Vara sanie si iarna car

Fidel intelepciunii populare, „Vara sanie si iarna car”, ma apuc sa fac o masa pentru gradina. Asta vara am cam neglijat sa fac sanie, mai ales ca p-aici nu prea e zapada, cum zice poetul, “Mais où sont les neiges d'antan? Si cind te gindesti ca poetul, François Villon, a spus asta demult, deja pe atunci incepuse incalzirea globala. Si nici car nu am de ce sa-mi fac, cum se zice, de ce m-ati luat de linga boi, si nici cai care sa manince jaratic nu am. Asa ca fac masa. Masa trebuie sa fie rusticala, acum am una din plastic, de fapt thermoplast, cred ca este Acrylnitril-Butadien-Styrol (ABS), Polyamide (PA), Polylactat (PLA), Polymethylmethacrylat (PMMA), Polycarbonat (PC), Polyethylenterephthalat (PET), Polyethylen (PE), Polypropylen (PP), Polystyrol (PS), Polyetheretherketon (PEEK) und Polyvinylchlorid (PVC). Pentru asta am mers in padure cu bicicleta, ca sa nu-mi ia numarul la masina. Nu a fost usor, ploua, era noroi si aveam si niste dealuri de dus. Cred ca pe aici nu e voie sa iei lemne din paduri chiar daca e cazut pe jos si incepe sa putrezeasca. Zice ca padurea e plaminul lumii, dar, dupa mintea mea, un lemn care incepe sa putrezeasca emite codoiul acumulat in perioada lui de tinerete. Deci nu mai e nici pe departe plamin, ci mai degraba basina. Dar asa e legea, si invers, nu ai voie sa duci brazii de Craciun in padure, deci nu ai putea sa compensezi luatul unui lemn cu pusu altuia!? De fapt nici ciuperci nu prea ai voie sa culegi. Doar daca esti porc mistret, astia halesc ciupercile ca nimic. Dar nu au dusmani si nu ai voie sa-i impusti, eu oricum nu am pusca, cum au americanii. E drept ca nu se mai inmultesc asa de tare de cind a aparut gripa porcina. Danezii au construit un gard la granita cu nemtii sa nu treaca porcii nemti. Au fost mari tensiuni diplomatice, chiar si demonstratii, ca se limiteaza libera circulatie a porcilor. Se facusera demonstratii sub mottoul Je suis Schwein! Am gasit totusi niste trunchiuri de mesteacan alb, cazute la pamint. Imi place la nebunie padurea de mesteceni albi. Cum zicea Esenin: Un fragil mesteacăn La fereastra mea A-mbrăcat argintul Fulgilor de nea. Crengile au toate Un tiv alb, pufos, Urculaș cu ciucuri Atârnând în jos. Și stă drept mesteacănul Picotind la gard. În văpăi de aur Fulgii parcă ard. Ceru-n faptul zilei, Dulce strălucind, Crengile-i presară Și el cu argint. Nu stiu insa cum as putea sa conserv coaja copacului, mi-e teama ca prin uscare se va desprinde de lemn, ori la mesteacan frumusetea e chiar coaja. Stie cineva o reteta? Rog seriozitate, vind masa de plastic in buna stare.

Schiul din trecut si de azi

De cind ma stiu, mai precis din studentie, iarna merg la schi. Ca stundent reuseam sa merg mai cu blatu, la tren, la cazare, mincat conserve, cu schiuri din lemn din mica taverna mohorita, cu bocanci de la bunicu. Am fost in multe locuri si mai bune si mai rele, in vremurile bune am ajuns chiar la hoteluri de cinci stele cu piscina inauntru si afara si cu sauna si cu masaje. Desigur aceste calatorii iarna, care nu e ca vara, sunt obositoare si destul de scumpe. Nu mai vorbesc de greutatile de a schia pe ghetar, la 3000 si ceva de metri, pe vint, viscol, temperatura de -25°C si am si eu o virsta. Asa ca anul asta m-am hotarit sa schiez in sufragerie. Sunt o multime de avantaje, e ceva mai ieftin, nu trebuie sa ma chinui cu drumuri, sa car echipament greu, sa suport vintul si gerul. Ma scol cind vreau, am tuica aproape linga mine, nu e pericol de accidente. Iata, in clipul care urmeaza, o comparatie intre schiul din trecut si cel actual.

La multi ani!

