Am devenit si scriitor si apoi soldat.

Ca jolly joker eram bun de toate, cindva am primit sarcina sa scriu Manualu de prezentare al avionului. E stiut ca pt. certificarea avionului e nevoie si de o lada de documente, manuale de insotire. Asta era reglementat printr-un document intenational ATA 100. Evident nu scrisesem niciodata un manual de prezentare si, ce era mai nasol, eram prea fris si nu cunosteam avionu. Am luat desenele de ansamblu de la structura si de la principalale componente, combustibil, aparatura de bord, hidraulica, instalare motor si ma rog, la tot ce mai exista si le-am dus in pivnita unde era un labor foto. Acolo le-am lasat la fotografiat. Mai apoi am facut interviuri cu respectivii specialisti. Am lipit pozele intr-un dosar si am dat la scris la masina textele de rigoare. Peste citiva ani institutul va avea o sectie intreaga specializata in carti tehnice, da atunci eram putini si faceam de toate. De altfel mi-a prins extrem de bine, am reusit sa-nvat avionu ca nimeni altu. Porcaria e ca asta se-ntimpla cindva iarna cind prietenii mei, ramasi repetenti si-nca studenti, erau in vacanta la schi. Asa ca-ntimp ce urma sa se bata la masina, am facut cerere de concediu, nu am asteptat aprobarea si dus am fost, citeva zile. La-ntoarcere, Stefanescu, care era sef de sectie, deja imi facuse raport de sanctionare, pt. ca nu aprobase cererea. Ma cheama dir. Zamfirescu sa-i raportez cum stau cu Manualu de prezentare. Intre timp se batuse deastul de mult la masina si se formase un dosar impresionant de mare. Dir. a fost extrem de multumit, da sanctiunea a ramas, reducerea salariului cu 20%, pe o luna. M-am intilnit cu Stefanescu acum vro doi ani in Bucuresti la Institut. Are cred vro 80 de ani, e general in rezerva si se tine f. bine. Culmea e ca-si amintea de episodu respectiv si a zis ca mi-a prins f. bine sanctiunea deoarece m-am facut baiat de treaba.

Cindva am ajuns la armata, UM 1940, Medias, Scoala militara de maistri militari. Ciudat era ca exista un panou unde rau trecuti sefii de promotie ai scolii, undeva era si Regele Mihai, culmea e ca ofiterii erau tare mindrii ca Regele Mihai a invatat in scoala lor. De regula barbatii povestesc, la un pahar de vorba, cu mare placere de armata. Nu fac exceptie, in primu rind am dus-o destul de bine, cu noi a fost si Ghita Bodnaras, ta-su era mare stab. Ghita era un baiat f. de treaba, facuse fac. in Anglia, cind primea pachete le impartea cu noi, chiar si tigarile. Era tinut in scurt de ta-su. A plecat intr-o permisie sa-si vada gagica venita din Anglia si a fost urmarit de secu care l-a luat din Gara de Nord si l-a trimis pachet inapoi la unitate. De altfel peste citiva ani a fugit din tara. Cred ca datorita lui am avut conditii deja mai omenesti. De altfel cele sase luni le-am petrecut in salile de curs, calare pe avioane sau pe pista. Am invatat MIGurile 15 si mai ales 21, a fost tare interesant, mai ales ca am facut porniri de motoare in cabina, e o senzatie fantastica sa simti motoru sub tine, mai ales cind il bagi in fortaj. Ultima luna a fost la Bacau, stateam cu pilotii, faceam pregatirea inainte si dupa zbor, teribil de frumos desi uneori erau zboruri in zori, adica ne sculam la patru.

Cu aceasta se termina partea romantica, implineam 24 de ani. In curind vor incepe greutatile, necazurile.

Ma pis pe desenele tale!

