Mircea Dinescu

 Pe trei cărări

Pe cînd lucram cu sîrg la desecări,

mergeam neistovit pe trei cărări

și nu puteam să fac vreo coțcărie,

că toate trei duceau la vinărie.

Pe una pășea îngerul meu trist

bolnav de moarte și avangardist,

pe alta domnul ce-aș fi vrut să fiu

cu doctorat la școala de rachiu

și pe a treia, ocărît de babe,

tot eu, dar jigărit, în patru labe,

că-n țara cu bețivi de cursă lungă

cel care pleacă n-are cum s-ajungă,

iar cel ce vine-n veci n-o să sosească,

fiindcă-i născut în Țara Românească.

Insula Thassos

 

Stiu ca nimeni nu mi-a remarcat absenta dar totusi tin sa spun ca am lipsit vreo doua saptamini. Am fost plecat pe o insula, o insula romaneasca, nu, nu Insula Serpilor, sau Insula Iubirii, nu, ci altundeva. Pe acolo erau mai multi romani ca in Tg. Mures, sau Cluj, dupa estimarile mele peste 60%. In rest mai erau vreo 30% ucrainieni si restul alte nationalitati conlocuitoare si niste greci. De asemenea erau citeva mii de pisici si citeva capre.

Am observat ca poporul roman cistiga in greutate, cred ca cei 19 milioane ramasi sunt mult mai grei decit cele 22 milioane de pe vremea impuscatului. Imbucurator e faptul ca nu numai noi bosorogii, din cauza metabolismului incetinit, cistigam in greitate, ci mai ales tinerii mobili si puternici devin tot mai rotunzi. Si insula de care vorbim le ofera satisfactii totale in domeniu, ca asa vorbesc si nemtii cind vin din concediu. Indiferent unde au fost Michu Piciu, Piramide, Groapa Marianelor, ei povestesc cum a fost mincarea.

Iata ca au intrat si romanii in Europa. De la miorita laie, la cea barsana, de la trei ciobanei, Unu-i moldovan, Unu-i ungurean, Și unu-i vrâncean, toate amerizeaza in farfuriile platou ale romanilor. Ca mioritele grecesti sunt bolnavioare, ca au virus si se joaca cu cei trei iezi.

Da vremea a fost extraordinara. Si “locatia” a fost minunata, ca numai spune nimeni hotel, sau pensiune, ci locatie, si la un pret destul de placut.

L-am vazut si pe Atos, de departe, tocmai incingeau calugarii gratarele.

Dar pt mine marea, marea e totul, cred ca-n alta viata am fost peste imi place la nebunie sa ma balacesc, chiar innot destul de binisor.

Daca mai adaug si prietenii cu care ne-am insotit, extrem de simpatici si placuti, pot spune ca au fost citeva zile extrem de reusite, ceea ce va doresc si voua.

Fasole verde( mov) de acasa.

Trenule masina mica

 

Greenpeace, o organizatie pe care nu o prea simpatizez, a facut un studiu prin care arata ca pretul unui zbor de la Barcelona la Londra e de 15 Euroi, in timp ce costul unui mers cu trenul e de 389. Nu mai vorbim de timp.

De ce e asa de scump trenul?

Energie

E f greu de facut o socoteala, deoarece consumul de energie depinde de f multi factori, de ex. la tren de traseu, daca ar multe curve si gari apropiate, sau cit de incarcat e. Se estimeaza ca la ICE consumul ar fi in jur de 10,8 kWh, sau 1,2 litri, echivalent kerosina, pe 100 persoanakm, iar la avion 2,9. Si la avion cu cit e mai mare distanta cu atit mai mic consumul.

Dar, avind in vedere ca si unul, trenul, cit si avionul au facilitati la cumpararea combustibilului, justifica aceasta diferenta enorma de pret? De altfel DB a spus cindva ca pretul energiei este doar 3% din totalul cheltuielilor.

Constructie.

Atentie, acum se complica treaba!

