Cimpulung

 Cred ca v-ati saturat de oua! Am invatat si ca fiecare minastire avea o anumita culoare, nu numai celebrul albastru de Voronet, si anumite modele. Astfel si ouale erau pictate in diferite nuante si cu diferite broderii. Am mai aflat ca exista diferite tehnici, unele cu zgirietura, altele cu ceara s.a.m.d. Vizita a fost placuta si datorita muzeografei, o doamna nu numai frumusica, ci si plina de istetime si umor.

Dar calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca ajungem la Cimpulung Moldovenesc. O pensiune relativ ieftina, dar extrem de luxoasa, as cataloga-o chiar in zona 4 stele.

Iar trebuie sa mincam. E frig si ploua, ploua si e frig. Ni se propune o pastravarie la Pojorita. Nu e departe. Intr-adevar o ciorba de peste extrem de buna, aproape ca cea pe care o face nefasta. Pastravul la gratar, care de fapt era la tigaie, e asa si asa. Dupa masa vrem sa facem o plimbare, pt digestie, cindva erau chiar drumetii, acum, cica nu vezi ca ploua si e frig, o luam cu masina. Am idea ghidusa sa ajungem pe platoul Rarau. Am auzit ca e o o zona de schi deosebita pe care nu am vazut-o niciodata. Sunt doar 8 km, pe TransRarau. O sosea cum imi place mie, plina de serpentine. Incepe sa ninga. Da, sa ninga, ati auzit bine! Din bancheta din spate, dar nu numai, incep sa se auda fluieraturi, gemete, injuraturi, huiduieli, strigate de disperare, ai grije, e curba, cauciucuri, etc.

Inainte ca situatia sa excaladeze, sa devina revolutionara, sunt nevoit sa intorc, cu un mare regret in suflet.

0:05 / 0:17

All reactions:

8Tatiana Novac, Marian Tarcea and 6 others

Suseava

 Und-sa mergem, und-sa mergem? Eu sunt democrat, ma supun majoritatii, cind face ce vreau eu, deci mergem la Suceava.

Exista multe tipuri de turisti, noi facem parte din cei lacomi, nu vrem sa pierdem nici o pietricica, nici o cruce, copac, icoana, clopot, magazin de pantofi. Pt noi tinta e drumul. Pe undeva seman cu o vaca, pasc mult si mai apoi ma asez si rumeg. Asa ca-n drum spre Suceava oprim si la Palatul lui Cuza de la Ruginoasa. “Palatul” care e ceva mai mic decit casa lui Becali, a fost de nenumarate ori distrus si refacut, actuala versiune nu mi-a dat nici un fior care sa aiba legatura cu Cuza. Cele mai interesante au fost miile de ciori care-si facusera cuib in copaci si zgomotul infernal pe care-l faceau, ca era gata sa le trezeasca si pe muzeografele care vegetau lipsite de chef.

Palatul a fost cuib de nebunii pt multi, si pt Bratianau, care era ing stagiar si a avut o aventura amoroasa cu Maria Moruzi, văduva lui Alexandru Cuza, nora domnitorului Unirii. Din aceasta aventura a aparut si-un fisior. Bratianu, om de cuvint, s-a insurat cu doamna si a divortat a doua zi. Nu stiu ce sa fac, incerc sa nu fac aluzii sexuale, dar am impresia ca, mai ales in Moldova, nu se poate fara, incepind cu cocosii, ca de Stefan cel Mare, cu multele lui muieri, nici nu mai vreau sa vorbesc, ma apuca si ciuda!

Climatologii au nimerit-o de data asta, ca a inceput sa ploua, sa ploua, sa ploua. In ciuda ironiilor eram echipat cu o jeaca imblanita care tare bine mi-a prins. Am stat la hotel Balada, gard in gard cu minastirea Sfântul Ioan cel Nou. In general mi-e teama sa stau prea aproape de minastiri, pt ca dimineata suna copotele si au o mare rezonanta in craniul meu, mai ales dupa o seara umeda.

Poporului ii e din nou foame si am aflat ca cele mai bune bucate sucevene sunt pizza si macaroane. Deci am mers la un italian, caruia i-au trebuit 45 de minute pt trei pizze si o portie macaroane.

In drum nimerim, din intimplare si peste o lucrare deosebita, Om, Timp, Spaţiu, a sculptorului Ion Mandrescu, care aflam ca e prieten cu prietenul fiului unui prieten. Omul-angrenaj în propriul său Timp îşi sfâşie la nesfârşit propria existenţă, în căutarea eliberării sale spirituale. Mie mi-a placut deosebit de mult. Circotas fiind, as critica amplasarea actuala, e cam inghesuita, as pune-o, mai degraba, in piata unde e loc suficient. Ar fi mai bine pusa in valoare.

Ploua, ploua, ploua. Doamnele isi fac somnul de frumusete, iar barbatii isi gasesc de drum. Minastirea era inchisa, in schimb in vecinatate dam peste un santier grandios, va iesi o Casa Alba cu niste coloane impunatoare.