Povesteam ca eram bagat in chestiile nasoale, si erau destule, doar citeva exemple:
Dir. Zamfirescu ma cheama si-mi zice ca trebe sa ma duc la Bacau sa rezolv problema inchiderii trapelor mari din fuselaju anterior. Acolo era instalat echipament electronic si erau doua trape mari de vizitare, trape cu sarniera "cioc de papagal".
Precizia cu care se lucra nu era f. mare. In primu rind, la prototip, trasaju, asta inseamna conturu avionului, a fost facut manual pe niste folii mari, la scara 1:1. Multumita lu nea Jenica Pirvulescu, un tehnician cu miini de aur, era o munca f. grea, se statea cocosat pe planse orizontale, curbele se trasau cu niste betisoare elastice, care se fixau cu greutati. Mai tirziu, un matematician exceptional, Dan Vatui, a reusit sa matematizeze toata suprafata avionului, astfel ca unde puneai degetu se stiam coordonatele in 3D, e drept de abia atunci cind a avut la dispozitie un calculator performant, Cyber. Sirbii au facut ochii ca la melc la asa realizare.
In al doilea rind la nituire structura "trage" se deformeaza. Asta facea ca trapa sa nu se-nchida ca lumea. facusem toate verificarile de rigoare si m-am prezentat la Bacau. Fabricarea IAR 93 era un mare secret de stat, se intra f. greu in hala respectiva. Cumva am reusit sa trec peste toate sicanele si peste toti coloneii care dadeau aprobari. M-am dus la ing. raspunzator, il chema Stefancelmare, fara misto, un tip tinar cu vro doi ani mai mare ca mine, care m-a trimis la nea Marin, cred ca asa il chema, un muncitor batrin. Acesta a luat un fier beton, l-a batut, l-a gaurit, l-a indoit si l-a montat in locu ciocului de papagal. A tot tras de el pina s-a inchis trapa la fix, l-a demontat, l-am luat, l-am masurat, am facut desene de executie, la rosu,  s-a executat prin frezare, si totu a fost la fix, toate urmatoarele variante de IAR93 au avut aceleasi desene. Apropos "desene la rosu", pt. a urgenta fabricarea, toate modificarile se faceau cu creionu rosu direct pe ozalid, cindva o echipa mare le-a bagat in desenele pe calc.

Am intrat in echipa de echipare pt. prototip, acesta urma sa fie inzestrat cu senzori de tot felul, care inregistrau fortele pe diferite elemente, se urmarea chiar ridicarea in zbor a polarei avionului, prin lipirea unor furtunase mici pe suprafata aripii, pt. a masura presiunea statica, precum si testarea pct. din diagrama de manevra. Cine nu stie ce-i aia polara e rugat sa caute pe net. A fost facut chiar proiectu instalarii unor rachete de dimensiuni mici, la extremitatea aripii sau a ampenajelor, care urmau sa excite avionu la anumite viteze si inaltimi, prin raspunsu avionului, din accelerometrii respectivi, se obtinea frecventa proprie si forma proprie, lucru extrem de important pt. determinarea vitezei de "flutter". Telemetria nu era f. dezvoltata si semnalele urmau sa se execute secvential si sa se trimta unu dupa altu, inregistrarea urma sa se faca pe un "magnetofon" cu 24 de canale. Magnetofonu era de marca Schlumberger, a fost prima mea intilnire cu o firma straina, la o expozitie la Sala Palatului, Bucuresti. Magnetofonu l-am instalat in cutia de munitii a tunului. Am facut, impreuna cu un coleg, Ionut Ulmanu, zeci de desene de instalare a diferitelor componente si am mers cu ele la Bacau. Era destul de nasol pt. ca toate desenele erau secret de servici si daca pierdeam vrunu sau ma imbatam o pateam rau de tot. Ajung la un colonel, directoru de proiect in fabricatie, unu Roventa, mai tirziu director la Turbomacenica, si mai tirziu dat afara din armata ca ar fi furat blugi din Paris, ii arat desenele, ii povestesc la ce sunt bune, dupa ce ma asculta fro 5 minute se inroseste, imi spune, zbierind, ca el trebe sa dea avionu la zbor si ca "se pise pe desenele mele". Cindva s-a instalat totusi, cite ceva din ce proiectasem noi.

