Sanda

 Era un copil norocos, frumusel foc, niste ochi verzi cu gene chiar exagerat de lungi, ca facea vind cind clipea. Avea si acel ceva simpatic care atragea, chiar si cei mai incruntati se simteau datori sa-i zimbeasca. Ii iesea totul fara efort, ii ajungeau citeva minute sa-si pregateasca temele si sa ia cele mai bune note. Fetitele il cautau si-i cereau prietenia.

Intre timp devenise adolescent, se pierduse mult din farmecul copilului. Vocea magareasca, cosuri, se lungise exagerat si, slab fiind, devenise chiar caraghios, ca o papusa marioneta. Schimbase si scoala, mergea in centru, acolo erau altii, unii chiar f cititi, f culti chiar. El nu prea o avusese cu cititul si-si dadea seama ca acum ii lipseste ceva, uneori nu intelegea anumite vorbe despre personaje de care nu auzise, dar intelegea ca sunt din carti. Nici cu exprimarea nu statea prea bine, ii scapau enorm de multe dezacorduri, “este multe” i se parea inca f corect.  Se apuca sa citeasca cu frenezie, citeste tot ce-i cade in mina, si carti grele, chiar de filozofie, povesti, romane, chiar de dragoste, clasici, moderni, uneori poezie. La un moment dat simte ca nu-si mai apartine, devine un personaj de carte, un personaj care se schimba permanent, dar nu mai e el. Devine si mai caraghios, vorbeste in citate, uneori bagate cu furca, insuficient de bine mestecate.

La ora de romana, care-l plictisea enorm, se vorbeste de Eminescu, ma rog, dragut. Si se ridica ea, Sanda, si recita Luceafarul, ramine perplex, frumos, vai cit de frumos e. Se indragosteste la prima recitare de ea. Era departe de ceea ce ar insemna o fata frumoasa. Cam grasuta, picioare de pian, frunte exagerat de inalta, parul incepea din crestet, chiar daca incerca sa-l acopere cu un breton cam rar. Incercarile lui de apropiere sunt nu numai respinse, dar chiar luate in deridere, dar cu un zimbet cuceritor. Afla ca e mare admiratoare a lui Vraca, marele actor. Face ce face si obtine bilete la Richard al treilea, cu Vraca. Nu prea mai fusese la teatru, dar indrazneste sa o invite. E in al noulea cer, Sanda accepta incitatia cu bucurie. O seara de vis, ii reusesc chiar niste comentarii simpatice care o fac sa rida. La un moment dat chiar i se pare ca ea incepe sa-l priveasca cu alti ochi. E in al noulea cer.

Se vad la scoala, i se pare ca e chiar binevoitoare cu el, se ofera sa o insoteasca acasa, se putea merge pe jos, e refuzat. O urmareste totusi de la distanta, o vede insotita de un bun prieten de al lui. Se duc chiar la cofetarie, el isi terminase budgetul pe trei luni cu biletele la Richard.

Mai trec zilele, in wcul baietilor sunt peste tot intinse biletele, Marcel te iubesc, Marcel te iubesc, semnat Sanda. Pe el nu-l chema Marcel. Simte asa o durere undeva, o fi in inima, in ficat, nu stia, dar durea, tare durea.

Un prieten bun il invita la un „ceai“. Plecasera parintii. Multi prieteni, chiar si doua fete de care era constient ca-l plac. Era si Sanda.. si Marcel. Se danseaza, mai tirziu se stinge lumina si se danseaza f strins, f strins. Intra in bucatarie sa caute ceva de baut, o vede, prin intuneric, pe Sanda, cu Marcel, se stringeau in brate, se stringeau in brate, se sarutau cu foc. Simte din nou durerea aia, se duce din nou la dans si-ncearca sa uite, cu celelalte fete.

