Beruf und Berufung

Nemtii au un joc de cuvinte interessant, Beruf (meserie) si Berufung (vocatie). Exista multe meserii grele, medic chirurg, ing., profesor, taran cu sapa, circiumar, dansator pe sirma, meserii care sunt practicate cu succes, daca exista si acea vocatie. Eu cred ca am avut vocatie pt meseria practicata, dar acum vorbesc de o noua meserie, poate cea mai grea dintre toate, pt care intr-adevar trebuie sa ai vocatie, dar si sa ai o multitudine de talente.
De ex. trebuie sa stii sa spui si sa inventezi povesti, trebuie sa stii sa dansezi, sa mergi cu bicicleta, schiuri, cercu. Sa te cateri in copaci, sa ai curajul sa mergi noaptea in cimitir, sa stii gramatica limbii germane, matematica, engleza, italiana. Si sa stii eventual si sa cinti la pian, la chitara. Asta daca ai o nepoata, daca ai nepot se mai simplifica ceva, ajunge o scindura, un cui, o mingie si un cerc drept volan.
Dar si talente de constructor sunt necesare. De ex. zilele trecute am proiectat, construit, montat, certificat un leagan. Dar nu orice fel, ci unul unic. E mai mare decit cele din comert, e mai frumos si mai bun. Ca l-am realizat aproape singur se pune la bile albe.
Si ca cireasa de pe tort am mai folosit si optiunea hamac, care trebuie si acesta incercat, nu asa?
P.S Desigur v-ati dat seama ca e vorba de meseria de bunic.

Werner si minerii

Primul meu job de mare raspundere in Germania l-am obtinut multumita faptului ca mi s-a echivalat diploma de ing de aviatie. Firma, cu un anumit renume in cartier, era formata din sapte persoane din care trei, patronul si copiii lui. Profilul firmei era taiatul lemnelor dar si sortarea si uscarea scoartei de copaci cu care se faceau afaceri bune ca decor. Sansa mea a fost ca-n Ge pt fiecare operatie iti trebuie o diploma, de conducator de stivuitor, de ciocanar, de taietor cu fierastraul electric. Ca ing ti se permit toate aceste operatii considerindu-se ca esti suficient de calificat.
Am avut multe victorii, am reparat chiar o masina de rindeluit, f veche, din razboiul de 30 de ani, atunci cind am avut un contract de rindeluit niste grinzi de fag. Am observat ca arborele oscila, l-am demontat si patronul l-a trimis la un prieten pt a-l strunji rotund. Am mai proiectat niste bucse care au fost fretate astfel incit sa nu mai existe joc. Drept recompensa am primit permisiunea sa adun talajul de fag, pe care l-am vindut unor pescari pt afumarea pestelui. O alta fapta vitejeasca a fost vopsirea acoperisului, format din cofraj ondulat, pe care daca ai fi calcat te-ai fi trezit aterizat fortat pe caldarim de la o inaltime de 15 metri, si deci trebuia sa faci echilibristica pe grinzi. Toate aceste fapte mi-au oferit o prima de Craciun de 800 de marci, o suma colosala pt mine la acea data si la salariul pe care il aveam.
Un coleg era Werner, lucrator cu ziua, fost minier iesit la pensie fortat odata cu transformariile structurale din regiune. Werner nu avea voie sa foloseasca niciuna din sculele electrice.
Inca din prima pauza petrecuta impreuna, Werner mi-a spus clar ca el a fost in tineretul lui Hitler si ca e impotriva strainilor si deci si impotriva mea. Vocabularul meu german de atunci nu era suficient de bogat pt un raspuns nuantat, asa ca i-am spus sa se duca-n pizda ma-sii, pe romaneste.
In pauza citea Bild si a fost incintat cind a vazut pe prima pagina mineriadele din Ro. Zicea ca asa ar trebui sa faca si nemtii. Spre rusinea mea eu nu stiam nimic de subiect, fiind extrem de ocupat cu munca si cu multele scoli serale pe care le vizitam permanent.
Intr-o zi munceam noi in hala, el imi dadea lemne la mina, pe care eu le taiam, il observ ca pica precum un sac de cartofi. Reusesc sa-l prind din zbor si-l intind pe o masa, era mic de statura si slabanog. Fug la patron si-i spun sa cheme salvarea si incerc sa-i fac niste exercitii de inviorare cum vazusem eu intr-un film. Salvarea vine destul de repede si-l ia.
Dupa mai multe zile il vad ca apare din nou la munca. Comunicarea dintre noi nu era prea bogata. In pauza de prinz insa, ma uit in dulapul meu de haine si vad pe etajera de sus un pachet plin cu ciresi si capsuni. Prin zona noastra se obisnuieste ca pensionarii sa-si culeaga singuri ciresile si capsunile. Nu stiu de unde au aparut acelea si-l intreb pe Werner daca stie ceva. Imi spune ca el le-a cules si mi-a adus si mie. Ii spun ca ma uimeste, doar nu demult spunea ca el nu-i suporta pe Ausländeri.
Zice, tu nu esti Ausländer, tu muncesti cot la cot cu mine, tu mi-ai salvat viata.