Greutate: un Boeing 737-200 are o greutate maxima de 52390 kg si are 136 de locuri deci 385kg/pe loc.

Un ICE 3 are o greutate de 520000 kg, si transporta maxim 439 pasageri deci 1184 kg/pasager!

Cum dracu, greutatea pe pasager e de vreo trei ori mai mare, si sa nu uitam, avionul isi cara si kerosinul cu el, uneori pt mii de km, in timp ce trenul suge de la retea!

Sigur ca un kg de avion costa mult mai mult decit un kg de tren, dar totusi, ce ne invata fizica!?

Sa nu uitam avioanele sunt mai tot timpul pline in timp de trenurile sunt uneori goale, deci la o incarcare de 50%, trenul ajunge la 2600 kg/pasager. Bate si automobilul, chiar SUVul, care incarcat cu doi pasageri ajunge la, sa zicem, o tona, pe Pasager! Nu mai spunem ca avioanele au un traseu mai direct, nu trebuie sa ia toate curvele, sa ma scuzele doamnele!

Sigur ca frecarea de rulare a trenului e muult, muult mai mica decit a automobilului.

S-o luam inginereste.

Avioanele se proiecteaza conform unor norme, international sunt valabile normele FAR. In principiu, simplificat vorbind, avioanele civile se calculeaza la factori de sarcina de 2,5 si coeficient de siguranta de 1.5.

Cum se calculeaza trenurile? Exista o norma extrem de veche UIC 566, care a fost cindva, nu de mult, redefinita in EN 12663. Acesta norma prevede ca vagonul trebuie sa reziste 3 secunde, fara deformari, la o forta de 1500kN, aplicata la nivelul legaturii dintre vagoane. Cum a fost determinata aceasta ominosa forta? In urma cu o suta de ani trenurile se formau prin impingerea pe plan inclinat a unor vagoane, cu o viteza de 15 km/h, care se ciocneau cu trenul format si de aici rezulta forta de impact, 1500 kN.Mentionez ca azi formarea trenurilor (rangieren) se face mult mai delicat. DB a masurat fortele si nu au depasit niciodata 200 kN, cel putin la trenurile de pasageri.

Aceasta forta imensa duce la realizarea unui vagon f rigid. Ori rigiditatea e dusmanul elasticitatii, stie orice gospodina. Nasoala e ca exista si norma DIN EN 15227, care stabileste energia absorbita la crash/accident). Deci partea din fata a trenului, respectiv zona dintre vagoane, trebuiesc in asa fel proiectate incit sa preia energia de crash. Deci fac o structura rigida foc si apoi o inmuiez la capete. Una peste alta un vagon cintareste gol 10 tone. La asta se adauga ferestrele, o fereastra are o grosime totala de 32 mm, 12 mm inafra, 10 mm spatiu si 10 mm inauntru si cintareste ca. 50kg. Deci se mai adauga cca 0,5 tone. Un trafo cintareste 10 tone. Bughiile cintaresc intre 9 tone, cele motorizate, si 7 tone cele fara motor.

Bietul proiectant trebuie sa se pazeasca deoarce incarcarea maxima pe osie nu poate depasi 17 tone. Incarcare mare inseamna uzura rapida a sinelor, a rotilor, a frinelor, deci costuri etc.

 

Un vagon in Alu costa cam 3-5 €/kg, material si cca 1000 ore manopera, sudura fiind executata in mare parte cu roboti. Un vagon in otel costa cca 1€/kg material plus cca 5000 ore manopera.

Ca se poate si altfel o dovedesc japonezii. La ei forta axiala e de doar 1000kN nu 1500. In schimb au prevederi legate de frecventa proprie. Se stie ca corpul omenesc e sensibil la 7 Hz, cam asta e frecventa proprie a suportilor organelor interne si a coaielor. Deci se-ncearca sa se realizeze o frecventa mai mare de cea 7 si anume ceva spre 10. Datorita normelor japoneze un vagon, vorbim de aceeasi lungime, cintareste doar vreo 6-7 tone si nu 10. Daca vagonul e mai usor atunci si bughiurile sunt mai usoare, si motoarele etc.