Trec anii, se terminase scoala, nu o mai vazuse pe Sanda. Afla ca nu a intrat la teatru, unde-si dorea, si facea medicina, gata sa fie doctorita. El devenise un adevarat dandy, se slefuise, se mai implinise ceva, era constient ca arata bine si succesul la dame ii dadea siguranta. Ii ieseau si replicile f bine. Se intilnesc intimplator, ea se ingrasese enorm, parul ii mai cazuse ceva, parca si picioarele erau mai groase, doar zimbetul ii ramasese, zimbetul care-l inebunise si vocea. O intreaba daca mai stie Luceafarul. Nu se lasa rugata si se apuca sa recite... Parca e din nou frumoasa...

Excursie la Pirna, linga Drezda, Germania

Corona ne-a limitat masiv dorul de duca, dar totusi nu ne-am lasat. Am descoperit frumusetile Germaniei de est. Mai fusesem pe acolo dar parca acum a fost si mai frumos, mai ales ca am avut o vreme de vis, uneori chiar prea cald, pina la 33°C. Unde mai pui ca am fost si cu copiii, ai mei si ai altora, fapt ce m-a ambitionat sa tin pasul in lungile si grelele excursii. La un moment dat am banuit ca se gindeau la mostenire, dar, cum se spune, ce nu te omoara, te intareste.

Va las placerea sa-l intrebati pe Gogu, daca sunteti curiosi, ce e localitatea Pirna si ce e prin imprejurimi.

Dupa cum vedeti intr-o zi am facut 17837 de pasi, pe o distanta de 13,9 km si am consumat 1440 kcal. Ce nu spune graficul ca diferentele de nivel au fost de sute de metri.

A fost frumos, dar parca de abia mi s-a deschis apetitul, parca as mai face ceva...

Vine toamna, ati observat?

Despre nimic

Vad ca interesul pt spumoasele mele postari a scazut dramatic, poate si pt ca e vara, e cald, multi sunt in concediu si, mai ales, simt ca atmosfera generata de nenorocitul de virus a ajuns la la un nivel deprimant.
De aceea imi voi economisi gloantele si voi vorbi despre ceva ce vorbeste toata lumea, desi eu nu as fi vrut sa ma pronunt.
Voi vorbi de Corona.
Si eu, precum marii specialisti si marii politicieni, nu am inteles nimic ce e cu acest virus. Partea mea optimista imi spune ca dracul nu e asa de negru, cum se credea prin martie. Dar nici partea mea pesimista nu ramine datoare si zice ca, stai asa, ca nu o fi el negru, dar tot drac e. Sunt constient ca masca, distantarea si, ma rog, toate masurile preconizate, nu vor reusi sa distruga virusul dar, orsicit, ne mareste sansele fiecaruia dintre noi sa scapam inca o perioada, in speranta ca totusi se termina cumva, nici eu nu stiu cum.
Poate cea mai buna metoda de izolare e in cer. Iata solutiile favorizate de niste persoane f apropiate mie.

Fericirea-i doar in vin

Fericirea-i doar in vin, Spune un proverb latin.

Si eu, ca majoritatea oamenilor, caut fericirea. Am cautat-o peste tot, am cautat chiar in carti, am citit chiar din clasici, se spune ca si Aristotel (happiness depends upon ourselves.) s-ar fi ocupat de tema asta.

Uneori mi-am zis, nu cumva sunt fericit fara sa-mi dau seama, cert e ca de fiecare data cind eram nefericit ma-ntrebam daca sunt sau nu; atunci cind eram fericit nu mai imi puneam nici un fel de intrebari, eram pur si simplu. As concluziona ca esti fericit atunci cind nu-ti pui intrebarea daca esti fericit!

Iata insa ca oamenii de stiinta, profitind si de posibilitatile tehnice de azi, au stabilit niste criterii, niste clasamente, asa cum le sta lor bine. Nu stiu cit au primit ei pt. aceasta lucrare monmentala, cred insa ca munca la acest studiu i-a facut fericiti.
Sa vedem cum sta treaba! Cica cei mai fericiti oameni din lume ar fi finlandezii!? Nu am fost in Finlanda, dar din ce am auzit nu vad de ce ar fi aia atit de fericiti? Am auzit ca acolo bautura e extrem de scumpa, asta sa fie cauza? Nu mai spun ca muierile au tite mici, da ma rog, daca spun savantii asa trebe sa fie. Nu inteleg nici ca danezii sunt pe doi, dar mi se pare normal ca elvetienii sunt pe trei.
Ca neamt ma aflu pe un onorabil loc 17, oricum le-am tras-o americanilor (18), dar si fonfanitilor de francezi (23).