Franck

Franck
Dupa exceptionala cariera de la firma de taiat lemne, care mi-a adus si ceva ce nu am avut niciodata, si anume muschi, atit bicepsi cit si tricepsi, multumita manipularii cu eleganta a grinzilor de lemn, deoarece firma inca nu era automatizata si computerizata si nu avea nici inteligenta artificiala, am ajuns desenator. (Tii ce fraza lunga am scos, sper ca am nimerit virgulele!). Desenator la o firma de 30 de barbati, care se ocupa cu proiectarea si executia sistemelor de imbuteliere. Cindva a existat si o fata frumusica blonda, dar nevasta patronului a dat-o afara, spunind ca ar avea nevoie de un WC suplimentar pt muieri si ar fi prea scump. Ma angajase de fapt un baiat care se ocupa si de personal. Cind a venit patronu mi-a dat ca tema de lucru proiectarea unui sistem de sortare lazi de bere. M-a plantat intr-un birou singur, nu m-a bagat nimeni in seama, si a venit dupa o saptamina. I-am prezentat proiectul ce-l facusem, la meserie, cu insemne de rugozitate si tolerante, H7/d8, sau similar. Am fost uimit ca habar nu avea ce e aia H7/d8, si a durat ceva incercind sa inteleaga ce sunt aia microni. Am bagat si niste calcule, lucru care l-a naucit de tot. Am aflat mai tirziu ca nu avea nici o scoala tehnica, ci doar mult entuziasm, experienta si, si... asta m-a uimit, mult simt tehnic.
M-a angajat pe un salariu apropiat celui de la taiat lemne. Coleg eram cu Franck, un baiat tinar, neamt tipic, inalt, grasut si blond. Si el rivaliza in privinta studiilor cu patronu, nu avea nimic, dar invatase f bine CAD si pe vremea aia asta era ceva de domeniul vrajitoriei.
Franck nu se intelegea de nici o culoare cu patronul, in fiecare luni patronul vroia sa-l dea afara, deoarece Franck intirzia si daca intirziai un minut ti se taia o ora, asa ca Franck se aseza si-si scotea mincarea si cafeaua si ziarul si astepta sa treaca ora neplatita, fapt care-l facea pe patron sa faca spume. Vinerea vroia Franck sa-si dea demisia, deoarece vinerea eram invitati sa venim simbata si uneori si duminica, lucru care-l enerva pe Franck care avea o prietena noua, f draguta.
Eu eram in relatii f bune cu patronu, mergeam des in delegatii prin Germania si chiar in Franta, sa masuram cladirile unde urma sa bagam instalatiile, operatie greoaie deoarece majoritate erau f vechi cu ziduri strimbe. Multe erau foste minastiri, ca d-aia au scapat calugarii de ciuma, pt ca beau bere si nu apa ca mujicii. Beraririle erau in zone f frumoase unde erau lacuri cu apa precum cristalul, apa e importanta la bere. Am invatat multe de la patron, de ex. ca cele mai bune circiumi in sate sunt cele din vecinatatea bisericii. Chiar intrasem la ginduri cu sefu ca uneori dormeam in camera cu un sigur pat. Dar m-am linistit cind a fost un scandal in firma, cind nevasta patronului ii gasise patronului niste chibrituri cu reclama de la un bordel aflat in apropiere, la care mergea pe la prinz.
Franck era fata de mine, un amestec de respect, dispret, gelozie, simpatie. Problema lui era ca era absolut antitalent la proiectare. Nu intelegea nimic, nu vedea in spatiu, nimic. Dimineata patronu ii dadea o tema si el nu pricepea nimic. Trebuia eu, care oricum aveam probleme cu lb germana, sa-i traduc ce trebuie facut si sa-i fac schite de mina. E drept ca si patronu se exprima aiurea, tot spunea sa bag un Vogel (pasare) undeva. De fapt el folosea Vogel ca inlocuitor la o „chestie“. De altfel la scurt timp am preluat conducerea proiectarii, au mai fost angajati citiva si mi s-a dublat salariu peste noapte, fara sa cer.
Franck nu pierdea nici un prilej sa faca misto de mine, mai ales cind erau si altii de fata, profitind si de faptul ca eu nu puteam sa reactionez suficient de agil, ca nu ma ajuta limba. Uneori chiar dadea sub centura, eu ma limitam sa rinjesc ca un bou.
De altfel in perioada aia era un curent puternic imptriva strainilor, se-ntimplasera deja multe atentate si mai bine stateai la cutie.
De regula mergeam cu autobuzul la munca, aveam o sigura masina si o folosea sotia. Aveam un gunoi de masina luata cu 900 de marci, masina care a facut-o de ris pe sotie, care fusese la niste recitaluri de pian, unde cintase si ea, cu mare succes si a trebuit sa astepte sa plece toti spectatorii din parcare, deoarece se stricase usa si a trebuit sa intre, impopotonata in rochie de concert, prin portbagaj. Intr-o zi, insa am avut liber sa iau masina si, de dimineata, bineinteles, ascultam radio local, cu stiri. Mass media incerca sa linisteasca un pic curentul impotriva strainilor si a initiat un ciclu de pareri despre straini, transmise telefonic, in care nemtii vorbeau de experienta lor cu strainii.
Spre suprinderea mea il aud, la un moment dat, pe Franck, care vorbeste de un coleg de al lui de munca din Romania, unu Michael si care e un tip exceptional.