Da am avut si o mare satisfactie, un adevarat orgasm, umblind prin fabrica am vazut citeva piese proiectate de mine, petalele de la containeru parasutei, parafocu din fus. posterior, apropos, motoarele nu erau paralele ci convergente, cu un unghi de 1.5°, lucru ce a complicat enorm proiectarea peretilor parafoc. Am avut pur si simplu orgasm, eram gata sa le fur sa le iau acasa, m-am dus la muncitorii care le montau, i-am intrebat daca se potrivesc, era bine, le-am spus ca eu le-am proiectat, le-am aratat mindru numele din desene.
P.S La postarile cu IAR 95 am vazut ca mai multi baieti au pus diferite intrebari, voi incerca sa raspund, putina rabdare.

Amintiri, amintiri

Cind m-am apucat, cum spuneam, impins de la spate, la povestea mea eram sigur ca-n doua trei postari o sa epuiezez tot ce as avea de spus. Constat, cu panica, ca amintiriile se bulucesc, nu stiu ce sa spun mai intii, ce a fost interesant, ce a fost intimplator, ce a fost hotaritor?
Cert e ca a fost o perioada extrem de frumoasa, eram frumos, tinar, sanatos si bogat. Stiu, n-am uitat ca vroiam sa povestesc de fabricarea prototipului IAR 93, da ma iau de alte alea. Desi munceam mult eram totusi in Baneasa, linga parcu Herastrau, cistigam f. bine, mai ales ca locuiam la mama si la tata si nu aveam nici o intentie sa economisesc ceva, asa ca eram oaspete regulat, dupa munca, la restaurantele din Herastrau. Uneori dupa circiuma faceam cite o plimbare cu barca in nocturna pe lac. Gagicile curgeau cacalau, aveam o multime de pasiuni, pe linga munca, muieri, bautura, petreceri, jocu de bridge, care mi-a mincat multe nopti. Anii 70 au fost, cumva, ani de belsug, ma rog belsug relativ, se gaseau de toate, bani sa ai. Nu era nici o problema sa iei o friptura cit capacu de la WC, sa fumezi o tigare buna, in zilele normale BT, iat duminica Kent.

Da fotbalu era o mare pasiune, Institutu avea chair o echipa de fotbal se numea AVIA, cindva am ajuns chiar capitan de echipa, vezi pozna! Sunt al cincilea de la stg. la dr. in rindu de sus.

P.S Dupa acest divertisment voi reveni la tema noastra, desi poate voi face o pauza de Paste, vom vedea.

cilibiu

Proiectu avionului prototip era impartit intre sirbi si romani, romanii erau raspunzatori de fuselaju anterior, din fata pin-la cadru 16, cel posterior, de la cadru 34 pin-la coada precum si pt. ampenajele vertical si orizontal. Sistemele, respectiv combustibil, hidraulic, electric-electronic, tren aterizare si-l facea fiecare pt. el, erau in mare masura asemanatoare. Complicatia era ca desenele de executie se dadeau la "asimilare", adica erau verificate reciproc de parteneri, pt. a nu se produce confuzii textele din desene se scriau cu sabloane, o operatie extrem de anevoioasa si in plus trebuiau traduse in romana, respectiv sirba. Pe fiecare desen se scria "Desenu reprezinta piesa stinga, dreapta este simetrica", sau "Gauri pilot diametru 2,4, conf. LN 9199, gaurile finale se dau in concordanta cu componentele adiacente". Si asta de sute de mii de ori, in doua limbi. Asa se explica nr. f. mare de desenatoare, cred ca erau vro patru la un ing. Azi, aproape ca., datorita calculatoarelor, a disparut aceasta meserie, halele de proiectare fiind domenii cam exclusiv barbatesti. As zice ca e pacat, era mai frumos atunci!