Ca roman insa stau mai prost, pe locul 47, dar oricum mult mai bine decit acum 6 ani, cind stateam pe locul 90. Dar oricum le-am tras-o ungurilor (53). Si rusilor (73), chiar si grecilor, (77), Maldive (87), nu mai vorbesc de amaritii de bulgari (96).

Care sunt criteriile dupa care esti, sau nu, fericit?

1.     Banii, GDP pe persoana (banuiam eu ca asta conteaza cumva). Aici ar fi Qatar si Luxemburg pe primele locuri.

2.     Suportul social, adica sa mergi la nunti botezuri, sau poate o fi vorba de sistemul social al tarii. Aici pe primele locuri sunt nordicii!?

3.     Sanatatea, ca-i mai buna decit toate. Culmea, aici stau cel mai bine Singapore, Hong Kong, Japonia

4.     Libertatea de a face ce vrei. Ciudat, pe primul loc aici e Uzbechistan!?

5.     Generozitatea. Cea mai generoasa Myanmar si cea mai zgircita Grecia(!)

6.     Coruptia. Extrem de concludent, pe primele locuri ale coruptiei sunt Moldova, Bulgaria si Romania! Era de asteptat, nu asa?  Cele mai cinstite tari sunt considerate Singapore, Ruanda, danemarca, Finlanda. Daca Romania ar avea scorul Danemarcei la coruptie ar ajunge printre cele mai fericite tari din lume.

Nu prea sunt de acord cu aceste criterii, m-as fi gindit mai mult la calitatea vinului, la mincare, clima, frumusetile naturii, bunatatea si frumusetea sotiilor, a copiilor, a nepotilor.

Oare cum va arata acest clasament la anul, dupa Corona?