Domnul Gheorghe _____escu

Am o cunostinta, o persoana deosebita, poate fi tare mindru de viata lui. Nu mai e tinar, are o familie frumoasa, copii reusiti, nepoti reusiti, sotie iubitoare. A avut o cariera profesionala mult peste medie, fapt ce i-a adus nu numai o prosperitate materiala onorabila, dar si multa recunoastere sociala, ne amintim de piramida lui Maslow? Si la capitolul cultura sta extrem de bine, fin cunoscator in pictura, muzica, literatura.
Totusi ceva si-a dorit o viata intreaga si nu a reusit. Nu a spus la nimeni, o anumita jena, o anumita modestie l-a impiedicat. Si a sperat ca va veni de la sine. Si-a dorit sa fie membru al unui club. Dar nu orice de club, ci ceva de ex. Clubul Rotarilor, sau Clubul de la Roma, sau Fracmasoni, sau alt club la fel de renumit, exclusiv. Isi imagina cum ar participa el acolo, cu ceilalti, numai barbati, ca femeile nu au voie, ar fuma tigari de foi, bineinteles in secret, si ar pune lumea la cale.
A studiat in amanunt regulamentele acestor organizatii, atit cit s-a putut, unele fiind extrem de secrete. Avea un cerc larg de prieteni si cunostinte, de fiecare data cind ii intilnea incerca sa afle daca sunt membri, pt ca aflase ca uneori e nevoie de recomandarea unor membri. Pina la urma unul i-a spus in fata, cu numele tau nu ai nici o sansa. Il chema Gheorghe si ceva cu __escu, nume total nepotrivit pt cineva care vrea sa fie un nume. Si-a dat seama ca numele asta il siciise tot timpul de cind traia in Germania. Se saturase sa-i vada pe colegii, cunostiintele nemti, cum se chinuie sa-i zica pe nume, fara sa-l stilceasca, se saturase sa trebuiasca de fiecare data sa-l spuna pe litere. Era si prea lung, mai niciodata nu incapea in formularele pretiparite. Simtea ca si sotia, care a luat numele din dragoste, e din ce in ce mai jenata cind se prezinta, uneori chiar lasa sa se inteleaga ca mult ii lipseste numele de fata, o chemase Rogojina, cine se insoara cu o rogojina, in romaneste nu suna prea frumos, dar in germana ar fi fost exotic. Desi acest nume ii oferea de multe ori o pozitie deosebita, unica, multa lume, chiar daca nu reusea sa-l pronunte, totusi reusea sa ramina in constiinta colectiva ca ceva altfel, ala cu nume complicat. Se gindea la „Ne dase nume de Curcani / Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume!“.
A inceput sa se gindeasca serios sa-si schimbe numele. Gheorghe ar fi fost simplu de transformat in Jorj, da cu ___escu era mai complicat. A zis intii sa renunte la escu, si sa ramina doar____, dar nu avea nici un fel de sonoritate, nu era nimic rafinat, era pur si simplu trunchiat, daca tot o face, s-o faca ca lumea. A studiat in amanunt tot felul de cataloage cu nobili si aristrocrati.
S-a gindit ca ceva cu „von“, sau „de la“, de la Barre, cu acsant circumflex, ar fi fost frumos, „du“, sau mai bine ceva cu „Sir“ i-ar sta bine. Sau poate un nume cu rezonanta evreiasca s-ar potrivi, Bercovici, Goldschmidt, inteleptul Solomon, se stie ca evreii conduc lumea.
Eu aflasem intr-o discutie intre patru ochi de problema lui, la un pahar de vorba, dar am zis ca e un moft si nu merita bagat in seama, trece de la sine, chiar i-am spus, intelept cum sunt, ce mai conteaza acum la batrinete, bucura-te de ce ai.
O perioada lunga nu am mai auzit nimic de el, chiar imi faceam griji. In cercul de prieteni se zvonea ca s-ar fi mutat in alt oras mare, Berlin, sau chiar Paris, Milano.
Acum citeva zile primesc un telefon de la un prieten comun, imi spune, extrem de agitat, ca s-a intilnit cu Gheorghe ____escu, absolut intimplator, undeva pe strada, in Berlin. Zice ca la inceput i-a fost greu sa-l recunoasca, s-a schimbat mult, in bine, desi era cumva ciudat imbracat, in miezul zilei, in costum, cu un fel de papion sau esarfa la git. Isi lasase si barba si avea si baston, sau umbrela, ceva si palarie chiar. Cind l-a strigat Gheorgheeee doar a tresarit un pic, dar nu s-a intors. De abia cind a ajuns linga el a reactionat. Nu au putut sta de vorba prea mult, pt ca Gheorghe se grabea f tare, mergea la Club si nu vroia sa intirzie. In fuga i-a spus ca nu-l mai cheama Gheorghe si nici ____escu, ca a gasit in arborele ginecologic, ca de fapt provine, pe linie dreapta, dintr-o familie de nobili si a gasit de cuviinta sa revina in locul care i se cuvine pe drept. Zicea ca acum il cheama Maier, sau Meyer, sau Meier, sau asa ceva. Mai zicea prietenul, care e si un pic rautacios, ca ar fi cumparat gradul de noblete, cica exista o asemenea posibilitate, te infiaza cite un nobil scapatat, contra unei anumite sume.
Din pacate a uitat sa-i ceara numarul de telefon. Am incercat eu sa-l gasesc in cartea de telefon din Berlin. Nu era nici un Gheorghe Maier, Meyer, Meier, si nici Jorj Maier, Meyer, Meier iar la Maier, Meyer, Meier erau vreo patruzeci de pagini. La Gheorghe ___escu nu era niciunul. Iata cum din cineva unic poti deveni un anonim nobil din patruzeci de pagini.