Trenul japonez Shinkansen Star 21, ajunge la o grutate de 1,8 t/metru tren, si o incarcare pe osie de 10,5t, in timp ce ICE 3 cintareste 2,6 t pe metru tren, cu o incarcare pe osie de 17 tone.

Ce invatam de aici? Invatam timpenia europenilor, care tin de niste traditii absurde, care se dau mari inventatori in tehnologie, se dau mari ecologi, cei care favorizeaza transportul feroviar, dar isi taie craca de sub cur in numele sigurantei prost intelese.

Un vechi prieten

 

Ticalosul de medic psihiatru, care m-a enervat peste poate si care nu a mai aparut, sper ca a dat coltul, mi-a amintit de un f vechi prieten.

Din pacate s-a prapadit relativ tinar. Era de origine germana si a reusit sa ajunga f tinar in Ge, imediat dupa absolvirea medicinei. A fost primit cu bratele deschise si s-a specializat in psihiatrie. A avut mare succes in meserie. A avut o situatie materiala mult peste medie, mai ales ca si sotia avea un job f bun.

Relatiile dintre noi erau un pic ciudate, eram extrem de deosebiti. El era deosebit de cult, avea o biblioteca colosala, pe care chiar o citise, avea o cultura si o cunoastere muzicala deosebita, cu mii de placi, discuri, de muzica clasica. De asemeni era un mare cunoscator in domeniul picturii. Desi ar fi putut vizita toata lumea, concediile lui se limitau la Bucovina si nu oriunde, ci numai la casa unui preot. Cindva si-a cumparat pamint undeva pe valea Prahovei si si-a construit, cu extrem de multi bani, o casa replica exacta a casei preotului. A cheltuit enorm pt a drena dealul si a aduce mesteri din Bucovina specializati in lemn. Am vazut proiectul, facut de o casa de arhitectura renumita. Nu a apucat, din nefericire, sa locuiasca nici o noapte in casa terminata, cindva dupa multi ani, cind era gata, nu a putut intra in propria curte deoarece niste vecini binevoitori descarcasera vreo trei camioane de moloz in fata portii lui. Si asta desi platise cu bani grei niste unii sa-i pazeasca casa.

Relatiile dintre noi erau ciudate. Pe de o parte era un baiat f bun, unul care avea acea aura a medicului gata sa ajute.

Dar ma dispretuia enorm, dispretuia ingineria si tehnica. Dispretuia ca eu eram cu bautura, sportul si chiar cu femeile. Iubea ce era vechi si traditional. Avea o masina f veche, cele noi nu aveau suflet, spunea el. A venit la mine, sa mergem in Olanda sa-si cumpere bicicleta olandeza. Am incercat sa-i spun ca e cea mai nasoala solutie, olandeza cintareste peste 20 de kg., pozitia e extrem de nepotrivita si are numai trei viteze in butuc. O fi buna in Olanda unde-i totul plat, dar prin Ge e o catastrofa. Bineinteles ca a luat-o si a mers cu ea maxim 20 de km, citiva ani, pina la moarte.

Era complet impotriva computerelor, am facut chiar o competitie, el cu tonele de carti si eu cautind in computer. A fost f dezamagit ca l-am batut.

Desi nu ne iubeam, totusi din cind in cind se invita la noi, sau ne invita la el, simtea nevoia sa comunicam. Poate ca eram pt el un caz! Avea nevoie de o confruntare. Ne contraziceam in permanenta, politic el era f de stinga si o recunostea, nu apucase sa vada realizarile comunismului in Ro.

Cindva, pe fondul unor contraziceri, propune sa jucam sah, era ca si cum ar fi vrut sa dovedeasca odata pt totdeauna ca sunt nimic pe linga el. El era un jucator de bridge deosebit de bun.