Mos Gerila si Mos Craciun

Craciun si Mos Gerila Am multe sarbatori de iarna la activ. Atit cu Mos Gerila, cit si cu Mos Craciun. Unele au fost frumoase, altele triste, unele emotionante, unele plictisitoare. Citeva din cele care mi-au ramas in memorie. Culmea e ca cele din copilarie nu au ramas prezente. Nu stiu ce cadouri am primit, desi sunt sigur ca am primit de fiecare data ceva, parintii si rudele ma iubeau nespus, dar probabil nu a fost niciodata ceva deosebit. De altfel eram destul de nesuferit, nu-mi doream niciodata nimic, desi, nici pe departe nu aveam prea multe, din contra. Cred ca nu era usor pt parinti sa se cazneasca sa-mi daruiasca ceva si sa vada ca le iau cu indiferenta. Una din amintirile pregnante e deja din perioada in care eram deja adult in toata firea. In Institut aveam o sectie de design formata, in mare parte, de muieri haioase. Seful sectiei era un batrinel cam decrepit care se dadea mare. M-am imbracat in Mos Craciun si am navalit, impreuna cu liota de fete, in biroul sefului. L-am luat tare la intrebari, daca a fost cuminte, daca a chinuit fetele si l-am pus sa spuie o poezie. S-a pierdut, spre hazul adunarii, precum un pusti. Am plecat si am aflat ca ulterior s-a dezmeticit si a vrut neaparat sa afle cine a fost Mosu, drept pt care a dat telefon la portar si l-a somat sa-l opreasca pe Mos Craciun (Gerila). Una din obsesiile sarbatorilor era procurarea bradului. Pe atunci se lucra si-n ziua de Craciun si eu inca nu luasem brad. Dupa munca m-am intilnit si cu niste colegi sa sarbatorim si ne-am cam intins. Intr-un tirziu am realizat ca trebuie sa cumpar brad. De unde? Am mers cu un taxi de colo colo si nici o sansa, nu exista nici un brad. Undeva am vazut un loc ingradit, unde se vindusera brazi, dar nu mai ramasesera decit niste crengi. Am sarit gardul, am cules crengile, am mers acasa, le-am legat cu sfinta sirma romaneasca si a iesit cel mai frumos brad. *********** Alta, de cu totul alta factura, a fost in 1989, atunci cind Mos Gerila s-a transformat in Mos Craciun. Nefasta deja plecase in Germania, ramasesem ca baiatul si urma sa petrecem noi doi, desigur si cu bunicii din partea ei, sau a mea. Evenimentele de atunci insa au sustras atentia multora, incl a mea, de la sarbatori de iarna. Umblam pe strazi, zi si noapte, sa simt miros de impuscaturi. Cindva l-am luat si pe fi-miu sa vada, spre ingrijorarea bunicilor, vorba aia, Sa nu uiti Darie. Nu mai stiam ce zi e, eram obosit, extrem de agitat si excitat, nu mai stiam daca am mincat ceva, sau nu. Stiu doar ca-ntr-o dimineata, ascultam radioul si aud o voce diafana care ne spune, Dragi ascultatori, azi e Craciunul. Era prima data cind auzeam cuvintul Craciun la radio. Craciun fericit tuturor!

tataie

Studiile arata ca cele mai multe victime de Corona sunt barbatii, desi la numarul de infectati sunt cam in aceeasi proportie cu femeile. Se spune ca dupa 80 de ani si mai ales dupa 90 barbatii isi neglijeaza sanatatea, beau, fumeaza nu se duc la doctor. Nu sunt date referitoare la comportarea lor la femei. M-am hotarit sa ma pregatesc si desi nu avem voie sa facem mai nimic, totusi... un pic de sport

Miorita

Miorita Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei Unu-i moldovean Unu-i ungurean Și unu-i vrâncean. Iar cel ungurean, Și cu cel vrâncean, Mări se vorbiră, Și se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mândre și cornute, Cu totii cunoastem aceasta frumoasa balada. Dar sfirsitul acesteia nu e corect. In realitate cei trei, moldoveanul (M), ungureanu (U) si vranceanul (V) s-au hotarit sa se dueleze cu pistolul, sau poate cu arcul, nu stiu precis. Reguli: - Fiecare va lua loc in coltul unui triunghi echilateral. - Se trage la sorti cine sa traga primul, al doilea si al treilea. - Se continua tragerea in aceeasi ordine pina doi dintre ei vor fi morti - Fiecare are voie sa traga in cine vrea el - Toti stiu ca moldoveanul are o precizie de 100%, ungureanul de 80%, iar vranceanu de numai 50%. Intrebarea e, cine are cele mai multe sanse de supravietuire. Un mic ajutor, stim cu totii ca moldoveanul a patit-o! Inca un ajutor, statul te vrea prost!

