fost la schi in Dolomiti, acolo unde-i virfu ala Mamolada. Am vrut sa merg si anul asta dar, pe de o parte m-am trezit cam tirziu si era ocupat acolo unde vroiam, pe de alta parte se scumpise enorm, asa ca am mers acolo unde merg de peste 20 de ani, la Zell am See. Daca as fi fost in Dolomiti cred ca acum Corona ma chema, dar si-n Zell am See mi-a trecut glontul pe la ureche deoarece, de abia mai tirziu s-a aflat, in Ischgl, o localitate de schi la doar o suta de km, s-a declansat cel mai nasol focar.

Dar, ca cetatean constincios, m-am autoizolat si iata ca au trecut trei saptamini si afara ca ma dor salele, cred ca nu mi-ar strica o frectie, nu e nimic altceva. Sejurul de schi mi-a relevat insa si un alt aspect, in ce hal m-am ramolit si pe fondul unei burtici tot mai semete. Oricum nepoata-mea ma tot striga pe pista de schi, "opi, vii odata". Asa ca odata venit, in autocarantina, am zis hai sa dau jos din burtica. Desigur nu e usor, pe de o parte frustrarea carantinei si pe de alta parte dieta te cam umple de draci. Ieri insa, multumit de realizarile in productie agricola, asa m-a enervat virusul Corona ca mi-am zis, sa-l arda focul. Drept urmare am procurat niste fleici de porc, le-am dragalit frumos cu niste miroase, am mai pus si niste rozmarin sa le dea feeling mediteranian, si iata...
Mi-a crescut moralul spontan, nu spun mai mult ca sunt si doamne pe aici, chiar daca undeva in adincul fiintei mele, ceva, ceva ma mustra de constiinta.
Deci am o propunere, daca simbata la ora 14 dam cu totii drumul la gratare, oare nu-l arde focul pe criminalul de Corona? Ca am vazut la italieni, cintatul in balcoane nu ajuta, poate ajuta focu si fumu..

joi, 19 martie 2020

Jurnal de Corona III

n-a venit inca Veta, cu isoleta
un rapsod tot mai popular

Dupa mine izolatii se impart in doua mari categorii, cu gradina/curte si fara. Am putea lua in cosiderare si posesorii de ciini, acestora le e mai greu izolarea, dar pe mine nu ma intereseaza ciinii, de altfel mi-e frica de ei pt ca ma musca, ma musca chiar si ciinii de plus.
Facind parte din fericita categorie cu gradina mi-am luat in serios sarcina, pt ca, nu asa, taranul e pe cimp. Vecina de gradina cu mine e Brigitte, o vaduva relativ proaspata. Barba-su era f simpatic, cind ma plingeam la el ca nu se coc rosiile, zicea sa le spun bancuri porcoase ca sa se inroseasca. Brigitte, de cite ori ma prinde, trebuie sa-mi povesteasca cite ceva. Zilele trecute mi-a povestit din tineretea ei de la 18 ani, cum a fugit de acasa. Dar, de f multe ori, imi aduce cadouri, mai ales ca si eu ii mai bat cite un cui, cind se rupe gardu. Zilele trecute mi-a dat o colectie intreaga de sticlute din alea mici cu diferite bauturi, de la vodca la diferite lichioruri. Alta data mi-a dat niste sampoane, nu le-am deschis mult timp, iar cind totusi m-am uitat in ele erau ascunsi 50 de euroi, ca-i taiasem niste copaci.
Cred ca-mi poarta un gind ascuns, dar eu tin distanta de 1,5 metri.
Sunt mindru ca am terminat cu sapatul, mai am de maruntit pamintul, dar pt asta am masina..
Sper sa ne vedem si miine,
Ramineti sanatosi!