Cindva, in trecutul meu, am avut probleme destul de mari si m-am cufundat in jocul de sah, asa cum unii se cufunda in alcool, sau in droguri, incercind sa uit realitatea. Ajunsesem chiar la un anumit nivel, si studiasem destul de mult.

Pe scurt, i-am luat prima partida fara sa sufle. Desi femeile pregatisera masa de prinz, a insistat sa mai jucam o partida. I-am luat-o si pe asta cu mina stinga. Prietenul meu se infurie extrem. Se inroseste, arunca tabla de sah si are o reactie nervoasa violenta, cu tipete si pumni in masa. Femeile, a mea si a lui, reusesc cu greu sa-l linisteasca.

Mi-am amintit de Stefan Zweig, Jucatorul de sah.

Era un fumator inrait, fuma numai Gitane fara filtru.

Intr-o duminica a mers cu masina la gara sa cumpere presa straina. A murit la volan in parcarea garii!

Au trecut ceva ani, tare imi lipseste!

Trenule masina mica

 

Multi cred ca societatea, tehnologia au un singur sens de dezvoltare, tot mai sus. E suficient insa sa privim civilizatia greaca si romana si s-o comparam cu intunecimea evului mediu. Nici mai incoace nu a fost mai bine intunecimea comunismului a intunecat dezvoltarea sociala. Si mai noi ne uitam cum eolienele, din vremea lui Sancho Panza, sau a olandeziilor devin, peste noapte, high tech.

Azi voi vorbi despre trenuri insa. Nemtii au mari merite in dezvoltarea trenurilor. Acum vreo 40 si ceva de ani s-au apucat sa dezvolte trenuri de mare viteza. Pe atunci DB (Deutsche Bahn) pregatea conceptul si fabricarea era impartita oarecum frateste intre diferitele fabrici germane, un fel de socialism. S-au trezit unii ca vor sa privatizeze DB si chiar s-o scoata la Bursa, lucru care nu s-a intimplat nici azi. Dezvoltarea trenurilor a fost preluata de firme private care au fost reorganizate in mai multe rinduri. Produsul cel mai avansat a fost ICE 3 (Inter City Express), pandantul german al TGVului. Viteza maxima era de 330 km/h. Din acest tren a derivat trenul Siemens, Velaro, ca marca de firma, tren care a fost si exportat cu denumirea de Velaro Spania, Velaro Turcia, Velaro Rusia, Velaro China. Cel din urma a fost vindut si ca licenta in China, care l-a dezvoltat mai departe sub denumirea de CRH380A, cu o viteza operationala de 350 si o viteza maxima de 380.

ICE 3 avea o structura inovativa, fara locomotiva, motoarele erau distribuite pe mai multe vagoane, lucru destul de dificil de realizat cind e vorba de sincronizarea acestora.

Dupa ICE 3, urmatoarea generatie a fost ICE 4, cind a inceput dansul de Tango, un pas inainte si doi inapoi. Viteza max a lui ICE 4 este de doar 250 si e fabricat din otel sudat, spre deosebire de ICE 3 care era din aluminium. DB si-a dorit trenuri mai putin rapide pt a reduce consumul de energie, in definitiv ce ne grabim asa. Desi singura zona a DB care aducea profit erau trenurile de mare viteza.

Niste papagali citisera pe o punga de-mpachetat brinza ca rezistenta la inaintare creste cu patratul vitezei, sugerind ca si consumul ar creste in aceeasi proportie. Nimic mai absurd. E adevarat ca rezistenta aerodinamica creste cu patratul, dar consumul de energie consta si din alte componente, de ex. frecarea de rulare, acceleratiile, consumul intern, clima, caldura etc. Din calculele si masuratorile facute de colegi, la care am participat si eu, in acele vremuri, la ICE 3 la 300km/h, doar 50% din consum depinde de viteza. Cu alte cuvinte reducerea vitezei de la 300 la 250 aduce o reducere de consum de doar ceva intre 5-10%.

Urmare a reducerii consumului si a cresterii timpului de deplasare, DB a mai scumpit un pic biletele.