Cuvintare

Prezentarea mea de la lansarea cartii "Si noi am construit avioane"
Thank you very much for your kind words.
Ladies and gentlemen,
Please, allow me to introduce myself. My name is Mihail Calomfirescu, I worked in this institute 17 years at many projects like IAR 93, 99, 95. I live since almost 30 years in Germany. I wrote a marvellous book, names We have built airplanes, too!
As I was looking, many years ago, for a job in Germany, I`ve mentioned, of course, that I worked in the aviation industry in Romania. But, nobody believe me, because nobody knows that such an industry exists in Romania. In fact, Romania’s been involved in designing and manufacturing airplanes for more than a century now. It may be worth to mention pioneers like Aurel Vlaicu, Traian Vuia or Ellie Carafoli and Henry Coanda that have important contributions to development of aerodynamics and jet propulsion respectively. Before Second World War, the Romanian aviation provided jobs to about twenty thousand engineers and produced a wide range of light aircraft like the IAR 80, the most famous fighter you never heard of. As the Phoenix bird, after the second world war, the wings of the industry got burnt by the strong sun coming from the east (whole factories were dismantled and taken east). Only a couple of hundreds of enthusiasts kept the hope alight, and the myth proved its powers eventually.
I realized that not only the foreigners don‘t know this history but also very few Romanians were aware of those facts of the past. Being part of this - already - history, making it known, became my initial motivation for writing this book.
In the last quarter of the twenty’s century, various projects (both civilian and military) started to grow wings. Among about a dozen projects, the need of an indigenous jet fighter was on the agenda. As already mentioned, I was part of the team that designed three types of jets: fighter IAR93, trainer IAR99 and supersonic fighter IAR95. The first two projects were fulfilled all the way, and while IAR93 was withdrawn form service due to political issues, the IAR99 is still flying for Romanian Air Force. I am proud to have been part of this team, and this became my second motivation to put these memories on the paper. The events that shook Eastern Europe in 1989 completed another cycle of Phoenix myth. Apart from freezing all projects, another effect was the disbanding of the teams that accumulate specific expertise so far. Most of the engineers found themselves positions at various levels in the aviation industry worldwide. Phoenix ash gone with the wind!
And now let me please to continue in Romanian language, some feelings, emotions can be expressed only in the mother tongue. And you do not have to bear my bad English.
Pfui, grea mai e si engleza asta!
Doamnelor si domnilor,
Multumesc domnului director Nae Catalin si comitetului de organizare ca mi-au oferit ocazia sa lansez aceasta carte.
Acum, ca suntem intre noi, marturisesc ca sunt tare, come se dice?, emotionat. In general nu-mi place sa vorbesc in public, desi in Germania am facut-o de multe ori, prin natura jobului, dar e mai usor printre straini decit printre ai tai, si era mai usor, deoarece vorbeam in germana si nu intelegeam chiar tot ce spun. S-ar putea spune ca aici sunt ca si acasa, dar desi am lucrat multi ani in acest institut este prima data cind am ocazia sa fiu aicea sus.
In aceasta sala am fost obisnuit sa stau in fund si sa ascult zmierit acuzatiile, ca nu suntem in stare sa proiectam ceva ca lumea, ca proiectam dupa cataloage, ca puscaria ne maninca, suntem sabotori etc. Nu-mi amintesc sa fi auzit vrodata ceva laudativ, cit de cit. Nu-mi amintesc sa ni se multumeasca cu ocazia primului zbor IAR 93, 99, de 95 oricum nu poate fi vorba. Nu-mi amintesc sa fim serviti la aceste ocazii cu mici cu mustar, sau bere rece. Domnule director Nae, va rog eu frumos, laudati-i din cind in cind, chiar daca nu merita, face bine, credeti-ma.
Că nu e ușor să construiești avioane, o dovedesc si cei Nouă meşteri mari/, Calfe şi zidari/ Şi Manoli - zece,/ Care-i şi întrece:
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Si nici macar nu ne-am zidit nevestele.
Ca tot suntem la biserici
Pe un santier al unei biserici vine un preot in vizita si-l intreaba pe primul intilnit, ce faci aici?, sparg pietre, il intreaba pe al doilea, cistig un ban pt o tuica, pt mine si familie, si al treilea zice, construiesc un locas sfint. Da, doamnelor si domnilor, avioanele sunt pt noi acele locasuri sfinte. Nu ca am fost foarte sensibil?
Permiteti-mi sa folosesc aceasta ocazie pt a exprima un gind pios celor care nu mai sunt printre noi. Precis ne privesc de acolo din ceruri.
Daca tot nu ne lauda nimeni sa ne laudam singuri. Sunt mindru ca am facut parte din acest colectiv. Sunt mindru de colegii mei si de realizarile noastre. Sunt mindru si de cei de azi, de cei tineri, ca rezista tentatiilor de a-si face desaga si a otravi fintinile, plecind peste mari si tari, de cei din generatia mea ca sunt inca pe baricade si renunta la plimbarile cu rasfatatii nepoti in parc, pt a tine viu stindardul aviatiei romane. Sunt sigur ca arde-n ei flacara avioanelor, cu sau fara postcombustie. Cine s-a molipsit cu asa ceva nu va putea in veci sa se vindece.
Si acum despre cartea mea. Ii rog pe cei mai risipitori care nu au ce face cu banii si vor cumpara aceasta carte sa fie indulgenti, stiti bancul cu privirea inteligenta a inginerilor si a ciinilor.
Am scris o carte din plictiseala de pensionar, mai ales ca-n Germania vremea e f proasta, dar si din dorinta de a ma imbogati, acum la batrinete. Aceasta ar fi a treia motivatie sa scriu aceasta carte.
E o carte de suflet si mai putina minte, complet subiectiva, sunt sigur ca am uitat multe, altele le-am rastalmacit si poate am nedreptatit pe unul sau pe altul. Asta ar fi o motivare sa NU fi scris aceasta carte. Iertare. La virsta mea, de altfel, m-am obisnuit sa-mi cer scuze pt intentii bune, nereusite. Poate vom scrie impreuna o urmare, m-am gindit la ceva de genul Povesti din lumea acelor oameni minunati si a masinilor lor zburatoare. In folclorul german se spune fa lucruri bune si vorbeste despre ele, chiar daca lauda de sine..
In incheiere, sa nu pierdem masa de prinz, urez acestui institut sa fie ce a fost odata si chiar mai mult decit atit. Mi-as dori din suflet reusita, mai ales, a proiectului IAR 99 TD.
Sanatate, ca-i mai buna decit toate.
Multumesc pt. Atentie.