Ca fiecaruia ii place ce n-are!

Jurnal de Corona XXXXXXX

„Partir, c’est (toujours) mourir un peu. Mais mourir, c’est partir beaucoup.“  se pronunta (paʁ.tiʁ, sɛ (tu.ʒuʁ) mu.ʁiʁ œ̃ pø, mɛ mu.ʁiʁ, sɛ paʁ.tiʁ bo.ku)– Zice unul, de mine f apreciat, umorist, Alphonse Allais.

La revedere tabara draga, la revedere noi plecam, de-ai sti tu draga, ce rau ne pare si cit de mult noi regretam..

Iata ca a venit si ziua de care ne temeam, gata s-a terminat, ne despartim, ca calatorului ii sade bine cu drumul. Am fost atit de suparati ca am renuntat si la Abschiedsparty.

A fost frumos, tare frumos, dar orice are un sfirsit, nemtii spun „Alles hat ein Ende, nur die Wurst hat zwei“.

Gata, acasa, stai sa mai plingem unul pe umarul altuia, frate da cad lacrimi la greu, ne mai pupam, ne mai facem cu mina, si fiecare la terminalul lui.

Sa tragem bilant ca contabilii!? La ce bun!

Banc f cunoscut: Ion naufragiaza cu Claudia Schiffer pe o insula. Claudia, recunoscatoare, se ofera sa-i indeplineasca toate dorintele. Ion profita din plin. Dupa ceva timp il vede Claudia pe Ion trist, nu stie ce sa-i mai ofere. Ion ii pune o palarie pe cap, ii face niste mustati, si-i zice, stii mai Gheorghe cu cine ma culc eu de citeva saptamini?

Ca degeaba colinzi lumea daca nu afla vecinii, colegii, rudele, sa moara de ciuda. V-ati ofticat, nu asa!?

Ma opresc aici, mi s-au aburit ochelarii!

Anunt important, aceste mici glume si altele vor fi strinse intr-un volum, alaturi vedeti coperta.

Primii interesati sunt rugati sa depuna sume importante de bani la casierie. Ceilalti poate o vor primi gratis. Atentie, intentionam sa inseram si cele mai bune comentarii, sunteti de acord, sau sa le dam anonime.

Tatiana, Michaela, Gheorghe-Constantin-Titi-Giorgio (sefu, ghidusu) si Mihai multumesc din inima celor care ne-au insotit in aceasta aventura, speram ca v-a placut, speram ca v-a amuzat.



Multa sanatate!

P.S Pai stai asa, pai ziceai ceva de Corona, de Greta cu izoleta, ce e cu ele!?

Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…

Ciripesc cu glasuri mici

                        Cinteze şi pitulici.

                        Doar un pui de piţigoi,

                        Într-un vârf de fag pitic,

                        Stă cu penele vulvoi

                        Şi făcând pe supăratul:

                        – Ce să fie? Nu-i nimic.

                        A trecut Acceleratul…

Jurnal de Corona XLVIII

Atentie, aceasta e ultima relatare din calatoria la Roma, Italia. Se recomanda a se citi f incet si rar.

