Sanda

 Era un copil norocos, frumusel foc, niste ochi verzi cu gene chiar exagerat de lungi, ca facea vind cind clipea. Avea si acel ceva simpatic care atragea, chiar si cei mai incruntati se simteau datori sa-i zimbeasca. Ii iesea totul fara efort, ii ajungeau citeva minute sa-si pregateasca temele si sa ia cele mai bune note. Fetitele il cautau si-i cereau prietenia.

Intre timp devenise adolescent, se pierduse mult din farmecul copilului. Vocea magareasca, cosuri, se lungise exagerat si, slab fiind, devenise chiar caraghios, ca o papusa marioneta. Schimbase si scoala, mergea in centru, acolo erau altii, unii chiar f cititi, f culti chiar. El nu prea o avusese cu cititul si-si dadea seama ca acum ii lipseste ceva, uneori nu intelegea anumite vorbe despre personaje de care nu auzise, dar intelegea ca sunt din carti. Nici cu exprimarea nu statea prea bine, ii scapau enorm de multe dezacorduri, “este multe” i se parea inca f corect.  Se apuca sa citeasca cu frenezie, citeste tot ce-i cade in mina, si carti grele, chiar de filozofie, povesti, romane, chiar de dragoste, clasici, moderni, uneori poezie. La un moment dat simte ca nu-si mai apartine, devine un personaj de carte, un personaj care se schimba permanent, dar nu mai e el. Devine si mai caraghios, vorbeste in citate, uneori bagate cu furca, insuficient de bine mestecate.

La ora de romana, care-l plictisea enorm, se vorbeste de Eminescu, ma rog, dragut. Si se ridica ea, Sanda, si recita Luceafarul, ramine perplex, frumos, vai cit de frumos e. Se indragosteste la prima recitare de ea. Era departe de ceea ce ar insemna o fata frumoasa. Cam grasuta, picioare de pian, frunte exagerat de inalta, parul incepea din crestet, chiar daca incerca sa-l acopere cu un breton cam rar. Incercarile lui de apropiere sunt nu numai respinse, dar chiar luate in deridere, dar cu un zimbet cuceritor. Afla ca e mare admiratoare a lui Vraca, marele actor. Face ce face si obtine bilete la Richard al treilea, cu Vraca. Nu prea mai fusese la teatru, dar indrazneste sa o invite. E in al noulea cer, Sanda accepta incitatia cu bucurie. O seara de vis, ii reusesc chiar niste comentarii simpatice care o fac sa rida. La un moment dat chiar i se pare ca ea incepe sa-l priveasca cu alti ochi. E in al noulea cer.

Se vad la scoala, i se pare ca e chiar binevoitoare cu el, se ofera sa o insoteasca acasa, se putea merge pe jos, e refuzat. O urmareste totusi de la distanta, o vede insotita de un bun prieten de al lui. Se duc chiar la cofetarie, el isi terminase budgetul pe trei luni cu biletele la Richard.

Mai trec zilele, in wcul baietilor sunt peste tot intinse biletele, Marcel te iubesc, Marcel te iubesc, semnat Sanda. Pe el nu-l chema Marcel. Simte asa o durere undeva, o fi in inima, in ficat, nu stia, dar durea, tare durea.

Un prieten bun il invita la un „ceai“. Plecasera parintii. Multi prieteni, chiar si doua fete de care era constient ca-l plac. Era si Sanda.. si Marcel. Se danseaza, mai tirziu se stinge lumina si se danseaza f strins, f strins. Intra in bucatarie sa caute ceva de baut, o vede, prin intuneric, pe Sanda, cu Marcel, se stringeau in brate, se stringeau in brate, se sarutau cu foc. Simte din nou durerea aia, se duce din nou la dans si-ncearca sa uite, cu celelalte fete.

Trec anii, se terminase scoala, nu o mai vazuse pe Sanda. Afla ca nu a intrat la teatru, unde-si dorea, si facea medicina, gata sa fie doctorita. El devenise un adevarat dandy, se slefuise, se mai implinise ceva, era constient ca arata bine si succesul la dame ii dadea siguranta. Ii ieseau si replicile f bine. Se intilnesc intimplator, ea se ingrasese enorm, parul ii mai cazuse ceva, parca si picioarele erau mai groase, doar zimbetul ii ramasese, zimbetul care-l inebunise si vocea. O intreaba daca mai stie Luceafarul. Nu se lasa rugata si se apuca sa recite... Parca e din nou frumoasa...