Banc vechi, cu fasole

Un banc vechi:

- Bade, dau oile lapte?

 - Alea albe, da.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Dar lână dau?

- Alea albe, da.

- Păi, şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Da ale cui sunt alea albe?

- Ale mele.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre

Mi-a iesit prima promotie de fasole, alea negre, care de fapt sunt mov, sunt ale mele, da si alea albe, care sunt verzi.

Cura de slabire

Cum spuneam, in copilarie, adolescenta, si chiar mai tirziu am fost o umbra, imbracat de iarna si cu rucsacul in spate cintaream 62 de kg, la 1,78 si nu ieseam afara cind batea virtul, decit cu pietre in buzunare.

Nu m-am gindit vreodata sa ajung sa consult informatii despre slabire. Dar iata ca a venit si asta, nu numai ca m-am ingrasat, dar si burtica face progrese vizibile, iar virusul ma-sii mi-a dat lovitura de gratie. Cica cu virsta si metabolismul devine mai eficient, asa e si la tigri si lei, deoarece acestia cind imbatrinesc nu mai pot vina atit de bine, atunci corpul isi imbunatateste eficienta arderii si se acumuleaza din mai putina mincare. Dar oricum principiul e clar, trebuie sa inghiti mai putine calorii decit consumi.

Dar sa facem socotelile. Fiecare om are nevoie sa traiasca de ceva calorii, functie de virsta, corpolenta etc, eu fara sa fac nimic am nevoie de 1672 kcal. Dar hai sa facem si sport. Eu fac intotdeauna sport, dar daca te uiti la consum calorii prin sport iti dai seama ca degeaba. O ora de alergat consuma 800 kcal pe ora, fotbal ca. 400, bicicleta de la 200-300. Unii spun ca sexul ar fi indicat. Cum era poanta aia, faceti sport?/ Sexul se pune?/ Da!/ Atunci nu. Oamenii de stiinta au calculat ca un barbat consuma 0,101 Kcal/sex, femeile si mai putin, adica 0,0042 Kcal/minut. Deci un sex de o ora ar consuma 0,252 kcal. Desigur depinde de stil, stilul pickhamer consuma mai mult, decit cel masina de cusut, dar vorbim de consum mediu. Cu nevasta altuia consumul e mai mare. Dar oricum ai da-o consumul e extrem de mic, mai bine stai degeaba, cind consumi, cum spuneam 1672 kcal.

Dar mai exista alte solutii, ca d-aia invatam fizica la scoala. Pt incalzirea unui gram de apa cu un grad e necesara o energie de o calorie. Sa presupunem ca bem o bere rece, la temperatura de 0°C, adica 500 de grame. Corpul lupta in acest caz si-ncerca sa-si pastreze temperatura constanta de 37 de grade. Deci incalzeste cele 500 de grame, la 37 de grade, folosind energia interna, adica consuma 18,5 kcal. Dar berea aduce si calorii, ca. 0,2 kcal/sticla, dar oricum ramine un consum net de 18,3 kcal. Deci cu o bere rece se consuma de o suta de ori mai multa energie decit o ora de sex.  

In general mediul rece obliga corpul sa consume multa energie, deci, teoretic vorbind, cel mai eficient e sa faci sex, stilul pickamer, cu nevasta altuia, in lada frigorifica, bind multa bere rece.

