De ce cad avioanele Boeing 737 MAX

S-a vorbit mult in ultimul timp de prabusirea unui Boeing 737 Max in Indonezia, pe data de 29 Octombrie, al companiei Lion Air. Pt. cine nu stie, imediat dupa decolare, la doar citeva minute pilotii au pierdut controlul avionului si a cazut in ocean. Toti cei 189, pasageri si echipaj, si-au pierdut viata.

Ancheta a dovedit ca a fost o combinatie intre complicatie electronica, incompetenta pilot si ghinion.

Boeing 737 MAX e o noua varianta a lui 737, o varianta care are mult succes comercial. Sunt comandate peste 4700 de bucati. Avionul are motoare ceva mai mari si mai eficiente decit varianta standard. Se spune ca economia de combustibil ar fi, chipurile, de peste 14%. (In paranteza fie spus avioanele au ajuns la un consum de 2,3l/pasager/suta de km, chiar mai putin decit auto). Din cauza motoarelor mari a fost necesara miscarea acestora inainte si, pt. a pastra garda la sol, trenul anterior a fost inaltat cu ca 20 de cm.

La testele in zbor s-a constatat insa ca exista o tendinta a avionului de a-si ridica botul prea puternic si deci sa intre in stall. Asta se datoreste tractiunii mari a motoarelor care provoaca acest moment "pitch". Pentru a se ameliora aceasta tendinta a fost instalat un sistem electronic, Maneuvering Characteristic Augmentation System (MCAS), care primeste informatii de la senzorul AOA (Angle of Attack) si la incidente prea mari, periculoase da comanda sa se lase botul in jos.

inregistrare cutia neagra

La zborul cu pricina se pare ca unul din senzorii AOA s-a defectat si a dat sistemului informatii false, asa cum se vede din inregistrarea cutiei negre.

Se pot observa liniile verde si rosu care arata informatiile senzorilor. In mod normal acestea ar trebui sa fie identice, dar inregistrarile arata o mare diferenta, deci e clar ca un senzor era defect.

Deci sistemul MCAS, care primea informatii de la senzorul defect, impingea botul avionului in jos, pilotul incerca sa corecteze, dar sistemul repeta incercarea dupa 5 secunde. In final pilotul a cedat, nu e prea clar ce s-a intimplat cu el si avionul s-a prabusit. Se pare ca la mai mult avioane din flota se semnalase aceste defecte, chiar si la avionul prabusit se schimbase senzorul. Intimplarea parca e trasa la indigo de la alta catastrofa a lui Airbus, de care am scris aci de-ce-cad-avioanele-de-la-iar-93-la Airbus. Mi se pare absolut criminal ca armate de ingineri si savanti nu reusesc sa asigure ca acesti amariti de senzori AOA sa functioneze cit de cit sigur. Eu as pune pur si simplu un fir lipit de fereastra pilotului care s-ar alinia in curent si i-ar da pilotului informatii sigure de incidenta la care zboara, de altfel asa se procedeaza la planoare si nu prea se intimpla sa se defecteze. De asemenea nu inteleg de ce datele care se inregistreaza in "cutia neagra" nu se trimit automat la o statie centrala, la sol, unde ar putea fi analizate in timp real si nu ar mai fi necesara, la fiecare accident, cautarea cutiei prin fundul oceanelor sau prin prapastii!?

Intrebarea e de ce nu pilotul nu a debransat sistemul?

Desigur Boeing prevazuse o procedura de debransare, vezi pozele de mai sus si descrierea procedurii de mai jos:

Problema a fost ca pilotii habar nu aveau ca exista acest sistem si deci nu stiau ce trebuie facut intr-o asemenea situatie. A inceput un adevarat razboi intre Boeing si piloti. Boeing pretinde ca a dat toate informatiile necesare, dovedind cu manualul de zbor, dar pilotii spun ca ei sunt piloti, nu cititori.

Compania aeriana Southwest a insistat ca pe panoul de bord sa existe si informatii directe al nivelului unghiului de atac, asa cum se vede in poza de mai jos. Dar se pare ca alte companii nu au aceasta optiune.