Se muncea f. mult, erau si niste termine stabilite cu sirbii, pt. care se plateau penalizari, era si o mare concurenta "patriotica", care face primu prototipu si primu zbor. Lipsa de experienta isi spunea insa, cuvintu. Erau discutii interminabile daca niturile trebuiesc cotate de la margine, unii ziceau ca marginea e ca pisatu boului, sau de la partea indoita. Nu de putine ori se radea, cu lama de ras, ce a fost scris ieri, se scria nou si a treia zi se repeta ca-n prima zi. Eu fiind mai nou eram aruncat de colo colo, ajunsesem in colectivu de posterior, dupa succesu teribil obtinut cu proiectarea primului cornier, am inceput sa scot detalii. Trebuie spus ca "posterioru", la prototip, era f. complicat, avea derive ventrale, cirlig de acrosare, suporti pt. rachete de decolare, (cred ca suportii erau tutusi in centra), un rezervor de combustibil, introdus f. tirziu, pt. ca nu iesea centraju (echilibru avionului), parasuta de frinare, tubu prelungitor al motoarelor si respectivele elemente parafoc. Am proiectat mai multe piese, mai mici, mai mari.
Directoru Zamfirescu ma cam simpatiza si ma baga in toate chestiile care ardeau, zicea ca sa-l trimitem pe "Calu" ca e mai cilibiu. Nu-mi displacea, pt. ca ma plictiseam repede de un anume subiect si desenatu nu era nici pe departe talentu meu, faceam rapid schite de mina care erau trase-n tus, vorba aia "nu fu tus".
"Cilibilitatea" mea ma va costa prima sanctiune meritata si o salba de deplasari prin tara.

In episodu urmator, "ma pis pe desenele tale", primu orgasm de proiectant, nea Manole.

Primu cornier

ramasesem la repartitie, am ajuns inpreuna cu cítiva colegi la Institut, daca am fi avut note mai mici nu ne-ar fi luat Institutu si am fi ajuns la Tarom, fapt pe care la citiva ani l-am regretat. Baietii de la Tarom au umblat prin lume, au cistigat bani frumosi din diurna si bisnita in timp ce noi ne cocosam la planseta. Ma rog, fiecare cu norocu lui, ultimii din serie, unii fara diploma au ajuns la Aviatie utilitara.
M-am prezentat pe 1 August 1972 la primu meu loc de munca, institutu era la Baneasa, pe partea stg. cum mergi spre Ploiesti, intre podu Baneasa si Aeroport. Era o cladire mica, cred ca institutu avea pe atunci ca. 200 de oameni. Am nimerit la sectia de proiectare, toata proiectarea era intr-o hala, cu geamuri laptoase sa nu vada dusmanu secretele. Nr. de birouri si plansete era mult mai mic decit nr. angajatilor. Dar pe departe cel mai mare rau era sefu de personal, un anume Vizireanu, unu care mi-a facut, nu numai mie, zile extrem de grele, mai ales in insistenta lui de a ma tunde si de a fi punctual.
Am primit un colt de birou in colectivu de ampenaje, sarcina mea fiind sa razuiesc niste desene trase in tus pe calc, lucru pe care l-am facut cu entuziasm ca. 2 saptamini.
Conceptia IAR 93 era deja inghetata, facea parte din programu YUROM, Yugoslav Roman. De fapt conceptia era sirbeasca, sirbii aveau ceva experienta, facusera deja GALEB, de altfel ei erau vioara intii. Sirbii aveau avantaju ca aveau relatii bune cu vestu, Romania era sub embargou, tot ce a insemnat atunci metode de proiectare venea de la, sau prin sirbi. Regulamentu de calcul, AvP 970, normele germane LN (Luftnormen), precum si mai toate componentele, motoarele, ajungeau pe filiera sirbeasca.

Personalu institutului era extrem de tinar si extrem de entuziast. Cei mai cu "experienta" si pun cu intentie experienta in ghilimele erau adusi de la reparatii de la I.Av. Bacau, cum era ing. Zamfirescu, directoru tehnic, un oltean f. dastept, sau Badea sau Emanuel, adica vazusera avioane dar habar nu aveau cum se proiecteaza. O parte a agajatilor erau ofiteri ing. de aviatie, de ex. Rosca, mai tirziu dir. tehnic IAR 95 sau Stefanescu, mai tirziu sef proiect IAR99 si o alta parte ing. de tot felu de specialitati, mai ales TCMisti. Ce era f. frumos era ca o mare parte din personal era desenatoare si tehniciene, mai toate tinere, frumoase si dornice. Director era un colonel obez Moisei, a nu se confunda cu Moisil. Cindva a aparut si Coanda, da sa nu anticipam.