Vorbeste ghidusu:

Dimineața, văd că soția mea, T, se grăbește mai mult decât de obicei. Pleacă din cameră spunându-mi că mă așteaptă în sala de “colazione”. Îmi dau silința și reușesc să ies din cameră după vreo zece minute. (NR are mustata si dureaza sa si-o aranjeze, ii da cu ceva negru) În sală nu găsesc pe nimeni dintre ai mei, doar două perechi de asiatici. Mă gândesc că e în cameră la Calomfirești, dar apare și Mihai tot singur. Ne învârtim pe acolo până când recepționera ne face un semn.

“- Signori, ho un biglietto per voi” Iau biletul și ce citim: “Nu fiți îngrijorați. Am plecat la cumpărături singure pentru că voi ne încurcați. Nu încercați să ne găsiți pentru că am dezinstalat GPS de pe telefoane. Să fiți cuminți”. Nu știu cum arătau fețele noastre dar signorei de la recepție ii râdeau ochii. Ne-am dat seama ca am fost lucrați în foi de viță. (NR m-am gindit ca azi este o zi buna. Ce te tot uiti pe fereastra si intrebi daca azi e zi buna? Pai n-ai zis tu ca-ntr-o buna zi ma vei parasi?) Asta seamăna a revoltă, secesiune, dezertare etc. Erau mai multe capete de acuzare. Inițial am avut un pic de spaimă, de parcă eram ai nimănui, dar apoi ne-am dat seama că suntem liberi. (NR eu am propus sa ne imbatam, da Giorgio nu a vrut, cica-l cunoaste lumea).

(NR explicatie, adevarul ca tensiunea in interiorul grupei crestea ca Dunarea la Calafat, cind ploua, existau multe conflicte mocnite. S-a dovedit ca o parte din participanti nu erau de loc interesati de aspectele culturale, desi inainte trimbitasera, ca vezi Doamne, ele fara cultura nu-si gasesc somnul de frumusete. Interesele lor meschine erau indreptate, de fapt, catre lucruri extrem de lumesti, desi nu vreau sa dezvolt acest aspect, deoarece ar putea sa citeasca si minori aceste rinduri.)

Am plecat prin oraș relaxați, plimbare care oricum nu interesează pe nimeni. Pe la prânz primim un mesaj prin care ne anunță că ele deja iau prânzul și ne îndeamnă să facem la fel. (NR am propus din nou sa ne imbatam, fara succes) Ne dau întâlnire pentru ora trei pe Ponte Mazzini. Ne-am prezentat cu 10 minute înainte ca niște oameni educați. (NR ca d-aia se spune ca punctualitatea te insinguratateste). Ele au ajuns la ora 3 și 20 min. motivând circulația haotică din Roma

- Bine, dar unde sunt cumpărăturile?

- Să fiți voi sănătoși, cumpărăturile noastre le-am trimis prin poștă. 

Am făcut reconciliere si am decis sa raminem sanatosi si să urcăm pe colina “Monte Gianicolo”, locul de unde se vede cel mai bine centrul istoric al orașului, pt a le pedepsi.

Colina Gianicolo nu face parte din cele șapte coline ale Romei, fiind în dreapta Tibrului, zonă locuită de etrusci în vremea lui Romulus. Pe partea de sud a colinei e o monumentală fântână, numită ”Fontana dell Acqua Paola”, de la numele unui papă Paul care a construit-o pentru a marca restaurarea unui apeduct de apă potabilă.

Pe colină se află o grădină botanică, un parc public și alte obiective. În punctul cel mai înalt de pe colină domină statuia ecvestră a lui Garibaldi. Pe soclu scrie “O Roma o morte” (Roma sau moartea), deviză a garibaldinilor la încercarea lor de a cuceri Roma de la statul papal. Pe Gianicolo, în 1849, garibaldinii au opus o puternică rezistență trupelor franceze, care au reinstaurat dominația statului papal asupra Romei (orașul va fi alipit Italiei mai târziu, pe 20 Septembrie 1970). Pe aleile parcului, mulțime de busturi ale combatanților lui Garibaldi, iar spre nord vedem statuia ecvestră a Anitei Garibaldi. În Italia, Garibaldi este considerat a fi unul din “părinții patriei”, deoarece a adus o contribuție esențială la realizarea Italiei unite.

În fața statuii lui Garibaldi este o terasă de unde se vede cel mai bine centrul istoric al Romei, munții Apenini la orizont și Colli Albani spre sud. Am putea spune că priveliștea ce o avem înaintea ochilor merită toată oboseala și banii cheltuiți cu excursia.

În zona terasei, puțin mai jos, e un tun pe o platformă. Zilnic la ora 12 fix, militari italieni trag o salvă. Obiceiul a fost introdus de un papă în 1847, pentru a sincroniza toate orologiile din oraș. Deși astăzi nu ar mai fi nevoie, tradiția s-a păstrat.