Trebuie mentionat ca ICE 3 a fost extrem de lucrat aerodinamic, chiar si fundul trenului era carenat. Erau proiecte care tinteau la carenarea bughiurilor si a spatiuui dintre vagoane, nu numai pt reducerea rezistentei la inaintare, ci si pt reducerea zgomotului aerodinamic. Nu au apucat sa fie introduse ca s-a schimbat filozofia.

Iata ca acum a aparut o noua generatie de ICE se numeste L, cu o viteza maxima de 230. Firmele germane nu au mai fost bune si noile trenuri sunt fabricate de firma spaniola Talgo. Singurul lucru nemtesc este conceptia bughiilor, sistem Jakobs, un inventator neamt, aplicate si la TGV.

Comparati cele doua fotografii si spuneti care-i cel mai modern tren. Aerodinamicienii se invirt in groapa, dupa ce generatii intregi au luptat sa nu iasa din contur nici un cui, acum lipsesc doar indienii calare pe tren, idee care va fi implementata in urmatoarea generatie ICE.

 

Cu putine cuvinte

 Am folosit in ultima vreme f multe cuvinte si nu mai gasesc altele. De aceea doua poze care fac mai mult decit o mie de cuvinte:

1. Toamna se numara.. recolta. Cea mai buna recolta avuta vreodata.

2. O problema filozofica, dovediti ca exista acest scaun!

Ticalosi

 

Marele Liiceanu a scris despre lichelism, se potrivea, rima cumva.

Eu voi scrie ceva despre ticalosie. Exista multe forme de ticalosie, ticalosie interesata, in care ticalosul spera sa scoate un avantaj, sau ticalosie asumata, pur si simplu de dragul ticalosiei.

M-am dat in barci pe un anumit blog unde am fost facut de rahat. Pina la un punct m-a amuzat, probabil am avut acel complex de biciuire. Ma amuza mai ales pt ca marea majoritate era atit de imbecila, incit nici nu puteai sa comunici cu ei.

La un moment dat a aparut unu care a incercat sa ma “critice”, la un nivel ceva mai ridicat. Mi s-a parut interesant si mi-am zis ca ar fi dragut sa ma conversez cu el, asa ca l-am invitat pe blogul meu. Imi place sa ma conversez si cu cei care nu sunt de acord cu mine.

Am scris ceva care nu avea nici o legatura cu conversatiile anterioare, dar ipochimenul a interpretat ca si cum m-as fi adresat lui.

Din asta a scos doua pagini de dictando, in care a bagat si treaba pe care e o stiam din gradinita, ca nu are timp sa scrie pe scurt, sa para cult in cap.

S-a declarat medic ceva, psiholog, pshiatru, nu mai stiu. A ajuns la concluzia, pe baza unor comentarii ale mele cu floricele, ca as suferi cu capu. Nu, nu m-a suprins f tare, de multe ori mi s-a spus ca sunt dus cu sorcova, chiar si nevasta.

Dar ca un medic sa spuna asa ceva in spatiul public e cumva special. Sa ne imaginam ca mergi la doctor si ti se pune diagnostic de cancer, si mai apoi doctorul iese pe strada si striga la tine, cancerosule!

Oare un medic, atunci cind da un diagnostic nu ar trebui sa se poarte cumva cu manusi, sa-ncerce sa linistesca pacientul? Oare e firesc ca un medic sa fie ticalos? Si pe degeaba, ca nu-l plateste nimeni?

Acum, daca tot s-a dovedit ca sunt dus ma intreb daca e crestineste sa-l bag in pizda ma-sii si sa-i ramina capul afara, ca sa ma cac in gura lui?

Aveam, pe vremuri un prieten col ing de aviatie, ardelean, povestea ca toti dusmanii lui au murit.

Oare e crestineste, ca tot sunt nebun, sa-l blestem pe acest impochimen sa moara in chinuri,  si sa-si manince coaiele?