Fiecare poate calcula pt el ce cantitate de bere rece trebuie sa bea si functie de cit maninca. Doar asa ca nota informativa, o friptura de porc de 300 grame aduce un aport de energie de 579 kcal, deci ar trebui sa bea, ca sa compenseze, 32 de sticle. In loc de bere se poate folosi si spritz de vara sau chiar tuica rece.

Poate ca vi se par cifrele exagerate, dar vorbim doar de informatii de care trebuie sa tinem cont.

P.S In mod senzational, un bun prieten a reusit sa-i faca o poza Brigittei, va amintiti de ea? E sanatoasa, bine dispusa si ma iubeste in continuare.

Regulament

Preambul
Ma bucur ca s-au oferit citiva sa participe la cea mai mare aventura culturala a anului. Nu as vrea sa spun ca ei sunt cei mai buni, pe care mi i-am dorit, desi e adevarat. Mi-as fi dorit sa participe si persoane de culoare si, mai ales, persoane de gen. (NT eu as fi singura persona mai colorata)
Desigur, nemtii au invatat o multime de la noi, romanii, care traim pe aici, dar si noi am invatat ceva de la ei, sa-ncercam sa ne organizam. Pt nemti organizarea e totul, de... ei, oricum, nu prea stau bine cu creativitatea, ca noi, dar si noi putem incerca sa ne organizam, doar asa, putem face niste reguli, ca sa avem ce sa nu respectam.
Introducere
Dupa cum ati observat nu am stofa de sef, deci toate activitatiile care vor urma sunt absolut voluntare, deci regula de baza e: fiecare face ce vrea si cind vrea.
Proiectul va purta numele de Atelier de Creatie Culturala, Artistica, Populara si Democratica (ACCAPD), adica nu numai textele propuse de mine vor intra in editia finala a cartii, ci este dorit sa se introduca si alte texte, asumate sau nu. Parca mai bine ar fi Laborator, nu Atelier!
Procedura
1. Pt o mai usoara comunicare si transmitere de date se va putea folosi e-mailul meu avioane@gmx.de dar si alte mijloace de comunicare, messenger etc. sunt permise.
2. Fiecare va alege texte din Facebookul meu (repet nu e interzis, din contra, e chiar dorit sa apara si alti autori cu texte proprii, originale) si-mi va comunica de care text e vorba, prin indentificarea datei de publicare. Asta ca sa nu preia mai multi acelasi text.
3. Textul va fi prelucrat cum doreste fiecare, se permit chiar modificari adinci. Chiar daca n-am spus, repet, sunt permise, sau chiar dorite si preluarea unor comentarii misto. Desigur clipurile filmate si muzica vor fi mai greu de preluat si nu cred ca e constructiv sa bagam partitura. Poate s-ar putea povesti pe scurt, urmeaza un filmulet cu el si cu ea, cu barcuta, mare albastra si muzica..
4. Dupa prelucrare textul va fi trimis pe e-mail in format .doc. Cine doreste sa-i apara numele o poate face, cine nu, il poate da anonim.
5. Formatul scrisului va fi Times New Roman, marimea 12. Daca se doreste pot edita un template.
6. Formatul paginii, A5.
7. De preferat e folosirea Microsoft Word, dar nu e obligatoriu, se pot folosi si alte editoare de text. Dar obligatorie e folosirea diacriticelor.
8. Fotografiile vor fi alb negru, cele color ar scumpi considerabil productia. Cine introduce poze noi trebuie sa numeasca sursa, in cazul in care sunt preluate.
9. Numarul maxim de pagini 300.
10. Titlul initial propus a fost „Jurnal de Corona“. Parca nu mai imi place, astept alte propuneri.
11. Ca termen final al redactarii as propune 30 Septembrie 2020, pt a nu impiedica recoltarea strugurilor si a prunelor. Asta ar insemna ca am putea avea cartea de Craciun, s-o punem sub brad.
12. {paranteza mare: s-a vorbit de damigene [paranteza mica patrata: (tuica, vin), inchid paranteza mica patrata], sunt si acestea binevenite sub brad, inchid toate parantezele, si aia mare}
13. Pt inceput as propune un tiraj de 50 de exemplare.
14. Sa ne uram succes, ne asteapta A Long Hot Summer!
P.S Experienta de scriitor m-a invatat sa pun muzica atunci cind scriu, dar desigur muzica trebuie sa se potriveasca cu tema.
PPS In caz de canicula se recomanda bere rece.