Spun ca exista mult entuziasm, se muncea f. mult, se faceau ore suplimentare care se plateau f. bine, pt. acele vremuri, nu de putine ori s-a muncit zi si noapte, se dormea pe birouri. Era pe undeva ca la mesteru Manole, ce se proiecta noaptea se corecta ziua si invers. Dupa cele doua saptamini de razuit calcu am primit prima sarcina de proiectare, un cornier, intre cadru 42 si 42a, in fuselaju posterior.

Domnu inginer Calu

Niste baieti simpatici si-ar dori sa le povestesc mai multe din intimplariile contructiilor de avioane romanesti. Am promis, da nu stiu daca ma voi putea tine de cuvint, voi incerca insa. Au trecut multi, multi ani, nu stiu daca ma mai tine memoria, poate ca ici colo voi inventa cite ceva, nu va fi cu intentie, in definitiv rog din start sa fiu scuzat, sunt doar inginer, am probleme cu exprimarea, mai ales de cind am o a doua limba, germana.

Da sa-ncep cu inceputu.
De fapt care e inceputu? Facultatea de Aviatie si Constructii Aerospatiale? Tii ce nume pompos, de fapt cind am inceput era doar o sectie modesta "Aviatie", la Fac. de mecanica, mai apoi a devenit Fac. de sine statatoare. Nu era usor sa intrii, se dadea examen, patru pe un loc. Am avut mare noroc de profesori, cred ca am capatat o buna pregatire teoretica, de la Carafoli, Petre Augustin, V.N. Constantinescu, Stambuleanu, Stratilat, Tipei, Patraulea, ca sa ma refer doar la cei de Aviatie, fara sa-i uit pe cei de inginerie generala, Radu Voinea, Simionescu, Buzdugan, Manea, Bujor Ionescu si sa ma ierte cei pe care i-am uitat.
Si totusi nu as putea spune ca stiam prea mult, ne lipsea enorm de mult practica, avusesem doar citeva saptamini la IRMA, Intreprinderea de reparatii material rulant (?) parca asa se numea, era la Baneasa unde vazusem reparatiile IL(14)iusinului, incl. motor, sau AN2 sau fabricarea BN2 si al I.Av.Bacau, reparatii MIGuri, sau sectia de butelii.
Nu zburasem inca niciodata cu un avion, e drept si din vina mea, multi colegi zburau, mai ales pe planoare, ca fostu coleg Sidon, care ajunsese chiar ceva campion, din pacate a murit mai tirziu intr-un accident, da ar fi trebuit sa-mi "sacrific" vacantele.
De fapt adevarata "scoala" a fost armata, la UM01940, la Medias, era scoala de maistrii militari, era bine dotata, desi fusese distrusa de inundatii, pe care am facut-o dupa fac. si ca. 6 luni munca, poate voi reveni la acest subiect. Cert e ca-n armata am invatat MIGu 15 si 21, am vazut si am inteles cum functioneaza un avion si ce vrea el. Poate oricine sa spuna ce vrea, da MIG 21 e o mica capodopera, multe chestii care azi se rezolva electronic s-au rezolvat atunci mecanic, extrem de ingenios.

Iata am primit diploma de ing., eram poreclit Calu, cineva suna la noi acasa si-o roaga pe mama sa vorbeasca cu dom ing. Calu. Nu traiam panica majoritatii absolventilor care functie de medie puteau sa ajunga sa munceasca la Tichindetii din deal, repartizerea se facea pe baza mediilor de terminare, cu cit era mai mica cu atit era mai departe de Bucuresti,chiar erau bancuri, cica Bula ar fi ajuns la Paris. Eram 25 (?) de absolventi si erau cam 27 locuri in Bucuresti, bataia a fost pe cele doua locuri la Brasov.