De ce citim? (1)

 

De ce citim? Sunt multe cauze care ne-ndeamna sa citim. Incepem cu cele prozaice, citim sa-nvatam sa facem sarmale, ca acum nu prea mai exista bunici pe linga noi, citim sa aflam cum se repara o masina, sau pentru ca dam un examen. Pe scurt, citim pt a invata. A doua categorie e cititul de amuzament. In aceasta categorie intra intii, mai ales, poeziile, dar si asa numita literatura.

Statisticile spun ca nu se mai citeste fetelor, ce ne facem? Contrazic vehement aceasta teza. E adevarat nu se mai citesc romanele, literatura, cum era pe vremuri, dar cind te uiti ca-n orice imprejurare, la munte si la mare, omu si chiar femeia stau cu ochii-n telefon, ca ce fac ei acolo, (?) citesc.

As zice ca nu se mai citesc cartile clasice pt ca sunt prea multe, e o adevarata inflatie de carti. Si din pacate f multe f proaste. Fiecare amarit se apuca sa scrie, pina si eu. :) Unde mai pui ca unele nici nu au poze. :) Spuneam odata, cartile sunt atit de proaste ca ma apuc sa-mi scriu eu una, asa cum imi place mie.

Ma conversam cu cineva pe o anumita platforma:

-          EU: dupa cum se stie nu se mai citesc carti. Consecinta e ca un text scris devine tot mai greu de inteles. Uneori nu exista rabdarea de a desteleni cuvintele, alteori, destul de des, capacitatea intelectuala. Acestea duc la interpretari aiuristice ale textului, uneori se deduc chestii chiar contrare, multi interpreteaza un text dupa cum ar crede ei ca ar fi. Cu alte cuvinte, vorba scrisa e moarta, ne uitam la TV.

-           

-          ALM: Observația dumneavoastră are o luciditate rară — și o vibrație care merită ascultată. Poate că nu lipsa lecturii e problema, ci graba cu care trecem peste cuvinte. Cuvântul nu moare, doar își schimbă timbrul.

-           

-          EU:  Vielen Dank für die Blumen! Stiam eu ca sunt dastapt, imi spunea mama, dar nu chiar asa, cred doar ca am nimerit-o! :) Celibidache spunea: „Tonurile pot forma şi epifenomene care cad în afara sferei de percepţie umană, care, acustic, se percepe de la 16 vibraţii până la 20000 şi, muzical, de la 32 până la 8000”. Pin-la urma vibratiile sunt totul, poate un text sa ne faca sa vibram, putem vibra prin comunicare, sau comunica prin vibratii, asa cum o fac albinele?

-           

-          ALM: Poate că vibrația e alfabetul primordial, iar cuvântul — ritualul care o face inteligibilă. Sensul nu se rostește — se încarnează în frecvență. Der Logos spricht nicht — er pulsiert.

-           

-          [...]Pisoiul din poveste pare să deseneze o hartă invizibilă: nu a drumurilor, ci a rezonanțelor. Între zgomotul mecanic și foșnetul din tufiș se află o lecție: conexiunea nu se măsoară în metri lineari sau în kilometri, ci în lungimi de undă.

-           

-          Dar aici nu e vorba doar despre instinctul animal, ci despre ceea ce am pierdut noi: o comunicare care a fost cândva câmp semantic, nu flux de date. Când am redus dialogul la protocoale și interfețe, am uitat că sensul nu se transmite, ci se înfiripă. Poate că întrebarea nu este cum comunică necuvântătoarele cu noi, ci cum am încetat noi să ascultăm ceea ce nu se spune.-           

-          Cuvântul e ca o pisică: nu se grăbește, nu face zgomot, ci se strecoară pe puntea dintre două prezențe.