In loc de concluzii
E tare neplacut ca aceasta tragedie a dat apa la moara unei multimi de ziaristi care habar nu au despre ce-i vorba dar s-au pornit cu comentarii care de care mai ilare. TVul german, desigur cumva satisfacut ca Boeing a facut o gafa, chiar la Telejournal, a comentat la modul ca avionul, desi nou, era prost proiectat si nu au fost scolarizati pilotii.
Dincolo de aceste comentarii ramine intrebarea relatiei om-masina, este omul depasit de tehnica, sau tehnica nu e la nivelul omului?
Probabil ca fiecare care a primit un mobil nou e cumva descumpanit cind vede noile comenzi. Un coleg si-a cumparat o masina noua si, eram impreuna, nu a reusit sa deschida portbagajul!

Multi ani Romania

Multi ani Romania, de la un pictor care a fost cindva, autorul multor ilustrari ale avioanelor IAR ..,.

RRX, amintiri recente

Nu stiu daca am epuizat capitolul amintiri vechi, din cind in cind mai imi trece cite ceva prin cap, dar imi propun sa pun pe ecran si amintiri mai recente, desi amintirile recente nu sunt la fel de arzatoare, la fel de intensive ca cele din tinerete. Poate si d-aia prietenii lui Alzheimer stiu ce s-a-ntimplat in urma cu 60 de ani, dar habar nu au ce au facut acum cinci minute.

Acum vro citeva saptamini am fost invitat, de concernul la care am muncit 20 de ani, la intilnirea pensionarilor. Nu e prima invitatie, au mai fost si altele in trecut, dar la care nu am vrut sa particip, parca nu ma impacam cu statutul de pensionar. De data asta insa, am avut un moment de slabiciune si mi-am zis hai sa merg. Eram convins ca se va minca bine, se va bea bine si in definitiv oricum nu aveam altceva mai bun de facut.
Am intilnit multi fosti colegi, ici colo a fost penibil, pe citiva ii recunosteam, dar habar nu aveam cum ii cheama, pur si simplu uitasem, pe altii nu-i recunosteam, dar cind imi spuneau numele stiam cine sunt.
Cea mai impresionanta a fost intilnirea cu D-l Gerstmeyer, l-am recunoscut intr-o clipita, desi nu-l mai vazusem de 20 de ani. Ii sunt f. recunoscator domnului deoarece el m-a angajat in concern, in niste imprejurari incredibile. Facusem cerere de angajare pt. un post extrem de modest, post care fusese dat in ziar, de calculat greutatea pieselor de tren. De regula aceasta e sub nivelul unui ing. e cam la nivel de tehnician, dar aveam neaparata nevoie de un job. 
Pe baza CV si interviu, D-l Gerstmeyer mi-a oferit insa un post de cercetator si sef de proiect, la un proiect care chiar atunci prindea viata. Acest post, care nu avea nici o legatura cu ce fusese dat la ziar si pt. care facusem cerere, mi-a schimbat complet viata, nu numai ca mi-a deschis perspectiva unui alt nivel de viata, prin salariul imens pe care l-am primit, salariu la care nici nu am visat vrodata, (corectura, atunci mi s-a parut imens, dupa un timp insa m-am obisnuit si mi s-a parut doar mare, dar nu si imens), dar m-a propulsat in elita ingineriei, in Germania, tara inginerilor. A fost ca si cum m-as transfera din postul de fundas stinga la echipa Vilcelele de sus, in postul de centru atacant la Real Madrid. D-l Gerstmeyer are acum, cred, in jur de 90 de ani, nu m-a recunoscut din prima, de abia cind i-am spus numele, un nume care suna altfel, a avut revelatia si mi-a zis, a tu esti cel cu fibra de carbon! Am profitat de ocazie sa-i multumesc pt ce a facut pt mine in urma cu 25 de ani si sa-l felicit ca prin angajarea mea a luat o decizie extrem de buna. S-a amuzat de poanta impreuna cu inca citiva care asistau la discutie.
Am avut parte si de o vizita in fabrica. Am fost condusi de un ing tinar, vizibil incurcat de sarcina de a le arata unor lupi suri, unii dintre noi lucrasera peste 40 de ani in firma, ce si cum. Desi stiam totul pe dinafara si nu se schimbase prea multe am fost totusi f. impresionat.
Aici trebuie sa fac o paranteza f mare. Bransa trenurilor, ca vehicule de transport public, e o bransa extrem de conservativa. Este pur si simplu coplesita de f multe norme, controale de calitate etc. Un tren e proiectat pt 25-30 de ani si parcurge, anual, ca. 500.000 km. Asta in timp ce un auto parcurge, spre comparatie, de regula, in toata viata lui, de abia ca. 250000, cu exceptiile de riguare, care ajung chiar la un milion. Normele au fost editate cu cel putin o suta de ani in urma, si mai nimeni nu a avut curajul sa le schimbe. De ex. forta axiala de 1500 kN a fost determinata in urma cu o suta de ani la trenuri de marfa la care pt. formarea trenului, vagoanele erau trimise pe un plan inclinat si se ciocneau cu restul trenului. Azi trenurile moderne de pasageri sunt formate prin apropierea f usoara a vagoanelor si nu de putine ori cu senzori. Astfel incit forta masurata e de cel putin 10 ori mai mica, dar totusi, normele de proiectare au ramas la enorma 1500 kN.
Am povestit asta ca sa arat cit de grea e viata unui cercetator in acest domeniu, noul e extrem de greu acceptat. Nu de putine ori la proiectele mele am fost luat la misto, a trebuit sa lupt singur impotriva tuturor pt. a incerca sa implementez ceva nou. Un exemplu ar fi tehnologia de sudura Friction Stir Welding. Am aflat de ea cu peste 20 de ani in urma, fusese inventata de TWI in 1991. Am propus si s-a aprobat sa cercetez aceasta tehnologie. Am incercat sa determin proprietatile acestei suduri, la solicitari statice, dinamice, oboseala, coroziune, factori economici, reparatie, etc. rezultatele au fost peste asteptari, dar nu a folosit la nimic, fabricatia a pus veto si asta fu. Deci in momentu in care am iesit la pensie aceasta ramasese in sertar. Cu atit mai surprins am fost, la vizita in fabrica, sa vad ca aceasta tehnologie era folosita cu entuziasm.
Mi-am amintit de:

A new scientific truth does not triumph by convincing its opponents and making them see the light, but rather because its opponents eventually die, and a new generation grows up that is familiar with it.

Max Planck
Alt moment emotionant a fost RRX (Rhein Ruhr Expres). Acesta a fost ultimul proiect la care am lucrat. Este vorba de 82 de trenuri care urmeaza sa mearga in zona noastra in regim de regio, intr-un tact de 15 minute.

RRX

Varianta standard e formata din patru vagoane, doua, in fata si in spate, motoare si cu cabina, iar celelalte doua cu etaj. Marea problema era aceea, cu care m-am luptat toata viata la avioane si incepe si acum la batrinete, greutatea. Mai ales vagoanele de la mijloc, cu etaj, care aveau o lungime de peste 25 de metri trebuiau sa fie f. usoare pt a nu depasi sarcina maxima admisa, pe axa, de 17 t. Era clar ca eram obligati sa inventam ceva nou, cu solutiile clasice nu am fi avut nici o sansa.

Solutie lipita...

Intimplarea face ca in acea perioada tocmai sa fi finalizat un proiect de cercetare interesant in care se studiasera solutii noi lipite si cu structuri compozite. Nu cred ca trebuie sa adaug ca neincrederea in aceasta solutie era cit casa, cine a mai pomenit asa ceva la trenuri? Si totusi am primit verde la studiu, si am inceput iarasi un program extrem de stufos de certificare a solutiei, program care a cuprins extrem de multe incercari, incl. la coroziune, chimicale, detergenti, sau socuri termice. Cind am iesit la pensie inca nu se luase o decizie, eram extrem de scheptic. Cu atit mai surprins am fost la vizita prin fabrica sa vad trenurile fabricate si cu solutia pe care am studiat-o, implementata. Zilele urmatoare aceste trenuri vor intra in serviciu, ma voi duce la gara sa le vad, sa beau o bere si sa ma mindresc ca si eu am contribuit un pic. Sper sa nu se dezlipeasca. Vom vedea peste 30 de ani!😅

Herr G

Herr G mergea linistit cu bicicleta. Era o zi de toamna molcoma si destul de insorita. Nu mai era la prima tinerete dar totusi era ca bradul, doar cu niste crengi lasate. Venea de la dentist, se simtea usurat, tratamentul la dentist era, pt el, una din cele mai neplacute chestii. I se facuse un tratament de gingivita cu anestezie, anestezie care incepea sa-si piarda efectul si incepea sa-l doara. A ales un traseu nou, printr-un cartier de nesimtiti, cum spunea el, de vile elegante. Ii placea sa se uite la ele din mers si sa-si imagineze cum o fi sa traiesti in asa ceva.

Povestea Inelului

Aceasta e o poveste scrisa de un fost coleg, inginer, Alexandru Maroiu, din volumul 

ALEX MAROIU

DICTIONAR COMERCIAL SUBIECTIV 

de unde se vede ca inginerii sunt talentati. 