Nu am fost sef de promotie cred ca am fost al 7-8lea, cind am intrat in sala unde se facea repartizarea, io un prapadit de 62 de kg. la 1,8m, cu plete si cosuri, aveam doar 22 de ani, un colonel de aviatie, tare frumos, pa mine si azi ma impresioneaza extrem de tare uniformele, ma ia in primire si-mi spune ca are loc rezervat pt. mine la IMFCA (Institutul de Mecanica Fluidelor si Mecanica Aerospatiala), (Inca o denumire pompoasa), Unde mai pui ca salariu era mai mare ca-n alte parti exista asa-numitu spor de aviatie.


Va urma!

Amintiri din copilarie

Frinturi dintr-o conversatie pe blogu Antonesei
*******************
n-am auzit de frun poiet care sa fi copilarit la mahala.
La mahala nu e loc de pasarele, de poienite, e razboi, e lupta.. si unde mai pui ca si io m-am nascut la 1,8 kg, jur, nu e misto.. (paranteza, blogu asta e ocupat de avortoni) eram tare slabanog, lucru extrem de dezavantajos la mahala.
Da, am invatat ca un om dastapt reuseste intotdeauna sa domine unu voinic. Drept urmare multimea de copii de mahala, ca erau multi, tare multi, erau fascinati de radio construit de mine cu galena, de trotinetele construite din rulmenti, doua scinduri, o cutie de conserva, de tunurile si arcurile .. proiectate si construite.. sa construiesti hotoaice de caioase, (adica un dispozitiv cu care poti fura caise), sau prajina cu lipici sa prinzi porumbei, sau sfori cu ceara sa prinzi gargauni, si multe alte dispozitive, casute, aparate si masinarii.
Si cind nimic nu mai mergea, faceam inghetata, bunicii erau cofetari, duminica mergeam cu bicicleta si cumparam un bloc de gheata, ca n-aveam frigider, mai apoi invirtem, citeva ore bune, compozitia bunicilor, copiii mahalalei priveau prin gard si strigau “tigane, cind e gata inghetata?”, cindva ieseam la poarta si imparteam, mai ales ca mie nu-mi placea inghetata.
*******************
InimaRea, pai erai boier, stateai central, eu bagabondam pa Drumu Gazarului, acum e acolo cartieru berceni, da pa vremea aia nu erau dcit citeva case si-ncepea porumbu sau cite o vie. Nu aveam canalizare, mult mai tirziu s-a pavat strada cu pietre de riu. Pina la “Sosea”, asta insemna Soseaua Oltenitei, pe unde mergea tramvaiu 21, cam pe unde e acum Multivalenta, mincai o piine, de abia acolo era un telefon public. Acolo mergeam Duminica, la frizer, care ma punea sa spun barba-neagra si varza-acra, se amuza terbil deoarece sunt ririit, cu bunicu, mai apoi la meci, peste drum juca Constructoru, si mai apoi la Griusor, circiuma unde bunicu se facea praf.
In cartier il aveam pe nea Niculaie, care-si pierduse un picior in razboi, fapt ce nu l-a impiedicat sa faca peste 8 copii. locuiau toti intr-o camera, nea Niculaie iesea seara la gard si-ncepea sa-l injure pe Gheorghiu Dej si pa comunisti, trecea sectoristu si se facea ca nu aude. Tinea conferinte de cite doua ore pin-se termina bautura.
P.S Cei din urma vor fi cei dintii, multi “avortoni” chiar daca n-au iesit din spermatozoizi campino, au compensat cu timpu, si eu am facut sport si mai fac si azi la virtsa mea inaintata.
******************************
nea Gheorghe, shocu meu cultural a fost cind am mers la liceu, am facut la Ion Creanga, un liceu mic, doar patru clase pa an, unde se intra greu, pa vremea cind era pe cheiu girlii, linga pompieri, unde fuse un liceu teologic, care dupa ce am terminat eu a devenit iar teologic.
Era tare ciudat ca aveam biserica in curtea scolii, curtea era f.mare cu multi castani, aveam si cantina si internat de fete, profesorii erau cam timizi sa ne faca educatie comunista, chiar din contra, aveam un prof de istorie, care ne invata adevarata istorie. In liceu erau ca. 60% evrei, era inainte de marea emigrare, imagineaza-ti un mahalagiu ca mine in contact cu niste figuri citite, simandicoase, apretate.. din mahala unde conta pumnu sa ajung la argumente si discutii. Norocu a fost ca am cistigat de partea mea muierile, nu stiu daca ai observat, muierilor le plac derbedeii.. da despre asta vom vorbi alta data, deja am depasit copilaria, am ajuns la adolescenta.
****************************