Mihai ne amintise la început zicala că toate drumurile duc la Roma. Sus pe Gianicolo o parte din colină este încorporată Romei antice de zidul construit în timpul împăratului Aurelian. Aici era o poartă, punctul de plecare pentru strada “Via Aurelia”, ce parcurgea coasta tireniană până la Genova, fiind ulterior extinsă până în Galia. 

Multe ar mai fi de văzut la Roma, dar trebuie să încheiem excursia. Deși i-am prevenit la început că îi voi interoga, pun numai întrebarea:

-Ce v-a plăcut cel mai mult la Roma?

-Înghețata, răspund ironic doamnele.

(PS Si pizza?)

Ce o mai face Brigitte?

Jurnal de Corona XLVIII

NR ieri m-as fi asteptat ca ghidusul sa ne vorbeasca si de fintinile din Paunesti, fintini impresionante, pe care le-am vizitat si eu. M-a mirat multimea acestora deoarece stiam ca-n Paunesti nimeni nu prea bea apa. Aceste fintini au o vechime considerabila, au un sistem ingenios de scos apa, ecologic, cu o cumpana, asa cum vedem la judecatorii, unde sta aia cu sabia intr-o mina si-n alta cu un fel de balanta, la un cap fiind un bolovan si la altul o galeata. Unele nu mai au nici bolovan, nici galeata. Desigur au o arhitectura originala, diferita de cea romana, soclul fintinilor fiind construit din material, uneori alb, pe care se afla inscriptii nerecomandate minorilor. Apa fintinilor e ca cristalul, netratata, iarna e f rece. Cele mai multe fintini sunt sfintite si apa poate fi folosita de Grigore sa bea agheazma, cred ca de la Paunesti vine vorba. Fiecare fintina poarta numele celui care a construit-o. Cea mai celebra e cea a lui Berbece. Am cautat indelung pe Giorgio-Gheorghe-Constantin-Titi, fara succes, cred ca acesta a construit fintini in Italia, probabil asta e motivul trecerii sub tacere a minunilor din Paunesti. Rusine, fa ba si tu o fintina, da el umbla hai-hiu!

Vorbeste ghidusul.

Deoarece suntem cam statuti, azi vom face o plimbare pe Via del Corso. Ieșim din metrou la stația Flaminia. Aici era intrarea în oraș prin strada cu același nume, ce lega Roma cu Rimini. Flaminia era și port unde se aduceau mărfuri pe Tibru de la portul maritim Ostia. Câțiva pași și suntem în Piazza del Popolo. Nu ne interesează ce execuții publice aveau loc aici. Pare o piață circulară dar de fapt este ovală, având în centru un obelisc după cum știm. Pentru cei interesați care pot citi hieroglifele, obeliscul e a lui Ramses al ll-lea. La baza obeliscului sunt 4 mici fântâni cu lei. Urcam scările lăsând în dreapta fântâna zeiței Romei și ajungem în grădinile Pincio. Ne oprim câteva minute pentru a admira o parte din centrul istoric. Găsim apoi Piazza Bucarest unde se află obeliscul închinat lui Antinous. Nu e foarte înalt dar e frumos. De aici am putea ajunge în parcul Villa Borghese dar nu avem în program. Revenim în Piazza del Popolo și intrăm pe Via del Corso, o stradă relativ îngustă, deși înainte se chema Via Lata. Strada are 1,5km, e în linie dreaptă si are în celălalt capăt Piazza Veneția. Pe Via del Corso se află multe biserici si palate care nu ne interesează.

În aceste zile am auzit des vorbindu-se românește. Mă gândesc că aceasta emigrație a românilor a produs și multe dezechilibre. Unul din ele e că nr. de căsătorii al româncelor cu italieni e destul de mare în contrast cu nr. nesemnificativ al căsătoriilor dintre români si italience. (NR Un motiv e ca romancele fac un parastas pe cinste. Apropos, stie cineva cind s-a inventat coliva? Indicatie, in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363)). Nu am informații din alte țări din Europa, dar cred că situația nu e diferită. De vină e si guvernul care nu a luat nici o măsură să atenueze acest dezechilibru. Poate o puternică promovare si niște subvenții pentru bărbați ar fi fost salutare. 