Cautam si un izvor al Sfintului Ioan cel Nou, dar nu-l gasim.

Noi seara nu mincam!

Noaptea ploua, ploua. Dimineata plecam voiosi la statuia lui Stefan cel Mare calare si la Cetatea de Scaun a Moldovei.

Statuia e impunatoare, dar un pic ascunsa si nu-i poti vedea grandoarea. As fi mers si la Muzeul Satului dar e luni, si se stie ca-n toata lumea muzeele sunt lunea inchisa, dupa cum ne asigura un paznic. Cetatea o vedem totusi destul de bine. Criticam amplasamentul destul de deschis in lupta contra dusmanilor.

Ploaia si frigul ne-au cam stricat cheful si raminem cu o imagine cumva nedreapta asupra unei Suceve care ar fi meritat mai mult.

Iasi (4)

Soarele bate in geam. Scularea! Gradina Botanica din Iasi. Suntem primii. Femeile au multiple orgasme la flori, de fapt lalele, lalele, frumoasele mele lalele, de Luigi Ionescu. Doar lalele, totusi Iasi e mai la nord, in Bucuresti deja lalelele erau pe trecute.

Luam Copoul la picior, la vale. Curat, verde. E simbata, cred, pensionarii nu mai stiu zilele saptaminii. Lume multa, popor, fara sa fie aglomeratie, destinsa, chiar zimbitoare. In Bucuresti e mult mai incruntata.

Trecem pe linga terenul de fotbal Emil Alexandrescu.

Bifam Teiul lui Eminescu, plin de cirje, urita-i batrinetea!

Gasim usor Sala pasilor pierduti! De ce ii zice asa? Cica deoarece culoarul e lung si se pierde zgomotul pasilor. Nu sunt un cunoscator in ale picturii, dar Peretii lui Sabin Balasa m-au fascinat. Acel albastru infinit, absolut feeric. Fiecare fresca un simbol, unele cam stravezii, poate chiar kitsch, dar frumos. Se spune ca Sabin Balasa ar fi fost un pictor al lui Ceausescu. Curios ca-n Sala Pasilor Pierduti nu sunt accente de marire a cirmaciului. Curios ca in casa din Primaverii nu am vazut decit o tapiserie DUPA Balasa. A fost atit de indragostit de moldoveni incit spunea ca e moldovean de origine oltean. Poate ca Sala ar merita cel putin citeva afise, sa stie omul unde e.

In holul Universitatii a ramas loc si de pictori contemporani. Iata o poza in care incercam sa descoperim trasatura penelului. Intr-un hol al Universitatii o adevarata expozitie de arta. Frumos.

Pasometrul sotiei incepe sa scoata fum. Avem deja vreo 15000 de pasi, inclusiv cei pierduti la Balasa. Pictura face foame. Prietenul din Germania ma ajuta, mergeti la Conac. O alegere excelenta. O ambienta extrem de placuta, mai degraba gradina decit restaurant. Muzica veche in surdina, mincare buna traditionala, ce vrei mai mult? Am citit si critici dezastroase despre bucatarie, unul se plingea ca somonul de Bahlui, in sos de capere de Botosani, ar fi fost o catastrofa. Cit de istet trebuie sa fi ca intr-un restaurant moldovenesc sa comanzi asa ceva si cit de destapt trebuie sa fie seful bucatar sa ofere asa ceva, ca si cum ai comanda in Roma sarmale cu mamaliga?

Dar ziua e lunga. Din nou la pas.

Din nou MARTURISIRILE UNUI PARTICIPANT!

Iașul m-a impresionat plăcut și acum îmi dau seama de ce ieșenii sunt mândri de orașul lor. Orașul se întinde pe mai multe dealuri, Copou, Cetățuia, Bucium, Galata și încă vreo trei, fiecare cu parcuri și mănăstiri.

Mi-a plăcut centrul orașului pentru că are spații largi între clădirile monumentale și în plus o zonă pietonală și parcul Copou destul de aproape.

Orașul are multe mănăstiri, nu ca Bucureștiul, care a făcut o revoluție culturală "made in China" și a scăpat de ele. Noi am vizitat mănăstirea Golia, unde Creangă a fost demis din postul de diacon, pentru că trăgea cu pușca în cuvioasele ciori.

Dezavantajele orașului ar fi: un râuleț leșinat ce se cheamă Bahlui și faptul că autostrăzile A7 și A8 nu se știe când vor fi.

Dacă aș fi mai tânăr m-aș muta la Iași "cu arme și bagaje"dar acum e prea târziu. Nu vreau să le ridic media de vârstă!

Poate într-o viitoare existență, cum ar spune prietenul Mihai.

Ar mai fi inca ceva muzee, puncte, dar s-au strins peste 20000 de pasi, suntem cam groghi, nu prea mai vedem pe unde mergem, de dis de dimineata, deja se insereaza.