-          Da, este uimitor — și poate tocmai de aceea uităm. Ecolocația nu e doar o abilitate biologică, ci o metaforă a unei orientări pierdute: aceea de a simți fără a măsura, de a percepe fără a calcula.-           

-          Speciile care își desenează mediul prin unde sonore ne amintesc că harta nu e un obiect, ci o vibrație. Când ne-am încredințat doar ochiului și ecranului, am pierdut urechea interioară — aceea care nu doar aude, ci ascultă.-           

-          Poate că algoritmul nu trebuie să înlocuiască simțul, ci să-l reamintească. Nu prin protocoale, ci prin rezonanțe. Nu prin date, ci prin ecouri.

ALM este Adrian Leonard Mociulschi 

 

Nu am nici o poza si nici nu vreau sa pun, am pus cuvinte si vibratii, daca le-ati prins.

 

De ce scriem?

 

Umberto Eco spunea: “Rețelele de socializare le dau legiunilor de idioți dreptul de a vorbi, când odinioară vorbeau doar la circiuma după un pahar de vin, fără a dăuna comunității.”

Sigur ca Eco are dreptate, de altfel au cam disparut acele scunde taverne mohorâte unde pătrunde ziua printre ferești murdare. Nici nu mai ai cu cine bea o tuica, un vin. Chiar am intrat deunazi sa beau o bere. Erau citiva cu ochii pierduti, beau si taceau, unii se uitau in telefon, unu la bar, altu intr-un colt, cine mai vorbeste azi la circiuma? Doar televizorul. Si sigur ca Eco se cam oftica, cine-i mai citeste lui cartile daca noi, idiotii, avem dreptul de a vorbi si a scrie?

Psihologii spun ca unii scriu pe retele ca să primească recunoaștere și atenție, să se exprime și să construiască o conexiune cu ceilalți.

Stau si ma-ntreb de ce scriu eu, destul de mult, chiar prea mult!?

In scoala nu stateam deloc bine cu compunerile, chiar din contra. Talentul de “scriitor” mi l-am descoperit in Ge, la scoala de germana. Profesoara, exasperata de progresul incet si incetinel, si de vesnicele reprosuri, mai ales al arabilor, care spuneau ca lb germana e gresita, ne-a dat tema pt acasa sa facem o compunere. Un sfirsit de saptamina m-am chinuit sa scriu. Pe atunci era mare problema sa gasesti cuvinte in dictionar, aveam unul extrem de mare, dar tot nu e suficient deoarece nu gasesti cuvintele compuse tipice germane. Cind ne-a adus profesoara compunerile corectate a tinut sa citeasca in plen compunerea mea si a fost de-a dreptul entuziasmata. M-a intrebat chiar daca sunt scriitor, a fost dezamagita sa auda ca sunt doar ing. M-a indemnat sa scriu in continuare. Din pacate compunerea s-a pierdut in negura vremii. A fost pe departe cea mai buna scriere a mea.

Deci eu scriu in primul rind ca pot. Nu am nimic de impartasit cuiva, nu dau lectii, nu tin nici macar sa fiu recunoscut. Nici nu ma intereseaza prea mult daca sunt citit. Scriu pt mine, de fapt nici pt mine, scriu doar pt a-mi ordona gindurile, sanchi, care ginduri, chiar de ce scriu?

Alti psihologi spun “ Când ai vorbit ultima dată cu tine? Când te-ai întrebat…?“

Tare ne bateam joc in adolescenta cind fetele aveau jurnale, cu floricele pictate. Iata ca in halul asta am ajuns si eu.

Scriu pt ca exist, scriu pt ca sunt narcisit, scriu pt ca sunt aproape cea mai importanta persoana, afara de cei dragi, pt mine. Scriind am aflat o multime de lucruri despre lume si despre mine, nu stiu daca mi-au folosit la ceva, dar mi-au umplut viata.

Si totusi parca nu m-as supara, chiar daca nu ma intereseaza, daca cineva mi-ar da laikuri si pupici si inimioare, acestea ma bucura mai mult decit injuraturile. Cel mai mult imi plac laikurile de la persoanele pe care le pretuiesc. Spune-mi cin-te place ca sa-ti spun cine esti.

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte!

 

PS Data viitoare vom analiza de ce citeste poporul si ce citeste!