Discutând despre situația ingrată a bărbaților, ajungem în Largo Carol Gordoni (numele ne spune ceva) când fetele virează brusc pe Via Condoti. Nu parcursesem nici jumătate din Via del Corso și va trebui să schimbăm programul. Pe Via Condotti se înaintează destul de greu, deoarece e o stradă pietonală cu magazine de lux. Fetele nu iartă nici un magazin, trecând de pe stânga pe dreapta. Pentru a le scoate din transă, le propunem o cafea la Caffe Greco. Este o cafenea faimoasă înființata la Roma acum peste 250 ani. Este a doua înființată in Italia după Caffe Florian din Veneția. Aici au băut cafea nume ilustre de scriitori, muzicieni, filozofi din lume. La această prezentare, fetele nu au putut refuza, nu puteam să trecem mai departe. Am fost șocați de prețul cafelei dar în același timp și norocoși că barul nu a fost închis acum 3 ani, când proprietarul imobilului a cerut mărirea chiriei lunare dela 18.000 euro la 120.000 euro. Pe această stradă a locuit până la sfârșitul vieții Marconi, mare inventator și premiat Nobel. Urcăm ușor către Piazza Spaniei. În față, la capătul de sus al scalinatei spaniole se vede biserica franceză Trinita dei Monti si nelipsitul obelisc. Jos in piață o fântână în formă de barcă proiectata de Gian Lorenzo Bernini (era si cazul să-i dăm numele întreg). După o inundație a Tibrurului (nu pot face genitivul cu Tevere) romanii au găsit o barcă aici. Așa se explică totul. 

După ce admirăm piața, fetele propun să ne întoarcem în Piazza del Popolo, prin Via del Babuino, pentru a lua metroul. Cum Via del Babuino e și ea plină de magazine dejucăm planul. Stație de metrou e și aici în Piazza Spania. Pentru a le face să uite de magazine, le propunem să urcăm scările pentru că sus sunt artiști care îți fac portretul în creion. Suntem refuzați scurt. Fac o nouă încercare punând întrebări.

-Ați văzut că pe unele clădiri, fântâni, chiar și capace de canal apar literele S.P.Q.R. Știe cineva ce înseamnă?

(NR Haideti, inca putin, mai avem o zi s-o facem lata, numai miine nu-i poimiine, ca mergem acasa nu-i chiar asa de rau, dar ne vom desparti si asta-i trist)

Jurnal de Corona XLVI

Constat că grupul s-a cam săturat să viziteze obiective încărcate de istorie, așa că vom trece gradual, repet gradual, către obiective mai relaxante. Azi avem în program fântânile Romei.

Ați văzut în aceste zile cișmele numite și “nasoni” datorită formei curbate a țevii prin care curge apa continuu. În Roma sunt peste 2500 de astfel de cișmele care devin providențiale în zilele toride. (NR la mine la mahala nu existau cismele, ca aveam put inca de doua mii de ani) Se spune că în trecut, mai întâi se făcea cișmeaua și apoi strada. (NR Acum intii se face strada si mai apoi se sparge) De asemenea la capătul unui apeduct se realiza o fântână monumentală.

Plecăm de la hotel seara, pentru a admira fântânile iluminate artistic. Ajungem în Piazza della Republica, o piață circulară unde în centru se află Fontana delle Naiadi (nimfe) una din cele mai frumoase fântâni. În vecinătate se află Teatrul Operei din Roma. (NR Ma uit pe fereastra s-o vad pe Violeta, sau pe Carmen, poate se schimba) De aici ajungem relativ repede la intersecția străzilor Via delle quatro fontane, cu Via del Quirinale, unde vedem patru fântâni amplasate în nișe create în colțurile palatelor aflate în intersecții. Întrăm apoi în Piazza del Quirinale, unde se află Fontana Dei Dioscuri si palatul reședință a președintelui republicii. Fântâna este de fapt un grup arhitectonic ce cuprinde fântâna propriu zisă luată din termele lui Constantin, un grup statuar cu Castor și Polux (îmblânzitori de cai) si un obelisc luat din mausoleul lui Augusto. Trecem la cea mai frumoasă fântână, Fontana di Trevi realizată după un proiect a lui Bernini. În mijlocul fântânii se află zeul Neptun într-un car de luptă în formă de scoică, tras de doi căluți de mare. Fântâna e luminată de o puzderie de proiectoare LED. Mulțime de turiști, totuși “fetele noastre” se strecoară pentru a ajunge aproape de fântână. Își fac ritualul de a arunca peste umăr o monedă în apă. Se asigură astfel ca vor reveni la Roma. Se pare că funcționează...  

Mergem apoi in Piazza Navona, piață dreptunghiulară, construită în locul unde a fost o arenă de competiții a lui Domițian. În mijlocul pieții se află Fontana dei Quatro Fiumi, proiectată tot de Bernini. În fântâna se află un grup statuar ce reprezintă patru fluvii: Nilul, Dunărea, Gange si Rio de la Plata, iar în mijloc un obelisc, egiptean desigur. În partea de nord a pieței vedem Fontana di Nettuno, Neptun înconjurat de nimfe, iar în partea de sud Fontana del Moro, un maur luptântându-se cu un delfin, iar pe margine 4 tritoni.Mă pregăteam să îi duc la o altă fântână dar grupul a dispărut în marea de turiști. De jur împrejurul pieței se înșiră magazine cu antichități si suveniruri, așa că plec să-i caut.