Anunt matrimonial si imoral

Duomn, distins in activitate, prezentabil, inca verde, cu putin galben, crestin, democrat, cu gust fin, sportiv,

caut, pt eternitate,

persoana(e) serioasa(e) glumeata, cu cultura in cap, poa sa fie si cu copii in brate, pt petrecerea impreuna a unor clipe de neuitat, virtuale... si imbogatirea patrimoniului cultural romanesc.

Astept provincia, vind butelie!

Explicatie: Anumiti entuziasti sunt de parere ca micile mele glumite ar merita sacrificarea unor copaci si ceva cerneala ca sa, nu asa (?), apara in bibliotecile nationale si in cursurile de tineret pensionar.
Mentionez ca am mai scris o carte, carte care s-a tiparit in peste 600 de exemplare, apropos, mai exista citeva in depozite, chiar mai este ceva cerere, dar Corona a frinat expedierea. Fac aceasta mentiune pt a demonstra ca stiu ce-nseamna, cum spun savantii, 10% talent si 90% transpiratie. Stiu ce-nseamna redactarea unei carti, mai ales bagatul diacriticilor, verificarea gramaticii si mai ales, virgulele. Chiar ma gindisem sa fac un capitol separat numai cu virgule, sa-si ia fiecare cite vrea.

In acest context propun formarea unui grup de redactie, bineinteles bazat pe voluntariat, in care cineva, sau mai multi, sa preia postari din facebookul meu, acelea care par fiecaruia mai reusite si sa le „pieptene“, astfel incit sa poate fi strinse intr-o carte. Cum am mai spus, ar putea fi preluate si cele mai bune comentarii. Chiar si articole originale, inedite si de valoare internationala, ar putea fi inserate in volum. Numele persoanelor respective, daca doresc, vor fi consemnate, cu multumiri, in cartea tiparita. Celor care doresc sa-si pastreze anonimitatea le putem indeplini dorinta.

Eu le voi aduna si le voi insera in carte. De asemenea coperta va fi tot obligatia mea, mai ales ca voi profita de talentul dragei mele prietene, Gabi, din California.
In plus, voi suporta toate cheltuielile de tiparire.
Distributia
De la cartea precedenta am vazut cit de complicata e distributia cartilor. Librariile nu sunt de ajutor, asa ca ramine trimisul prin posta. Trebuie sa ne asteptam ca unele se pierd, altele se-ntorc fara explicatie etc. Tot din experienta cartii precedente, cartile trimise din Germania, am trimis in toata lumea, au ajuns in proportie de 100%. De citeva ori le-am luat din Ro si le-am retransmis in Ro. Am putea crea citeva „focare“ (ca tot e vorba de Corona) prin Romania, care sa le distribuie prin posta sau curier si asta tot pe baza de voluntariat.
Partea financiara:
De la cartea precedenta ma astept la o pierdere planificata, dar, daca totusi se-ntimpla o minune, voi imparti eventualul cistig cu participantii respectivi. Adica, la pierdere merg singur, la cistig impartim. Desigur e necesar un mare procent de incredere.

Hei, care te bagi? Cine vrea sa-si pastreze anonimatul poate sa se anunte pe messenger!

Acest sistem ar fi ceva tipic nemtesc, nemtii se baga in echipe pt munca patriotica. Oare am putea si noi, romanii, asa ceva?
Mentionez ca sunt constient de utopia acestei intreprinderi, am mai incercat ceva asemanator la redactarea celei mai bune carti ale mele, chiar am propus ceva de genul „de la lume adunate, si-napoi la lume date“, dar nu a iesit.