Taranu e pe cimp

Voi incepe cu o banalitate, pe masura ce-mbatrinesti copilaria iti e din ce in ce mai vie, atit de vie ca dai in mintea copiilor. Cine vrea sa citeasca o amintire din copilarie meseriasa click aici

Nici eu nu fac exceptie, am tot scris de modu in care incerc, acum la batrinete, sa-mi satisfac dorintele din copilarie/tinerete, povesteam de bicicletele mele, chiar mi-am luat si o cursiera, am mers doar de citeva ori cu ea, e extrem de tare, am bagat 12 bari in pneuri, dupa citiva km ma apuca durerea de sale. Si acum ma dor salele, da din alt motiv, am sapat, greblat, muncit la pamint.
Ca si asta a fost un vis al copilariei mele, pamintu. Am cumparat o gradina, destul de mica, nu m-am incumetat la una prea mare, nemtii numesc asta "Schrebergarten", numele vine de la un medic Schreber. nu am vazut in alte tari, cred ca e un fenomen tipic german, gradini mici intre 250 si 450m², la marginea sau chiar in mijlocu oraselor. Totu in Germania e reglementat, deci si functionarea micilor gradini, exista o lege stufoasa care zice cum si ce si cit ai voie sa plantezi sau nu. Cica exista peste un milion de gradinari mici, evident toti bagati in "Vereine", cu presedinte, sedinte, cotizatie.

Casuta cumparata e cu de toate, apa curenta, canalizare (WC), curent, pozele de mai sus sunt facute de fostu proprietar, vara trecuta, este f. aproape de casa, doar un km juma. Acum arata un pic cam sifonata, asa cum e gradina la inceputu primaverii, am facut deja trei razoare, am cultivat ceapa si usturoi, intentionez s-o maninc verde, am mai pus castraveti in rasaduri, din astea nu prea se gasesc pe aici, si astept rasaduri de rosii adevarate din RO.

Evident ca se pot face gratare, peste gratare cite vrei! Saptamina viitoare facem inaugurarea cu multi invitati. Va asteptam!

sa ne batem in roboti

De mic copil am fost un lenes, mai ales in diminetile de iarna cind trebuia sa ies de sub plapuma si sa ma aventurez in camera inghetata, sa aduc lemne, sa le aprind, am visat sa am un robot, sa apesi pe niste butoane sau sa-i dai comenzi orale si respectivu sa faca treaba.

Interesant ca denumirea de Robot vine din lb. slava, de fapt din ceha, primii care au folosit aceasta denumire au fost Josef si Karel Čapek, parca ar vrea sa spuna ca astia sunt buni de munca bruta, noi astilaltii intelectualii...

Intre timp visu meu din copilarie s-a cam realizat, exista tot felu de mecanisme si automate, doar femeie robot inca nu s-a inventat, da sunt sigur ca se lucreaza. Interesant e ca luptele, respectiv razboaiele s-au schimbat radical, poti sa fii soldat viteaz stind in fotoliu, in fata monitoriului si sa conduci luptele. De fapt asta e viitoru, tancurile vor fi telecomandate, vapoarele, avioanele, nu va mai muri nimeni, nu va mai curge singe. Iata unu din primele avioane de lupta fara echipaj, proaspat gasit in Flug Revue, cind voi avea chef voi face o descriere a tuturor avioanelor fara pilot, sunt sigur ca asta va fi viitoru, deci uitati F16, Grippen, F35, Eurofighter.