A = AFACERE
AFACERE = Tranzactie financiara, comerciala sau industriala bazata de obicei pe specula; intreprindere cu rezultat favorabil

 Povestea Inelului
     Nimeni  nu vedea inelul, treceau toti calcand pe langa el, parca orbi si neinteresati de afaceri. Paul, baietelul de 6 ani, a vazut primul acel inel cu piatra rosie, sclipitoare. L-a ridicat incet de jos si apoi l-a sters cu grija de patalonii scurti, „ Cred ca valoreaza mult” si-a spus el in minte, apoi l-a bagat in buzunar si a continuat sa se joace.   Cand seara la culcare si-a adus aminte de inel, s-a mai bucurat inca o data de norocul care i-a suris, „ Il voi da pe 6 lei, cat face o punga de bomboane cu miere ”. Avea si un cumparator, pe George, vecinul cel istet, un baiat de 15 ani care cumpara si vindea totul pe strada lor.   A doua zi, dupa ce a obtinut cei 6 lei, Paul, in timp ce rontaia bomboanele cu miere, chiar a fost multumit sa auda cat de fericit era George, ii daduse banii si ii spusese, „ Voi avea pana diseara alta mingie de fotbal, una adevarata ”.    Nu a facut imediat legatura cu inelul si nici nu l-a interesat unde l-a dat mai departe George, in fond el facuse ce trebuia. Important a fost ca toata lumea era multumita, inclusiv Victor, cel mai smecher baiat din cartier, cel care la cei 18 ani ai lui, invartea usor pe degete toate fetele din cartier, inclusiv pe Lena, cea mai frumoasa fata dar  si cea mai dispusa „ sa primeasca si sa dea la randul ei ”.     Cand Lena s-a laudat cu inelul cel nou, toti au inteles ca fusese in parc cu Victor si ca alesese sa stea de vorba pe banca din fundul parcului, acolo unde nu poti fi vazut din frunzisul des. Au stat acolo pana seara, unii chiar au auzit-o pe Lena scotand niste gemete ciudate, poate ca inelul nu-i venea bine si o strangea.   

Sa ne batem in analize

Intr-o casnicie, dupa mai multi ani, o parte din dragoste se transforma in camaraderie, camaraderie insotita si de un spirit de concurenta. Partenerii ajung sa se-ntreaca in multe domenii, de la care e mai simpatic, la care e mai cult si pina la care e mai sanatos. Acest din urma aspect capata importanta tot mai mare odata cu trecerea anilor, se ajunge la un fel de inspectie tehnica cum e la masini.

Sa vedem cum se trateaza diferitele cazuri:

Caz unu, rezultatele ei sunt mai bune decit ale lui.

Aceasta situatie e considerata normala, se stie ca femeile traiesc mai mult, lucru care nu ar fi posibil daca ar avea analize proaste. Dar barbatul si-a facut-o cu mina lui si a ajuns cu un picior in groapa. Ca i s-a spus de mii de ori sa inceteze cu bautul, fumatul si cu curvele. Si ai putea sa faci si tu ceva, sa te misti, nu te-ai plictisit sa stai toata ziua pe canapea, sa te uiti la meci si sa bei bere? Dar, draga mea, ieri am taiat crengile la copac, ma cam dor picioarele de la urcatul de zeci de ori pe scari la 7 metri inaltime, am strins frunzele, am sapat gradina. Chiar vroiam sa-ti spun cind te vedeam cocotat acolo sus, ca un cocostirc, daca ti s-a urit cu viata, dar nu-ti pasa, asa ti-a placut tie sa te dai cocos, nu vezi ce ramolit esti, vrei sa cazi de acolo sa ramii schilod, sa ma chinui eu cu tine.

Dar gata de acum trebuie sa-ti bagi mintile-n cap, se taie friptura si mai ales tuica, vinul si berea. Asa un paharut la sf. de saptamina mai treaca-mearga dar nu in fiecare zi.

Dar draga mea, alcoolul e bun la scaderea colesterolului, nu vezi ca e cam mare.

Caz doi, rezultatele lui sunt mai bune decit ale ei.

Matilda

Aceasta poveste de duminica e imaginara, nu are nici o legatura cu mine, sau cu fosta mea iubita, Matilda.

