Ca jolly joker eram bun de toate, cindva am primit sarcina sa scriu Manualu de prezentare al avionului. E stiut ca pt. certificarea avionului e nevoie si de o lada de documente, manuale de insotire. Asta era reglementat printr-un document intenational ATA 100. Evident nu scrisesem niciodata un manual de prezentare si, ce era mai nasol, eram prea fris si nu cunosteam avionu. Am luat desenele de ansamblu de la structura si de la principalale componente, combustibil, aparatura de bord, hidraulica, instalare motor si ma rog, la tot ce mai exista si le-am dus in pivnita unde era un labor foto. Acolo le-am lasat la fotografiat. Mai apoi am facut interviuri cu respectivii specialisti. Am lipit pozele intr-un dosar si am dat la scris la masina textele de rigoare. Peste citiva ani institutul va avea o sectie intreaga specializata in carti tehnice, da atunci eram putini si faceam de toate. De altfel mi-a prins extrem de bine, am reusit sa-nvat avionu ca nimeni altu. Porcaria e ca asta se-ntimpla cindva iarna cind prietenii mei, ramasi repetenti si-nca studenti, erau in vacanta la schi. Asa ca-ntimp ce urma sa se bata la masina, am facut cerere de concediu, nu am asteptat aprobarea si dus am fost, citeva zile. La-ntoarcere, Stefanescu, care era sef de sectie, deja imi facuse raport de sanctionare, pt. ca nu aprobase cererea. Ma cheama dir. Zamfirescu sa-i raportez cum stau cu Manualu de prezentare. Intre timp se batuse deastul de mult la masina si se formase un dosar impresionant de mare. Dir. a fost extrem de multumit, da sanctiunea a ramas, reducerea salariului cu 20%, pe o luna. M-am intilnit cu Stefanescu acum vro doi ani in Bucuresti la Institut. Are cred vro 80 de ani, e general in rezerva si se tine f. bine. Culmea e ca-si amintea de episodu respectiv si a zis ca mi-a prins f. bine sanctiunea deoarece m-am facut baiat de treaba.
Cindva am ajuns la armata, UM 1940, Medias, Scoala militara de maistri militari. Ciudat era ca exista un panou unde rau trecuti sefii de promotie ai scolii, undeva era si Regele Mihai, culmea e ca ofiterii erau tare mindrii ca Regele Mihai a invatat in scoala lor. De regula barbatii povestesc, la un pahar de vorba, cu mare placere de armata. Nu fac exceptie, in primu rind am dus-o destul de bine, cu noi a fost si Ghita Bodnaras, ta-su era mare stab. Ghita era un baiat f. de treaba, facuse fac. in Anglia, cind primea pachete le impartea cu noi, chiar si tigarile. Era tinut in scurt de ta-su. A plecat intr-o permisie sa-si vada gagica venita din Anglia si a fost urmarit de secu care l-a luat din Gara de Nord si l-a trimis pachet inapoi la unitate. De altfel peste citiva ani a fugit din tara. Cred ca datorita lui am avut conditii deja mai omenesti. De altfel cele sase luni le-am petrecut in salile de curs, calare pe avioane sau pe pista. Am invatat MIGurile 15 si mai ales 21, a fost tare interesant, mai ales ca am facut porniri de motoare in cabina, e o senzatie fantastica sa simti motoru sub tine, mai ales cind il bagi in fortaj. Ultima luna a fost la Bacau, stateam cu pilotii, faceam pregatirea inainte si dupa zbor, teribil de frumos desi uneori erau zboruri in zori, adica ne sculam la patru.
Cu aceasta se termina partea romantica, implineam 24 de ani. In curind vor incepe greutatile, necazurile.