(NR sotiile au cumparat magneti din antichitate, asa de frumosi si asa de multi, ca tare mi-e teama ca se va deranja busola avionului de intoarcere si va mai trebui sa cumpar un frigider. Apropos, cind si cine a descoperit magnetii? Eu m-am asezat pe o piatra antica si ma uit la femei. Cel mai mult imi plac cele care se apleaca.)

Jurnal de Corona XLV

Am dormit f prost. Toata noaptea am visat-o pe Violeta, dar in momentul in care eram gata sa ajung acolo, intelegeti, incepea sa tuseasca. M-am gindit ca fumeaza, am auzit ca e chiar bine sa fumezi, cica 99% din victimele Coronei erau nefumatori. Nu mai fumez de citiva ani, dar mi s-a facut o pofta. Dimineata mi-am dat seama ca am dormit cu geamul deschis si cineva fuma pe balconul de la camera alaturata. Dar si Alfredo ala m-a enervat, ce dobitoc domne, mie oricum nu-mi plac tenorii, parca n-ar avea cojones, prefer basii, cum e tata lui Violeta. Cred ca si ta-su fumeaza.

Dar, in loc de Violeta, vorbeste Ghidusu, cu voce de bas:

+++

Era gata sa plecam la Păunești, dar a tras o bură de ploaie, așa că mă întorc la Roma să vizitez Panteonul, templu tuturor zeilor. A fost ridicat la comanda consulului Marcus Agrippa (nume scris pe frontispiciul templului) în urma victoriei de la Actium împotriva lui Antoniu si Cleopatra. Împărat era Augustus și te întrebi cum de și-a permis acest consul să ordone el construcția. Pe parcurs, edificiul a suferit mai multe modificări, ultima fiind în timpul lui Hadrian când s-a realizat și cupola. Se spune că la proiectul cupolei și-a adus contribuția și Apolodor din Damasc, deși Hadrian era foarte pasionat de arhitectură. Cum se explică atunci că Apolodor a fost condamnat la moarte de către împărat? Panteonul este singura clădire rămasă intacta din Roma antică și cea mai bine conservată. Mult timp a fost cea mai mare construcție de beton din lume, (nu vorbim de beton armat). Construcția este foarte ușoară deoarece s-a folosit “puzzolana”, un sediment de cenușă vulcanică. Puțolana măcinată și amestecată cu hidroxid de calciu (var stins) și apa, formează un material cu proprietățile cimentului, dar mai ușor, mai elastic și impermeabil la apă. Fațada Panteonului are coloane corintice și uși mari de bronz, fiecare din ele cântărind 20 de tone. Cupola în interior are formă sferică. Grosimea cupolei descrește către partea superioară, unde există o deschidere circulară cu diametru de 9 m. Un inginer din grup este un pic contrariat. Întreabă cum de pereții Panteonului pot prelua forțele laterale introduse de cupola uriașă, chiar dacă este ușoară. Vizitatorii nu pot observa dar grosimea pereților este de 6m. Frumusețea cupolei este dată și de aspectul ei casetat. Diametrul cupolei este de 43m, pe când diametrul cupolei bazilicii San Pietro, proiectat de Michelangelo, este de 42m. Există totuși în Italia o cupolă a unui dom cu diametru mai mare. În special in timpul amiezii lumina pătrunde ca o raza gigantica prin deschiderea de sus. În plus Panteonul are o acustică formidabilă. Observ că un membru al grupului devine f interesat. Se zice că în Panteon nu plouă niciodată, ceea ce e parțial adevărat. Jetul de aer care se formează, de tip cămin, transformă picăturile de apă intr-o pulbere fină.

În evul mediu Panteonul a fost transformat în biserică catolică. In Panteon au fost înmormântați pictorul Rafael și primii doi regi ai Italiei. Era un profesor la școală care ne îndemna să devenim cetățeni valoroși, ca în final să căpătăm un loc în Panteon. Dar în lumea noastră latină funcționează mai puțin meritocrația. Ca dovadă, in Panteon mai există mormântul unei a patra persoane. 

(NR Dupa cum se vede, redactia nu a facut nici o remarca la acest episod. Ce sa-nsemne asta?)

Doar o completare, am luat masa in oras, cum spuneam, am ajuns sa mincam zilnic, undeva pe niste pietre, un pane casereccio cu prosciutto cotto si mortadela cu fistic. Gott sei dank, fara pizza!

Ghidusu mai povestea din amintirile lui, ca se afla la Roma cu mai multi, si au luat pane pe care o mincau pe strada. Erau impreuna cu unu, Fanica Ionita, nu-l stiti voi (nume schimbat de redactie), un baiat tare bagacios. Ajungind in fata unei vitrine cu masini de lux, Maserati, il vede pe Fane ca ascunde piinea in sin. Contrariati se-ntreba de ce. Afla ca Fane vizitase magazinul ca potential cumparator de Maserati si s-ar fi jenat daca ar fi fost vazut mincind piine pe strada, desi aceasta ar fi fost un semn ca a inceput sa stringa bani pt masina.