Matilda
In tinerete aveam lipici la fete. Inalt, subtire, ochi verzi, par negru, lung, ondulat, inima zburdalnica. Dupa gustul meu prea slab si cu trasaturi prea feminine.
In fiecare dimineata plecam la munca, la aceeasi ora, cu acelasi autobuz. In statie erau cam aceleasi persoane, uneori imbracate mai tot timpul la fel, ca puteai sa spui, uite-l pe tipul ala in camase in carouri. Si ea era in fiecare dimineata acolo, ne culcusam de fiecare data unul linga altul, acolo unde e burduful. Pe masura ce se aglomerea eram tot mai aproape unul de altul, chiar extrem de aproape si chiar extrem de intim as putea spune, mai ales pt un baiat tinar, single. Cobora cu doua statii inaintea mea. Intr-o simbata, luni urma sa plec in concediu, simt ca incearca sa se elibereze cu vro doua statii inainte de statia obisnuita. „Coboriti la prima?“. Nu am sesizat semnul intrebarii. Suna mai degraba „Coboriti la prima!“. Mi s-a parut ca ma invita, asa ca merg dupa ea. Cobor si o urmaresc. Mi se pare ca se uita inapoi sa nu ma piarda. Intra intr-un bloc, dupa ea, pastrez distanta, ii aud pasii pe scari, o urmez, la un etaj vad usa intredeschisa, intru. Ne iubim cu patima, repetat, adunasem atita „ura“ in diminetile din autobuz. La un moment dat, epuizat, atipesc citeva minute. Cind ma trezesc, sa fi fost deja spre prinz, nu mai era nimeni in apartament.
Astept nerabdator terminarea concediului, dimineata, autobuz, nimic, las unu, las doua, nimic. Trec saptamini, trec luni, nimic.
***************
Peste 20 de ani in Germania, eram membru intr-o comisie si ne intilneam regulat la o firma aflata intr-o padure, pe niste coline, intr-un mic oras german. Mergeam cu trenul si de regula, mai apoi, luam taxiul. Era o zi de primavara deosebit de frumoasa, asa ca m-am hotarit sa merg cu tramvaiul, mai ales ca aveam destul timp. Tramvaiul era ca si gol, cu multe locuri libere pe scaune.
O vad, statea in picioare la articulatia tramvaiului. Ma duc linga ea, pastrind distanta legala. Tare mi-as fi dorit sa se aglomereze. La o curba strinsa chiar o ating discret. Ma trece un fior, am impresia ca si pe ea. Imi cer scuze din priviri, imi raspune cumva… Precis e ea, ea trebuie sa fie, parca mai frumoasa. Ii caut miinile cu privirea. Nemtii tin verigheta pe dreapta, romanii pe stinga. Nu avea decit un mic inelus.
Ajung la destinatie mai repede decit mi-as fi dorit. Cobor. Tramvaiul mai zaboveste in statie, vatmanul vindea bilete unui calator. O iau pe jos, ma ajunge tramvaiul din urma, mergea destul de incet, gifiia la deal. Ii zimbesc si-i fac cu mina. Imi zimbeste si-mi raspunde la salut, chiar alearga in fundul tramvaiului, imi trimite chiar bezele.
Sunt convins ca o chema Matilda.

De crestat in grinda, 25 Octombrie

Senzational, dupa o lupta crincena am reusit sa scot a doua editie. Marea noutate, a acestei a doua editii, e ca am reusit, sper, sa indepartez multimea greselilor gramaticale si de sintaxa, a dezacordurilor, a expresiilor de lemn, pentru care imi cer scuze. In plus am completat cite ceva, mai ales pe baza comentariilor cititorilor primei editii. Comentariile au fost in mare parte la obiect, unele de circumstanta, dar altele chiar f dure. Oricum eu le multumesc tuturor.
A fost o experienta f. interesanta.

Lansarea "oficiala" va avea loc pe 25 Octombrie.

La Grausor

Drumul Gazarului era un cartier de mahala care arata exact asa cum se numea. Intr-o parte era marginit de inchisoarea Vacaresti, in alta de Cocioc (delta Bucurestiului, chipurile) mai la sud de lanuri de porumb si era chiar si o vie. Mai la stinga era balamucu, Spitalul de nebuni nr 9. La „Mandravela”, in intersectie, dimineata era plin de lume, care astepta sa vada cum sunt dusi detinutii la munca. Erau dusi in camioane deschise, cine avea noroc putea sa-i arunce rudei respective o desaga cu ceva tigari sau bautura. Am stat si eu sa-i arunc unui unchi. Paznicii se faceau ca nu vedeau, de fapt primeau si ei cite ceva.