Cu metroul

Multi parinti si bunici sunt nevoiti, in aceste zile cu invatamint online, sa-si asiste copii, respectiv nepotii. Stiu ca nu e usor, deci nu ar strica sa-ncercam sa improspatam cunostintele, sa nu ne facem de ris in fata progeniturilor. Azi incerc cu statistica. In definitiv tot ce se-ntimpla cu virusul e statistica pura, citi s-au virusat pe km patrat, care e probabilitatea sa dai coltu in functie de parametrii proprii s.a.m.d? Restrictiile sunt impuse de aceste calcule statistice, cu tot felul de indicatori. Cind eram tinar aveam doua gagici simultan. Una blonda, cu tite mari si alta bruneta, cu pometii proeminenti. Simbata, dupa ce veneam de la munca, pe atunci se muncea si simbata, dar aveam program scurt, treceam pe acasa, ma imbaiam, parfumam, vorba vine, si plecam la gagica. Deoarece le placeam pe ambele la fel de mult lasam hazardul sa decida la care ma duc. Ma duceam cu metroul de la Piata Sudului. Una locuia spre balamuc, deci luam metroul intr-un sens, si alta pe la cimitirul Belu, deci luam metroul in celelalt sens. In ambele sensuri se circula cu un tact de 10 minute. Imi ziceam sa las sortii sa decida, deci ma urcam in metroul care venea primul. Dupa un timp bruneta mi-a reprosat ca ma duc la ea doar odata la zece saptamini, nestiind ca de noua ori ma duc la blonda. Mi-am zis, asa a vrut Dumnezeu, dar facind un calcul statistic mi-am dat seama ca altele sunt cauzele. Stie cineva de ce?

Lume, lume, soro lume

Decit sa luptam sa lasam copiilor o lume mai buna, mai bine lasam lumii copii mai buni.

Paraggi

Signora Cecilia Ucelli era o femeie planturoasa, vorbea f. repede si mult, englezeste cu simpaticu accent italian. Era vizibil incintata de fi-miu, mie mi-a aruncat o privire trecatoare si m-a intrebat daca vin direct din Romania. Ne-a prezentat casa, vila Ucelli. O construise strabunicu, in urma cu o suta de ani cind venise la Paraggi, de fapt cred ca era taica-su, da se dadea cocheta. Sunt sigur ca signor Ucelli fusese un om strasnic, vazusem chiar niste poze, da cred ca nu avea nici un talent de arhitect. Reusise sa foloseasca o cantitate imensa de pietre, care de altfel se gasesc din belsug p-acolo, pt. a construi ceva incurcat, cu o scara in spirala si camere strimbe pe o parte si ailalta, trebuind neaparat sa urci sau sa cobori cind treci din una in alta. Cica pe vremea aia plaja era ocupata de o satra de tigani, si doar vro doi pescari care duceau pestele la Portofino, aflat doar la un km distanta sau la Genoa, sau mai jos la Cinque Terre. Greu de crezut acum cind un patut pe plaja costa intre 24 si 35 Euroi pe zi si persoana. Cred ca tiganii nici nu prea beau bere, la 5 Euro un paharut e de inteles.

Bruno Ucelli era proprietaru hotelului vecin, printesa noastra, cind se scula, striga Buno si ne lua de mina pt. a deschide poarta de fier si a merge la Bruno, care-i dadea un biscuite sau doi.

Alfredo era gradinaru care aparea din cind in cind, ne povestea multe lucruri amuzante desi noi nu prea pricepeam. Am reusit sa-i spuneam ca ne-am speriat cind am vrut seara sa mergem peste deal la Portofino si am dat de un porc mistret in plina strada, spuse ca nu sunt periculosi, el gaseste des din astia prin piscine.

Gino di Giaconomo era profesor, nascut chiar acolo, ne-a povestit toata viata lui in timpu drumului de la Santa Margherita la San Fruttoso di Capodimonte, cu micu iaht inchiriat, care de altfel era mai ieftin decit patru patuturi la strand. Zicea ca Portofino a fost descoperit de americani prin 50-60 si s-au construit o multime de hoteluri in stil quasi italian-american. Intre timp amricanii gasira alte tinte si ramasese toata coasta in mina italienilor, care erau peste 80% din turisti, pe locu doi fiind nostalgicii rusi si apoi japonezii. Romani am vazut f. putini cred ca erau la munca.