Am senzatia ca am pierdut ceva esential, dar nu stiu ce. Poate o intilnire cu Liviu Antonesei, de fapt sunt un timid. Am vazut si editura Stef, unde mi s-a editat capodopera mea de carte. Cred ca am mai vizitat cite ceva, Filarmonica, Scoala de muzica, dar am uitat. Am si pierdut multe, dar atit s-a putut.

Miine iar pe drum. Incotro? NU stim. Se anunta ploaie, furtuna si frig.

Noi nu mincam seara!

PS Cum zicea un poet... pe care-l iert...

Ceva inexplicabil e aici,

În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,

Dicţionaru-i pus a se îndulci

Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...]

Întregul Iaşi e desenat frumos

Şi orice pas al frunzelor rămâne

De parcă, el e dintr-un nobil os

Biblioteca Patriei Române.

PPS Unui participant i-au mai ramas niste cuvinte-n git, le vom publica miine!

+3

All reactions:

1Tatiana Novac

Iasi (3)

 Plini de emotii, cocosati de istorie, plecam hai-hiu prin oras, desigur un hai hui adaptat mediei de virsta a grupului, de peste 70 de ani.

Ajungem in zona facultatilor de medicina. Peste tot sunt spitale de diferite specialitati, parca incepe sa ma intepe ceva in sale, sau parca respir mai greu. Tare bolnavi sunt iesenii! Din fericire aportul de calorii, hidrocarbonate, vitamine a fost relativ redus asa ca detinem inca o mobilitate suficienta.

Incercam sa luam o inghetata la coada calului statuii lui Stefan Cel Mare calare, dar fara succes, prea aglomerat.

De mult nu am mai vazut asa de multi tineri laolalta. Tineri frumosi, anormal de normali, multi graiesc pe straineste.

Dar sa-i dam cuvintul unui membru al grupului:

MĂRTURIILE UNUIA DINTRE PARTICIPANȚI

Deși sunt moldovean, spre rușinea mea am ajuns bătrân și mare lucru nu știam despre Iași. O scuză aș avea pentru că sunt născut undeva în sudul Moldovei, destul de departe de Iași. Acum am mai descoperit una. Până la Ștefan cel Mare, Valahia avea hotarul pe râul Trotuș, dar Ștefan descoperind că vrâncenii au un grai moldovenesc a mutat hotarul pe Milcov.

Multe lucruri le aflăm acum după 89.

De exemplu, în timpul pregătirii unirii principatelor a existat un puternic grup de antiunioniști la Iași, grup din care făcea parte și Ion Creangă. Antiunioniștii ieșeni prevedeau că orașul lor va pierde cu timpul din punct de vedere cultural și economic în favoarea Bucureștiului.

Poate că din acest motiv, imediat după unire domnitorul înființează prima universitate din Romania, universitate care îi va purta numele.

Pe parcursul expeditiei se va observa ca moldoveanul nostru capata trasaturi asemanatoare cocosilor din ograda lui, ne amintim..., entuziasmul sau la adresa Iesului luind proportii astronomice.

Suntem ghidati telefonic de alt prieten moldovean, aflat in Germania. Avem marele noroc sa reusim sa intram la Teatrul National. Seamana izbitor cu Opera din Viena, in miniatura, pe care am avut bucuria s-o vizitam. De altfel a fost construita de arhitecti vienezi. Moldoveanu nostru pretinde că în momentul unirii Iașul avea cinci piane, iar Bucureștiul unul, si vezi Doamne, asa se explica suprematia culturala, muzicala. Mos Ion Roata cinta la pian Hora unirii. Teatrul e si opera, m-a uimit fosa orchestrei, extrem de mica, cred ca de abia incape un quartet.

Ajungem la Trei Ierarhi. Biserica "Trisfetitelor" a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637 -1639, ca necropola domnească. Asta m-a impresionat enorm, cum oare au reusit sa construiasca in doar doi ani? Cum au luat aprobarile de constructie, mediu, instalare apa, canalizare etc? Acum se afla intr-o stare indecent de buna, mie-mi plac monumentele care au patina vremii, precum femeile mature.

O luam spre Palatul Culturii. Il vedem de departe, totusi prea multa cultura nu mai pot inghiti. Asa ca ramine departe. O decizie f buna deoarece ambitiosul nostru moldovean, care tinea mortis sa-l viziteze, observa ca acesta era deja inchis. Normal, asa e la moldoveni, se scoala tirziu si se culca devreme. Salutam din mers si Casa Dosoftei. Am avut noroc sa vedem Palatul Culturii de departe, in spatele lui se mai aflau un numar de muzee tentante pt unii.

Consultam pasometrul si observam ca deja am ajuns la recorduri mondiale. Vom mai avea de a face cu pasi pierduti.

Ne indreptam catre pensiune, dornici de a ne arunca in pat, mai ales ca noi nu mincam seara.

Dar si miine e o zi, o zi extrem de plina, avem in program ditamai Copoul si-nca multe altele.

+4

Like

Active